7,814 matches
-
copil nou-născut. Prin acoperișul ca vai de lume se vedea steaua aceea strălucitoare. Era, ce-i drept, lumină înăuntru dar era frig, așa de frig, că se vedea răsuflarea animalelor care se strânseseră unele într-altele, să se încălzească. Un biet copil ! Ca să vezi ! Și n-am mai stat pe gânduri, am dat jos mielul de pe umeri și l-am pus lângă bărbat știa el ce să facă, iar oaia venise și ea acolo. Unchiu-mio dăduse jos cojoaca de pe el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Drept. Și toți câți eram acolo vedeam fața lui ca fața unui înger. L-au scos afară din cetate să-l ucidă cu pietre. Eram și eu acolo. Alergasem, strigând la ei, să-i opresc. Dar ce poate face un biet dascăl când Răul astupă urechile, orbește ochii și închide inimile celor mari?! Își puseseră hainele la picioarele lui Saul (și ăsta fusese elevul meu, știa multe lucruri și prindea ușor, dar, încăpățânat, răutăcios, înfumurat și plin de invidie cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tu asta, ia mai bine roagă-L pe Tatăl nostru să ne ajute și mulțumește-i pentru ce ne-a adus femeia !" Zis și făcut. Am spus împreună cu bătrânul "Tatăl nostru, care ești în Ceruri..." și am început să mâncăm. Era o biată turtiță de făină, dar mi s-a părut dulce, dulce și bună și m-a încălzit (doar știți cât poate fi de frig la mare când plouă și bate vântul) și m-am săturat... și acuma, când vă spun vouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
frunză mare pe cap, să-i fie răcoare. Dacă nu erai tu, ar fi murit. Pe urmă, ai stat cu el și mă uitam cum îl mângâiai pe obraz. Când a deschis ochii, s-a uitat la tine. Era un biet copil, străin și el pe un țărm străin, dar prin ochii lui să știi că îți mulțumea Fratele nostru. Vrei să-ți mai spun ? Am tăcut. Mă uitam la el. Mă gândeam ce mare trebuie să fie arborele lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Gruia au trecut examenul cu brio” - l-a liniștit gândul de veghe. ― Dacă o să vă spun că m-ați lăsat fără replică, n-o să mă credeți... Noi, medicii, nu cred că avem capacitatea de a ajunge cu Înțelegerea până la nivelul bietului bolnav. Postura de pacient Îți dă o stare care nu poate fi Înțeleasă decât atunci când o trăiești tu Însuți. Închipuirea nu este suficientă. Iată că eu am avut această șansă - dacă pot spune așa - de a pătrunde acolo unde se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
are pe deget inelul bulibașei... ― ȘÎ când știu eu răzultatu’? ― Da’ ce aveți voi... de vă băgați În sufletul omului ca musca...? ― Da-i a’ nostru șî vrem sî-l videm acasî, cî l-o uitat satu’ di când o plecat... Biata țigancă vorbea deja cu ușa, care i s-a Închis În față. „Uiti-ti numa’ ci Însamnî domnu’ profisoru’ șî cu domnu’ doctoru’ ceal tânâru’, cu vorba ca di mieri, fațî di aista cari parcâ i smucit din botez... Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a apostrofat gândul de veghe, tocmai pe când Gruia se gândea bucuros că a reușit să n-o trezească din somn pe Maria. „Nu prea am priceput ce ai vrut să spui, cumetre” - i-a răspuns Gruia. „Nu te gândești că biata fată va fi foarte tristă când se va trezi și nu te găsește lângă ea?” „Am vrut s-o las să se odihnească În liniște În patul ei, fiindcă acolo, la Maternitate... De. Ca la casă străină”. „Te iert, fiindcă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
șoptit lui Păpădie s-o ia spre dreapta și lui Undiță să meargă spre stânga. Eu am rămas pe loc, cu consemnul ca după douăzeci de secunde să pornim spre arbore, cu automatele În cumpănire... ― Doamne, prin ce au trecut bieții oameni - a șoptit Maria rezemându-și capul de umărul lui Gruia. ― Când m-am văzut lângă copac și nu am dat de nimeni, am rămas mut! Mă Întrebam: „Cine a dat acel semnal luminos, dacă nu căpitanul, Însoțit de doi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sprijinindu se de brațul meu - m-a Întrebat: „Cum s-a Întâmplat de a fost rănit Toader? E grav?” I-am povestit Întâmplarea. De fapt, toată acțiunea noastră din acea noapte... Când am isprăvit, l am auzit spunând, puțin oftat: „Bietul Toader. Cine știe dacă se va mai Întoarce Între noi?” Abia atunci m-am gândit și eu la această eventualitate... Am ajuns la bordeiul nostru. Pe Toader l-am Întins pe pat, iar căpitanul a plecat să cheme serviciul de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
telefonistului și s-a Întors către mine. Cu un ton aproape firesc, m-a Întrebat: „Ai auzit dragule, ce a vrut să spună cel de pe linia frontului?” „Am auzit, domnule profesor” - am răspuns eu, simțind un fior pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a căinat Elena. Profesorul a continuat: ― „Să sperăm că noi am rămas În afara brațelor cleștelui rusesc și ne vom putea salva”. - a Încercat el să mă liniștească. Telefonul a sunat din nou. „Domnule profesor, sunteți chemat la telefon
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Pe colonel l-au luat imediat și l-au condus la tancuri. Unul dintre brute știa puțin românește. După ce ofițerul rus a ținut un discurs nervos, din traducerea ”tâlmaciului” am Înțeles că noi eram prizonieri, iar spitalul devenea proprietatea lor... ― Bieții oameni! De ce s-au temut n-au scăpat - a șoptit Maria. ― Din acel moment, a Început calvarul nostru, care a luat sfârșit abia În luna mai 1945, dar care, sub altă formă, continuă și astăzi... - a sfârșit Nicu vorba... pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
funcționează - a răspuns Petrică. În acea clipă, În uralele comesenilor, a intrat nenea Mitru, cu două străchini cu gogoși aburinde... După ce le-a așezat pe masă, a vorbit, mai mult pentru sine: ― Fugi, băiete, și adu celelalte două străchini, că bieții oameni or fi flămânzit de aseară până acuma... La o vreme, s-a auzit glasul lui tata Toader: ― Apoi omul vine, stă, da’ mai și pleacă. Să nu pățim ca cel căruia i-o vinit cumătru-su În vizită. ― Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că acolo nu erau doctorul Cuc și securistul Vătrai. Acolo aveam răniții pe care Îi puneam În ordinea cuvenită, după gravitatea rănii, și Îi dădeam pe mâinile 226 225 domnului profesor Zenit și pe ale dumneavoastră... Apoi, pe cealaltă ușă bieții nenorociți ieșeau cu speranța vieții În suflet! Câți n-ar fi vrut să vă cadă la picioare pentru a vă mulțumi!... V aș ruga să mă lăsați ceva vreme să mă gândesc. Am să vă caut Îndată ce oi găsi ceva
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un milion de lei, ca să aibă cu ce să se joace. Spunând acest lucru, țăranul păru să cadă o clipă pe gânduri. E-he, continuă el, banii ăștia îi ținuse ascunși într-o canistră un cârciumar de la Bariera Vergului, dar bietul om sfârșise prin a-și pune lațul de gât după stabilizare, când văzuse că toată agoniseala i se duce pe apa sâmbetei!... iar canistra i-o dăduse văduva cârciumarului pe un sac de gogoșari, pentru că ea, se vede treaba, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
curând. După un Crăciun petrecut la mănăstire și după câteva zile libere la sfârșitul anului, de revelion, când încropise un brăduț modest pentru copil, sub care Moș Gerilă proletar depusese parcă cu sfială și rușine, în noaptea dintre ani, o biată mașinuță de tablă, Virgil se înhămase din plin la treburile lui funcționărești, cenușii dar presante, de la secția financiară, dând uitării celelalte griji. Cu o abnegație benedictină, care întrecea cu mult măsura obișnuită, el se apucă să lucreze din zori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ridicat cu duba și băgat la închisoare, se internă la Mărcuța și toată povestea fu îngropată și dată uitării. "Organele" se agitară puțin, după care deciseră să claseze cazul, sub motiv că nu se putea începe urmărirea penală contra unui biet cetățean cu mințile rătăcite... Doar nu erau atât de stupizi apărătorii republicii populare, ca să dea apă la moară dușmanilor de clasă și înveninatei propagande occidentale, oferindu-le pe tavă încă un martir! În postul de gestionar rămas vacant veni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sirenă, că o să ajungi să-ți plângi de milă. Ți-o spune un om care s-a fript cu poezia, așa cum s-a fript Pygmalion cu Galateea!... Nu-ți irosi tinerețea, tinere domn! Nu da regina din mână pe-un biet nebun... Și nu te-nhăita cu literații pentru blidul suflat cu aur al unei glorii sterpe, așa cum am făcut eu. La cea dintâi mișcare, blidul plesnește și nu-ți mai rămân decât cioburile... Brusc, profesorul Barbilian tăcu și își întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
alocuri căzută. O lumină gălbuie, bolnăvicioasă învălui lucrurile din jur. Victor se aplecă încă o dată și reuși să depună un sărut fugar pe mâna Feliciei. Hai, lasă, zise fata, retrăgându-și mâna, că mă faci să mă simt ca o biată orfelină... Și îi zâmbi șăgalnic. CAPITOLUL V 1 Cu toate strădaniile sale, Virgil nu reuși să obțină în cursul acelui an mult doritul transfer. Zadarnic îi tot scrise el tatălui său, cu rugămintea reînnoită de a grăbi cu rezolvarea problemei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spunea că, din contră, nici Gheorghiu-Dej și nici regimul său politic nu aveau să se prăbușească peste noapte; aveau să moară ei, poate, și de acest regim țara tot n-avea să scape. Puterea sovietică era prea mare, pentru ca o biată țărișoară ca România să se desprindă cu ușurință din amarnica-i îmbrățișare... 4 În noul său serviciu de la Vidra, Virgil reuși să se acomodeze cu destulă ușurință. Experiența anilor petrecuți la secția financiară din Brănești își spuse cuvântul și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vru Victor să spună, dar doamna Măgureanu îi luă vorba din gură: Lui Ică îi e frică să nu cumva să-l torni la Securitate, explică bătrâna. Frate-său așa a pățit cu unul din ginerii lui și-a ajuns bietul om să fie dat afară din casă și pe urmă l-au băgat și la pușcărie!... Urania, lasă pălăvrăgeala! îi ordonă bătrânul, fulgerându-și nevasta prin sticlele ochelarilor și bătând din picior. Of, doamne! suspină doamna Măgureanu, renunțând cu vădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să mă operez neîntârziat ! Nu pot accepta ideea că aș putea să ajung o biată legumă ca el." * * * Din nou pași pe coridor, uși deschise și închise cu un clic-clac sec, prea puțin grijuliu față de bolnavii care zac în paturi. O rumoare se propagă parcă de la ușă la ușă, de la pat la pat : "Vine vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și eu din tren, cum făceau și alți călători, ca să aduc o sticlă cu apă pentru drum. Robinetul era departe, în afara gării și când m-am reîntors peste linii, trenul plecase. Îți închipui ce panică a fost pe mine... Dar bieții mei părinți... Biata mama, cât s-o fi frământat... N-am mai aflat niciodată nimic despre ei. M-am reîntors la Cernăuți, ce mai puteam să fac ? Rectorul universității, numit de ruși era un bolșevic, om de-al lor, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îndoctrinării comuniste. Marina Pavlovna era o femeie spre patruzeci de ani, firavă dar dârză și mândră. Cu studii de filozofie, făcuse parte din "intelighenția" opusă regimului și fusese trădată din gelozie de un "generos" coleg. Ca să scape de sarcină, făcuse biata femeie, ajutată de o altă deținută, o tentativă de întrerupere urmată de o infecție care îi punea viața în pericol. Avea o hemoragie oribilă, care m-a înspăimântat, dar Gerhard avea sânge rece și știa ce trebuie făcut. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe aceleași coordonate ale dascălului, făcând în continuare educație, risipind în jurul său cunoștințe, încercând să clădească o lume mai bună. Și o face cu artă. Ceea ce este de admirat! Urgia Multe nenorociri i-a fost dat să îndure în vreme biata Țară a Moldovei cu tot norodul ei cel binecredincios. Năpastele cele mai grele au venit dintotdeauna din partea unor viețuitoare care își ziceau oameni, dar în realitate erau mai răi ca hiarele. Că lăcomia lor și pizma erau fără de margini, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]