2,430 matches
-
arhitectură secretă disimulată printr-un barochism digresiv” (Mircea Iorgulescu) sau despre capacitatea „de a profila simboluri existențiale” în cadrul „unor motive structuratoare care susțin ansamblul” (Gabriel Dimisianu). După 1989, autorul va ilustra și tipul de literatură senzațională, precum în Dracula, adolescentul blestemat (1999). Ca eseist, B. nu evită prețiozitățile și informațiile deficitare ale diletantului; Monografii istorice (2003) acordă credit unor ipoteze hazardate, pe linia dacologilor improvizați. SCRIERI: Gospodăria colectivă - izvor de bunăstare și belșug, București, 1961; Pe drumul fericirii (GAC Oltul, com.
BARAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285618_a_286947]
-
Nevăzutele războaie, București, 1989; Acești scriitori minunați și conștiințele lor zburătoare, București, 1992; De la regina muncii la regina moartă, București, 1994; Noaptea Mokshanalei, București, 1995; Mierea din nevasta altuia, pref. Fănuș Neagu, București, 1997; Regina moartă, Craiova, 1998; Dracula, adolescentul blestemat, București, 1999; De la Lenuța Petrescu la Elena Ceaușescu, București, 2000; Itinerar brâncușian, București, 2001; Țepeș, fiul Dragonului, București, 2000; Monografii istorice, București, 2003. Repere bibliografice: Dimisianu, Prozatori, 145-146; Popa, Modele, 143-145; Dimisianu, Valori, 116-118; Titel, Pasiunea, 77-78; Dimisianu, Lecturi, 196-203
BARAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285618_a_286947]
-
de o înțelepciune originară și etern valabilă: „Eu sunt făcut numai din ochi / Io am Lumină, veșnică vedere. // Toate sunt strânse în acest vas de foc / și toate au viață dintr-o dată / Cu veșnicia-s nevoit să văd / Fiece clipă blestemată.” Ioan Alexandru aplică un principiu, comun expresioniștilor, dedus din ideea că în spatele lucrurilor obscure se află o realitate mai adâncă a existenței, că lumea vegetală are o fire a ei, la care poetul trebuie să ajungă. A descoperi sufletul universului
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
părăsit’’. Paul: - Un castel părăsit !... Pe cine mai interesează secretele unor ruine ?! Gigel: - Poate pentru că-i părăsit este un mister... Paul: - Tipul a uitat de calculator și l-au luat aventurile... Alina: - Și totuși misterul înseamnă ceva straniu, vrăjit...ceva blestemat ! Paul ( ia cartea din mâna Alinei și citește la întâmplare) : ,, Drumul prin pădurea deasă și întunecată până la castelul părăsit este luminat de licurici și arătat de către spiriduși ! Super ? Alina: Păi povestea spune că niciun om nu a ajuns vreodată
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
se vedea pe ecran. ― A, da? spunea el. Căcaturi. Sau: ― Individul ăsta, Proxmire, e un rahat cu ochi. Sau: ― Intelectualii ăștia cu stea În frunte ar trebui să se ocupe de politica externă. Cum să-i trateze pe rușii ăia blestemați și pe chinezii roșii. Nu să se cace pe ei pentru un jaf la un amărât de birou de campanie. Așezat În spatele tăviței sale de la televizor, Milton privea amenințător presa de stânga, iar asemănarea sa crescândă cu președintele nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fii acolo, puiule, spuse Tessie. M-am dus până la interfon, mi-am pus gura În dreptul microfonului și am spus cu o voce groasă: ― N-am ce să caut În biserica aia. ― De ce? ― N-ai văzut cât cer pentru lumânările alea blestemate? Tessie izbucni În râs. Îi prindea bine. Așa că am continuat, Îngroșându-mi vocea ca să semene cu cea a tatălui meu. ― Doi dolari lumânarea? Ce tupeu! Poate c-ai putea convinge pe cineva din vechea patrie să scoată biștari pentru așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Cu puțin timp înainte de a începe să vorbesc, în cancelarie intră și Aneriu Dutrumof. Corpul gras și capul rotund ca o minge de fotbal îl făceau ușor de recunoscut chiar și în lumina zgârcită a crepusculului. Ce naiba? N-avem lumină? Blestemate întrerupătoare, zise Sergiu, care, neconvenindu-i lipsa luminii, se ridică, în timp ce Aneriu se așeză fără nici o vorbă la celălalt cap al mesei imense și vru să aprindă lustra puternic împodobită. Nereușind, căci nu era curent electric, mai înjură de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și să le aprind lumânări la căpătâi! Copiii lor vor muri și ei și le voi aprinde și lor lumânări. Și nepoților lor... și nepoților nepoților lor... Eu, care vroiam să-mi scutesc urmașii de blestemul Sfetnicilor, am devenit însumi blestemat! Și am luat asupra mea blestemul tuturor celor care trebuiau să fie după mine. Dumnezeule, ce-am făcut? Timpul se scurgea din bătrân și știam că în curând nu va mai fi. Era slăbit îngrozitor de mult și părea că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
descoperit, în timp ce, prin tr-un joc de oglinzi, cei doi doctori îi examinează rectul. — Lasă, că te-am mai văzut dezbrăcat, rostește Livia înțepată. Ajunsă lângă el, îl mângâie liniștitor pe frunte. Se întoarce apoi către medici: — Ce s-a întâmplat? — Blestemata asta de constipație rebelă, mormăie Musa, manipulând spatula cu grijă, pentru a obține dilatarea dorită. Murmură ceva ininteligibil către colegul său. — Ia nu mai șușotiți acolo pe grecește, de parcă ați avea secrete, se impacientează împărăteasa. Vorbiți tare, să vă auzim
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se liniștească. — De altfel, Flaccus Vascularius a găsit în mausoleul familiei o tăbliță de plumb pe care era scrijelit un blestem la adresa... Șovăie. — La adresa cui? — Era menționat un avocat. N-a înțeles bine, dar crede că tatăl lui e cel blestemat să fie supus după moarte chinurilor a opt puteri demonice. Augustus se obține să nu zâmbească. Lasă, dragă, să se vadă moșneagul mort mai întâi, că, după aia, prostiile astea pământești n-au nici o importanță pe lumea cealaltă. Se preface
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de toată lumea. Numai că eficiența a făcut să crească costurile guvernării. Resursele imperiului sunt ce-i drept enorme, dar, chiar dacă sistemul încearcă să asigure o distribuție uniformă și echitabilă a fiscalității, pentru ca supușii Romei să se considere binecuvântați, și nu blestemați, veniturile statului sunt colectate cu sincope și se ajunge ușor la momente de impas ca acesta... Își aduce brusc aminte că mai are de discutat o problemă. Anunță cu răceală: — Mai sunt și alte nevoi financiare... — Care? se interesează furios
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a făcut și azi ceva? o întreabă aceasta în șoaptă, în timp ce-i mângâie tâmplele. Dă din cap cu un sughiț de plâns. Antonia e singura ei prietenă. Singura confidentă. Știe tot ce-a înghițit și mai înghite încă de la Gallus. Blestemată fie ziua în care l-a cunoscut! E în stare de orice mojicie ca să arate că e o ușuratică. Doar fiindcă egoul său nu acceptă că inima ei a fost dată pentru totdeauna altuia. Unei umbre, e drept. Dar fără
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se cațăre pe locul prea înalt pentru silueta lui diformă. Nu reușește. Vipsania se agită și solicită în gura mare o scăriță. Șontâc-șontâc, susținut de la spate, paraliticul ia loc. După ce se instalează și își trage sufletul, declară peltic: — M... mâini blestemate a avut cel ce-a să... sădit acest copac și l... l... l-a crescut ca să ajungă scaun! Este o versiune ad-hoc în proză a versurilor lui Horatius. Râd cu toții, amuzați. Umorul lui Claudius, ca și mitocănia sa sunt pe cât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Numai cine controlează garda pretoriană poate încerca să restaureze republica. O restaurație. De asta e nevoie. Se uită obosit în jur, cu mintea golită de gânduri. Urechile îi vâjâie. Seius Strabo nu e deloc sigur. Mai este și principiul ăsta blestemat al colegialității. O anomalie. Contrar celui mai ele mentar spirit militar. Tresare. Și dacă Tiberius Nero își dă seama că, atâta timp cât comanda pretorienilor e ocupată de doi indivizi, această putere este subordonată principelui? Îl cuprinde panica. Dacă Seianus nu reușește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în afară de Drusus al lui Tiberius, a dat naștere unor copii care nu seamănă nici cu el, nici cu ea? Și totuși, toți patru au un aer comun. Până și amărâta de Asinia... Își trece o mână tremurândă peste chip. Degeaba. Blestemata imagine mongoloidă nu dispare. Mai încearcă o dată. Uf! S-a dus. Toranius tușește ușor ca să-i atragă atenția. Gallus ridică mirat fruntea spre el. Tot aici e? — N-ați plecat încă? hârâie răgușit. Îi cumperi, stăpâne? întreabă tărăgănat vânzătorul. Asinius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acuzație clară. Scrâșnește din dinți. Cât de mult i-ar plăcea să-l calce în picioare, și prin el să-i umilească pe toți, mai ales pe Tiberius Nero. Repetă îndârjit: — Pe Nero. Se încordează din toate fibrele ființei lui. Blestemat să fie acest om! De mii de ori blestemat. Dacă n-ar fi fost el, Vipsania l-ar fi acceptat până la urmă, că doar nu e de lepădat. Dar cum să se lupte cu amintirile ei idealizate? — Tiberius Nero, șoptește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar plăcea să-l calce în picioare, și prin el să-i umilească pe toți, mai ales pe Tiberius Nero. Repetă îndârjit: — Pe Nero. Se încordează din toate fibrele ființei lui. Blestemat să fie acest om! De mii de ori blestemat. Dacă n-ar fi fost el, Vipsania l-ar fi acceptat până la urmă, că doar nu e de lepădat. Dar cum să se lupte cu amintirile ei idealizate? — Tiberius Nero, șoptește din nou. Când o ține în brațe, e țeapănă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și se plimbau pe la soare, de nu bătea vântul. Le făcea așa de multă plăcere să stea unul lângă altul, încât adesea întârziau un pic cu masa... O lacrimă grea se scurge pe pietriș. Asta până s-a născut Asinia. Blestemat fie ceasul acela! De atunci a început infernul. Se trezește în fața porții. O deschide smucit și trece pragul hotărât. Această casă este sufletul lui. Nu i-o va lăsa Vipsaniei. Dacă ajung la partaj, unul din ei trebuie să dispară
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la ghiveciul ăsta încă o zeitate?“ Dar se stăpânește, întunecat la chip. Inconștient sau nu, adulatorii ăștia de două parale folosesc singurul mijloc pe care-l au la dispoziție pentru a descâlci cât de cât ghemotocul încâlcit al politeismului lor blestemat. Observă privirea severă a lui Vittelius la adresa lui. Se apucă să inspecteze din nou armele, cu fruntea voit încrețită, ca semn al preocupării sale. Oftează înciudat. Chiar, ce i-a venit să pornească o asemenea discuție? Îi vine să-și dea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un vis blestemat. Răbufnește, înciudat parcă pe sine însuși: — Nu-ți închipui c-am ajuns ca femeile alea nebune care nu îndrăznesc să facă nimic, nici să călătorească, nici să ia medicamente, ori pur și simplu să bage ceva în gură fără să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Încă bănuiala cum că martorii ar fi falși, din moment ce nu aveau probe solide care să contrazică ce credea Harry sau ce credeau oamenii În general. Se Întoarse spre cele două femei. —Trebuie să mă Întorc la lac, În stațiunea aia blestemată. Sunt undeva pe-aproape, asta-i clar. Belinda și Zilpha Îl priviră nedumerite. Una dintre tehnicile reportericești este stoarcerea de informații. Uitați, spuse el acum din nou stăpân pe sine, grupul nu a fost niciodată În nici unul dintre orașele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și-i pustiesc locuința." $11 1. "Iată Cuvîntul Domnului care a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel: 2. "Ascultați cuvintele acestui legămînt, și spuneți-le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: 3. "Zi-le: "Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legămîntului acestuia, 4. pe care l-am poruncit părinților voștri, în ziua cînd i-am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier zicînd: "Ascultați glasul Meu, și faceți tot ce vă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii și inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ție îmi încredințez pricina. 13. Cîntați Domnului, lăudați pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mîna celor răi." 14. "Blestemată să fie ziua cînd m-am născut! ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvîntată! 15. Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: "Ți s-a născut un copil de parte bărbătească", și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
cîmpia va fi nimicită, cum a spus Domnul. 9. Dați aripi Moabului, să plece în zbor! Cetățile lui sunt prefăcute în pustie, nu vor mai avea locuitori. 10. Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului, blestemat să fie cel ce își oprește sabia de la măcel! 11. Moabul era netulburat din tinerețea lui, și se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul, și nu era dus în robie. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe chipul acestuia, deși însemnat - și parcă pietrificat - de numeroase cicatrici, că îl frământa o mare neliniște. — Marcoman blestemat! îi strigă hunul prin rafalele de vânt, ținându-și strâns de zăbală calul îndărătnic. Unde ne duci? — E o grotă la o jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el, scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]