1,501 matches
-
Sud, povestite de Jules Verne și de alții. Obișnuindu-mă cu figurile generalilor Lee și Grant, îmi închipuiam că americanii trăiau la fel ca pe timpul războiului de secesiune, doar că nordiștii îi obligaseră pe sudiști să poarte și ei vestoane bleumarin. De la puștile din războiul de secesiune, am trecut direct la avioanele de bombardament americane care, pe la sfârșitul războiului, în vara anului 1944, apăreau în stoluri argintii pe cerul satului meu îndreptîndu-se, peste munți, spre rafinăriile de la Ploiești. Veneau totdeauna pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
niciodată în tovărășia noastră. E o înotătoare pasionată și curând intră în apă. E foarte grațioasă, are corpul împlinit, grație la râs și la mers, pricepere cum să puie pe ea cea mai neînsemnată haină. În costumul ei de baie, bleumarin, cu câteva desene roșii, cu o mică pelerină pe care o lasă lângă noi, cu o scufiță amuzantă, e o apariție fermecătoare. Ce plăcere să o privești pătrunzând încet, scufundîndu-se, făcând roate, pe o parte, pe spate, pe pântec, îndepărtîndu-se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în picioare din mijlocul trotuarului. Că doar nu era s-aștepte până ce-i dispar din cale doi mucoși de doișpe ani, abia intrați la gimnaziu. Cei doi purtau, ambii, matricolă pe brațul stâng. Așa era regula. Scris galben pe fond bleumarin. Doamna directoare Bruda ieși din curtea Școlii de Fete, pe poarta dinspre Primărie, unde era anexa cu atelierul de croitorie. Și, înaltă, masivă, bățoasă, cu o blană de vulpe în jurul gâtului, trecu la doi pași de Daniel fără să-și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Sus într-un colț rămăsese agățat un zmeu, ferfenițit după toți anii ăștia de război, c-o terfeloagă de coadă umedă, pe care vântul abia dacă o mai flutura, plictisit... Dar venea, special pentru spectacolul cu motociclete, fanfara Garnizoanei... Uniforme bleumarin... Coborau în ritm de marș, cu alămuri și cu talgere, dinspre calea ferată și cutele pantalonilor le zvâcneau ritmic sub genunchi în timp ce intrau pe poarta larg deschisă... Fanfara străbătea peluza, dând ocol terenului, între groapa de sărituri în lungime și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și, de la distanță, aruncă spre el, pe o traiectorie cu boltă, bucățica de cretă pe care o ține în mână. De cele mai multe ori chiar îl nimerește. Bucățica de cretă se rostogolește în cădere, lăsând o urmă albă pe vestonul lui bleumarin. Hei, ce faci acolo, dormi? De mirare e doar că cineva poate dormi sau măcar ațipi într-un asemenea vacarm. Toți se prăpădesc de râs în timp ce victima clipește des, buimacă. Dar domnul Panciu nu face niciun alt comentariu, a și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dincolo de fereastra înaltă, unde se vede înălțându-se coroana unui copac, vrăbiile zburătăcesc tot mutându-se de pe o creangă pe alta și ciripesc asurzitor. Aplecat servil către domnul Panciu, Chițu observă jegul lucios de la îndoitura reverelor. Profesorul poartă un costum bleumarin cu dungulițe albe, la două rânduri. Se gândește că le va spune celorlalți amănuntul ăsta. Și o să mai adauge: La fel de slinoasă e și cravata. Se vede că n-o dezleagă niciodată. Doar slăbește nodul și o scoate seara de după gât
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ea: suspicioasă, găsea peste tot în jurul ei semne prevestitoare de rele. Într-o zi, căzându-i ochii pe șosetele mele, a exclamat cu oroare: Tu porți șosete negre?! Nu, mamă, i-am răspuns, ți se pare din cauza luminii slabe. Sunt bleumarin. N-a mai adăugat nimic, dar nici n-a părut convinsă că șosetele erau bleumarin. Dumnezeule, cum adică m-am revoltat în sinea mea mă credea capabil de practici oculte, chiar așa? Spre a aduce nenorocire propriilor mei părinți?... Înțeleg
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-i ochii pe șosetele mele, a exclamat cu oroare: Tu porți șosete negre?! Nu, mamă, i-am răspuns, ți se pare din cauza luminii slabe. Sunt bleumarin. N-a mai adăugat nimic, dar nici n-a părut convinsă că șosetele erau bleumarin. Dumnezeule, cum adică m-am revoltat în sinea mea mă credea capabil de practici oculte, chiar așa? Spre a aduce nenorocire propriilor mei părinți?... Înțeleg acum și cred că ai fost și ai rămas nefericită fiindcă singură ți-ai dorit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În stânga sa ședea o fată pe care n-o cunoștea, dar poate că îi era rudă prin unchiul Artemie și mătușa Iuliana, cine știe? Se lăsă puțin pe spate ca să-i poată examina, sub masă, pe furiș, poala rochiei întunecate. Bleumarin. Rochia îi lăsa genunchii dezveliți pe jumătate, rotunzi și lipiți unul de altul. Privirea îi urmă în sus linia corpului așezat pe scaun, descoperind cutele din dreptul taliei și brațul gol sprijinit de muchia mesei. Aveau și fetele perișori pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de aproape. Dragoș abia își înfrână dorința de a-i atinge pielea cu degetul. Sub piele mușchii nu i se vedeau lucrând în timp ce lua din farfurie. Era altfel decât la bărbați. Brațul îi ieșea dintr-o mânecă scurtă, albă. Rochia bleumarin era de fapt un sarafan, iar bluza avea un guler rotunjit. Frumos rotunjit. Chiar foarte frumos. Fata necunoscută nu participa la discuție, dar asculta foarte atentă tot ce se spunea la masă. Când întorcea capul spre unchiul Artemie, lăsa să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
obraji. Și totuși obrazul ei îmbujorat trebuie să fi fost mai fierbinte. Cotul ei gol nu arăta asta. Dar încrețitura din talie a sarafanului? Și cealaltă încrețitură, de mai jos, din dreptul șoldului? Și încă și mai jos, poala sarafanului bleumarin întins peste coapse? Dragoș privi lung în podea. Auzi îndepărtat zgomotul străzii și văzu șoseta albă și pantoful Deliei cu toc jos, gata parcă să sară peste linia trasă cu creta pe trotuar. Chiar dacă peste două luni avea să împlinească
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Lăsați-l, doamnă, spuse Delia încercând să-și ascundă stânjeneala. Nu mă deranjează. Dar, Delia, o să-ți păteze sarafanul! Nu-i nimic... Vreau să spun că nu, nu cred că mi-l pătează. Săreau zglobii peste șotroane fetele în fustițe bleumarin cu buline albe. Fustițele li se umflau de aer în timp ce aterizau în pătratele trase cu creta pe asfalt, iar de sub fustițe licăreau alb, pentru o clipă, chiloții. Heinz! râdea unchiul Artemie în capul mesei. Și când râdea, râdea cu poftă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
scară venea suflul rece al iernii de afară. Dar unde era Delia? Dragoș o căuta cu privirea și neliniștea îi strângea pieptul. N-o găsea... Aha, uite, n-o văzuse fiindcă era puțin mai scundă decât ceilalți oaspeți. Sarafanul ei bleumarin dispăruse sub un palton din stofă ecosez, pe care Dragoș nu-l mai văzuse niciodată până atunci. Verde cu roșu și cu alte culori. Nimic nu mai era așa cum fusese în toată după-amiaza scursă în tihnă și în desfătare în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
spus, doar așa, ca pentru ea, turnător împuțit. Cu o zi înainte, mama îmi spălase și-mi călcase uniforma cu mare grijă, ca să arăt cât de cât onorabil, eu i-am zis că degeaba, neagră tot nu se face, tot bleumarin rămâne, de-atâta frecat se spălăcise, și c-ar trebui s-o vopsim cumva în negru, fiindcă auzisem eu că la înmormântări se cade să fii îmbrăcat în negru, dar mama mi-a spus că nu crede că pe bunicu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai atentă. Pielea albicioasă arăta foarte palidă, izbind ochiul spectatorului, de parcă fata ar fi fost atacată de vreo erupție sau alergie. Avea niște sâni mari, jalnici, încrețiți chiar în mijloc, în timp ce un pliu de carne înconjura befelia înaltă a pantalonilor bleumarin, mătăsoși ca șortul unui sportiv. Da, partea de sus a sânilor avea mici creneluri, încă și mai albe ca restul pielii. Asemenea urme la douăzeci de ani sau la nouăsprezece: ceva nu era în regulă. Ființa își trăda oboseala și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
New York. Am străbătut locul în lung și-n lat. — E ora zece și ați închis deja? m-am auzit eu urlând. — Ăsta e nenorocitul de JFK1, amice. În aceeași clipă m-am trezit ținând în mână niște revere de serj bleumarin. Tipul a deschis barul scutit de taxe vamale și mi-a vândut sticlă. M-am așezat să beau în loja pentru plecări. Apoi a început îmbarcarea. Clasa întâi, întâi. M-am ridicat și am intrat în tunel. Am pătruns tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
țâcnit. Adu-mi niște cărți — Habar n-am ce fel de cărți îți plac. — Doamne, orice. O să-ți fac o listă. Romane, cărți de istorie, de călătorii. N-are nici o importanță. Poezie, orice. — Poezie? Aici? — Risc. Alec purta o salopetă bleumarin - ca echipamentul unui muncitor francez sau într-adevăr ca al vreunui micuț narcisist de expresie nouă care s-a prezentat la o selecție pentru C L. & S... Tocmai apariția lui în această uniformă m-a făcut să înțeleg cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câte o fundiță albă. George, cel mai înalt din clasă; avea o față ovală și niște ochi negri, pătrunzători. Vocea i se schimbase, devenise a unui bărbat în toată regula iar când vorbea și râdea, avea sonorități de bariton. Uniforma bleumarin îi venea foarte bine, iar cămașa albă îi scotea în evidență ochii și părul negru cât și fața puțin bronzată din vară. La ora de dirigenție, fiind în ultimul an de școală, diriginta le dădu ca temă: “ce ți-ar
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
cârpită de nenumărate ori iar chipiul îl purta cu mândrie. Își ținea cozorocul pe frunte ca ofițerii nemți, să nu observe nimeni unde privește și să nu-i intre soarele în ochi. Toți purtau matricola pe mâneca stângă a costumului bleumarin, cu număr personalizat pentru identificare. În caz că făceau vreo năzbâtie, imediat erau reperați după ea, dar nu îl deranja ca pe alți colegi. Costumul nu era chiar atât de ieftin, ținea cam doi ani. Toată ziua maică-sa îl cârpea în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
doi ani, într-o seară era la restaurantul Stănică. Se renovase, acum ajunsese un restaurant elegant, condus de-un mandatar, cu ospătărițele îmbrăcate toate la fel, blonde, tinere, în rochii cu floricele colorate viu, prinse complicat în buchețele, pe fond bleumarin închis sau negru, imprimate pe un material deosebit, poate autohton fabricat la Integrata. Rochițele semitiroleze aveau din croială talia înaltă acoperită cu un șorțuleț fără sarafan, arătau splendid. Se perinda toată Constanța să le admire. Bineînțeles cei din cartier, aveau
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva de la fața locului, iar polițistul zice că nu. Dar a venit cineva de la serviciile sociale, care a luat niște haine. — A, da, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sărute. În timp ce dorința creștea, uită că Yves Îi putea surprinde, după cum uită la fel de repede oroarea de noaptea trecută de pe faleză. 5 Bacul era tras la chei cînd mașinuța Méhari opri În port. Literele cursive, albe, se deslușeau net pe emailul bleumarin al coșului. Compagnie de l’Iroise. Gildas spunea că Într-o bună zi o va răscumpăra, iar naveta va duce turiștii direct la hotelul lui Loïc... Marie urcă la bord. Jeanne și Loïc Înconjurau targa pe care odihnea trupul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
câteva trepte. — Niciodată nu se știe când vă face barza o vizită neașteptată! a exclamat vocea. O femeie în vârstă, de lângă mine, a fost scandalizată de această sugestie. Bărbatul din partea cealaltă - un tip gen avocat conservator îmbrăcat într-un costum bleumarin - purta o discuție aprinsă cu sine însuși. și desigur că nu avea nici un fir legat de el și nici căști în urechi. Observasem recent că din ce în ce mai mulți dintre concetățenii mei din New York - bărbați și femei aparent normali - începuseră să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
o elice deasupra capului. Uimiți, pușcașii marini au încremenit. Bastonul a coborât vertiginos: o dată, de două ori, de trei ori. O ploaie de lovituri s-a abătut peste umerii lor. Când trioul a fost redus la un morman de haine bleumarin, Blanchard le-a strigat: — La palatele din Tripoli cu voi, dobitocilor! Apoi s-a întors spre pachuco: — Hola, Tomas. Am clătinat din cap și m-am întins să mă dezmorțesc. Brațele și spinarea mă dureau cumplit și articulațiile degetelor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aud ceva, dar fiecare gest pe care-l făcea nu era al ei, ci al unei alte femei. Și de fiecare dată când atingea un bărbat din jurul ei, duceam involuntar mâna la revolver. Timpul se scurgea încetișor, într-o pâclă bleumarin și kaki, cu un strop de negru la mijloc. Madeleine bea, sporovăia și respingea avansuri, concentrându-și atenția asupra unui marinar îndesat. La privirile amenințătoare ale individului, clica din jurul ei se risipi încetul cu încetul. Am terminat carafa. Holbatul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]