17,899 matches
-
pastă de dinți îl răsucesc frumos de la coadă spre cap, mă spăl pe dinți cu mișcări circulare, niciodată de sus în jos, spun „Mulțumesc“, spun „Cu plăcere“, spun „Vă rog să mă scuzați“ și „Îmi dați voie“. Când Hannah e bolnavă sau pleacă înainte de cină cu cutia albastră să facă o colectă pentru Fondul Național Evreiesc, mă ofer singur să pun masa, chiar dacă nu-i rândul meu, și nu uit niciodată că locul cuțitului și al lingurii e în dreapta, al furculiței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a mai urcat niciodată la volanul unei mașini. Sau, povestea cu peștișorul auriu pe care a vrut să-l prindă în iazul de la Saratoga Springs, statul New York, unde, la vârsta de zece ani, mersese în vizită la o bătrână mătușă bolnavă și, neatentă, s-a dus ca bolovanul la fundul apei murdare, iar de-atunci nici că a mai intrat vreodată în apă, nici măcar la țărmul oceanului, când nivelul apei scade și salvamarul se află la datorie. Și-apoi, mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ani, pe vremea când scriam și publicam primele nuvele și, asemenea multor eroi de Bildungsroman de până la mine, mă gândeam la propriul meu Bildungsroman-fluviu - am ajuns la ascunzătoarea marelui bărbat. — Ce cauți în autobuz cu mălaiul la tine? Tot omul bolnav scâncește după mama; dacă ea nu se află prin preajmă, trebuie să se mulțumească cu alte femei. — Romanul tău, zice el, este categoric una dintre cele cinci-șase cărți ale vieții mele. Din momentul în care, în timpul unui control de rutină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la el: — Am tot ce-mi trebuie. Sunt doctor. Din reflex, Myatt Îi privi mâinile subțiri, cu oasele proeminente. Își ceru din nou scuze, cu ceva din umilința excesivă a capului plecat În deșert. — Regret că v-am deranjat. Arătați bolnav. Dacă este ceva ce pot face... — Nu. Nimic. Nimic. Dar În timp ce Myatt se Îndepărta, celălalt se Întoarse și strigă după el: — Ceasul! Cât e ceasul exact? — Opt și patruzeci, spuse Myatt. Nu, patruzeci și două, se corectă și văzu degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Ea ridică mâna. El i-o luă, și-o puse pe obraz și fu surprins de fierbințeala ei. Uite cum facem, spuse el. Du-te Înapoi În compartimentul tău, iar eu voi Încerca să găsesc puțin coniac pentru tine. Ești bolnavă. — N-am nimic. Doar că mi se face iarăși frig, explică ea. Îmi era cald și acum Îmi este iarăși frig. Nu vreau să mă duc Înapoi. O să stau aici. — Trebuie să-ți pui haina mea, spuse el, ezitând, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de o vitală necesitate să-i sară În ajutor. Dacă ar fi privit-o dansând pe scenă sau așteptând pe o stradă luminată În fața intrării artiștilor, ar fi considerat-o doar o provocare pentru simțurile lui, dar așa neajutorată și bolnavă sub lampa slabă care pendula pe culoar, cu corpul zdruncinat de viteza trenului, ea trezea o dureroasă compătimire. Nu se plânsese de frig. Comentase În privința acestuia ca despre un rău necesar. Acum, Într-o străfulgerare interioară, Myatt deveni conștient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile și-i atinse fața. E bolnav, se gândi ea și, pentru un moment, obtură umbrele buimăcitoare care cădeau invers, globul de lumină care strălucea În podea. — Cine ești dumneata? Întrebă ea, Încercând să-și amintească cum de ajunsese să-i sară În ajutor. Niciodată, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o făcu să uite pe moment de compasiunea pentru vârsta și agitația lui. — Cum să am o cușetă? Sunt În cor. El o privi cu surprinzătoare amărăciune. — Nu, n-aveți atâția bani. Ce trebuie să fac? Îl Întrebă ea. Sunt bolnavă? — Ce v-aș putea sfătui eu? protestă el. Dacă ați fi bogată, v-aș spune: Luați-vă o vacanță de șase luni. Duceți-vă În nordul Africii. Ați leșinat din cauza trecerii canalului și din cauza frigului. Oh, da, v-aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sala de așteptare era acoperit de trăsăturile doctorului. — A murit acum șase ani, spuse el. Dr. Czinner se hazardă, fără un risc prea mare pentru unul familiarizat cu sărăcimea din Belgrad și hrana pe care o mânca aceasta: — Da. Era bolnav când l-am cunoscut. Cancer la stomac. — Cancer? — Dureri. — Da, da, În burtă. El era. Îl apucau noaptea și atunci fața i se Încingea foarte tare. Mama obișnuia să se așadă lângă el cu o cârpă, ca să-l șteargă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am făcut nimic, ceea ce l-a Înnebunit. Nu mă Încurc cu tipi Însurați, că nu e șic. Doamne, Îmi pare rău că mi-a luat atâta până te-am sunat Înapoi. Este numai vina mea. De fapt, am fost destul de bolnavă, n-am putut să fac nimic. Și ia spune, ce părere ai de uleiul ăla? — Îmi place la nebunie, dar nu știu de unde se poate face rost de el, i-am răspuns. —Bond nr. 9. Pot să ți-l dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
răsfeți. —Mai ții minte butonii aceia Fabergé pe care i-am ratat la licitație? —... stai! Îl Întrerupse Phoebe. Exact așa mi s-a Întâmplat și mie. Când am pierdut la o licitație un pandantiv Lalique, am fost pur și simplu bolnavă. M-am dus la doctor și i-am zis că o să mor. Iar doctorul mi-a spus: „dacă vrei să trăiești, trebuie să cumperi pandantivul“. Așa că l-am cumpărat după licitație de la Fred Leighton, la un preț dublu, și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mărgeluțe. Louis mi-a stricat Crăciunul anul ăsta. Nu o să-mi revin niciodată. Cred, zău așa, că din cauza stresului m-am ales cu o boală incurabilă, poate poliomielită. Poți să-mi mai aduci un pahar cu șampanie? Pentru o fată bolnavă de poliomielită, refacerea lui Lauren a fost miraculoasă. A doua zi după petrecerea aia, Lauren primi din mâna unui mesager un bilet de la Giles Monterey, În care scria: Sunt În oraș. Ne Întâlnim joi, la ora 1, la Barul Grand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
are impresia că l-a sunat Fillmore. Cu toții sunt siguri că altcineva l-a sunat, dar nimeni nu a vorbit cu Duncan. Nu a răspuns la mail. Carruthers zice că Duncan nu s-a obosit să anunțe că ar fi bolnav. După încă o cafea, Henderson se oprește lângă biroul meu cu un șpalt din secțiunea „Timp liber“. Este îndoit astfel încât să se vadă un anunț, lat de trei coloane și înalt de cincisprezece centimetri. Henderson mă privește cum bat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mâinile larg deschise deasupra reverelor în dungi, însă fără să le atingă, și zice: „Marty?“. Are unghiile vopsite cu ojă mov cu sclipici. Rujul ei mov este întins peste tot în jurul gurii tipului. Și poate că tipul e într-adevăr bolnav. Poate că s-a înecat cu o cireașă. Poate că nu am mai ucis încă o dată. Gagica se uită în sus, la Nash și la mine, cu fața lucindu-i de lacrimi, și zice: — Știe cineva să facă masaj cardiac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
haina și mă îndrept spre ușă. Capitolul 13 În redacția de știri, Wilson, de la departamentul internațional, vrea să știe dacă l-am văzut azi pe Henderson. Baker, de la cărți, zice că Henderson n-a sunat să anunțe că ar fi bolnav și nu răspunde acasă. Oliphant, de la suplimente, zice: — Streator, ai văzut chestia asta? Îmi întinde un anunț tipărit, o reclamă care zice așa: În atenția clienților de la French Salon Zice: „V-ați confruntat cu hemoragii severe și cu răni ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Odată, cine știe cînd, voi servi cafeaua împreună cu ea" gîndește Mihai, simțind cum roșește tot, amețit de parfumul ciudat al femeii, obsedat de gîndul că, ajungîndu-i ginere, n-o să reziste totuși intenției lui și va căuta un prilej... "Doamne, sînt bolnav!" se înfioră, tremurînd scurt, ca de friguri. Ce-i, Mihăiță? întreabă Săteanu bine dispus. Iertați-mă! se scuză Mihai timid. Cred că după atîta năut băut în ultima vreme, de cînd cu lipsa asta... aceasta de cafea, aburii unei cafele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
andrelele continuă să împletească, ascultînd răsuflarea liniștită a bătrînului. Mircea Emil doarme dus, întins pe cele trei scaune, țăranul și țăranca au pus scaunele alături și se sprijină umăr în umăr, arhitectul s-a aciuat la o masă, cu piciorul bolnav ridicat pe un scaun, actorul se mai uită prin revistă și trage din cînd în cînd cu coada ochiului spre vecină, care s-a chinuit un timp să moțăie cu bărbia în piept, dar, învinsă de oboseală, și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
treizeci și cinci de ani..." Duce instinctiv mîna la umărul stîng, avînd impresia că simte acolo răsuflarea fierbinte a Aurei. "Să nu-ți faci complicații inutile, ori meschine" i-a scăpat de sub control o părere Aurei, atunci cînd a aflat că-i bolnavă, dar el s-a făcut că nu aude, în timp ce soția a schimbat repede vorba, fără să-și mai poată masca sentimentul ușurării, bucuria mărturisirii pe care simțea că trebuie s-o facă. Întinde mîna, ia telefonul și formează autogara, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
jumătatea de pui pusă deoparte la indicația Letiției, transmisă prin Pavel. Ce faci?! vrea să-l oprească Pavel, încercînd să-i ia farfuria. Dacă fetița stă și la noapte... Dă-o naibii de pipiță, bufnește Ovidiu o mai fi și bolnavă... De-acu' tot aia-i rîde Pavel. Aici ce-aveți? se aude vocea arhitectului, urmată de lovitura vîrfului de baston în ușa de vis-à-vis. Poftim?! tresare Sultana. A, da, aici e-o magazie, ținem saltelele de la camping. Ptiu, ce cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai poate fi lovită, Sultana se oprește, așază muierește mîinile în șolduri și-și trage răsuflarea: Ascultă, putoareo! Unde te trezești aici?! Am acceptat să ajuți la treabă, nu să mi te-ntinzi cu bărbatu-miu. Ia zi-i, ești bolnavă? De ce? Ca să știu, să-l tratez, că am doi copii... Fata stă chircită, băgată toată într-o ladă de citrice, cu fusta ridicată pînă la șolduri, un ciorap rupt de la genunchi în sus, răvășită la păr, smiorcăindu-și nasul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spre ea, fata scoate un țipăt de groază, pe care și-l înăbușă la timp cu palma făcută căuș. Te omor și te arunc în iaz! Am doi copii, ai auzit ce spun!? Fata încuviițează, scuturînd afirmativ din cap. Ești bolnavă? Nu, geme fata nu-s. Jur! Juri..., toate jurați, că parcă știți ce-i în fundul vostru... pufnește Sultana, scăpînd cîteva înjurături de mamă. Ieși de-acolo, îți aranjezi hainele, te speli pe față, apoi faci lună vesela murdară din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aproape de sobă iar lîngă el, întinsă de-a binelea, învelită pe picioare cu haina lui de blană, Nina doarme, cu căciula albă trasă adînc pe cap, cu palmele împreunate în poală. Arhitectul doarme și el, cu bastonul așezat lîngă piciorul bolnav, în vreme ce profesorul, așezat alături, plictisit de-a binelea, se ridică și începe să se plimbe, trăgînd uneori cu coada ochiului spre masa unde cele două bătrîne sporovăiesc continuu, iar de o vreme încoace, femeia cu ochelari a scos din sacoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
său, simțindu-i palmele puternice sprijinindu-l. Veniți aici... Se lasă dus spre saltea, murmurînd: Mi-e teamă, Lazăre... Nu, nu ca aseară, cînd m-ai amenințat tu... Acum... mi-e teamă așa, în general; o frică stupidă, de om bolnav. Oboseala, dom' profesor; oboseala, foamea, surescitarea... Profesorul tace, răvășit de gînduri, în centrul cărora, ca un obelisc, scînteiază metafora celor cinci foi de viță, folosită de Lazăr într-un articol: "nud cu cinci foi de viță: două la ochi, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
peste alta, ca atunci cînd dormi cu fața în iarbă, vara. De afară, viscolul se aude urlînd tot mai tare, izbindu-se în fereastra din mijloc, în timp ce înăuntru, în sala restaurantului, s-a stins orice șoaptă, rămînînd vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]