1,347 matches
-
ai tăria să te concentrezi și asta nu se ia din drum. Bravo, prietene!” - m-a firitisit gândul de veghe. “Îți mulțumesc pentru încurajare, amice”. Am pornit grăbit spre chilie, mânat mai puțin de foame cât de întrebările care îmi brăzdau creierul: “Oare bătrânul n-o fi oblicit că Zâna a fost aseară la mine? Cine îmi va fi adus mâncarea astăzi? Voi găsi vreun semn că toate lucrurile sunt la locul lor sau că s-o fi întmplat ceva?”... Priveam
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ultimul taifun la care asistă, căci nu se simțea în stare să mai trăiască încă o dată o experiență atât de traumatizanta. Din locul în care se află, la câțiva metri de intrarea în peștera, se vedeau clar fulgerele teribile care brăzdau cerul, ca niște săgeți aducătoare de distrugere și de moarte, si apoi cădeau pe coroanele palmierilor, spulberându-i în bucăți sau prăbușindu-i peste valurile uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ud. Maimuțele dârdâiau pe ramuri, papagalii păstrau tăcerea, întristați, și dintre viețuitoarele junglei, doar rațele și stârcii dădeau un semn de viață. Uneori, la căderea serii, ploaia blândă se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea și tunete zguduind coliba, de la acoperiș până la temelie. Un fulger căzu pe un „angelim“ de optzeci de metri, îl despică în două ca pe un tort cu frișcă, azvârli o jumătate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
negrului și apoi toți, vraciul, războinicii și spectatorii, se așezară încredințați că apa, rădăcinile și plantele își vor face efectul. Trecu o oră, și a doua, și a treia. Începea să cadă înserarea și cerul se vopsea în roșu. Stârcii brăzdau cerul spre asfințit, iar papagalii își căutau adăpost în coroanele copacilor preferați. Căldura pierdu din putere și apa mlaștinii se arătă mai liniștită. Mirosurile selvei se schimbară și prima pasăre-bombardier lăsă să-i scape șuierătura în depărtare. Selva se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Liana plînge și repetă obsesiv: nu-i nebun, dom' judecător. În sinea ei a luat o decizie fermă: Îmi voi face dreptate. Șișu era aproape vecinul ei, la a patra casă. Erau cele patru case care aveau grădina din spate, brăzdată de un rîuleț. Vara Șișu dormea pe prispa casei, la aer curat, apărat de un cîine nebun ca și el. Na, cuțu, papă pîniță cu antigel, șușotește Liana. Bietul cîine, flămînd ca un lup, a înghițit hulpav și a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În stînga e marea. O mare verde compactă, brăzdată de linii Întunecate ca niște muchii ondulatorii - valurile sînt ample În larg - doar la țărm, În cele trei golfuri Înguste, mișcarea se strangulează, apa devine de un verde de cleștar În transparența căreia se distinge stratul argintiu de nisip de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
această Încăpățînare de a hipnotiza obiecte inexistente, de a le aduce sub mîinile tale, sub dinții tăi, de a le lipi definitiv de carnea și de creierul tău. Ce așteptați? Așteptăm. O existență Înlocuită cu așteptarea, un ecran de televizor brăzdat de linii paralele după care ghicești probabilitatea unui post ce transmite o aterizare sau o decolare sau În sfîrșit un semnal de unde Începe sau se termină ceva. O pisică e un animal cu patru picioare și leul e un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
luat câteva gâturi zdravene ca să-mi calmez nervii. Iată ce scria: Imaginează-ți că ești într-o barcă, pe un lac. E vară, dimineața devreme. Intervalul acela când soarele nu s-a ivit încă de după linia orizontului și lumina e brăzdată de umbre lungi. Razele sunt calde, le simți pe piele în vreme ce aluneci printre ele, dar la umbră aerul e încă rece, semiîntunericul domnind încă în cotloanele de pe margine. O briză joasă, stăruitoare, vine și se duce, iscând vălurele pe apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spre mine, suspinând fără zgomot pe umărul meu. — Uneori e greu să vezi ceea ce ai în fața ochilor. Dar odată ce îl vezi sau odată ce un lucru legat de el te atinge, nu cred că mai ai cale de întoarcere. Cu fața brăzdată de lacrimi, Scout privea neabătut înainte. — Păi, asta-i viața, am spus desfăcând o sticlă de apă și întinzându-i-o. E bine că înaintăm cu stoicism, nu? Se uită la mine cu un zâmbet aproape sincer. — Ai schimbat placa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ridicat încet în picioare și m-am uitat peste pupa, dar n-am văzut decât pagini albe și ude rostogolindu-se pe apă. Care-i problema? Mulineta doctorului prinse viață cu un păcănit rapid, eliberând repede firul brusc întins, care brăzdă apa ca un fir de tăiat brânza. — Ua! Fidorous se sprijini cu picioarele de marginea navei și trase tare în spate, undița rezistentă încovoindu-se datorită presiunii ca un arc de jucărie. — Ludovicianul? am zis și m-am trezit făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am zis și m-am trezit făcând un pas în spate. Ai prins ludovicianul cu undița de pescuit? Doctorul se luptă cu ceea ce trăgea de sub valuri, smucind și aducând mai aproape ființa ascunsă cu câteva clicuri ale mulinetei odată. Firul brăzdă apa de la stânga la dreapta. Totul era un complicat dans al tensiunii și mișcării corpului. Cred că nu. M-am întors și am văzut-o pe Scout în spatele meu. — Scout, șuieră doctorul printre dinții încleștați, ce naiba faci? Du-te sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doctorul peste umăr, adresându-i-se și lui Scout, care cine știe unde era; ținea arma îndreptată în față. Se întoarce. M-am uitat pe direcția indicată de doctor și l-am văzut, l-am văzut - o înotătoare triunghiulară, înaltă și dură brăzdând albastrul apei, întorcându-se într-un cerc larg spre Orpheus. O umbră lungă și întunecată pe sub valuri. Înotătoarea se ridică mai sus din apă, lăsând în urmă un V de spumă albă când rechinul prinse viteză îndreptându-se spre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
stinseră repede și siluetele se șterseră, întorcându-se în ceață. M-am holbat la vedere. O altă mașină din pixeli trecu în goană prin cadru, dar acum fără să scoată vreun zgomot. Abia reușeam să întrezăresc ploaia, căzând mai deasă, brăzdând scena în mici tușe cenușii. M-am uitat o vreme la casa mea în alb-negru. Nu, am spus într-un târziu încet, adresându-mă imaginii. Nu mă întorc, n-o să mă întorc niciodată. Pas cu pas, să-ncerc să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aparținea. Developarea se face Încet, dezvăluind treptat imaginea. — Depinde de calitatea soluției, Johns, spuse Digby, surîzÎnd afabil - și se Întinse În fotoliu. Era un bărbat Între două vîrste, slab, cu fața Încadrată de o barbă neîngrijită. Cuta adîncă ce-i brăzda fruntea părea nelalocul ei, ca o cicatrice de floretă pe fruntea unui profesor. — Nici vorbă! zise Johns, folosind una din expresiile lui favorite. Va să zică, te-ai ocupat cu fotografia? — Crezi cumva că aș fi putut să fiu un fotograf de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Iași. Locuiesc împreună cu părinții mei pe un bulevard din bătrânul oraș Iași. Dacă este să-mi fac autoportretul, încep așa: Sunt o fată drăguță, cu ochi mari, căprui, nas potrivit, gură zâmbitoare și păr lung, de culoarea toamnei - adică șaten, brăzdat de șuvițe aurii. Sunt destul de înaltă pentru vârsta mea, nici grasă, nici slabă. Mama îmi spune că sunt frumoasă și eu o cred. Pot spune că sunt un copil vesel, energic, îmi place să călăresc, să merg pe bicicletă sau
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
continuă disputele aprige asupra sorții ei, aceasta pornește Într-o croazieră lină prin Pacific. Pe măsura Înaintării, În câteva săptămâni se Întremează, culegând bețe, rămășițe ale unor epave, diverse obiecte căzute de pe transatlantice - sau cum s-or numi vasele care brăzdează Pacificul -, toate aceste obiecte fixându-se sub forma unei armături care menține, pe dedesubt, cupola aflată deasupra apei. Iar forma aceasta, poate deloc Întâmplător, ținând cont de materialele componente, este chiar cea a unui sân . Da, cu țâmburușul său țanțoș
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
batali, spune Anna, care ar fi în stare să meargă de bunăvoie la tăiere și acolo să țină chiar ei cuțitul și să indice locul unde să fie înjunghiați. Bărbații erau cenușii din cap până‑n picioare, munca în fabrică brăzdase cute adânci pe fețele lor aproape lipsite de virilitate. Ce fac ei acasă cu femeile lor îți poți închipui: nimic. Nimic plăcut. Dar nici măcar ceva din cale‑afară de neplăcut, până și pentru asta le lipsește gabaritul. Munca dezgustătoare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
al bărbatului. LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu putere redusă. Bărbatul de pe pavaj avea vreo patruzeci de ani și trăsăturile aspre, răvășite, pline de o forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii, ale sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tot retrage Încet, dar acum nu mai are privirea ațintită asupra dușmanului său, ci asupra licăririi diabolice a cilindrului de oțel albăstrui din fața lui; Își ține brațele Întinse Înainte, orb și inutil, În timp ce dușmanul său se apropie, iar fața neagră, brăzdată la Început de dîre de roșu aprins, se transformă Într-o masă zdrobită și sîngerie pe măsură ce bîta izbește Întruna cu același scrîșnet elastic și cumplit: — Mă... lepădătură... neagră... blestemată! răsună glasul gros, Încordat, cleios, Înecat de pornirea ucigașă. Te-nvăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un locotenent alb, mărunțel, furios ca un taur, comandantul lor, care, În această dimineață plină de nenorociri, și-a pierdut complet capul. Acum locotenentul umblă Încolo și-ncoace pe dig ca un animal turbat, iar ochii albi și fețele negre, brăzdate de sudoare, Îi urmăresc pașii și ieșirile mînioase cu Încrederea neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înalt, desemnat pentru această misiune, se ridică de la masă, le face semn celor În cauză și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se gudură pe lîngă el, Încearcă să-i sărute mîinile, Îl bat pe umeri cu labele lor mari și negre - fericita Întoarcere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Catawba este bărbat, Terra este mama noastră și doica noastră și reușim să o cunoaștem, dar Old Catawba este tatăl nostru și, deși știm că este aici, nu izbutim niciodată să-l găsim. Viețuiește În pustiu, iar fruntea sa este brăzdată de munți de granit: el vede cum trăim și cum murim, iar mila sa severă veghează asupra noastră. Femeile Îl iubesc, dar numai bărbații ajung să-l cunoască: numai bărbații care, În agonia și singurătatea lor, l-au chemat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Pământul țării mele E bun, mănos și darnic, Rodește spice grele Brăzdat de plugul harnic. Văzduhul țării mele E proaspăt și prielnic Sub scăpărări de stele Ne mângaie sfielnic.
Chemarea omului la un ospăț al gândurilor! by Crina Larisa Potorac , Eugenia Acatrinei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/408_a_740]
-
de pe el se poate prinde până și luciul Mării Negre, ca niște fluturași de argint. E frumos răsăritul de soare pe Ceahlău, dar nici mânia naturii nu e mai puțin impresionantă. Mai ales când norii întunecați se lasă pe drumul apelor, brăzdați de fulgere, iar tunetele nasc ecou prelung în labirintul munților, pe când unde te afli seninul te apără, e un tablou neuitat al naturii, când încruntată și mânioasă, când surâzătoare, fețe ale veșniciei vieții, distrugere și zămislire, fecunditate și podoabă, într-
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
am uitat la ea cu atenție și am încercat să-mi imaginez cum i s-a părut ei. Ochii erau umflați din lipsă de somn și injectați de prea mult privit ecranul sticlos al televizorului; riduri adânci începeau să-mi brăzdeze colțurile gurii, deși erau parțial ascunse de țepii crescuți în cele două zile în care nu mă bărbierisem; fălcile erau încă destul de ferme, dar peste trei, patru ani probabil că va apărea sub ele o bărbie dublă; părul, odinioară blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]