13,186 matches
-
sacrificiile celor de acasă. Periodic, în timpul școlii s-au trimis pachete cu haine curate de schimb și alimente. Odată-i veni și rândul lui Sile, care confecționă o valiză gigant din lemn în atelier, să încapă și pomenile aduse de bunicul de la un prohod, plus încă două pachete pentru două colege vămence, Niga și Preutescu. Drumul la Rădăuți era cam peste mână, căci trebuia schimbat trenul în gara Ițcani din Suceava, bașca aglomerația obișnuită, Sile stând cu valizoiul greu ca plumbul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
dintre noi pe neașteptate, în anul 2000, în urma unei boli nemiloase, ca și acela de a nu fi fost anunțat și invitat la înmormântare îchiar dacă a fost incinerată), căci eram și finul ei de cununie. Fratele mai mare al bunicului Ioan Sasu, poetul și rapsodul popular Constantin Sasu, nu avea decât patru clase primare, situația familială și vremurile de răscruce dinaintea primei conflagrații mondiale nepermițându-i continuarea școlii. Cu toate astea, talentul său înnăscut a scos la iveală zvâcniri lirice
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Dragoș îare trei copii: Ovidiu, Raluca și Ștefan). Despre familia mamei, Sasu, am strâns informații de la unchiul Vasile și de la nașa mea de cununie, Lucreția Lucuțar, amfitrioana „Cenaclului 82 Nectarie”, care vin de la sfârșitul secolului XIX, când ei pomenesc de bunicul lor, SASU NICOLAI. Din căsătoria lui cu Ecaterina au rezultat cinci copii: CONSTANTIN, poetul țăran, are o singură fată, Elena; ION, căsătorit cu Ecaterina, are o fiică, Ana îcare îi are pe Sorin-Constantin și Dorina-Carmen) și trei băieți: Gheorghe îfără
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
retras definitiv la Vama împreună cu mine, tata continuând naveta săptămânală. Până la nașterea Dorinei, am fost în centrul universului familiei, mai ales duminica, după slujba religioasă de la biserică. Bunica, dăscălița Ilinca, voia ca nepotul ei să se facă preot ca vărul bunicului Costan, Nicolae, ajuns mitropolit. Astfel am fost dus de mic la biserică și obligat să învăț Crezul, pentru a-l rosti la sfârșitul slujbei duminicale; Tatăl nostru îl știam din fașă. Era doar încălzirea pentru slujba mea religioasă ce o oficiam
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
duminica le ofeream acestor femei văduve un ritual plin de farmec și naivitate, ele înfruptându-se copios din ghiveciul meu preoțesc și îmbunătățindu-și starea de spirit. Îmbrăcat cu o haină lungă cusută cu fir aurit și paiete, moștenită de la bunicul, cu capul acoperit de potcap, aveam în mâna dreaptă o cruce din lemn și un sfeșnic vechi din bronz, cu care le atingeam capul, iar în mâna stângă cădelnița cu care le tămâiam, predicând: Domnului să ne rugăm, Pentru sufletul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
pucioasă, și a „blehuțelor” cu vapori de carbid sub presiune, ce pocneau cu zgomote infernale, în special în timpul nopții de Înviere, anunțând Nașterea Domnului Iisus Hristos. De la zece până la 14 ani, am fost direct angrenat în desfășurarea serviciilor religioase, de bunicul Ioan, pălimarul, pe care-l ajutam la trasul clopotelor și la bătutul ciocanelor de lemn pe o scândură care avea rezonanță, denumită toacă. După vacanța de Paște, toți elevii participam la acțiunea școlii, coordonată de Primărie și de Ocolul Silvic
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
controlate, cu dinamită, a zidurilor din cărămidă roșie ale Bisericii din Parohia din Jos. Această construcție monumentală, pe care noi am botezat-o „Catedrală”, unde ne-am jucat ani de-a rândul „de-a hoții și vardiștii”, a început-o bunicul Costan când era primar, iar după moartea lui, în 1930, nu s-au găsit fonduri bănești pentru ridicarea de la nivelul doi, astfel încât comuniștii veniți la putere au aruncat-o în aer și pe acoperișul caselor din vecinătate; nu mai spun
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
a îndulci surghiunul amar și lipsa căldurii unui cămin de familie normal, așa cum fusese până la fractura sufletească provocată de Securitatea comunistă. Nu am primit mângâiere, în toți cei patru ani de detenție executați de tata, decât de la două rude apropiate, bunicul Nițucă și tanti Jeni, în rest toți mă acuzau că eram ulițarnic și neastâmpărat. Mai ales mama, care mă lua în primire la școală, în pauzele dintre ore, să-mi reproșeze cu catalogul în mână unele note mai mici, trăgându
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
fără permis sau a înșela pe oricine îi ieșea în cale. Lala, colegul și prietenul meu de zbenguieli și nebunii în natură, anterior venirii lor în căsoaia bunicii, n-a locuit la mama Coca, ci într-o casă naționalizată cu bunică-sa, mătușa Miți și verișoara Antoneta, dezmierdată Tuna. Nu degeaba, Lala, prin clasa X-a, în urma unor dubioase manifestări în timpul orelor, a fost trimis la un examen psihiatric, rezultatul confirmând o boală psihică ușoară, nevroză reactivă neagresivă, căci era un
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
sau din cuie tocite cu barosul și ascuțite la roata de piatră manuală, dar cel mai eficient vârf se prelucra în caucie din fier forjat. La capătul de la vale al străzii mele, strada Cotlarciuc, se afla ulița Toplița, unde locuiau bunicii materni, frații rămași acasă, Gică și Vasile, și mama cu Dorina în perioada divorțului impus. Pe Topliță funcționau două caucii, cea a lui Ghibis și a lui Pascal, unde se potcoveau animalele de tracțiune, caii și boii, într-o aglomerație
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
niciodată în fapt, l-am suplinit oarecum de unul singur, birjărind bicicletele primarului satului, în persoana unchiului Vasile Sasu. Acesta venea acasă, la masa de prânz, cu o bicicletă din primărie, iar eu, care îmi căutam treabă prin atelier la bunicul, îl pândeam și cum o parca, rezemând-o de poarta ogrăzii, o arestam cu mare grabă. Cum de cele mai multe ori, bicicleta era de tip bărbătesc, cu fusul orizontal, eu ajungeam la pedale numai dacă băgam piciorul drept sub fus, ceea ce
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
locuri virgine de zăpada, am ajuns până-n marginea cea mai Îndepărtată a grădinii, departe de casă, unde pătura de omăt părea neatinsă. Era un păr bătrân acolo (avea cele mai gustoase si mai aromate fructe din toată livada), de care bunicul sprijinea mereu aracii gata ascuțiți, pe care-i folosea primăvara În vie. N-am observat că la baza copacului, umbrit de țăruși, dormita un câine mare, cumpărat cu bani frumoși de la niște țigani străini. Un dulău rău, pe care ai
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
imperceptibil, strivindu-și galeș pleoapele și ascunzând pentru o clipă ochii ei vrăjitori de peruzea. Astăzi, Lola Jo, am să-ți povestesc o Întâmplare ciudată, o Întâmplare care ar putea părea neverosimilă, petrecută În copilărie, când mă aflam la bunici. Bunicii mei din partea tatei. E o Întâmplare care n-a mai fost istorisită cuiva. Lola Își dezveli din nou dinții frumoși În surâsu-i știut. Părea foarte concentrată la spusele mele. Era o vară teribil de călduroasă. Mi-amintesc bine. Nu aveam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bea lapte cu cacao, de altfel nici eu, acum, că am ajuns să locuim împreună. Înainte mătușa locuia într-o casă spațioasă și veche. Avea covoare roase și mâncate de molii ca și viața ei. Acolo se păstrau amintirile cu bunicii mei, nu în albume, ci în găurile din perdele și în mobila cu carii pe la colțuri, în mirosul de naftalină și de aer închis. Mătușa se obișnuise să stea singură, mie mi se păruse o nebunie la început, apoi nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se vădi a nu fi acolo, găsi să spună: - Credeam că Ina se află la dumneavoastră, de asta am îndrăznit...! - Cum se vede, nu e! Există și un motiv foarte serios: s-ar putea ca În noaptea asta să devin bunic. Ții minte, tu m-ai gratulat mult timp cu acest apelativ. Iată, sunt pe cale să ți-o dovedesc. - E la spital? se alarmă ea. - Acum o oră a plecat cu mama ei... - I-am promis mereu că voi fi alături de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
prisos să prelungească o conversație ce ar fi preferat să fie cât mai lapidară. Spre stupefacția Olgăi, Alex ținu să o mai vadă câteva secunde pe Ina. - Ei, ți-ai văzut feciorul? îl întrebă Ina. - Da, e frumos, seamănă cu bunicul meu, e brunețel... Încercă el să se consoleze. - Ce nume vrei să-i punem? - Nu spuneai tu că dacă e băiețel, o să l cheme Mihai? - Bine, așa o să-l trecem în acte: Mihai Georgescu. E un nume de poet, de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
luăm cu noi și pe Mihăiță? - Mai ales pe el, nu este el moștenitorul nostru? glumi Alex. Ina se îmbrăcă cu o repeziciune care nu intra în obiceiurile ei. Îl strigă pe Mihăiță din curte unde stătea la sfat cu bunicul lui, făcând un haz nebun din cine știe ce pricină. Ina îi motivă tatălui că vor să meargă puțin în oraș și că i-l răpește pe nepot. Mihăiță sări în sus de bucurie. Nu era în fiecare zi duminică; nu avea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
munților masivi, pietroși, și câmpia largă a țării, care începea aici și se termina tocmai la marginea dantelată de spumă si valuri, a mării celei mari. Neavând cine să-i scoată din rătăcire, pe acei străini, a fost trimis, de către bunic, să-i descurce el, copil, încă, păzitor de capre și oi, la casa bătrânească. Sa descurcat bine. Când a fost o altă rătăcire de vizitatori ai acelor părți din țară, tot el a fost găsit, sa-i descurce. și i-
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ce a avut mai scump la viața sa; țiganii și-au împodobit capul cu pălării felurit ornate cu aur, purtând chiar cravate și haine din aur masiv. A fost o curgere, o expunere totală din aur - parțial, vechi, de-oseamă cu bunicii și străbunicii lor; parțial, de mai din coace. Au existat dovezi cum că pe teritoriul României continuă să dăinuie obiecte din aur confecționate și transmise, din generație în generație, încă de pe timpul dacilor. Un mare motiv de mândrie constitue toate
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de ce mi se cuvine, drept prinos, pentru talentul, munca și celelalte merite personale. și, ca urmare, îmi veți sărbători marea și originala consacrare definitivă. Deci: să-mi trăiți, să vă trăiesc, întru mulți ani! Asta am dorit! O, brazi frumoși! Bunicul Vovriev merge pe trotuar, de mână cu unul din nepoți. La intrarea în Palat se oprește, făcând loc persoanelor coborâte din luxoasa mașină care tocmai a oprit. Tresare. Dintre coborâții din autoturism îl cunoaște pe unul: fostul rege Miahi al
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
unul: fostul rege Miahi al României. Se cunosc de pe când erau copii. Or fi, de-atunci, mai bine de șapte decenii. Dacă nu, chiar, aproape opt. Fostul monarh, înalt, slab de-l bate vântul, îl recunoaște, la rândul său, pe bunic. Se desprinde de grup și, cu mâna întinsă a salut, se apropie de fostul prieten de joacă, în secolul trecut. Își dau mâna. Se privesc. Nu știu care să înceapă dialogul ce, firesc, va urma. Poate, de aceea, încep amândoi deodată. Bine
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fostul rege. Ia, aici, la Palatul Parlamentului: am auzit că ții o cuvântare. și am venit, dinadins, ca să te mai văd, și să te ascult. Îi înconjoară câțiva oameni ai ordinii. Vor să-i despartă. și, să-i înlăture, pe bunic și pe copil. Nu, se opune Mihai. Lăsați. Aici nu-i treaba voastră. Ăsta e prietenul meu din pruncie. și copilul? Urmașul. Urmașul său și al meu. O, cum au trecut de iute nouăzeci de ani! Cum au trecut! Lasă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
până acum. Da, ai dreptate. Să ne simțim frumoși, și răzbătători, prin necazurile și nenorocirile vieții, ca doi brazi: deși atât de în etate, totuși, să rămânem neînduplecați, în fața crivățului bătrâneții. Așa-așa. Se despart. Fostul rege pornește către pupitru, bunicul Vovriev, către primul rând de fotolii, din fața acestuia. E privit cu surprindere, cu mirare, dar, nu îndrăznește nimeni să-l tulbure. Își ia nepotul între genunchi. Se așează. Manifestarea începe. Nu durează mult. Cu totul - nici măcar o oră. Fiecare participant
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
A, da, că uitasem să vă fac cunoștință. Am văzut că ai cam uitat, dar te iert. Ești în etate. Râd cu toții. Fostul rege ia mâna copilului în a sa, și zice: eu am fost rege peste toată țara asta. Bunicul meu numai pe viața și pe familia sa. și a fost, bunicul meu, permanent, fericit. Eu, nu prea. știu. De unde știi? De la tataia Vovriev. Că noi mult am mai discutat despre mata. și o să discutăm, încă. Da? Da. Lasă, că
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cam uitat, dar te iert. Ești în etate. Râd cu toții. Fostul rege ia mâna copilului în a sa, și zice: eu am fost rege peste toată țara asta. Bunicul meu numai pe viața și pe familia sa. și a fost, bunicul meu, permanent, fericit. Eu, nu prea. știu. De unde știi? De la tataia Vovriev. Că noi mult am mai discutat despre mata. și o să discutăm, încă. Da? Da. Lasă, că o să vezi. Fostul rege urcă în limuzină, tataia cu nepotul își continuă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]