2,562 matches
-
grup, este o activitate de divertisment. Simți că ești mai liber la Club, e total diferit de sistemul de deținere. Dar gândurile te seacă. Stai și te uiți ce-ai făcut în urmă. Păpușelele și crucile, după Hrib Pun trei-patru cârpe una lângă alta și devine o păpușă. Acuma, cererea și oferta. Dacă piața asta cere, eu, dacă am lut (am lut special, trimis din SUA), iau lut d-ăla care pentru mine costă foarte mult, așa, și fac o statuetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Copilul Minune o vorbă: „Dacă publicu-mi cere să cânt pungi, pungi cânt!“. Așa și asta. Ei vor cruci, tot felul de icoane d-astea pe sticlă. În ultimul timp, se vinde-un fel de ursuleți à la Cocolino. Blănițe, din cârpe, prostii d-astea. Păi, vin atâția frați aicea: vin adventiști, baptiști, iehoviști, penticostali, evanghelici, ce sunt ăia acolo. Și tot vine, nu există o cameră să nu fie unu’ care să nu prețuiască Biblia, adică să nu deschidă Biblia, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
puneau răngi. Nu, el avea o seringă cu benzină sau cu spirt, ridica lacătul așa și-i dădea foc și, din când în când, îi mai dădea un jet-două și se topeau cățeii ăia de plumb, după aia, cu-o cârpă, trăgea de el. Era avansat. Când spărgeam locuințe, aveam pontoarcă, cum îi spunem noi. Din arcul de la ceas, se face un fel de pieptene din arcul de la ceas. Se fac șase dinți, cât are butucul, și cheia se taie jumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
putut trage pantaloni ca să trebe speli. Am tras într-o parte până a ieșit și am tras înapoi și pe urmă și pe partea cealaltă. Când mi-a luat lanțul și am căzut din picioare, eram prea ușor. Am băgat cârpe acolo ca să nu taie piciorul. Bine că am scăpat de pe Miercurea Ciuc că rău a fost. Am făcut tatuaj cu Edit, nevasta mea, dar nu place că afară se știe după asta că am fost pușcăriaș. La Miercurea Ciuc era șef de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
decît o poveste de aventuri și tot deodată cel mai complect roman care s’a scris vreodată. Neagă stilul, stiletul și stilograful ca amănunte ale unei epoci perimate”. Apărută pentru prima dată în nr. 12 (1922) al Contimporanului, „Cravata de cîrpă“ este, de departe, cel mai „urmuzian” text al lui Vinea, părînd a fi - ca și „Aliluia...“ - o concesie amuzantă față de radicalismul comilitonilor. Faptul nu a prea fost remarcat de critică. Dedicată „lui Jacques” (Costin), proza e un scenariu demitizant, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și atitudinile înalte sînt din nou personificate și demistificate în cadrul unei teatralizări grotești, absurdist-deconstructive. Și aici întîlnim obsedantul topos al spînzuratului (simbolul „vechii lumi”/„vechii arte” care se sinucide): printr-o confuzie, Silvia Logica se spînzură cu o cravată de cîrpă, nu cu fularul de mătase. Într-o notă la volumul Opere II, Elena Zaharia-Filipaș consideră că textul i-ar aparține scriitorului englez Logan Pearshall Smith, fiind „probabil tradus de Vinea”; de fapt, avem de-a face cu o farsă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
striviți pe pereți. Endō stătea întins și privea în tavan, umezindu-și buzele uscate cu limba. Umbra lămpii semăna cu un liliac. Gaston își scosese și el haina și stătea lângă Endō, în cămașă. Din când în când uda o cârpă la chiuvetă și ștergea fața bolnavului. După ce simțise că-și dă duhul în fața porții templului Senshō-ji, asasinul a reușit să se întoarcă la hotel, cu ajutorul lui Gaston. Constatând că are temperatură mare, s-a băgat în pat. Căldura, ploaia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lui Dan. Cred că Dan e fermecător, dar asta mai ales din cauză că-l iubesc și pentru că e manierat și politicos. Pe de altă parte, Richard deborda de șarm, mă așteptam ca unul din noi să se repeadă să aducă o cîrpă ca să-l șteargă de pe podea. — Tu trebuie să fii Încîntătoarea Ellie, zise el, sărutîndu-mă și, fără să vreau, am simțit că mă Îmbujorez ușor. Slavă Domnului că Dan pare să-mi fi moștenit În cele din urmă bunul-gust. — Bunul-gust? Încerci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am sculat brusc. Și când te gândești că îndrăznisem o clipă să cred că acea adunare de oameni s-ar fi făcut în onoarea mea! A doua dezamăgire nu a zăbovit prea mult. În dreptul fiecărui loc la masă exista o cârpă de in pentru ștersul mâinilor, plus un mic lighean cu apă, o farfurie de lemn cu o azimă și o carafă de teracotă pentru băut. Din seara în care luasem masa cu negustorii, nu mai pusesem în gură o picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
batjocoritor s-a transformat într-un hohot vesel. - Acestea sunt spusele unui longobard, proclamă el solemn, întorcându-se spre ceilalți și arătându-mă cu degetul mare. Toți au fost de acord, lovind masa cu mâinile. Rotari mi-a întins o cârpă curată și mi-a pus o mână pe umăr. - Șterge-te de sânge, prietene, a spus. A venit lângă noi și Faroald. S-a aplecat asupra mea și m-a mirosit. - Nu mai puți, asta-i bine. De mâine însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
surâs sfidător pe buze. Flaviano a făcut un gest de dezgust, exclamând: - Să-i dăm fanfaronului ce i se cuvine! Am fost împresurat de un grup de figuranți, servitorii care trebuiau să mă ciomăgească, având în mână bâte făcute din cârpe, toate false, cu excepția uneia. Mi-am dat seama imediat după durerea pe care am simțit-o în urma loviturii încasate la umăr. L-am ghicit pe servitorul care o mânuia și am căutat pe cât mi-a fost cu putință să evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe cel cu bâta adevărată. Când am dat să i-o iau, a încercat să pareze și s-a opus, dar i-am smuls-o din mână. Atârna ceva și pipăind-o mai bine mi-am dat seama că acele cârpe înveleau o bară de fier. Din nou m-am adresat publicului, riscând să-l stârnesc: - Nobili și bogați stăpâni ai Bizanțului, facem prinsoare că doar cu bâta asta de cârpe am să pot să-l dobor pe Flaviano dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pipăind-o mai bine mi-am dat seama că acele cârpe înveleau o bară de fier. Din nou m-am adresat publicului, riscând să-l stârnesc: - Nobili și bogați stăpâni ai Bizanțului, facem prinsoare că doar cu bâta asta de cârpe am să pot să-l dobor pe Flaviano dintr-o singură lovitură? Am fost întâmpinat cu gesturi de batjocură în timp ce Flaviano pălise la față. A încercat să se adreseze împăratului, dar acesta a curmat printr-un gest brusc orice fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și fața i s-a julit de pietrele arenei. Murmure de mirare au izbucnit și, în loja imperială, Constantin s-a ridicat: - Trag nădejde că nu toți longobarzii sunt niște Herculi ca tine. Dacă dobori la pământ un om cu cârpe, oare cu o spadă-n mână de ce ești în stare? I-am răspuns: - Doar ceea ce s-a văzut, prințe. Ceea ce ai putea face foarte bine și Domnia Ta. Am desfăcut cârpele și am arătat bara de fier de sub ele. Din stal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Herculi ca tine. Dacă dobori la pământ un om cu cârpe, oare cu o spadă-n mână de ce ești în stare? I-am răspuns: - Doar ceea ce s-a văzut, prințe. Ceea ce ai putea face foarte bine și Domnia Ta. Am desfăcut cârpele și am arătat bara de fier de sub ele. Din stal s-a auzit un bombănit de dezaprobare, de data asta la adresa lui Flaviano, care, încă în țărână, plângea de furie și de durere. Am aruncat bara lângă el, spunându-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Vacanță la Roma, și nu ar fi coborât nici măcar o privire asupra unei bone, născută și plătită, doar pentru a se ocupa de fetița lui. Camilla dormea chircită, În poziție fetală, cu un degețel În gură și un șoricel de cârpă sub braț. Un șoarece, nu un pisic sau un câine, sau un urs - un șoarece pentru că, tati, toți se gândesc să salveze pisoii și cățeii, dar cine se gândește la șoareci? Și șoarecilor le e foame și au și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o aruncă, cu cafetieră cu tot, În coșul de gunoi. Antonio o prinse de haina pijamalei și, cum ea nu se Întoarse, mâneca se sfâșie și-i rămase În pumn. Pleacă, ieși, spuse Emma. Pijamaua era oricum de aruncat, o cârpă, se justifică Antonio, ridicându-se. Îl prinse pe Kevin de mână, dar Kevin Își ascunse fața Între picioarele mamei. Mama, eu nu vreau să merg la grădiniță, se smiorcăi. De câți ani ai pijamaua asta? O văd În fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
el nici măcar nu merita. Tatăl lui era o nulitate adorabilă. Îi fu milă de polițist. Secretarul lui Elio veni alergând. Era răvășit, uimit. Pentru a-l ajuta să se ridice, Îi Întinse mâna: lui Zero Îi părea că atinge o cârpă udă. Polițistul, nedumerit, ținea gheata sportivă de parcă ar fi fost propria lui armă. Părea scârbit - dar Zero nu putu să-și dea seama dacă el Îi făcea scârbă sau polițistul era dezgustat de sine Însuși. — Buonocore, nu l-ai recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse Valentina dezamăgită. — Acum Îi trimit un mesaj să vină la meci, o liniști Miria. Și În timp ce ea stătea culcată pe spate, iar Axel Rose aprindea luminile din magazin și ștergea pardoseala plină de păr și de sânge cu o cârpă, Miria Își luă trusa din geantă și Începu s-o machieze cu rimel și cu tuș, pentru a-i mări ochii - căci dacă Jonas mușcă momeala și vine la meci, după aceea mergem cu toții la gelaterie, iar dacă sunt trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o atât de mare importanță pentru ea. Închise cartea și căută o măsuță pe care s-o așeze. Și În timp ce căuta, ochii săi trecură peste un covor țipător și decolorat și văzu un cufăr deasupra căruia atârna o păpușă de cârpe, și Își aminti de ultima scrisoare pe care i-o trimisese Valentina, ale cărei cuvinte Îl mișcaseră profund. Uneori Îmi pare că trăiesc Înconjurată de zombie, sau că aș fi eu Însămi un zombie. Eu poate că nu sunt normală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spătarul a luat doar trei băieți, în afară de vizitiu, anume pe Iscru, Ioniță și Pampu, primeniți cu hainele cele bune. Ghighina și-a spălat părul cu iarbă mare și l-a ondulat pe frunte, ținându-l o noapte întreagă răsucit pe cârpe. Ș-a pus pe la tâmple și pe la subraț o picătură de miere amestecată cu ierburi descântate, și-a frecat buzele cu hrean, le-a vopsit, începând o cutiuță nouă de cremă amestecată cu Phytolacca Decandra. În zorii zilele de 22
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să-i spună: că zodia Taurului este puternică, iar oamenii născuți sub această zodie ies învingători, că este statornică și iubitoare, că va trăi mult și așa mai departe. Apoi a scos un pachet de plăcuțe dreptunghiulare, învelit într-o cârpă verde. Erau cărți de tarot desenate pe hârtie venețiană, lipită pe scândurele subțiri și învechite. În încăpere, flacăra opaițului împodobit cu șerpi încolăciți arunca o lumină argintie peste figurile colorate ale cărților. Apoi Xenopol s-a speriat. - O, nu, domnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
zicea nimic. Era căzut în pulberea drumului. - Ei, păi, deja l-am făcut în picioare, cu ochii ridicați spre cer. - E mai bine, mult mai bine așa, cum mi-l și amintesc, zicea Fănița, legănându-și ușor urechile albe, de cârpă subțire. Din perioada aceea, pe ea și-o aduce cel mai bine aminte, mai ales pentru cele două lucruri: aventura din pădure și inelul. Mergea repede, cu pași mici, ca un ieduț care țopăie, iar lui Zogru mersul ăsta încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului. Apoi trăsura a încetinit și s-a oprit brusc, chiar lângă el. O vedea bine, prin ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
A luat-o în jos, apoi prin spatele Bisericii Sfântul Gheorghe, iar din Răspântia lui Butuc, pe o ulicioară întortocheată, până în buza bălții. Primprejur erau case mici acoperite de fumul galben, împotriva ciumei. O bătrână cu capul înfășurat într-o cârpă pestriță, legată pe ureche cu fundă mare, amesteca cenușa într-o căldare de săpun, sub care ardeau două vreascuri și bălegar mult. - Nu-i ia ciuma, boierule, pe cine face săpun! îi spusese ea râzând, deși Gligore nu întrebase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]