2,073 matches
-
mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai ales dacă aceștia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
credeți voi, fii ai lui Belial (zice acum acest seducător de suverani). Dar tu, Saint-Germain... — De unde știi că sunt eu cu-adevărat? Îl Întreb tulburat. Surâde amenințător: — M-ai cunoscut În alte timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh, cum mai simt și acum pe față masca de fier la care Tovărășia, cu ajutorul lui Colbert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
plăcea și nouă Să-ncasăm câte un... Vreme vine, vreme trece, Uite că-am ajuns la... Eu vi-l las vouă zălog Și vi-l trec în catalog. Țâncilor din clasa-ntâi Le ofer acum în dar Cartea lor de căpătâi: Un frumos... Abecedar Cine merge mai departe, Adică învață bine, Va primi, tot de la mine, O altă frumoasă carte: Cei ce au de dânsa știre Spun că-i... Cu ghiozdanul în spinare, Parcă-s melci, dar cu picioare. Fie mic
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă, mi-aștept amurgul, noaptea și durerea, să mi se-ntunece tot cerul și să răsară-n mine stelele, stelele mele, pe care încă niciodată nu le-am văzut. FIORUL E moartea-atunci la căpătâiul meu ? În miez de noapte, când luna-și varsă peste mine aiurita ei privire, când zbor de lilieci pe fruntea-i de-ntuneric îmi sărută geamul, simt câteodată un fior din creștet străbătîndu-mi trupul, întocmai ca și cum mâni reci mi s-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
aiurita ei privire, când zbor de lilieci pe fruntea-i de-ntuneric îmi sărută geamul, simt câteodată un fior din creștet străbătîndu-mi trupul, întocmai ca și cum mâni reci mi s-ar juca în păr cu degete de gheață. E moarte-atunci la căpătâiul meu? Și în lumina lunii îmi număra ea oare firele cărunte? LUMINA RAIULUI Spre soare rîd! Eu nu-mi am inima în cap, nici creieri n-am în inimă. Sunt beat de lume și-s păgîn! Dar oare ar rodi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
A treia zi, având în sfârșit încălțări de piele moale și picioarele bandajate, le-am mulțumit lui Mattia și familiei lui și am pornit să-l căutăm pe rabinul Hiyya. La Ravenna evreii erau ținuți la mahala, printre oameni fără căpătâi și răufăcători. Casele lor se deosebeau de celelalte, nu fiindcă erau mai arătoase, ci doar mai curate. Vecinii creștini, din ură sau din invidie, obișnuiau să urineze pe fațade și uneori scriau cuvântul perfidus, cu excremente. Răbdători din fire, evreii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că a trecut, iat-o revenind în forță și lovind tocmai curtea. M-am gândit imediat la Garibaldo și i-am vorbit de el gazdei mele. A clătinat din cap a descurajare. - Cei mai buni medici ai Bizanțului sunt la căpătâiul lor, și nu cred că prietenul tău ar putea face minuni. Oricum, încercarea moarte n-are. Adu-l mâine-dimineață la porțile de la Augusteon. Am să te aștept acolo. XII Dis-de-dimineață eram la Garibaldo. La început n-a vrut să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a revenit la normal, mâinile i s-au relaxat, și ea s-a moleșit între cearșafuri. M-am îndepărtat de pat și m-am întors către Rotari. Înțepenise la căpătâiul patului, privirea alergându-i necontenit de la mine la Gaila. I-am pus o mână pe umăr și i-am spus: - Cred că a trecut. Cu glas abia auzit, Gaila l-a chemat la ea pe Rotari, apoi și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
putință ca să-i alin durerea trupului, îți făgăduiesc. Dar stați de veghe, căci ușa spre dincolo se va căsca subit și fără să dea semne. Eu și Rotari am ajuns la o înțelegere, și unul dintre noi stătea mereu la căpătâiul Gailei. Rotari l-a obligat pe Amos să locuiască la palat, unde trei copiști îi așterneau pe pergament învățătura și rețetele sale, de față fiind doi medici tineri care încercau să învețe de la el arta vindecării. Într-o zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lucrurile astea. Și mama mea ține la ele. Din cei șase fii, sunt singurul care Încă nu s-a căpătuit. Emma se simți pe neașteptate deprimată. Își spusese Întotdeauna că dacă viața ei sentimentală era atât de dezordonată și fără căpătâi, era pentru că nimeni nu știuse s-o iubească pasional cu devotamentul, cu gelozia și cu infatuarea lui Antonio. Doar pentru el, ea avusese impresia că nu era una oarecare. Dar Antonio era foarte fericit și fără ea. Și se căsătorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Zogru. Nu m-ai mai văzut până acum? Nu-i nimic, o să mă tot vezi. Ce-o fi cu omul încununat de suflete? Fantoma s-a uitat în direcția arătată și a răspuns privind la Zogru, care se așezase pe căpătâiul unei cruci: - Ce să fie? E un om nefericit. Vine la mormântul unei femei care a murit în aceeași zi cu mine, a iubit-o după câte se vede, dar vine noaptea, pentru că nu vrea să-l știe nimeni. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și mulți ei vor mai trece, Iar Tara Românească poeți de seamă a dat, Din toți doar unul urcă cu suflet nepereche și simplu, Eminescu s-a chemat. Din cer a coborât cu aștrii Pe șesuri codrul a cântat, La căpătâi i-a murmurat izvorul Pe Mircea-n versuri l-a elogiat. Și astăzi lacu-albastru-i trist Căci barca nu îl mai străbate, E solitar cu dor nestins Căci Eminescu oftează-n toate. Nici nuferi nu mai au culoare, Iar luna stă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai de preț! Soroiu Adriana, clasa a V-a Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni - Prahova profesor coordonator Albu Elena Vioreaua Vioreaua cea vestită Înflorește amuțită Și împrăștie mireasmă, Fiind a lumii agheasmă. Ea este floarea cea dintâi, Darul meu de căpătâi, Aceasta floare doar a mea Se numește viorea. Este plantă parfumată De culoare violet, Nu-i place a fi adunată Fiindcă moare în buchet. Iarna Crunta iarnă a sosit, Pe crivăț călare a venit, Pufnind și aruncând peste tot Frig
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nevoia de a o strînge În brațe, dar răceala și duritatea privirii o opriră, se mulțumi să-și arate tandrețea În tonul vocii. - Mamă, n-ar fi trebuit să vii să muncești... - Dacă aș fi putut sta de veghe la căpătîiul fratelui tău, n-aș fi aici. Se pare că nici tu nu te-ai oprit din muncă. Uscăciunea glasului avu asupra Mariei efectul unei palme, simți că-i apar lacrimi În ochi. - Mamă, nu te război cu mine, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Yvonne o ocupa la parter, un monitor fusese instalat de un medic transportat de pe continent cu elicopterul. Niște electrozi erau fixați pe pieptul femeii care Își recăpătase cunoștința. Doctorul citea liniile electrocardiogramei pe măsură ce aceasta ieșea din aparat. Gwen stătea la căpătîiul mamei sale. Pierric, ghemuit Într-un colț, Își strîngea spasmodic la piept grămada de cîrpe, ținînd totodată strîns mîna mică a Mariei În laba lui uriașă. Medicul lăsă să cadă banda, care alunecă pe jos ondulîndu-se. - Pare a fi infarct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
creastă de val, gata să-și ia zborul, iar Lucas clocotea că nu poate goni la fel de repede cum Îi gonea gîndul. Yvonne Le Bihan intră În camera Mariei. Sub privirea infirmierei care o supraveghea prin geam, se instală liniștită la căpătîiul tinerei femei care stătea acum calmă, nemișcată. De Îndată ce privirea pătrunzătoare a Yvonnei văzu că dispare chipul infirmierei, se ridică fără grabă, apucă o pernă pusă pe un scaun și se apropie de Marie, pe care o pironi cu privirea fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pune Înăuntru scrisoarea pe care v-a scris-o... - Ce scrisoare? - Erau multe pagini, e tot ce vă pot spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen se Îngrijoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mînă umflată de apă, Împodobită cu o verighetă pe care nu o mai scosese de la moartea soției și care, de acum Încolo Încrustată În carne, avea să fie Înmormîntată odată cu el. Loïc. Am privit-o pe Marie cum Îngenunchea la căpătîiul fratelui ei. Plînsă. Lividă. Pentru Întîia oară am Împărtășit sentimentul ei de neputință. Suferința. MÎnia. Durerea. Disperarea, chiar. Am blestemat soarta care se pusese de-a curmezișul drumului meu. Bréhat. Kermeur. Doi pentru prețul unuia, În doar cîteva ceasuri. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ta cameră, anunțase aceasta, impasibilă. O să te lăsăm să te odihnești. În mod limpede Îndemnat s-o ia din loc, Lucas Își luase rămas-bun. Marie adormise buștean, dar, foarte curînd, somnul ei se umpluse de fantome. Mama ei, așezată la căpătîi, o privea cum se agită În pat. Tocmai Își apropia mîna de fruntea acoperită de sudoare cînd se auzi bătînd la ușă. Atunci se ridică În liniște, fără să vadă cum se ghemuise fata ei În poziție fetală, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o să pleci? Marie se Întoarse și o văzu pe maică-sa, care stătea În pragul casei. Încercă să-i explice că trebuie neapărat să dea de urma lui Gwen, dar, pentru Jeanne, nimic nu putea fi mai decît priveghiul la căpătîiul fratelui și nepotului. - Îmi pare rău, mamă, dar morții pot aștepta, nu și cei vii. Chipul Jeannei se posomorî și ea făcu cale-ntoarsă. Înțelegerea provizorie a celor două femei nu ținuse mult. VÎntul druizilor. Îl văzusem ca pe o mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la dispoziția voastră. Avură impresia că umbra unui zîmbet trecea peste chipul bătrînului. Aveau să priceapă curînd sensul acelei expresii. Arthus știa perfect că acea confruntare nu va avea loc niciodată. Cu nici două ceasuri În urmă, se dusese la căpătîiul lui Yvonne. Obținuse de la prietenul lui Dantec permisiunea unei scurte Întrevederi. Ținuse să se ducă s-o vadă, simțind că aceasta va fi cu siguranță ultima lor Întîlnire. Se priviseră Îndelung, fiecare reamintindu-și În tăcere de momentele trăite alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lung și brun plutind În vînt, gîtul căscat și Însîngerat! Apoi imaginea dispăru. Gura bătrînului se deschise, căscîndu-se Într-un țipăt tăcut. Se sufoca. Cu respirația tăiată, cu pieptul parcă strîns de o gheară, se Îndreptă greoi spre noptiera de la căpătîiul patului, scotoci febril prin sertar, scăpă pe jos cîteva pastile pînă ce izbuti să-și strecoare una printre maxilarele Încleștate, apucă cu greu carafa pentru noapte, udă din plin măsuța Încercînd să-și toarne un pahar cu apă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acesta, când lua sfârșit viața ei lamentabilă? Nu era exclus. Bruno se lăsă greoi pe un scaun de lângă pat. — Nu ești decât o târfă bătrână..., emise el pe un ton didactic. Meriți să crapi. Michel se așeză În fața lui, la căpătâiul patului, Își aprinse o țigară. — Ai vrut să fii incinerată? continuă Bruno cu vervă. Perfect, o să fii incinerată. Am să-ți pun cenușa Într-un borcan, iar În fiecare dimineață, la trezire, o să mă piș pe ea. Clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
părut În noaptea aceea că, măcar, n-am visat-o pe Siloa, dacă tot era să fac lucrurile pe dos față de cum doream. - O să-mi Învăț oamenii să vorbească, mi-a spus Minos dimineața, de cum am deschis ochii. Așteptase la căpătâiul meu să mă trezesc. Vroiam să-ți spun asta, a adăugat el, privindu-mă drept În ochi. N-a fost deloc ușor cu nebunul ăla de Scept. Tare mi-e teamă că, de nu moare de inimă rea, o să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă. Enkim se afla și el acolo și-și frângea mâinile, dar supărarea lui nu-mi aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]