KorAP: Find »[drukola/base=căpitan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...732 >

18,277 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se Îngâna ziua cu noaptea și umbrele se Înstăpâneau Încet-Încet pe străzi, am mers urmărind de departe careta, Închisă și trasă de patru catâri, În care Martín Saldaña și poterașii lui Îl duceau pe căpitan. Trecură prin fața Colegiului Companiei lui Iisus, În josul străzii Toledo, și prin Piața Orzului, neîndoios ca să ocolească drumurile prea umblate, cotiră spre delușorul fântânii Rastro Înainte de a o lua din nou la dreapta, aproape În afara orașului; foarte aproape de drumul mare spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ascuns lângă borna de protecție a unui colț de stradă, cu bocceaua mea sub braț. Astfel l-am văzut coborând pe Alatriste, resemnat și liniștit, Înconjurat de Martín Saldaña și de oamenii lui; după care i-am văzut ieșind fără căpitan, urcând În vehicul și plecând cu toții. Treaba aceea nu mi-a plăcut defel fiindcă nu știam cine și câți erau Înăuntru. Să mă apropii nu se putea, căci riscam la sigur să fiu prins. Așa că, plin de gânduri negre, Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
defel fiindcă nu știam cine și câți erau Înăuntru. Să mă apropii nu se putea, căci riscam la sigur să fiu prins. Așa că, plin de gânduri negre, Însă răbdător cum trebuie să fie - l-am auzit spunând asta chiar pe căpitan - un adevărat războinic, m-am sprijinit cu spatele de zid până m-am confundat cu el și cu Întunericul și m-am pus pe așteptat. Recunosc că mi-era frig și frică. Dar eram fiul lui Lope Balboa, soldat merituos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
călugărul dominican se afla În elementul lui. Era limpede că spumega de furie; ceva neavând nimic În comun cu mila creștinească. Lumina pâlpâitoare a candelabrului Îi schimonosea obrajii supți, prost bărbieriți, pe când ochii Îi scăpărau de ură țintuindu-l pe căpitan. Omul acela Întreg, de la felul cum punea Întrebările până la cea mai neînsemnată din mișcările lui, era amenințare pură; Încât Alatriste privi Împrejur, Întrebându-se unde o fi banca de tortură pe care, peste câteva momente, va fi Întins și schingiuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
era ce părea a fi. Întrebările inchizitorului și ale Însoțitorului său, care din când În când se apleca peste masă ca să Înmoaie pana În călimară și să noteze vreo observație, se prelungiră preț de jumătate de oră; la capătul ei, căpitanul putu evalua mai exact situația și Înțelege de ce se afla acolo, viu și În stare să-și miște limba În gură pentru a articula sunete, și nu omorât ca un câine și aruncat pe un morman de gunoi. Ceea ce Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
știa din desfășurarea faptelor. Inchizitorii demonstrară de asemenea un interes special În a afla dacă mai era cineva la curent și numele celor care ar putea deține detalii despre afacerea atât de compromisă de Diego Alatriste. În ce-l privește, căpitanul rămase stăpân pe sine, nerecunoscând nimic și pe nimeni, și susținu că intervenția lui Guadalmedina fusese Întâmplătoare; deși interlocutorii lui păreau convinși de contrariul. Fără Îndoială, gândi căpitanul, aveau pe cineva la Palatul Regal, care Îi informase de acel du-te-vino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
despre afacerea atât de compromisă de Diego Alatriste. În ce-l privește, căpitanul rămase stăpân pe sine, nerecunoscând nimic și pe nimeni, și susținu că intervenția lui Guadalmedina fusese Întâmplătoare; deși interlocutorii lui păreau convinși de contrariul. Fără Îndoială, gândi căpitanul, aveau pe cineva la Palatul Regal, care Îi informase de acel du-te-vino al contelui În zorii și În dimineața imediat următoare Înfruntării din fundătură. Oricum, susținu cu tărie că nici Álvaro de la Marca, nici altcineva nu știa de Întrevederea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
litere foarte regulate și corecte, de copist sau de secretar, iar călugărul Își concentra asupra lui Alatriste privirea aceea hipnotică și febrilă, În stare să-l facă să pălească până și pe cel mai temerar dintre oameni. Răstimp În care căpitanul se Întrebă dacă nimeni n-avea să-l Întrebe care au fost motivele ce l-au făcut să devieze spada italianului. Pe cât părea, pe nimeni nu interesa câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era În stare să citească gândurile, fray Emilio Bocanegra Își mișcă mâna pe masă și o lăsă iar imobilă, sprijinită pe lemnul negru, cu degetu-i livid arătând spre căpitan. — Ce Îl face pe un om să părăsească tabăra Domnului ca să treacă la dușman, În rândurile păgâne ale ereticilor? Era culmea, gândi Diego Alatriste, să numești tabără a Domnului pe cea formată din tine Însuți, copistul cu mască și acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
atunci nu era momentul. Așa că se mulțumi să Înfrunte fără să clipească privirea dominicanului; ba și pe a celuilalt, care terminase cu scrisul și se uita la el cu o lipsă totală de simpatie prin găurile măștii. — Nu știu, zise căpitanul. Poate faptul că unul din ei, În primejdie de moarte, n-a cerut milă pentru sine, ci pentru camaradul lui. Inchizitorul și mascatul schimbară o scurtă privire incredulă. — Doamne sfinte, murmură călugărul. Ochii lui Îl măsurau plini de fanatism și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de moarte, n-a cerut milă pentru sine, ci pentru camaradul lui. Inchizitorul și mascatul schimbară o scurtă privire incredulă. — Doamne sfinte, murmură călugărul. Ochii lui Îl măsurau plini de fanatism și de dispreț. Sunt un om mort, Își spuse căpitanul, citindu-și sentința În pupilele acelea negre și nemiloase. Orice ar fi făcut, orice ar fi zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase deja, ca și aparenta indiferență cu care mascatul mânuia din nou pana pe hârtie. Viața lui Diego Alatriste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mare lucru. — Colegul domniei tale din noaptea aceea - omul cu masca vorbea scriind În același timp, iar tonul lui neplăcut suna funest pentru cel căruia i se adresa - n-a părut să aibă tot atâtea scrupule. — Asta-i adevărat, recunoscu căpitanul. Chiar părea să se desfete. Mascatul se opri o clipă cu pana În sus, ca să-i acorde o scurtă privire ironică. — Ce om rău! Și domnia ta? — Eu nu mă bucur să omor. Pentru mine, a lua viața cuiva nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Pentru mine, a lua viața cuiva nu e o plăcere, ci o meserie oarecare. — Înțeleg. Celălalt Înmuie pana În călimară, reluându-și activitatea. O să aflăm cu ocazia aceasta și că sunteți Înclinat spre mila creștinească... — Domnia voastră greșește, răspunse cu seninătate căpitanul. Sunt cunoscut ca fiind mai aplecat spre lovituri de spadă decât spre sentimente Înălțătoare. — Așa ne-ați fost recomandat, din păcate. — Și așa este, de fapt. Însă, deși lipsurile m-au silit la un astfel de trai, am fost soldat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Alatriste chiar atunci pe loc. — Nu poți trece?... Voi, soldații, sunteți scursura lumii, declară, cu o nesfârșită scârbă. Gloată Înarmată, hulitoare, jefuitoare și violatoare. Despre ce sentimente infernale vii acum să-mi pomenești?... Pentru voi, o viață nici nu contează. Căpitanul Îi primi cuvintele dure În tăcere și abia către sfârșit dădu ușor din umeri. — Aveți, fără Îndoială, dreptate, spuse. Dar sunt lucruri greu de explicat. Eram gata să-l omor pe englezul acela. Și aș fi făcut-o, dacă s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
am făcut lucruri care or să mă coste osânda veșnică... Dar știu să apreciez gestul unui om curajos. Și, eretici ori ba, tinerii aceia asta erau. — Atât de mult preț pui pe curaj? — Uneori numai el rămâne, răspunse cu simplitate căpitanul. Mai ales În vremuri ca astea, când până și steagurile de luptă și numele Domnului sunt scoase pe tarabă și vândute celui ce oferă mai mult. Dacă după răspunsul acesta se aștepta la comentarii, nu avu parte de ele. Mascatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să fie. M-am văzut implicat În ceva ce mă depășește și regret că s-a Întâmplat așa. Acum nu vreau decât să scap teafăr de-aici. — Prea târziu, făcu dominicanul, pe un ton atât de coborât Încât Îi sugeră căpitanului șuieratul unui șarpe. — Întorcându-ne la cei doi englezi ai noștri, reluă mascatul. Poate Îți vei fi amintind domnia ta că, după plecarea celuilalt cavaler, ai primit de la Sfinția Sa fray Emilio și de la mine cu totul alte instrucțiuni... Țin minte. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
privi cu coada ochiului pe inchizitor, care stătea impasibil de parcă nu de el era vorba - Sa. Poate că și asta mi-a influențat hotărârea de a le cruța viața englezilor. — Primiseși bani buni ca să nu le-o cruți. — Așa-i. Căpitanul duse mâna la centură. Iată-i. Monedele de aur se rostogoliră pe masă și rămaseră să lucească În lumina candelabrului. Fray Emilio Bocanegra nici nu se uită la ele, considerându-le parcă blestemate. Însă mascatul Întinse mâna și le numără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Mai observă ceva, și anume că lua toți banii de aur, parcă neamintindu-și că o parte din ei ieșiseră din punga dominicanului. Poți pleca, Îi zise lui Alatriste, după ce Îl privi de parcă abia atunci Își amintise de prezența lui. Căpitanul se uită la el, uimit. — Liber? — E un fel de-a zice, nuanță lucrurile fray Emilio Bocanegra, cu un zâmbet ce părea o excomunicare. Porți În spate povara trădării dumitale și a blestemelor noastre. — Nu mă stingheresc prea mult greutățile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă, văzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă, văzând că nici căpitanul, nici altcineva nu ieșea din casă, am Început să-mi fac probleme. Nu puteam crede că Saldaña l-a asasinat pe stăpânul meu, deși În orașul acela și În vremurile acelea totul era posibil. Ideea m-a tulburat rău. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Întunecată plasată la colțul acela. Treaba era limpede și lua o Întorsătură urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care mă despărțeau de casa de unde tot nu ieșea căpitanul. Neștiind exact ce să fac, am desfăcut cu grijă capa cu armele și mi-am culcat pe genunchi unul din pistoale. Folosirea lor era interzisă de sancțiuni pragmatice semnate de regele stăpânul nostru și știam bine că, dacă Justiția le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
m-ar fi condamnat la ani grei de galere, fără ca vârsta-mi fragedă să fie considerată o circumstanță atenuantă. Însă, pe cuvântul meu de basc, În momentul acela puțin Îmi păsa. Așa că, precum de atâtea ori Îl văzusem făcând pe căpitan, am verificat pe pipăite cremenea, care era la locul ei, și am tras cocoșul, Încercând să-i atenuez țăcănitul cu capa. Apoi am strecurat pistolul Între pieptar și cămașă, l-am armat și pe al doilea și am rămas cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
nu mai știam ce să fac. Astfel Încât am lăsat să-mi cadă capa de pe umeri și m-am ridicat În picioare, cercând să Înțeleg mai bine ce urma să se Întâmple. Și chiar atunci apăru În bătătura largă din fața casei căpitanul Alatriste. Din momentul acela, totul s-a petrecut cu mare iuțeală. Umbra cea mai apropiată ieși din bârlogul ei și o porni spre Diego Alatriste În același timp cu mine. Mi-am ținut răsuflarea pe când făceam unul, doi, trei pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
astfel am putut desluși bine, la lumina alburie a secerii lunii, spinarea unui bărbat trupeș care Înainta cu spada goală În mână. Cu coada ochiului am văzut alți doi care se desprindeau din colțurile piațetei. Și pe când eu, cu spada căpitanului În mâna stângă, ridicam dreapta Înarmată cu pistolul, am mai văzut că Diego Alatriste se oprise În mijlocul piațetei și că În mâna lui lucea metalic tăișul scurt al inutilului său cuțit de măcelar. Atunci am mai făcut doi pași Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a luminat chipul descompus de surpriză. Bubuitul pistolului a răsunat asurzitor Îl liniștea de mormânt a Portiței Sufletelor. Restul a fost și mai rapid. Am țipat sau am crezut că fac asta, pe de-o parte ca să-l avertizez pe căpitan, pe de alta din cauza durerii groaznice resimțite la reculul armei, care a fost cât pe ce să-mi rupă brațul. Dar căpitanul era avertizat din plin de Împușcătură, iar când i-am aruncat spada pe deasupra bărbatului care era În fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]