2,573 matches
-
auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și la stânga malurile creșteau. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărâmându-se în bulgărași de argint. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră pe piatră, și urca încet, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită, cu puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Umbra creștea în juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în cea din urmă lumină a malului. Așa sta singură și murea, sub pletele mestecenilor cu trunchiuri albe. Vremuri de bejenie, 1907 În pădurea Petrișorului a apărut prima dată în Semănătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Sadoveanu sunt aici, o nuvelă fină, construită cu o mână de bijutier.“ (N. Manolescu) Folclorul oral susține că tânărul Nicolae Labiș a fost atât de impresionat când a citit în volum povestirea, încât a scris în replică poemul Moartea căprioarei. Înecatultc "Înecatul" Aveam în lunca de sălcii și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umplea sufletul de pace, acolo, într-un colțișor de lume. Treceam destul de des prin aceste locuri cu afacerile mele: ba pentru lemne, ba pentru brânză, la câșlărie în poiana cea mare dinspre Solomonești. Mă duceam câteodată și la pândă de căprioare în inima codrului. Și așa îmi erau drumurile, că mai totdeauna mă întâlneam cu Voinea și la întoarcere mă opream o țâră în prisacă de mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna lui Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și în zvonul lui, în singurătate, pe oglinda mișcătoare a undei, câteodată, dintr-un tufiș, ca dintr-o hrubă de întuneric, răsărea, neclintită, ca tăiată din lespede, o căprioară cenușie, într-o mișcare gingașă de oprire. Altfel era o tăcere așa de grozavă: mă opream și dintotdeauna îmi auzeam bătaia inimii în coșul pieptului. Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară creștinește. Apoi se descoperiră în tăcere, trăgându-și cu stânga de pe plete căciulile, pe când în codrul posomorât de amurg, în depărtate și tăcute tăiniți, sunau aceleași țâhnituri fantastice de copoi alungând căprioarele. Neagra Șarului, 1922 Pe Deleleu a fost publicată prima dată în Însemnări literare, nr. 37 din 1919. Cadrul povestirii se spune că i-ar fi fost inspirat prozatorului de pădurea Bârnova, unde, în acea perioadă, mergea la vânătoare însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și se aflau așezați undeva în bătaie și la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții stau în țiitori și le atacă. Țin socoteală de direcția vântului și de configurația terenului. „Buni vânători“, îi laudă în gândul său Culi Ursake. Nu zăbovise nici aici; lăsase urmele lupilor. Număra el în ceata asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
loc de verdeață și de bucurie. Când a început a se muia viscolitura din ianuarie, Nicula Ursake era ieșit la slujba lui și nana Floarea socotea trecută primejdia. Iarna nu fusese nici prea lungă, nici prea aspră, dar ciutele și căprioarele suferiseră destul. Când paznicul de la Prelunci și-a scris raportul cătră domnii săi, a trebuit să însemne două ciute ucise la piscul lui Bara și una la șipotul Cernei și patru căprioare grămădite la Creanga Neagră. Trebuie să mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prea lungă, nici prea aspră, dar ciutele și căprioarele suferiseră destul. Când paznicul de la Prelunci și-a scris raportul cătră domnii săi, a trebuit să însemne două ciute ucise la piscul lui Bara și una la șipotul Cernei și patru căprioare grămădite la Creanga Neagră. Trebuie să mai fi fost și altele, pe care încă nu le descoperise. Chiar și pe acestea apucase a le afla din vreme Onu Bezarbarză. Omătul fiind viscolit și tare, lupii puteau fugi pe el ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
depărtați visau în pâcle, iar pădurile de la malul Frumoasei aveau în ele ca o dulceață a unor păreri de rău. Când a ajuns la o cotitură și la un pod, a văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite pe costișă, părând a asculta ceva. Huruitul moale al căruței se amesteca în zvonul apei. Nu s-au tulburat nici când au văzut calul. Mai târziu au deslușit că este și o altfel de ființă între acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu-se cătră asfințit. Și la o zi după ce au trecut acele cârduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fi fost concediate, dar nu și ea. La fel și cu hainele: Brooke nu era nici pe departe îmbrăcată trăsnit și nimeni nu spunea nimic. Astăzi purta pantaloni largi de cașmir neprelucrat și un puloveraș drăgălaș de culoarea pieii de căprioară, tot din cașmir. Nu cred că știa că mai există și alte materiale, în plus umbla zvonul că nu cumpărase în viața ei ceva de la Zara. Făcea cumpărături de la cei trei B - Bergdorf, Barneys și Bendel, triunghiul de aur. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
luă locul zăpezii, acoperind totul cu o mantie verde; era o primăvară magică: florile răsăriră din iarbă, o adiere călduță mângâie chipul lui Vitellius, aducând parfum de verbină. În conul ei de lumină, Velunda își schimba forma, devenind, pe rând, căprioară, iepure, rândunică, mistreț, balaur și pește. Avea darul metamorfozei, pe lângă acela al clarviziunii, puterea de a se face nevăzută și de a înțelege graiul animalelor, de a descătușa izvoare, de a merge prin aer. Mai avea darul de a vindeca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zi, numărau pastilele homeopate care arătau și miroseau promițător, dar nu aduceau nici una dintre schimbările miraculoase de apariția cărora fuseseră asigurați. În cele din urmă, se duseră la omul sfânt care trăia în special prăvăliei de ceai de lângă parcul cu căprioare. — Ne cerem scuze pentru deranj, fiul nostru e în suferință. — Cum adică e în suferință? — Suferă de nebunie. Cum adică suferă? Urlă? — Nu. — Amenință cu pumnii? — Nu. — Își smulge părul? — Nu. — Îi mușcă pe vecini? Se mușcă singur? E somnambul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Visasem eu ceva. Un vis în care pieile roșii dispăreau, sau se duceau în altă parte, Fiasco-ul se transforma într-un fel de cameră de bordel, Martina se descotorosea de cămașa ei de bumbac și pantalonii din piele de căprioară - și eu făceam un amor nebun cu ea pe patul oval. — Într-adevăr, o adevărată ticăloasă, am spus eu, mașina mea, să nu mai vrea ea să pornească. Probabil că băuse prea mult, îmi spuse Martina zâmbind, în timp ce îmi deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
disperare, expresia feței schimbându-i-se brusc de la mulțumire de sine la panică. Unde e? Trebuie să fie prin jur, pe undeva... M-am dus în toaletă și am recuperat geanta din spatele vasului de toaletă, un săculeț din piele de căprioară brodat cu perle. Zgomotul straniu pe care eu și Suki îl auziserăm era probabil doar agitația Belindei, care își căuta geanta. Dumnezeu știe ce făcuse ea acolo cât timp eu și Suki am vorbit; dar am exclus posibilitatea unui leșin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
grupului, stătea ca un fotomodel, cu mâinile pe ceea ce ar fi trebuit să fie șoldurile, dacă ar fi avut așa ceva, etalându-și-le de parcă ar fi fost la o ședință foto. Purta o rochie de culoarea piersicii, din piele de căprioară, ce se asorta cu săculețul și la care fusese folosit doar atât material cât să-i acopere oasele. —Tatăl tău a spus că trebuie să-l așteptăm pe un anume Henry, am intervenit eu. Urmă un schimb de priviri; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
făcută este corectă când o grămădă de capete s-au întors să vadă cu cine are el întâlnire; am sperat doar să nu gândească dezamăgiți: „aia?“. Aducându-mi aminte cât de înalt e, îmi pusesem cizmele negre din piele de căprioară cu tocuri de șapte cm, o rochie neagră dreaptă care mă făcea să par mai înaltă, aveam tot părul prins într-un coc, nu doar câteva șuvițe la întâmplare (zău) și un colier de perle care sper că susținea asemănarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
evoluția planetară. Aveau trup de raze, ochi de safire, guriță mică de cireașă coaptă. Prinseră să sară, să zburde vesele de arta vieții. Puteau, când voiau, să se transforme în piatră, cristal, apă, vânt, cântec, foc, plante, pește, pasăre, veveriță, căprioară, copil, bătrân, și în tot felul de forme ale naturii. Cuvântul Lor era iubitor, ziditor, creator și împlinitor a toate cele. Magul a deschis fereastra luminii și a privit prin Marele Timp. A văzut cât de neputincioși, împovărați, plini de
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise portiera, Îndemnându-l să urce pe scaunul din spate. „Mai Întâi accesoriile și apoi hoitul”, spuse stomatologul, Înmânându-i pălăria de pai și o pereche de mănuși din piele de căprioară pe care le avea asupra sa. Noimann Îi Întinse birjarului În frac negru și joben câteva bancnote, rugându-l ca pe drum să cumpere și o jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pomii sunt în sărbătoare, In tei stă floare lângă floare... E dulce vara pe la noi! Vara a sosit voiosă și ne-aduce cânt și soare Ea ne cheamă-n drumeție, sus la munte, jos la mare, Sus pe culmi la căprioare, cerul pare mai aproape Și s-aud cum lin coboară prin văi cristaline ape. Ai sosit cu bine vară pe la noi, Vii mereu cu soare și vacanta mare! VARA “Eu sunt cea mai strălucitoare. Soare1e mă iubește mai mult. Razele
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
din sat. Mai era și paznicul de vânătoare, Culiță. Venea o dată pe săptămână În vizită la bătrân și se instala În „aplecatul“ ce servea de bucătărie. Asculta sfaturile bătrânului cu privire la vânătoarea de mistreți, de urși, de cerbi, de râși, de căprioare și cocoși de munte și, În tot acest timp, nu-și dezlipea privirea de pe mâinile, părul și mijlocul Anei, de parcă abia așa ar fi Înțeles mai bine sfaturile ce i se dădeau. Era originar din Moldova, dar făcuse școala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]