6,257 matches
-
o noutate). Iar fiecare altă literatură își creează, după îndelungi și dramatice cristalizări, propriul canon. Prin urmare, schimbarea de epocă atrage schimbarea de canon, în două sensuri: pe de o parte epoca nouă operează mici modificări sau ajustări în vechiul canon, pe de altă parte se constituie un nou canon, în funcție de spiritul noii epoci. Imediat după 1918, E. Lovinescu impune un program de revizuiri (început mai devreme), în care contestă validitatea poeziei filosofice a lui Eminescu, îi contestă succesiv pe Caragiale
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
îndelungi și dramatice cristalizări, propriul canon. Prin urmare, schimbarea de epocă atrage schimbarea de canon, în două sensuri: pe de o parte epoca nouă operează mici modificări sau ajustări în vechiul canon, pe de altă parte se constituie un nou canon, în funcție de spiritul noii epoci. Imediat după 1918, E. Lovinescu impune un program de revizuiri (început mai devreme), în care contestă validitatea poeziei filosofice a lui Eminescu, îi contestă succesiv pe Caragiale, Maiorescu, Gherea, Vlahuță și pregătește terenul pentru afirmarea unei
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
început mai devreme), în care contestă validitatea poeziei filosofice a lui Eminescu, îi contestă succesiv pe Caragiale, Maiorescu, Gherea, Vlahuță și pregătește terenul pentru afirmarea unei noi literaturi. Rezultatul acestei acțiuni critice este că se consolidează de fapt, oarecum paradoxal, canonul literaturii noastre clasice (pentru că rezistă contestărilor) și se prefigurează o nouă ordine de valori, cu alte nume, de la Rebreanu la Hortensia Papadat-Bengescu și de la Arghezi la Ion Barbu. Acest al doilea sistem de valori nu i se substituie celui dintâi
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
nouă ordine de valori, cu alte nume, de la Rebreanu la Hortensia Papadat-Bengescu și de la Arghezi la Ion Barbu. Acest al doilea sistem de valori nu i se substituie celui dintâi, ci se întemeiază alături, la concurență. Primul sistem, adică primul canon, deja bine configurat, nu poate fi anulat, în ciuda contestărilor, care nu fac decât să-l consolideze. La fel s-a întâmplat în raportul (peste hiatusul proletcultist) dintre neomodernism și modernismul interbelic. La fel se întâmplă în conflictul dintre postmodernism și
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
hiatusul proletcultist) dintre neomodernism și modernismul interbelic. La fel se întâmplă în conflictul dintre postmodernism și neomodernism. Postmodernismul are tendința (prin unele puseuri de contestări) să anuleze neomodernismul sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și simplificat din această bătălie canonică (adică redus la valorile lui esențiale). Epoca postmodernă vrea să opereze modificări drastice și răsturnări în canonul neomodernist. Vrea să-și impună propriile valori într-un sistem cu care
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și simplificat din această bătălie canonică (adică redus la valorile lui esențiale). Epoca postmodernă vrea să opereze modificări drastice și răsturnări în canonul neomodernist. Vrea să-și impună propriile valori într-un sistem cu care acestea nu sunt compatibile. Cel puțin aceasta este impresia mea: Nichita Stănescu înlocuit cu Mircea Ivănescu; sau Marin Preda și Nicolae Breban înlocuiți cu Mircea Horia Simionescu și
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
sunt compatibile. Cel puțin aceasta este impresia mea: Nichita Stănescu înlocuit cu Mircea Ivănescu; sau Marin Preda și Nicolae Breban înlocuiți cu Mircea Horia Simionescu și Dumitru ?epeneag înseamnă dorința de infiltrare a unor valori postmoderne într-un sistem/un canon neomodernist. De aici apar confuziile, care devin și mai mari când scriitorii consacrați ai postbelicului sunt substituiți (în imaginația critică a unei campanii radicaliste) de scriitori mult mai tineri, cum sunt Mircea Cărtărescu, ?tefan Agopian sau Gheorghe Crăciun, fără îndoială
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
unei campanii radicaliste) de scriitori mult mai tineri, cum sunt Mircea Cărtărescu, ?tefan Agopian sau Gheorghe Crăciun, fără îndoială valoroși, dar care fac parte dintr-o altă literatură decât Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban și Augustin Buzura. Canonul deja solid constituit spre sfârșitul epocii comuniste, prin efortul unei critici estetice lucide și înțelepte, nu poate fi destructurat. El nu este, de fapt, canonul epocii comuniste (cum cred contestatarii postdecembriști, care vor să-l pună pe seama regimului politic), ci
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
o altă literatură decât Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban și Augustin Buzura. Canonul deja solid constituit spre sfârșitul epocii comuniste, prin efortul unei critici estetice lucide și înțelepte, nu poate fi destructurat. El nu este, de fapt, canonul epocii comuniste (cum cred contestatarii postdecembriști, care vor să-l pună pe seama regimului politic), ci este canonul estetic al neomodernismului, în care nu se mai poate interveni pentru ajustări decât în foarte mică măsură. Repet: canonul neomodernist, cu Marin Preda
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
solid constituit spre sfârșitul epocii comuniste, prin efortul unei critici estetice lucide și înțelepte, nu poate fi destructurat. El nu este, de fapt, canonul epocii comuniste (cum cred contestatarii postdecembriști, care vor să-l pună pe seama regimului politic), ci este canonul estetic al neomodernismului, în care nu se mai poate interveni pentru ajustări decât în foarte mică măsură. Repet: canonul neomodernist, cu Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
nu este, de fapt, canonul epocii comuniste (cum cred contestatarii postdecembriști, care vor să-l pună pe seama regimului politic), ci este canonul estetic al neomodernismului, în care nu se mai poate interveni pentru ajustări decât în foarte mică măsură. Repet: canonul neomodernist, cu Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
neomodernist, cu Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri de literatură, după principiul consumului și al plăcerii. Un canon unanim acceptat este, de altfel, o pură iluzie. Postmodernismul trimite, de fapt, canonul estetic spre lada de gunoi a teoriei și a istoriei literare. Pentru perioada postcomunistă (extrem de nerăbdătoare pentru consacrarea unei schimbări, ca și perioada imediat de după 1918, după
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri de literatură, după principiul consumului și al plăcerii. Un canon unanim acceptat este, de altfel, o pură iluzie. Postmodernismul trimite, de fapt, canonul estetic spre lada de gunoi a teoriei și a istoriei literare. Pentru perioada postcomunistă (extrem de nerăbdătoare pentru consacrarea unei schimbări, ca și perioada imediat de după 1918, după 1945 sau după 1960) este prea devreme să vorbim de un canon al
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
fapt, canonul estetic spre lada de gunoi a teoriei și a istoriei literare. Pentru perioada postcomunistă (extrem de nerăbdătoare pentru consacrarea unei schimbări, ca și perioada imediat de după 1918, după 1945 sau după 1960) este prea devreme să vorbim de un canon al ei, fundamental nou și bine consolidat (dacă nu cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
este prea devreme să vorbim de un canon al ei, fundamental nou și bine consolidat (dacă nu cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de canon nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
al ei, fundamental nou și bine consolidat (dacă nu cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de canon nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după 1945. Proletcultismul a făcut tabula rasa din modernismul
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
consolidat (dacă nu cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de canon nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după 1945. Proletcultismul a făcut tabula rasa din modernismul interbelic, dar nu pe un principiu
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de canon nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după 1945. Proletcultismul a făcut tabula rasa din modernismul interbelic, dar nu pe un principiu estetic, ci în virtutea
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
asistăm la o restaurație a esteticului, perspectiva critică se limpezește și-i reabilitează pe Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și pe ceilalți. În deceniul 1960-1970 am asistat la desfășurarea în paralel a două fenomene: pe de o parte, canonul literaturii interbelice a fost restaurat și confirmat în termenii lui esențiali de către noua critică, pe de altă parte apăreau marii scriitori ai noii epoci, scriitori care candidau pentru un loc într-un nou canon ? cel al neomodernismului. Criticii șaizeciști au
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
două fenomene: pe de o parte, canonul literaturii interbelice a fost restaurat și confirmat în termenii lui esențiali de către noua critică, pe de altă parte apăreau marii scriitori ai noii epoci, scriitori care candidau pentru un loc într-un nou canon ? cel al neomodernismului. Criticii șaizeciști au fost rezonabili în edificarea noii construcții (noua ierarhie de valori), căci nici o clipă nu s-au gândit să-i substituie pe Marin Preda, Nichita Stănescu sau Nicolae Breban lui Liviu Rebreanu, Arghezi sau Camil
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
unor critici de a-i aneantiza sau de a-i diminua considerabil pe Marin Preda sau Nichita Stănescu și de a-i înlocui cu scriitori postmoderni sau optzeciști. Adevărata miză, după cum ne învață istoria literară, constă în construcția unui nou canon (dacă se poate), iar nu în distrugerea celui vechi. Căci acțiunea critică distructivă a ierarhiei neomoderniste se dovedește imposibilă, pentru că e foarte bine constituită. De aceea am vorbit de rezistența vechii ierarhii de valori sau a vechiului canon ? opinie care
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]