1,657 matches
-
singur avion kamikaze avea să decoleze, asta era tot ce puteau face japonezii drept răspuns la raidul aerian american. TÎnărul pilot, puțin mai În vîrstă decît Jim, purta eșarfele de ceremonie, dar garda de onoare era formată doar dintr-un caporal și un soldat tînăr. Amîndoi plecară, Înainte ca pilotul să se fi urcat În cabină și se Îndreptară spre hangarele avariate. Jim urmări avionul ridicîndu-se nesigur de pe pistă. Ajunse deasupra lagărului, cu motorul huruind din cauza greutății bombei, coti spre rîu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
unitate specială de cîmp a jandarmeriei japoneze. Se strecurară repede prin porți, luînd poziție În fața casei paznicilor. Prizonierii se retraseră, Înghesuindu-se unii În alții ca oile. Luat de val, Jim fu doborît din cărucior de mulțimea de trupuri. Un caporal japonez, un bărbat mărunt, dar puternic, al cărui revolver Mauser se mișca din talie ca o măciucă, apucă mînerele căruciorului și Îl Împinse spre porți. Jim era gata să fugă Înainte și să smulgă mînerele de la japonez, dar domnul Maxted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
așeză lîngă domnul Maxted, printre trupurilor Înghesuite unele de altele sub lumina Înserării. Foamea Îl amorțea. Își supse Încheieturile degetelor, mulțumit chiar și de gustul puroiului lui, apoi rupse tulpini de plante de pe marginea drumului și mestecă frunzele acide. Un caporal japonez Îi escorta pe doctorul Ransome și pe doamna Pearce spre docuri. Debarcaderele și depozitele, care de la distanță păruseră intacte, fuseseră bombardate și erau aproape o grămadă de moloz. Fluxul clătina carcasele ruginite a două torpiloare trase lîngă digul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Aproape că s-a terminat. GÎndește-te la mama și la tatăl tău, Jim. Războiul s-a terminat. — Dar, domnule Maxted, cînd va Începe următorul...? Soldații japonezi mergeau de-a lungul căii ferate, urmați de doctorul Ransome și de doamna Pearce. Caporalii strigau unul la altul, vocile lor bubuind de-a lungul șinelor. Cădea o ploaie măruntă și paznicii care așteptau lîngă camioane Își puseseră pelerinele. Din șinele calde ieșeau aburi În timp ce prizonierii se ridicară În picioare și Își luară În brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
oară de cînd plecaseră de la Lunghua, japonezii deveniseră nerăbdători. Dornici să scape de ultimii deținuți care mai erau În stare să meargă, soldații plimbau de colo-colo pe ternul de fotbal. Îi loveau pe deținuți și Îi trăgeau de umeri. Un caporal cu o mască de bumbac pe față Își mișca lanterna pe fața celor morți, apoi Îi Întorcea pe spate. Un civil eurasiatic, În cămașă albă, mergea În spatele japonezului, gata să-i ajute pe cei cărora li se ordona să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de unde și până unde să semene cu tine. Alt tată avuseși tu, Dumnezeu să-l ierte, și altă stofă are un croitor de coșciuge. Dar să fi semănat cu mine, arză-l-ar focul, că la douăzeci de ani eram caporal. Duminica o porneam înspre maidanul bâlciului. Acolo crăpam între dinți semințe de dovleac până se făcea alb pământul. Trăgeam la semn cu pușca și când cădea oblonul de fier, „mireasa” venea de-a-nvârtitelea, clătinându-se pe vârful pantofului alb. Când mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la el, atingând totul cu mânecile trase peste mâini. După zece minute era în posesia unor probe circumstanțiale solide: Un certificat de la Școala de Geniu a Armatei Statelor Unite, emis în Camp Polk, Louisiana, în care se atesta faptul că numitul caporal Eugene Niles absolvise cu succes cursurile de mânuire a explozivelor în decembrie 1931 - ceea ce confirma că idiotul ăsta plasase bomba sub casa lui Mickey. Scrisori de la fosta soție a lui Niles, care îl acuzau că se cuplase cu prostituatele Brendei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
VOCII. \ Puteți conta pe mine, domnule. \ Categoric contez pe tine, locotenent. DIALOGUL SE TERMINĂ. IEȘIRĂ ÎMPREUNĂ PE CORIDOR. MAI DEVREME DĂDUSE ORDIN SĂ ÎI FIE PUȘI LA DISPOZIȚIE DE CĂTRE COMANDAMENTUL LOCAL UN GRUP DE SOLDAȚI DE PRIMĂ MÂNĂ ȘI UN CAPORAL. TOȚI ÎL AȘTEPTAU RELAXAȚI, AȘA CUM BĂNUISE. ÎL PREZENTĂ PE "LOCOTENENTUL DAVID BURNLEY, OFIȚERUL CARE URMA SĂ FIE COMANDANTUL LOR PÂNĂ LA NOI ORDINE". DUPĂ ACEEA LE DĂDU INSTRUCȚIUNI PRECISE, FĂRĂ ÎNSĂ SĂ LE DEA NICI UN FEL DE EXPLICAȚII. EI ERAU SOLDAȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
acum da. — Tatăl meu are boală pe de Gaulle pentru că Îi curtează pe arabi. Mie Îmi place de Gaulle pentru că e un monument. Și refuză să fie Îngropat la Dom des Invalides cu Napoleon pentru că era doar un amărât de caporal. — Da. — Însă israelienii voiau să-i ia o sută de mii de dolari pentru un loc În Mormântul Sfânt. — Asta era gluma. — Și de Gaulle a zis: Pentru trei zile? Prea mulți bani. Pour trois jours? Urma să Învie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
provocată de ceea ce pierdusem a fost la început greu de îndurat, apoi s-a dovedit suportabilă. În fond, îmi rămânea verișoara preferată. Iar în ceea ce privește serviciul, ne mergea într-un mod plictisitor, suportabil spre bine. Cei care ne instruiau, subofițeri și caporali obosiți de război, se pretindeau blânzi și păreau să fie recunoscători pentru că puteau să ne ducă pe noi, „turma asta de berbeci“, departe de tot de focul „asupra omului din față“. În zona de plajă a bateriei, Marea Baltică se izbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și-a aprins bricheta: țigara pe fața lui morocănoasă care nu spunea nimic. Și ce s-a putut afla mai târziu: pe parcursul războiului, de la campania din Polonia, prin Franța și Grecia, în sfârșit, în peninsula Crimeea, avansase până la gradul de caporal. Mai sus nu voia să urce pe scara ierarhică. Nu poate să-l descumpănească nimic din ceea ce avea să se dovedească a fi o situație delicată: el a fost îngerul meu păzitor și acel Herzbruder împrumutat de la Grimmelshausen, care până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceea ce avea să se dovedească a fi o situație delicată: el a fost îngerul meu păzitor și acel Herzbruder împrumutat de la Grimmelshausen, care până la urmă m-a condus prin pădure peste câmpuri și prin linia frontului rusesc. Deoarece, spre deosebire de mine, caporalul ajunsese până la marginile pădurii și, în repetate rânduri, judecând după focurile de bivuac, apreciase câmpia deschisă ca fiind ocupată de inamic, am căutat un loc care nu era luminat de nici un foc. Mai exact: el a căutat, eu eram mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o gloată de inși morți de beți. Poate că jumătate dintre ei dormeau, în vreme ce restul... Abia după ce traversaserăm apa ne-au ajuns din urmă strigăte: Stoi!, și încă o dată: Stoi! La a treia somație - podul rămăsese deja binișor în urmă - caporalul meu mi-a dat indicația: „Cât poți tu de repede - fugi!“. Și astfel am fugit, așa cum aveam să mai fug încă multă vreme și exasperant de lent în visele mele de după război, de-a curmezișul peste un câmp ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-l purta pe braț și cu care vorbea cu atâta dragoste, de parcă pe lumea asta, în afară de câine, nu mai exista nimic care să merite simpatia lui. Unul dintre oamenii ăia greoi din Volkssturm care ne-au escortat i-a strecurat caporalului, din milă, un pachet de țigări început, nu mai știu ce soi erau. Nu mai știu nici cum se numea satul acela în care am ajuns zdraveni, deși flămânzi, la liniile germane și în care imediat sau foarte curând trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
suc tulbure de mere și socată. Într-unul din colțurile pivniței, o grămăjoară de cartofi, încolțiți bine. Până aproape de vomă, am băgat în noi carne în untură dintr-unul din borcane, am mușcat din castraveciori, am băut suc. Pe urmă caporalul meu a fumat, lucru pe care îl făcea rar, atunci însă cu venerație. Ca și îndepărtata mea mamă, se pricepea să facă rotocoale de fum. Eu am golit suportul pentru masca de gaze și l-am umplut cu gem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
front - despre al cărui verdict de care ne temeam nu am scos însă nici un cuvânt, mai degrabă moțăiam sătui sau, în orice caz, nu reușesc să-mi amintesc de ora asta ca de un interval de timp stăpânit de spaimă - caporalul a încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să fi speriat cumva vreo pisică sau poate că, în caz că ar fi existat una, să-i fi tulburat somnul? Prin fereastra de la bucătăria situată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de culoarea pământului. Fețele lor de băieți. Puteai să-i numeri de la stânga la dreapta. Fiecare dintre ei era o țintă. Cu toate astea, eu nu mi-am ridicat pistolul automat de fabricație italienească în poziție de tragere, după cum nici caporalul meu nu avea de gând să apere satul Peterlein cu arma lui de asalt. Ne-am topit fără un sunet. Chiar dacă Ivan ar fi tras, la ordin sau ca din obișnuință, din partea noastră nu ar fi venit nici un răspuns. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a atenua rușinea rămasă. În orice caz, e cert: noi nu am tras. Dar mai puțin sigur e când anume am schimbat vestonul meu de uniformă pe unul mai puțin împovărător. S-a întâmplat din propria mea decizie? Mai degrabă, caporalul a fost acela care, cu ochii pe runele de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil printr-o intervenție concretă. Prin mine, el ajunsese, fără să sufle vreodată o vorbă despre asta, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ordonată. Atât era de grijuliu îngerul meu păzitor. Așa cum, în caz de primejdii pentru trup și suflet, Simplicissimus îl avea de partea lui pe Herzbruder, la fel puteam și eu, ca autoportret de acum încolo retușat, să mă bazez pe caporalul meu. După este întotdeauna înainte. Ceea ce numim prezent, acest repede trecător acum-acum-acum, este în permanență umbrit de un acum trecut, astfel încât și pe calea de evadare înainte, numită viitor, nu putem înainta decât cu plumb în picioare. Astfel împovărat, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de la o distanță de șaizeci de ani, cum un băiat de șaptesprezece ani cu un suport de mască de gaze deturnat de la scopul lui și cu un veston de uniformă croit parcă pentru el, se străduiește în continuare, alături de un caporal hârșit și tenace, presimțind orice primejdie și căruia nu-i citești pe față că e de meserie frizer, să se alăture unor fragmente de trupe ce se revarsă înapoi. În acest timp, cei doi reușesc în repetate rânduri să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
peticul de hârtie ștampilat, ordinele de marș care le asigură supraviețuirea. Masa și scăunelul stau în aer liber. Un plutonier major obosit de război șade pe scăunel, nu pune întrebări, semnează repede, ștampilează. Eu repet ca papagalul ce-mi spusese caporalul să zic. Acum suntem protejați, fiindcă suntem repartizați unei grupe de luptă nou înființate, care pentru început nu există decât pe fițuicile ștampilate: o promisiune vagă. Ceea ce vedem însă, concret, e o bucătărie de campanie mobilă, înfiptă cu mândrie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
început să curgă înapoi, iar eu m-am trezit că eram, că sunt, numai pe urmele mele. Pe o latură a șoselei dintre Senftenberg și Spremberg se cere găsit, printr-un salt în timp, un tunar-tanchist care stă lângă un caporal vorbind tărăgănat-berlinez, cercetează uimit împrejurimile și se strâmbă întruna. Nu mai sunt sigur de locul în care namila de bucătar de campanie împărțea supă de cartofi și unde noi stăteam față în față cu gamelele pe jumătate pline. Acum, soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-a întâmplat imediat după aceea, cu mine și în jurul meu, se potrivește și se dizolvă în imagini fantomatic voalate, apoi din nou precis conturate: gamela aproape goală a dispărut, la fel și ceasul de mână marca Kienzle. Unde e caporalul meu? Unde îmi sunt pistolul automat și cele două încărcătoare? De ce stau încă sau din nou în picioare? Rana sângerând abundent, îmbibându-mi pantalonii în dreptul coapsei. Durerea din bărbie produsă de cureaua căștii. Un braț legănându-se inert din umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
picioare? Rana sângerând abundent, îmbibându-mi pantalonii în dreptul coapsei. Durerea din bărbie produsă de cureaua căștii. Un braț legănându-se inert din umărul drept, care cedează de îndată ce eu și încă cineva încercăm să-l ridicăm - iată-l, aici era! - pe caporalul meu. Schije de obuz i-au zdrențuit picioarele. În partea de sus pare să fie zdravăn. Privește uimit, neîncrezător... Pe urmă, nisipul învârtejit îmi acoperă vederea spre bucătăria care aburește neatinsă, până când noi - el purtat pe sus, eu sprijinit - suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de prim-ajutor. Miros de Lysol. Protejat, așa trebuie să mă fi simțit în cutia aia pe roți. Războiul lua o pauză. În orice caz, pentru început nu s-a întâmplat mai nimic, mai ales că înaintam numai cu greu. Caporalul zăcea întins. Obrazul lui mai adineaori rozaliu, fiindcă de cele mai multe ori era proaspăt bărbierit, începea să se înverzească ușor, lăsând să se întrevadă țepi de barbă. Picioarele legate, înfășurate-n bandaje. Astfel zăcea el pe unul din priciuri, era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]