3,275 matches
-
unde șocul Revoluției (și al decreștinării revoluționare) fusese foarte dur, unde se instala o laicitate militantă, o cultură a separației sferei religioase de aceea politică era deja bine formată. Jean-Marie Mayeur face cunoscută această scrisoare a lui Émile Keller către cardinalul Lavigerie: "În Franța nu este admisă cîtuși de puțin intervenția Bisericii în sfera politică. Nu numai republicanii nu tolerează ca Biserica să sprijine un candidat, oricare ar fi el, dar nici conservatorii nu ar admite aceasta, iar cei mai buni
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
conducerea Bisericii, care atrăgea un mare număr de tineri și chiar de seminariști și preoți tineri, a avut darul de a-i neliniști pe mulți dintre episcopi și chiar pe papă. Energic combătut de Acțiunea Franceză, denunțat la Roma de către cardinalul Billot și catolicii monarhiști, condamnarea părea să devină definitivă din momentul cînd Marc Sangnier anunța un "Sillon mai mare", deschis protestanților și chiar necredincioșilor pe baza unei recunoașteri comune a valorilor republicane și democratice. La 25 august 1910, papa Pius
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
personale cu membrii clerului: legături spirituale, amicale, familiale. Numeroși sînt cei ale căror biografii sau autobiografii semnalează legătura cu un cleric, preot sau episcop în general, a cărui înfluență fusese hotărîtoare în formarea spiritualității sau în angajarea în activitatea politică. Cardinalul Schuster, arhiepiscop de Milano, pentru Giuseppe Lazzati; cardinalul Dalla Costa, arhiepiscop de Florența, pentru La Pira; cardinalul Maffi, arhiepiscop de Pisa, pentru Giovanni Gronchi, fost președinte al Republicii Italiene; Monseniorul Endrici, arhiepiscop de Trento, pentru Alcide de Gasperi; părintele Fink
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Numeroși sînt cei ale căror biografii sau autobiografii semnalează legătura cu un cleric, preot sau episcop în general, a cărui înfluență fusese hotărîtoare în formarea spiritualității sau în angajarea în activitatea politică. Cardinalul Schuster, arhiepiscop de Milano, pentru Giuseppe Lazzati; cardinalul Dalla Costa, arhiepiscop de Florența, pentru La Pira; cardinalul Maffi, arhiepiscop de Pisa, pentru Giovanni Gronchi, fost președinte al Republicii Italiene; Monseniorul Endrici, arhiepiscop de Trento, pentru Alcide de Gasperi; părintele Fink, fost deputat al Partidului de Centru, pentru Helmut
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
legătura cu un cleric, preot sau episcop în general, a cărui înfluență fusese hotărîtoare în formarea spiritualității sau în angajarea în activitatea politică. Cardinalul Schuster, arhiepiscop de Milano, pentru Giuseppe Lazzati; cardinalul Dalla Costa, arhiepiscop de Florența, pentru La Pira; cardinalul Maffi, arhiepiscop de Pisa, pentru Giovanni Gronchi, fost președinte al Republicii Italiene; Monseniorul Endrici, arhiepiscop de Trento, pentru Alcide de Gasperi; părintele Fink, fost deputat al Partidului de Centru, pentru Helmut Kohl; Monseniorul Bentzler, benedictin ca și Monseniorul Schuster, fost
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
face față marxiștilor în timpul alegerilor municipale de la Roma; fidel convingerilor sale, De Gasperi a refuzat alianța cu MSI, care nu reprezenta pentru el decît un compromis. Mai putem aminti intervențiile Sfîntului Scaun din Italia împotriva orientării spre stînga și articolul cardinalului Ottaviani publicat în Il Quotidiano, ziarul Acțiunii Catolice, pe 21 ianuarie 1958, intitulat "Să servim Biserica și nu să ne servim de ea" și, de asemenea, neîncrederea episcopilor față de Adenauer. Biserica și-a păstrat mult timp caracterul intervenționist. Prin mesajele
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
mari. Corporațiile au fost ridicate la loc de cinste de fascismul musolinian din Italia și de guvernul de la Vichy din timpul Revoluției naționale. În Franța învinsă, Carta Muncii din 1941 a fost bine primită de episcopi, după cum o dovedește Declarația Cardinalilor și Arhiepiscopilor din 23 decembrie 1941, considerînd această Cartă "prea conformă cu doctrina socială a Bisericii pentru a nu strînge voturile tuturor catolicilor". După război, și după atîtea compromisuri, aceasta și-a pierdut creditul. Astfel, codul de la Malines, cartă a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
În Franța 2, Uniunea Sacră, fondată chiar la începutul conflictului, s-a extins și la catolici. Denys Cochin, un catolic liberal cu convingeri monarhiste, a intrat în guvern în 1915, cînd legea din 1904 privind congregațiile fusese suspendată. Arhiepiscopul Parisului, cardinalul Amette, a devenit membru al Comitetului de Asistență Națională și, ca și în regiunea de dincolo de Rhin, clerul a calificat războiul ca fiind just, iar sacrificiul a fost imens: 4.618 morți și 10.414 răniți din 32.700 de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
putea decît să întărească autonomia catolicilor în plan politic. În același timp, după înfrîngerea de la Caporetto, în toamna anului 1917, episcopii și clerul au participat la mobilizarea tuturor forțelor. Aceste trei exemple, care se pot ușor extinde la Belgia, unde cardinalul Mercier, arhiepiscop de Malines, a fost sufletul rezistenței spirituale militînd, în același timp, în favoarea unei păci negociate 4, ne permit să observăm cît de mult a putut experiența împărtășită a suferinței și a morții în tranșee să-i pregătească pe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Sturzo și a camarazilor săi, fără ca să se fi cerut în mod explicit girul Sfîntului Scaun, dar avîndu-se grijă ca papa, căruia îi fuseseră supuse statutele, să fie informat. Benedict al XV-lea nu s-a împotrivit; secretarul de Stat, cardinalul Gasparri, s-a mulțumit să dea sfaturi, regretînd că un preot fusese ales la conducerea partidului. În ciuda acestor rețineri, Sturzo a beneficiat de o libertate de acțiune inedită și chiar de o aprobare implicită, în timp ce în Germania, Zentrum a văzut
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
angajarea laicilor în societate un mijloc de a instaura Domnia lui Cristos, cu condiția de a face din această angajare un instrument docil al Bisericii. Orientarea a fost dată, chiar din primii ani ai pontificatului, de o scrisoare adresată de cardinalul Gasparri episcopilor italieni, la 2 octombrie 1922 (Sfîntul Scaun, spunea el, "a fost și va rămîne întotdeauna străin de Partidul Popular și de orice partid politic") și de prima enciclică a domniei lui, Ubi arcano Dei (23 decembrie 1922), care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sociale și lingvistice ale țării 1. O formațiune doctrinală era asigurată de Săptămînile Sociale 2 și alimentată de Uniunea Internațională de Studii Sociale din Malines, care a publicat în 1927 faimosul Cod de la Malines, veritabil program social elaborat sub autoritatea cardinalului Mercier, și de reviste ca La Cité chrétienne a lui Jacques Leclercq. Democrația creștină belgiană a oferit creștin-democraților ocazia de a-și asuma responsabilitățile guvernării în prima linie. Între anii 1925-1926, experiența trăită de creștin-democratul Prosper Poullet și de socialistul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Léon Degrelle, ieșit de la Tineretul Catolic Belgian, dar influențat de Acțiunea Franceză 3. Acesta din urmă a făcut din edițiile Rex pe care le conducea și care publicau documentele Acțiunii Catolice și ale Partidului Catolic, o adevărată mișcare pe care cardinalul Van Roey avea să o caracterizeze ca pe "un pericol pentru țară și pentru Biserică". El a obținut 11,49% din voturi la alegerile din mai 1936, provocînd o criză în interiorul Partidului Catolic redus la 28%, în timp ce naționaliștii flamanzi ai
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în 1936 (din aproximativ 600 deputați). Curentul creștin-democrat nu s-a impus ca forță politică cu greutate nici chiar în cadrul Bisericii din Franța. El a fost întotdeauna suspectat de sillonism și chiar mulți dintre episcopi nu aveau încredere în el. Cardinalul Maurin, arhiepiscop de Lyon, traducea perfect această atitudine: "Eu nu am aparținut niciodată, nici de aproape, nici de departe, Acțiunii Franceze și-i găsesc atitudinea deplorabilă. Dar nu aș vrea ca foștii condamnați ai Sillon-ului să poată înșela opinia publică
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cu unificarea națiunii. Regimul îi asigura Bisericii o poziție privilegiată, recunoscută prin concordatul din 1940. Salazar, fiind catolic practicant, dorea să protejeze familia, să subvenționeze acțiunea misionară și a putut să se sprijine pe ierarhie, în special pe arhiepiscopul Lisabonei, cardinalul Manuel Gonçalves Cerjeira 25. Acesta din urmă a reușit să păstreze autonomia Bisericii datorită creării Acțiunii Catolice în 1933. Trebuie să arătăm că democrația de la sfîrșitul secolului al XIX-lea constituie matricea ideologică a salazarismului. Salazar își începe activitatea publică
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
făcute de ierarhie cu regimul, a caracterului tardiv al luărilor de poziții a unor episcopi, în special împotriva deportărilor evreilor, și a angajării lor în Revoluția Națională, ca și a colaborării deosebit de intense a unor catolici cunoscuți, cum ar fi cardinalul Baudrillard, Philippe Henriot sau Xavier Vallat. După eliberare, realitatea rezistenței creștine era de necontestat. În timpul ocupației, creștinii care au opus rezistență, au reflectat la formule politice pentru perioada de după război, depășind PDP-ul. În vara anului 1943, Gilbert Dru a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
stînga, politica "centro-sinistra", între 1954 și 1963. Prelați ai Curiei, episcopi s-au ridicat, sprijinindu-se pe curentele de dreapta ale DC, împotriva oricărei evoluții, iar călătoria președintelui Republicii, Giovanni Gronchi, la Moscova, în 1960, a fost aspru criticată de cardinalul Ottaviani, pe atunci însărcinat al Sfîntului Oficiu. Politica de deschidere a lui Ioan al XXIII-lea a permis ca în 1962, după Congresul de la Napoli, Fanfani să formeze un guvern de centru-stînga, beneficiind de "abținerea favorabilă" a Partidului Socialist. Apoi
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-lea, ales la 16 octombrie, a susținut în mai multe rînduri implicarea creștinilor în politică (mai ales prin discursurile ținute la Loreto pe 11 aprilie 1985), propovăduind unitatea lor politică și susținînd inițiativele Conferinței Episcopale Italiene și ale președintelui acesteia, cardinalul Ruini, de asemenea vicar al Romei, care mergeau pe această direcție. În același timp, atenția lui s-a concentrat asupra mișcărilor laicilor, ca de exemplu Comuniune și Eliberare, mai capabile, după părerea sa, de a difuza mesajul Bisericii într-o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de la sfîrșitul anilor 1980 prin fondarea Școlilor de Formare cu Angajament Social și Politic. Prima a fost creată la Palermo de către părintele Bartolomeo Sorge, în contextul particular al Siciliei; era vorba de Institutul de Formare Politică Pedro Arrupe. Anul următor, cardinalul Martini a înființat la Milano o Școală diocezană. În 1992 existau aproximativ 200 pe întreg teritoriul. Obiectivul era de "a da un suflet politicii", adică de a face ca și competența tehnică să se sprijine pe o viziune asupra omului
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
a fost consacrată "Identității naționale, democrației și binelui comun"2 4. În preajma alegerilor din martie 1994, Avvenire a dus o campanie dură împotriva lui Silvio Berlusconi și a mișcării sale, Forza Italia. În același timp, CEI, prin vocea președintelui său, cardinalul Camillo Ruini, a apărat principiul, intangibil pentru el, al unității catolicilor în jurul DC. El l-a spus și l-a repetat în raportul său la Consiliul permanent al CEI din 22 martie 1993, în Mesajul său din 30 iunie, în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Alleanza Democratica. Învingător în referendumul din 18 aprilie 1993, care introdusese importante reforme instituționale ce vizau transformarea vieții politice, el a dat impresia, pentru un timp, că este o posibilă soluție. Dar drumul ezitant, imposibilitatea de a-l determina pe cardinalul Ruini să accepte o înțelegere cu ex-comuniștii, l-au făcut să eșueze. Înțelegerea făcută cu PPI, Pactul pentru Italia, a suferit în martie 1994 înfrîngerea anunțată, amplificată cu ocazia alegerilor europene care au urmat. Înfrîngerea din martie este cu atît
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
transformate radical; de acum se adera în mod individual, nu prin "Stander". El încă rămînea însă "coroana stîlpului catolic"26, susținut de monarhie (partidul ceruse reîntoarcerea lui Leopold al III-lea), Biserică și femei, votul femeilor fiind introdus în 1948. Cardinalul Van Roey s-a angajat puternic în favoarea unității politice a catolicilor și a fost înțeles. Speranțele unei noi formațiuni, Uniunea Democratică Belgiană, care visa să-i adune pe creștini și socialiști într-un soi de laburism, au eșuat: ea nu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
hotărît unificarea tuturor mișcărilor și organizațiilor catolice într-o federație numită Mișcarea Populară Socială Ungară. A fost redactat un adevărat program politic intitulat " Politica Socială ungară" care preconiza o amplă reformă agrară. În octombrie 1944, a fost fondat, cu acordul Cardinalului Justinian Serédi, Partidul Popular Creștin-Democrat. Ierarhia dorea astfel să joace un rol major în refacerea țării. Totuși, în septembrie 1945, Istvan Barankovici a preluat controlul și i-a dat o înfățișare mai puțin confesională, scoțînd cuvîntul "creștin" din denumire. Partidul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nu a supraviețuit unui interogatoriu dur în 1953, sau Jerzy Popieluszko, care a oficiat faimoasele "Slujbe pentru patrie", asasinat în 1984 după ce fusese ridicat și torturat de membrii serviciului de securitate a Statului. Biserica întruchipa rezistența față de sistemul totalitar. Acțiunea cardinalului Stefan Wyszinski, surghiunit într-o mănăstire, între 1953-1956, rămîne de neuitat. Regimul a fost destabilizat de persistența acestui fragil și îngust spațiu de libertate care era instituția ecleziastică, prin venirea lui Ioan-Paul al II-lea, prin acțiunea sindicatului catolic Solidaritatea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Roma, 1963; Roberto MOROZZO DELLA ROCCA, La fede e la guerra. Cappellani militari e preti-soldati (1915-1919), Roma, 1980, 269 p., și Antonio SCOTT (coord.), I vescovi veneti e la Santa Sede nella guerra 1915-1918, Roma, 1991, 3 vol. 4 Le Cardinal Mercier, Archevêque de Malines, 1851-1926, un prélat d'avant-garde, Omagiu adus profesorului Roger AUBERT, Louvain, 1994, p. 500. CAPITOLUL II 1 J. BEAUFAYS, Les partis catoliques en Belgique et aux Pays-Bas (1918-1958), Bruxelles, 1973, 778p. Emmanuel GERARD, Documents relatifs à
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]