KorAP: Find »[drukola/base=ceai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...513 >

12,819 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

simte nevoia să vadă pe cineva care face cărți, așa cum planta de dovleac face dovlecei, așa spunea ea... Ușa se deschide pe neașteptate. Ludmila intră, aruncă pe un fotoliu paltonul, pachetele. — Ah, grozav! Ce de lume! Iertați-mi întârzierea! Luați ceaiul împreună. Ar trebui să fie și Irnerio pe-aici, dar fotoliul e gol. — Era aici. Unde s-a dus? — Oh, o fi plecat. Vine și pleacă fără să spună nimic. — Așa se intră și se iese din casa ta? — De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sa, acum, este să devină ca el. Scriitorul productiv îl observă pe scriitorul chinuit când se așează la biroul lui: își roade unghiile, se scarpină, rupe o pagină, se ridică și merge la bucătărie să-și facă o cafea, un ceai, niște mușețel, apoi citește o poezie de Hölderlin (e clar că Hölderlin nu are nici o legătură cu ceea ce scrie el), recopiază o pagină deja scrisă și apoi o șterge, rând cu rând, telefonează la curățătorie (deși era stabilit că pantalonii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
început să-mi concentrez atenția, pentru a culege senzațiile cele mai mărunte în clipa conturării lor, când sunt încă precise și necombinate într-un mănunchi de impresii difuze. Makiko, fiica cea mai mică a domnului Okeda, a venit să servească ceaiul, cu mișcările ei plăcute și grația ei copilărească. Când s-a aplecat, am văzut pe ceafă, sub părul strâns în vârful capului, un puf negru, ce părea să continue de-a lungul șirei spinării. Eram concentrat s-o privesc, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pe pielea albă pusese total stăpânire pe mine, fie pentru că domnului Okeda i-ar fi fost ușor să-mi atragă atenția spre altceva, printr-o frază oarecare, dar n-a făcut-o. De altfel, Makiko a terminat repede de servit ceaiul și s-a ridicat. M-am uitat fix la alunița pe care o avea pe buză, în partea stângă; mi-a produs o senzație asemănătoare cu cea dinainte, dar mai atenuată. Makiko m-a privit tulburată, apoi a lăsat ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
până la pământ. Din gurile indienilor iese un sunet care nu e un murmur, ci mai degrabă un suspin trunchiat. — Cine ești? Sunt Faustino Higueras. Apără-te. Mă opresc dincolo de groapă, îmi înfășor ponchoul pe brațul stâng, apuc cuțitul. X Bei ceaiul cu Arkadian Porfirici, una dintre persoanele cele mai fine din punct de vedere intelectual din Ircania, care deține pe merit funcția de Director General al Arhivelor Poliției Statului. El a fost prima persoană pe care ai primit ordin s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

trezindu-se și începând o nouă zi. Oamenii se sculau devreme, dar ar fi mai bine să aștepte încă vreo oră până să o sune pe Mma Ramotswe, ceea ce i-ar da timp să se scoale și să-și prepare ceaiul de rooibos de dimineață. Odată gata ceaiul, știa că-i place să stea afară cam o jumătate de oră, să privească păsările de pe fâșia ei de iarbă. Erau pupeze, cu dungile lor alb-negru, ciuguleau insecte ca niște micuțe jucării mecanice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Oamenii se sculau devreme, dar ar fi mai bine să aștepte încă vreo oră până să o sune pe Mma Ramotswe, ceea ce i-ar da timp să se scoale și să-și prepare ceaiul de rooibos de dimineață. Odată gata ceaiul, știa că-i place să stea afară cam o jumătate de oră, să privească păsările de pe fâșia ei de iarbă. Erau pupeze, cu dungile lor alb-negru, ciuguleau insecte ca niște micuțe jucării mecanice, și turturelele țanțoșe, antrenate în eternul lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
închipuia că unii oameni au nevoie de ceva timp să-și facă curaj să-i treacă pragul și să recunoască faptul că au o problemă. Așa că acum Mma Ramotswe stătea cu secretara ei, Mma Makutsi, la o cană mare de ceai de rooibos, pe care aceasta din urmă îl prepara pentru amândouă la începutul fiecărei zi. Nu avea neapărată nevoie de o secretară, dar, pentru ca afacerea să fie luată în serios, îi trebuia cineva care să răspundă la telefon sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
că secretara sa refuza să le spună oamenilor până și unde lucrează, referindu-se doar la un birou „undeva pe lângă Kgale Hill“. Treaba asta era ușor inutilă, dar, cel puțin, era un semn că va păstra secretul în legătură cu mărturisirile clienților. Ceaiul băut dis-de-dimineață cu Mma Makutsi era un ritual plăcut, dar era folositor și din punct de vedere profesional. Mma Makutsi avea un dezvoltat simț al observației și ciulea urechea la orice fărâmă de bârfă care le-ar fi putut fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
infirmieră la Spitalul Princess Marina. Cumpăraseră niște stofă și începuseră să croiască o rochie pentru fiica surorii sale. Duminică fuseseră la biserică și o femeie leșinase în mijlocul unui imn. Sora ei o ajutase să-și revină și-i fierseseră niște ceai într-o încăpere de lângă biserică. Femeia era prea grasă, povesti ea, și căldura o doborâse, dar își revenise repede și băuse patru cești de ceai. Era de loc din nordul țării, urmă ea, și avea doisprezece copii în Francistown. — Prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
leșinase în mijlocul unui imn. Sora ei o ajutase să-și revină și-i fierseseră niște ceai într-o încăpere de lângă biserică. Femeia era prea grasă, povesti ea, și căldura o doborâse, dar își revenise repede și băuse patru cești de ceai. Era de loc din nordul țării, urmă ea, și avea doisprezece copii în Francistown. — Prea mulți, comentă Mma Ramotswe. În vremurile astea moderne nu-i bine să ai doisprezece copii. Guvernul ar trebui să sfătuiască populația să se oprească după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
n-avea un substrat, dacă nu era cumva o provocare, dar răspunse pe un ton blând. Mi-a murit bebelușul. N-a avut zile. Doamna Curtin își plecă privirea. — Atunci știți cum e, spuse ea. Mma Makutsi terminase de preparat ceaiul de rooibos și adusese cele două cești pe o tavă cu smalțul sărit. Doamna Curtin apucă recunoscătoare ceașca ei și începu să soarbă din lichidul roșu, fierbinte. Ar trebui să vă povestesc câte ceva despre mine, spuse doamna Curtin. Atunci veți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
se punea problema să fie. Toată lumea ajuta orfelinatul dacă putea, iar el n-ar fi acceptat bani nici mort. Când sosi el, Mma Potokwane era în biroul ei. Se aplecă pe fereastră și-i făcu semn cu mâna să intre. — Ceaiul este gata, domnule J.L.B. Matekoni, îl anunță. Dacă te grăbești, mai prinzi și o bucată de prăjitură. Își parcă camioneta sub ramurile umbroase ale unui baobab. Câțiva copii își făcuseră deja apariția și țopăiau în jurul lui în timp ce se îndrepta spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
foarte răi. Copiii izbucniră în râs și se împrăștiară ca potârnichile, iar domnul J.L.B. Matekoni intră în clădire. Înăuntru îi găsi pe Mma Potokwane, pe soțul ei, un polițist pensionat, și pe două dintre educatoare. Fiecare avea o cană cu ceai și o farfurioară cu o tartă. Domnul J.L.B. Matekoni sorbi din ceai în timp ce Mma Potokwane îi relată problemele pe care le avea cu una dintre motopompe. Pompa se supraîncălzea după mai puțin de o jumătate de oră de folosire și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
domnul J.L.B. Matekoni intră în clădire. Înăuntru îi găsi pe Mma Potokwane, pe soțul ei, un polițist pensionat, și pe două dintre educatoare. Fiecare avea o cană cu ceai și o farfurioară cu o tartă. Domnul J.L.B. Matekoni sorbi din ceai în timp ce Mma Potokwane îi relată problemele pe care le avea cu una dintre motopompe. Pompa se supraîncălzea după mai puțin de o jumătate de oră de folosire și erau îngrijorați că o să cedeze cu totul. — Uleiul, diagnostică domnul J.L.B. Matekoni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
diamante. — Nici gând, replică Mma Potokwane. O să vrea un diamant. Toate femeile vor diamante. Iată un subiect în legătură cu care toate femeile gândesc la fel. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă pe vine și se uită la pompă. După ce terminase de băut ceaiul cu Mma Potokwane, o luase pe cărarea care ducea la șopronul pompelor. Era una dintre cărările acelea sinuoase care par să nu se mai termine, dar care, în cele din urmă, te duc la destinație. Cărarea asta făcea o buclă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
prevăzuse ea, îi păsa de diamante. Subiectul fu adus în discuție la câteva zile după ce domnul J.L.B. Matekoni reparase pompa de apă de la orfelinat. Cred că s-a aflat deja de logodna noastră, spuse Mma Ramotswe la o cană de ceai în biroul domnului J.L.B. Matekoni de la Tlokweng Road Speedy Motors. Menajera mea zice că a auzit lumea vorbind prin oraș despre logodnă. Zice că toată lumea știe. — Așa-i aici, oftă domnul J.L.B. Matekoni. Mereu mi-e dat să aud secretele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
și, dacă era nevoie de un diamant cu care să vestească asta lumii întregi, prețul nu era prea mare. Se opri de îndată ce îi trecu prin minte cuvântul „preț“, amintindu-și de cifrele alarmante care fuseseră pomenite la o cană de ceai, la orfelinat. Diamantele astea sunt foarte scumpe, îndrăzni el. Sper că voi avea destui bani. Dar bineînțeles c-o să ai, îl liniști Mma Ramotswe. La bijutier găsești și unele foarte ieftine. Sau poți să plătești în rate... Domnul J.L.B. Matekoni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Iar eu voi încerca să-ți fiu o nevastă bună. Rămaseră tăcuți un moment, fiecare cu gândurile lui în acest moment crucial. Apoi, domnul J.L.B. Matekoni coborî, înconjură mașina și-i deschise portiera. Vor intra în casă să bea un ceai de rooibos și ea îi va arăta lui Rose inelul și diamantul care o făcuseră atât de fericită și, în același timp, atât de tristă. CAPITOLUL ȘASE Ținutul secetos Mma Ramotswe stătea în biroul ei de la Agenția de detective nr.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
fie cu mult mai dezvoltată decât a mea, reflectă ea. — Cum de v-ați dat seama? Ce indiciu v-am oferit? Femeia își feri privirea. — A fost simplu, mărturisi ea. V-am văzut stând în fața agenției dumneavoastră de detective, bând ceai cu secretara. Doamna aia cu ochelari mari. Uneori stați amândouă la umbră, iar eu trec din când în când pe partea cealaltă a drumului. Așa mi-am dat seama. Călătoriră într-o plăcută companie, discutând despre viețile lor de zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de așa ceva. Apoi se gândi la Mma Silvia Potokwane, directoarea orfelinatului. Întotdeauna se întâmpla câte ceva pe acolo și, în plus, ea era întotdeauna fericită să stea la taclale la o ceașcă de ceai. O să meargă acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până seara, când avea să se întoarcă Mma Ramotswe. Mma Potokwane îl zări, ca de obicei, în timp ce el își parca mașina sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
că funcționează din nou brici. Îi trebuia o reparație capitală, firește, iar ziua aceea nu va putea fi amânată la nesfârșit, dar cel puțin geamătul acela ciudat încetase. Întors în biroul lui Mma Potokwane, se relaxă în fața unei cești cu ceai și a unei felii uriașe de prăjitură cu stafide pe care bucătarii o făcuseră chiar în dimineața aceea. Orfanii erau bine hrăniți. Guvernul avea grijă de ei și le acorda sume substanțiale în fiecare an. Mai erau, însă, și oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Potokwane clătină din cap. — Ah, ce păcat. Îmi pare tare rău pentru ea. — Dar suntem foarte fericiți, replică domnul J.L.B. Matekoni. Chiar dacă n-avem copii. Mma Potokwane se întinse după ceainic și-i turnă musafirului ei o altă cană de ceai. Apoi tăie o altă felie de prăjitură - o bucată generoasă - și i-o puse pe farfurie. Desigur, puteți apela oricând la adopție, zise ea, urmărindu-l atent. Sau ați putea avea grijă de un copil, în cazul în care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
secretară într-o bancă sau un birou de avocați. Probabil că, la urma urmei, a meritat să muncească pe brânci. Rămânea, însă, problema asta cu găinile. — Așa că, Mma Makutsi, povesti Mma Ramotswe așezându-se pe scaun în așteptarea ibricului de ceai de rooibos pe care i-l prepara secretara ei. Așa că m-am dus la Molepolole și am găsit locul unde au trăit oamenii aceia. Am văzut ferma și locul unde au încercat să cultive legumele. Am stat de vorbă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
cu o femeie care la vremea aia a lucrat acolo. Am văzut tot ce era de văzut. — Și ați aflat ceva? se interesă Mma Makutsi, în timp ce turna apa clocotită în ceainicul vechi de email și o amesteca cu frunzele de ceai. Am rămas cu o impresie, răspunse Mma Ramotswe. Am simțit că știu ceva. Mma Makutsi o ascultă pe șefa ei. Cum adică, simțise că știe ceva? Ori știi ceva, ori nu știi. Nu poți să te gândești că ai putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]