1,453 matches
-
Strugari (în ; în trecut, Nadișa) este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Cetățuia, Iaz, Nadișa, Petricica, Răchitișu și Strugari (reședința). Comuna se află în partea central-nordică a județului, în bazinul râului Nadișa. Este traversată de șoseaua județeană DJ118B, care o leagă spre sud-vest de Berești-Tazlău și spre nord-vest de Măgura. Conform recensământului efectuat
Comuna Strugari, Bacău () [Corola-website/Science/300703_a_302032]
-
98%). Pentru 5,31% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Nadișa", făcea parte din plasa Tazlăul de Sus a județului Bacău și era formată din satele Nadișa, Năsoești-Răzeși, Năsoești-Particulari, Cetățuia, Răchitișu și Strugari, având în total 2039 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă deschisă în 1867 la Nadișa, patru biserici ortodoxe (la Nadișa, Cetățuia, Năsoești-Răzeși și Răchitișu) și două catolice (la Năsoești-Particulari și Răchitișu), iar principalii proprietari de
Comuna Strugari, Bacău () [Corola-website/Science/300703_a_302032]
-
Tazlăul de Sus a județului Bacău și era formată din satele Nadișa, Năsoești-Răzeși, Năsoești-Particulari, Cetățuia, Răchitișu și Strugari, având în total 2039 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă deschisă în 1867 la Nadișa, patru biserici ortodoxe (la Nadișa, Cetățuia, Năsoești-Răzeși și Răchitișu) și două catolice (la Năsoești-Particulari și Răchitișu), iar principalii proprietari de terenuri erau G. Iurașcu, L. Lucian Vernier, I. Curpăneanu și statul. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Tazlău a aceluiași județ, având 4300 de
Comuna Strugari, Bacău () [Corola-website/Science/300703_a_302032]
-
și două catolice (la Năsoești-Particulari și Răchitișu), iar principalii proprietari de terenuri erau G. Iurașcu, L. Lucian Vernier, I. Curpăneanu și statul. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Tazlău a aceluiași județ, având 4300 de locuitori în satele Cetățuia, Iazu, Nadișa, Năsoiești, Petricica, Răchitișu și Strugari. În 1950, comuna a fost transferată raionului Moinești din regiunea Bacău, ea luând în timp numele satului "Strugari", devenit reședință. Satul Năsoești a fost rebotezat în 1968 "Strugarii de Sus", iar în 1968
Comuna Strugari, Bacău () [Corola-website/Science/300703_a_302032]
-
î.e.n.), eneolitic (cultura Gumelnița), Epoca Bronzului (cultura Monteoru), perioada Halstatt, perioada geto-dacică, până în epoca migrațiilor. Al doilea cuprinde o singură așezare neolitică aparținând culturii Boian, aflată la 800 m vest de satul Băești. Al treilea sit arheologic, din punctul „La Cetățuie”, în valea Maului și valea Pluteșului, de lângă satul Cernătești, cuprinde o cetate medievală din secolele al XVI-lea-al XVII-lea, și o așezare și o necropolă aparținând culturii Monteoru (Epoca Bronzului, mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.
Comuna Cernătești, Buzău () [Corola-website/Science/300808_a_302137]
-
nou inclusă în comuna Măgura. În 2004, satul Unguriu s-a separat împreună cu noul sat Ojasca și a format comuna Unguriu. În comuna Măgura se află o tabără școlară, tabăra Poiana Pinului, care se află langă mănăstirea Ciolanu și schitul Cetățuia. La Măgura s-a organizat, în perioada 1970-1986 "tabăra de sculptură de la Măgura", un eveniment anual ce reunea studenți și absolvenți ai Academiei de Arte din București, precum și elevi la liceele de arte; sculpturile realizate în acea perioadă pot fi
Comuna Măgura, Buzău () [Corola-website/Science/300828_a_302157]
-
balnear a Ministerului Muncii, precum și mai multe locuri de cazare (pensiuni, campinguri). În localitate se poate vizita parcul dendrologic amenajat în curtea vilei Monteoru, fost proprietar al stațiunii, precum și mina de petrol unică în Europa și situl arheologic de pe dealul Cetățuia. În comună sunt înregistrate 123 societăți comerciale care au ca obiect de activitate: agricultura, viticultura, extragerea petrolului, prelucrarea lemnului, prelucrarea cărnii, turism, comerț. În industrie funcționează 8 societăți cu capital privat. În industria alimentară, în localitatea Lipia compania Avicola Buzău
Comuna Merei, Buzău () [Corola-website/Science/300825_a_302154]
-
cu cârlig și cu puștile lor de mână ienicerești"". În după-amiaza acelei zile, după ce o grenadă a explodat în mâna unui locotenent (bulucbașă) și a ucis câțiva oameni, străjerii s-au predat și "au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărî măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat". Garnizoana moldovenească avea în fruntea sa șase căpitani; pe lângă străjeri, aici se refugiaseră și
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Apoi, trupele austriece conduse de căpitanul Ferentz, însoțite și de moldovenii nemulțumiți sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung au pornit spre Iași. În lupta dată la 10 ianuarie 1717, sub zidurile Mănăstirii Cetățuia, moldovenii au înfrânt corpul expediționar austriac cu ajutorul tătarilor. Căpitanul François Ernaut a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț. Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
aici s-a aflat poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu, aflat în toamna anului 1857 într-o călătorie prin Principatul Moldovei. El a descris această călătorie în volumul de memorialistică ""Călătorii în Moldova"" (1859). Din orașul Târgu Neamț, poetul vede ruinele Cetățuii Neamțului pe un pinten dintr-un șir de munți cu coastele întunecoase și cu vârfurile verzi. Urcă la cetate și este impresionat de priveliștea asupra văii și munților din față, părându-i-se pentru un moment că este ""mai pesus
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
Partea castelului, despre vale, este așezată pe marginea unei stânci râpoase"". Copilărind în satul Humulești de la poalele Cetății Neamțului, marele scriitor Ion Creangă a descris în ""Amintiri din copilărie"" (1881). Descriind zona unde a copilărit, el amintește și de vechea cetățuie, la începutul părții a III-a. ""Iar deasupra Condrenilor, pe vârful unui deal nalt și plin de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
satului Corni a următoarelor așezări și puncte arheologice (fig. 31): 1. Dealul Nițescu; 2. Dealul Viei; 3-4. Văiugi - punctul Văiugi I și punctul Văiugi II; 5. Lipoveni sau După Grădini; 6. La Siliște; 7. Corneț; 8. La Hîrtop; 9. La Cetățuie; 10. La Hrubă Situat în marginea de nord, este un deal destul de mare, nord-est a satului Corni, pe partea dreaptă a drumului județean Corni-Baisa, la circa 0,3 km (în dreptul locuinței lui Oniciuc Ion), pe terenul aflat pe stânga și
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
acel locu ar fi servit de apărare contra păgânilor... Se zice că se găseau mai înainte bucăți de fier, hârburi și se vedea sfărâmături de cărămizi și altele, însă acuma s-au răspânditu toate acele semne...". După părerea noastră această „Cetățuie“ este o horodiște prefeudală care a servit ca loc de refugiu și de apărare împotriva popoarelor migratoare a populației din zonă. Această horodiște a fost distrusă prin incendiere. Organizarea unor săpături arheologice de către personal de specialitate ar întregi cele câteva
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
un vechi teritoriu de întrepătrundere a drumurilor comercianților care veneu în special din Orient pentru a face schimb de marfuri cu negustorii nord-dunareni. Multiple descoperiri arheologice și-au găsit ecoul în literatura de specialitate. Ruinele unei fortificații în punctul “La cetățuie”, de unde provin materiale române, bizantine și slave, situat pe o înălțime care domină localitatea dinspre sud-vest, abundență monedelor române și bizantine, valul de pământ care înconjoară Niculitelul dinspre sud-sud-vest, bisericuța “Sf. Atanasie” care pare să rezide dintr-o capelă bizantina
Comuna Niculițel, Tulcea () [Corola-website/Science/301853_a_303182]
-
ziua de 29 septembrie 1971. Acest tip de basilica cu trei nave este întâlnit pe teritoriul Dobrogei, gasindu-si analogii la Histria, Tomis, Noviodunum, Tropaeum, Aidin, în N Bulgariei, specific secolelor IV-VI. Ruinele locuințelor din preajma bisericii treflate de pe dealul “Cetățuia” (sec. XI-XII) au fost identificate că chilii. Tot aici s-a descoperit mormântul unui monah (scheletul avea sub cap o cărămidă). În apropierea localității se află mănăstirea Cocos ridicată de monahii Visarion, Gherontie și Isaia, în prima jumătate a sec
Comuna Niculițel, Tulcea () [Corola-website/Science/301853_a_303182]
-
mănăstirea pe un loc pustiu; cu siguranță că aveau cunoștință de existență anterioară, pe aceste locuri a unor așezări monahale. Important e și faptul că Niculitelul s-a numit până acum cca 180 ani, Mănăstirea, iar în apropiere de dealul “Cetățuia” o depresiune poartă și astăzi numele “Valea Episcopiei”. În cadrul descoperirilor de la Niculitel un loc aparte, ca importanță istorică și religioasă îl are cripta. Ea reprezintă cea mai veche construcție de acest gen construită până în prezent. În timpul cercetărilor arhelogice intrarea a
Comuna Niculițel, Tulcea () [Corola-website/Science/301853_a_303182]
-
Coman și ale altor muzeografi din cadrul Muzeului Județean Vaslui, au scos la iveală straturi succesive începând din paleolitic până în perioada de formare a poporului român. Deosebit de importante sunt punctele arheologice Moșeni pentru ceramica neolitică și marea așezare dacică din punctul Cetățuia Vladnic. Valea râului Strașnic este foarte bogată în atestări documentare în raport cu alte zone ale județului. Având în vedere că atestările sunt posterioare existenței localităților ne putem da seama de marea vechime a acestora. Astfel, la 15 iunie 1453, printr-un
Comuna Albești, Vaslui () [Corola-website/Science/301856_a_303185]
-
Mediu Timpuriu și alta din Evul Mediu. În rest, alte trei obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local. Unul este un al doilea sit arheologic de la Coroteni, aflat în punctul „Cetățuia” și cuprinzând urmele a două așezări una eneolitică (cultura Boian) și alta din Epoca Bronzului (cultura Monteoru). Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură și se află în satul Slobozia Bradului: biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a schitului Rogozu
Comuna Slobozia Bradului, Vrancea () [Corola-website/Science/301900_a_303229]
-
la intrarea dinspre sud în satul Ruginești, se află biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din secolul al XVII-lea. Tot aici se mai află și patru situri arheologice de interes național situl „Cetățuia” de la nord de Anghelești cuprinde urmele unei așezări fortificate din eneolitic și ale unei așezări din Epoca Bronzului; așezarea de la „Gorgan” (lângă Văleni) aparține culturii Cucuteni din eneolitic; situl de la „Popa Cloșcă” (la 800 m distanță nord-vest de punctul „Gorgan
Comuna Ruginești, Vrancea () [Corola-website/Science/301897_a_303226]
-
național, aflată în centrul satului Străoane, în incinta cimitirului. În rest, în comună mai există alte două obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea, ca monumente de interes local, ambele clasificate ca situri arheologice. Situl arheologic din punctul „Cetățuie”, aflat la nord-est de satul Muncelu, cuprinde urmele a două așezări, una din eneolitic atribuită culturii Cucuteni faza B, și alta din Epoca Bronzului aparținând culturii Monteoru. Celălalt sit se află tot în zona satului Muncelu, în punctul „Fântâna din
Comuna Străoane, Vrancea () [Corola-website/Science/301902_a_303231]
-
ortodocși (89,13%). Pentru 3,29% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Aflat pe vechiul drum al Băii și Sucevei, satul Horodniceni are rădăcini dincolo de Descălecatul Moldovei. Numele localității se trage din slavonescul „horod” (gorad), care se referă la cetățuia ridicată cândva de obște pe un deal din apropiere și care domină întreagă zonă în această parte de țară prin cnejii desprinși din rândul obștii și care întemeiază, vând și cumpără sate cărora le împrumută numele. Horodnicenii au fost în
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
rândul obștii și care întemeiază, vând și cumpără sate cărora le împrumută numele. Horodnicenii au fost în vechime o obște puternică cu vatra locuită atestată arhelogic încă din sec. XIV (punctul ” În Grădini” cuvântul slav ”Horod” însemnând și grădină și cetățuie). Satul Botești a aparținut lu Drăgoi Viteazul, care îl moștenește de la tatăl său, Drăgoi cel Bătrân cel care a pus vatra satului, confirmat de Alexandru cel Bun după 1400. Din 1667 Șerban Cantacuzino stăpânește Boteștii, moșia rămânând a Cantacuzinilor până în
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
Istoria sa amintește de o puternică așezare dacică despre care profesorul universitar și arheologul ieșean Teohari Antonescu (1866 - 1910) în lucrarea “Columna lui Traian” (Iași 1910, P.252) comentând scenele de pe monumentul cu același nume din Roma, menționează: “........la Sărăcinești, cetățuia vrăjmașului este risipită chiar sub ochii garnizoanei dacice, care se retrage în liniște pe valea pârâului Sărăcinești”. Ruinele zidurilor vechi, urmele de biserici, săgeți în formă dacică, sunt mărturii consemnate în diferite lucrări cu referiri la această zonă și la
Balota, Vâlcea () [Corola-website/Science/301977_a_303306]
-
vânturile sunt atenuate de înălțimile înconjurătoare. Apariția omului pe aceste meleaguri nu poate fi prea îndepărtată, întrucât toată zona și împrejurimile aparțineau pădurilor. Cele mai vechi urme umane amintesc de neolitic și sunt reprezentate de vestigiile descoperite la locul numit „Cetățuie”, la hotarul administrativ dintre comunele Baia, Bogdănești și Râșca. Cu timpul, omul a intrat în amonte, pe râul Râșca, formând localitatea Bogdănești și, odată cu Mănăstirea Râșca (1542), localitatea Râșca. La început, oamenii ce deserveau mănăstirea erau călugării, robii mănăstirești și
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
păstrate prezintă o imagine a Epocii Fierului viguroase și inovative. În ziua de astăzi vânătorii de comori caută în zonă, pentru că România duce lipsă de legislație în acest domeniu. Cele șase fortărețe (Sarmizegetusa Regia, Luncani - Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie, Căpâlna și Bănița) care au format sistemul defensiv al lui Decebal, fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Capitala regatului dac, construită probabil la mijlocul secolului I î. Hr., cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră și așezarea civilă. Referitor la
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]