KorAP: Find »[drukola/base=chestiona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...54 >

1,350 matches

Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605

ne-a arătat că perceperea violenței de către elevii brazilieni cu vârste între 12 și 16 ani era clar mai puțin puternică față de omologii lor francezi. Într-adevăr, 31,1% dintre elevii din eșantionul francez de referință (11 125 de elevi chestionați în 2000 și 2003 în școli secundare), față de 12,4% dintre cei 9 800 de elevi brazilieni chestionați în 2003, estimează că violența este foarte prezentă în școala lor. Diferența este semnificativă și față de percepția celor 1 545 de elevi

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
mai puțin puternică față de omologii lor francezi. Într-adevăr, 31,1% dintre elevii din eșantionul francez de referință (11 125 de elevi chestionați în 2000 și 2003 în școli secundare), față de 12,4% dintre cei 9 800 de elevi brazilieni chestionați în 2003, estimează că violența este foarte prezentă în școala lor. Diferența este semnificativă și față de percepția celor 1 545 de elevi englezi chestionați în școli populare de Catherine Blaya, în 2000-2001: 26% dintre elevii englezi consideră violența foarte prezentă

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
2000 și 2003 în școli secundare), față de 12,4% dintre cei 9 800 de elevi brazilieni chestionați în 2003, estimează că violența este foarte prezentă în școala lor. Diferența este semnificativă și față de percepția celor 1 545 de elevi englezi chestionați în școli populare de Catherine Blaya, în 2000-2001: 26% dintre elevii englezi consideră violența foarte prezentă în școala lor, mai puțin decât în Franța, dar mai mult decât în Brazilia. Am văzut că acest fapt nu se bazează pe o

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
Ministerului Educației Naționale din Djibouti, o echipă a Observatorului European al Violenței Școlare, sprijinită de o echipă locală, a efectuat în noiembrie 2004 un studiu vizând să întocmească un "inventar" al eventualei violențe din școlile primare din această țară. Am chestionat un eșantion reprezentativ de elvi din CM1 și CM2 (ultimii doi ani de învățământ elementar), adică 23% dintre elevi în 23% dintre școlile țării, atât în sate cât și în zone periurbane și în școlile din capitală. În aceste școli

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
învață nici un copil de expatriat, iar cei câțiva copii din "clasele mijlocii" djiboutiene care nu sunt într-o școală particulară sunt grupați într-o școală publică aleasă și selectivă, pe care am inclus-o, de altfel, în eșantionul nostru. Am chestionat așadar 1 699 de elevi între 9 și 14 ani, în 19 școli din sectoare urbane, periurbane și rurale. Unele dintre aceste școli primare au un efectiv moderat, în zona rurală (în jur de o sută de elevi), altele au

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
ne facă să credem că în școlile elementare climatul este mult mai bun decât în gimnazii și că mediul celor dintâi este reglementat mai armonios. De asemenea, ele arată a posteriori pertinența opțiunilor metodologice care ne-au determinat să-i chestionăm pe copiii înșiși, aceștia nerăspunzând nici pe departe "la întâmplare", cu nepăsarea ce li se presupune adesea, ci sunt pe deplin capabili să dea răspunsuri diferențiate. Variația răspunsurilor depinde, în mare măsură, și de situarea socio-demografică a școlilor. Variabila "ZEP

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
național de apărare și istoria acestuia (n.trad.). 16 Prima anchetă a fost cea condusă de National Institute of Education în 1977, Safe School Study (Baker, Rubel, 1980) (31 273 de elevi, 23 895 de dascăli și 623 de directori chestionați în 642 de școli). 17 În ciuda aparentei armonii în relația dintre poliție și Ministerul Educației Naționale, obținerea de la Ministerul de Interne a cifrelor referitoare la violența școlară rămâne foarte dificilă. Ca să nu mai vorbim de eventualele lovituri sub centură: ne

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

perspectiva fenomenologică (de tip Merleau-Pontyă și cea sociopolitologică (de tip Foucaultă, integrând subiectul în lume în mod perceptiv, corporal și ideologic. În mod concret, acest eseu studiază ipostazele corpului și ale identității în modelele actuale ale tehnoculturii, începând prin a chestiona inteligența și viața artificială și sfârșind prin a sintetiza valențele vulnerabile ale imaginarului postuman, inclusiv pe cele din direcțiile ideologice alternative. Corpul integrat spațiului virtualității mediatice este socotit o convergență existențială și social-ideologică între condiția fizică și cea computațională: cyborgică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
moderat-precaută asupra extremelor teoretice susținute în discursul hipertehnologizării. Sunt criticate în principal pozițiile radicale, neocarteziene, ale transumaniștilor, situate la limita spiritualismului tehnologic, de pe linia postumanului promovat de Katherine Hayles. Astfel, teoriile lui Hans Moravec, Marvin Minsky sau Ray Kurzweil sunt chestionate în ambițiile utopice de transcendere cu orice preț a limitelor umanului, de destrupare și de privilegiere a minții umane artificializate asupra trupului „demodat” și dispensabil. Direcția simulaționismului (de tip Bostrom și Daintonă este încadrată în același registru discursiv criticabil, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
tehnocultural postuman în cadrul căruia se perpetuează deopotrivă trupul și conștiința umane, în același timp în care acestea sunt restructurate și reformulate în noile contexte ale vieții și ale culturii. Prin urmare, promovarea unui discurs postuman temperat și circumspect, care să chestioneze extremitățile riscante ale utopiei și ale distopiei, merge pe traiectoria considerării ființei ca ansamblu corp-minte în relația sa cu spațiul, cu lumea și cu societatea. Astfel, abordarea unei orientări merleau-pontyene devine legitimă, iar concilierea dintre fenomenologie, biopolitica foucaultiană și schizo-analiza

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Termenii psihologici 8 ai subiectivismului și ai iraționalității (conotate diacronic cu feminitateaă sunt implicați în procesele de seducție și de plăcere, neputând fi în totalitate opuși fenomenelor de depersonalizare și de raționalitate (asociate de-a lungul istoriei cu masculinitatea și chestionate de studiile de gender din cyberfeminismă. Umanizarea ordinatorului se leagă de dorința subiectului uman de a reduce anxietatea, frica sau frustrarea resimțite în procesul utilizării tehnologiilor comunicaționale, iar însăși analogia uman-tehnologic se evidențiază în ambiguitatea formulării sale: deși computerul, în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
este subversivă și poate fi interpretată într-o direcție opusă propriilor sale postulate teoretice. Dacă afirmațiile discursului său sunt extreme și greu de acceptat fără o perspectivă critică, performările sale artistice, în special cele de după 1995, derulate în contextul Internetului, chestionează în mare măsură corporealitatea din spațiul virtual. În momentul în care nu mai rămâne nimic de subversat întrucât orice totalitate sau metanarațiune a fost deja supusă subversiunii, doar subversiunea însăși poate fi subminată. Astfel, arta mașinică stelarciană devine inteligibilă și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
crude limitări ale corpului cibernetizat. Sau, în alte cuvinte, cu cât încearcă trupul să se adapteze spațiului tehnologic virtual, cu atât mai mult sunt amplificate natura și condiția umane în ambiguitatea lor. În această direcție de interpretare, performările lui Stelarc chestionează relația corpului uman cu mașinile informatice, cu robotica și cu Internetul, ca tehnologii ale societății postindustriale. Automutilarea și suferința nu pot fi alungate din cadrul acestei relații, dimpotrivă chiar, cu cât se străduiește umanul să se elibereze de necesitate și de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în cele mai îndepărtate zone existențiale și tehnoculturale și în cele mai tribulante situații, fiind tolerantă și permeabilă cu străinătatea, deși se situează contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
postobiect care mizează pe mișcarea imaginii trupului în contexte virtuale efemere și interactive. De la arta automutilării corporale (vezi Stiles, 1991, pentru această subdirecțieă, asociind noțiunile rezistenței și ale supraviețuirii, precum acționismul vienez al anilor 1960-1970, la arta feministă sau postcolonială, chestionând probleme de gender, rasă și sex, exemplele de body art șterg granițele dintre artă și viață, dintre identitate și alteritate, dintre public și privat sau dintre subiect și obiect. Joncțiunea dintre artă și tehnoștiință permite, pe de o parte, construirea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
al livrescului și al intertextualului. Prin urmare, pentru Orlan, corpul este deopotrivă unul estetic, social, politic, un teatru al experienței și al transformării fenomenologice și figurale. Fluidizând hotarele dintre „eu” și imagine, performările iconice ale chirurgiei estetice devin evenimente discursive, chestionând idealurile feminine ale frumuseții în arta occidentală. Ele rezistă tendințelor de obiectivare a corpului uman ca imagine și ca proces de expunere, ca integritate a identității. Raportul dintre chipul uman, respectiv feminin, și personalitate se continuă în relaționarea dintre reconstrucția

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
primul capitolă ai „mașinii paranoice” și ai „mașinii miraculante”, atracție și repulsie. Criticând scenariile utopice sau distopice, paradisiace sau apocaliptice, propunem o viziune a postumanismulului care să surprindă aspectele multivalente și multipolarizate ale congruenței om-mașină în situații concrete și să chestioneze visul sau, de cealaltă parte, coșmarul destrupării. Direcționându-se pe traseul destabilizării unor principii ale umanismului (esențializarea omului în calitate de centru al lumii și fundamentalizarea anumitor categorii de gender, rasă, specieă, postumanismul poate fi contrapus unor noțiuni „tari” ale acestei viziuni unitare

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
se teoretizează sau imaginează ontologia postumană, ci există posibilitatea de a o practica sau de a o activa în mod existențial, după cum vom vedea mai jos. Propunându-și să teoretizeze postumanul, direcția postumanistă (cu varianta extremă a transumanismuluiă dorește să chestioneze atât gândirea umanistă, cât și natura umanului, dar și să cuprindă umanul în propria sa interstițialitate. Această critică a umanismului este anticipată de mult discutata teză a „morții omului” (Foucault, 1996Ă, în direcția interpretării date de Deleuze (2002Ă: dispariția omului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mai postuman prin cuplarea cu mașinile inteligente sau cu alte concretizări ale ontologiei virtuale. Ceea ce contează este modul în care înțelegem condiția postumană, fie primind-o cu entuziasm iresponsabil, fie examinând-o critic și îndreptând-o pe făgaș umanist, fie chestionând-o în mod realist-pragmatic și printr-o atitudine tolerantă și temperată: „Întocmai cum postumanul nu trebuie să fie antiuman, nu trebuie să fie nici apocaliptic” (Hayles, 1999, p. 282Ă. Profesiunea de credință a teoreticienei în legătură cu problematica postumanului este una moderată

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în cel al comunicării umane, animale și robotice. Arta transgenică, ca abordare estetică a relației dintre biologie, tehnologia computerului, etică, interacțiune dialogică și Internet, devine obiectul/subiectul din „Genesis” (1999Ă, de la Center for Contemporary Art din Linz, Austria. Urmărind să chestioneze supremația omului asupra naturii și a celorlalte viețuitoare (așa cum se regăsește aceasta în pasajele genezei din Biblieă, „Genesis” constă într-o galerie de artă care expune gena cu același nume, încorporată în bacterii. Această genă este obținută de artist prin

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Biologia și tehnologia informațională a Internetului, arta și etica, toate acestea se întrepătrund pentru a răspunde aceleiași dileme actuale: posibilitatea algoritmizării proceselor biologice, posibilitate care legitimează analogia dintre genetica corpului și cibernetică. Opera de artă transgenică, precum „KFP Bunny” (2000Ă, chestionează noțiunile interactivității informaționale, ale eticii și ale biologiei în contextul tehnoartistic al rețelei Internet, hibridizând privitorul sau participantul uman cu interfața digitală. Creaturile artistului pot fi considerate „ființe intermediare” sau „cvasiființe” (vezi Quéau, 1989, pentru aceste sintagmeă, ființe aflate în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sunt simulări ale intersecției dintre genetică și artă. Opera de artă este ființa vie, transmutată genetic și conotată estetic-ideologic. De pildă, iepurele fluorescent este o vietate intermediind între real și imaginar, între tehnică și artă, între subiect/obiect și imagine, chestionând în termeni ontologici și epistemologici raportul dintre ființă și reprezentarea sau simularea sa și respectiv dintre vizibil și inteligibil. În legătură cu problematicile estetice, sociale sau etice ale acestui tip de artă se exprimă însuși artistul în articolul său manifest: Arta transgenică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
chiar dacă o gândire maleabilă, care acceptă modificarea genetică în plan artistic (pentru o altă interpretare a artei transgenice, în direcție postumană sau postbiologică, vezi Causey, 2002Ă. Deși este entuziast în potențialul artistic al remodelării corpului din perspectivă transgenică, Eduardo Kac chestionează în mod sceptic posibilele probleme ideologic-politice ale biopirateriei cu material genetic, ale intruziunii controlului și ale manipulării informației genetice în alte scopuri decât cele artistice și științific-medicale pozitive. În această viziune paradoxală, arta transgenică este chemată să reflecteze asupra implicațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
opune rezistență ideologiei entuziaste a vizionarilor tehnologiei. Chiar dacă, în apărarea umanismului ontologic și etic, discursul lui Virilio capătă accente persuasive lipsite de moderație și de aplicabilitate analitică, demersul său de analiză critică a „peisajului” tehnologic actual ridică probleme importante și chestionează optimismul nefundamentat practic al unor cercetători. Spre deosebire de aceștia din urmă, în special de susținătorii transumanismului, care ajung la fetișizarea tehnologiei digitale, preamărind posibilitățile pozitive de progres existențial prin medierea cibernetică destinată argumentării umanului, filosoful este sensibil la implicațiile negative ale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și cu incertitudinea sceptică a umanului. Dacă ontologia virtuală este una „slabă” (în direcția perspectivismului filosofiei postmoderneă, epistemologia virtuală este una hibridă, neputând fi desprinsă de fenomenologie, de antropologia tehnoculturală și de etică. În acest sens, postumanismul temperat încearcă să chestioneze atât condiția umană, cât și integrarea umanului în alte sisteme, de la cele biocibernetice la cele comunicațional-avatarice, până la cele transgenice care populează spațiul virtual. Undeva la mijlocul drumului marcat de acești doi poli ideatici dorește a se așeza postumanismul temperat: reținând deopotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]