1,522 matches
-
de pedagogie cibernetică și instruire programată, E.D.P., București, 1968. 8. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în volumele V. BUNESCU și P. POPESCU NEVEANU (sub redacția), Studii de didactică experimentală, E.D.P., București, 1965 și V. BUNESCU (sub redacția), Studii de pedagogie cibernetică și instruire programată, E.D.P., București, 1968. Să se vadă și EUG. P. NOVEANU, Tehnica programării didactice, E.D.P., București, 1974. 9. PAUL POPESCU NEVEANU, "Cu privire la necesitatea reconsiderării principiilor didactice", în vol. Studii de didactică experimentală, E.D.P., București, 1965. 10. AL. ROȘCA
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
hibridarea) - are la bază specializarea la intersecția a două sau mai multe discipline, conducând la apariția unor noi discipline (biofizica, chimiafizica, astrologia etc); f) interdisciplinaritatea de tip integrativ - o formă superioară a interdisciplinarității care conduce la construirea unor discipline precum cibernetica, teoria sistemelor, teoria informațiilor etc. Interdisciplinaritatea ca principiu didactic Cerințele superioare ale dezvoltării științei și tehnicii contemporane impun interdisciplinaritatea ca o modalitate eficientă de înțelegere și integrare a cunoștințelor. Interdisciplinaritatea constituie o modalitate nouă de gândire și acțiune, crează punți
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
non euclidiană ce trangresează principiul non-contradicției. Simultan cu această tendință de globalizare, megasituare (de la megalopolisul civilizației moderne la megatendințele lui John Naisbitt), de utilizare de concepte integratoare precum model, semn, simbol, structură, de apariție a unor discipline de graniță (semiotica, cibernetica, teoria informației, științele comunicării), apare și nosta-gia reîntoarcerii la permanențe, la esențe; de aici nevoia de revalorizare și resemantizare a mitului, emblematică pentru epistema contemporană în egală măsură analitică, critică, iconoclastă: Pas de sémiologie qui ne s'assume comme sémioclastie
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
urmă sunt ipostaziate în diferite tipuri de încorporări sau întrupări: de la agenți inteligenți, roboți software (softbotsă sau roboți ai cunoașterii (knowbotsă la organisme digitale, specifice vieții artificiale. Ingineria genetică, științele cognitive, nanotehnologia sau protezările biologice, realitatea virtuală și telerobotica, democrația cibernetică sunt câteva dintre domeniile care concurează pentru concretizarea ontologiei virtuale și a ideologiei postumanului. Entitățile virtuale care populează aceste spații conceptuale sunt cel mai adesea situate în zona liminală dintre realitatea fizic-materială și ficțiune (ca eroii din literatura și cinematografia
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
crizei subiectului în contextul tehnoștiinței la teoria percepțională a mașinii viziunii, de la teoria bombei informaționale la teoria bombei genetice. Capitolul al patrulea începe cu prezentarea pluralității și a contradicțiilor mișcării cyberfeministe, mișcare conturată în special prin convergența discursivă dintre cybercultură, cibernetică sau cyborg și feminism. De la accentuarea diferenței feminine în noile contexte informațional-comunicaționale la creionarea unei conștiințe cyborgice, postgender, de la asumarea unei perspective feminine politice și activiste la abordarea problemei discriminării rasiale, cyberfeminismul se etalează ca o mișcare dinamică și tensională
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în spațiul virtual generat de tehnologiile computerului. Procesul principal al cyborgizării ființei umane, implantarea sau protezarea subiectului, se desfășoară în mod material, local, dar și global (în rețeaua Internetuluiă, astfel încât trupul uman este dezintegrat și reintegrat prin tehnologii ale roboticii, ciberneticii, realității virtuale, nanotehnologiei, inteligenței și vieții artificiale. Teoreticienii din domeniul studiilor culturale au delimitat o serie de finalități ale proceselor de cyborgizare a ființei umane. Astfel, cyborgizarea individului se poate face în scop restaurator (în special în medicinăă, prin înlocuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
precedente ale analogiei om-mașină, chiar dacă uneori este confundat în special cu robotul (vezi cercetări în domeniul roboticii în Goldberg, 2000, sau Moravec, 1999Ă sau cu androidul, concept popularizat mai ales prin serialul de televiziune Star Trek. Asfel, odată cu fondarea științei ciberneticii, termenul cyborg a devenit operabil și, spre deosebire de celelalte accepții tehnologice istorice ale întrepătrunderii om-mașină, aduce cu sine posibilitatea (ea însăși chestionabilăă imaginării corpului uman ca un construct de date computaționale destrupate, dar și realitatea propriei funcționări sistemice complexe. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
continuarea perspectivei hiperrealității baudrillardiene sau a mai-mult-decât-umanului, în accepția „mașinilor dezirante” teoretizate de Deleuze și Guattari (vezi mai josă. În discursul cyborgic actual, se manifestă cu precădere două tendințe: cea de a considera cyborgul o apariție recentă, simultană cu emergența ciberneticii în cea de-a doua jumătate a secolului XX (vezi mai jos punctul de vedere al teoreticienei Haylesă și o altă tendință care afirmă că suntem cyborgi de secole datorită folosirii uneltelor pentru sporirea eficienței îndeletnicirilor umane (vezi de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
încă din timpuri străvechi, proces care a început să definească statutul ființei umane, în discursul umanist al disocierii speciei umane de alte viețuitoare, de obiecte sau de mediu, nu a putut inspira decât analogia om-mașină/mecanism, cu variațiile specifice. Tehnologiile ciberneticii, ajungând până în pragul vieții și inteligenței artificiale, reprezentând mai mult decât un proces mecanic și intrând într-o paradigmă postindustrială, marchează însă o etapă denumită, în literatura de specialitate, etapa postumană. Cyborgul este o creație a ciberneticii și se leagă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
variațiile specifice. Tehnologiile ciberneticii, ajungând până în pragul vieții și inteligenței artificiale, reprezentând mai mult decât un proces mecanic și intrând într-o paradigmă postindustrială, marchează însă o etapă denumită, în literatura de specialitate, etapa postumană. Cyborgul este o creație a ciberneticii și se leagă de impactul computerului în viața umană, iar mai vechile practici de a purta ochelari de vedere sau de a conduce un automobil echivalează cu o tehnologizare a umanului, cu îmbunătățirea percepțiilor și a mobilității sale, însă sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
impactul computerului în viața umană, iar mai vechile practici de a purta ochelari de vedere sau de a conduce un automobil echivalează cu o tehnologizare a umanului, cu îmbunătățirea percepțiilor și a mobilității sale, însă sunt precedente și independente de cibernetică. Mecanologia pare, mai mult ca oricând, o încrengătură cu știința viului și a umanului, deschizându-se spre o perspectivă antropologică ce nu mai consideră tehnologia o simplă unealtă prin care se accede la nivelul superior al civilizației. Cyborgizarea subiectului uman
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Cyborgizarea subiectului uman nu este așadar procesul prin care omul folosește diverse instrumente pentru a deveni om (celebrul exemplu antropologic al mâinii care devine mână doar când folosește o unealtăă, ci este procesul prin care omul este reprezentat drept cyborg (cibernetică și organismă, prin protezare sau prin interfațare computațională, o ilustrare a ontologiei virtuale. Dacă unii teoreticieni afirmă că primul cyborg este întâiul om care a construit și a utilizat o unealtă sau este monstrul ficțional Frankenstein, lucrarea prezentă analizează dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și organismă, prin protezare sau prin interfațare computațională, o ilustrare a ontologiei virtuale. Dacă unii teoreticieni afirmă că primul cyborg este întâiul om care a construit și a utilizat o unealtă sau este monstrul ficțional Frankenstein, lucrarea prezentă analizează dimensiunea cibernetică sincronică a termenului, așa cum s-a conturat aceasta începând cu a doua jumătate a secolului XX. Acest lucru nu înseamnă însă că exemplele diacronice de artificializare, de mecanizare sau de industrializare a umanului nu își aduc aportul asupra procesului actual
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
artificializare, de mecanizare sau de industrializare a umanului nu își aduc aportul asupra procesului actual de cyborgizare sau că acesta din urmă a apărut ca o ruptură, fără urmarea unei continuități de concepere și de practicare a relației om-mașină. Astfel, cibernetica, așa cum este aceasta fondată în principal de Norbert Wiener („un umanist imprudent” - veri David, 1965Ă ca știință a informației, continuă analogia om-mașină, în același timp adăugând dimensiuni noi, încercând să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dimensiuni noi, încercând să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii în teritoriul inanimatului (al fiziciiă și în cel al viului (al biologieiă este răstălmăcită și contorsionată în imaginea cyborgului, entitate mijlocită grație încorporării umanului de către știința ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului organic și a mașinismului mecanic a prilejuit relaționarea dintre biologic și mașinic până la interferență și feedback: umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii, aducând un aport organic elementului mașinal, iar ordinatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii în teritoriul inanimatului (al fiziciiă și în cel al viului (al biologieiă este răstălmăcită și contorsionată în imaginea cyborgului, entitate mijlocită grație încorporării umanului de către știința ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului organic și a mașinismului mecanic a prilejuit relaționarea dintre biologic și mașinic până la interferență și feedback: umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii, aducând un aport organic elementului mașinal, iar ordinatorul a dobândit un
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii, aducând un aport organic elementului mașinal, iar ordinatorul a dobândit un rol de intermediar tehnologic sau de interfață în cadrul acestui sistem circuitar, reglând prin retroacțiune simbioza și interacțiunea. Însuși părintele ciberneticii (vezi Wiener, 1954Ă nu se limitează să stabilească relația comunicațională ființă umană - computer sub imperiul controlului, ci raportează omul la mașina informaticii în diverse moduri: ontologic, psihologic, sociologic și cultural. Dacă analogiile istorice om-mașină au putut fi interpretate drept reprezentări
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sistem organic-tehnologic, ale cărui funcții neuronale și motrice sunt asigurate parțial de un computer: de la vorbire și scriere la mișcare - vezi site-ul hawking.org.uk. Un alt exemplu de cyborg care există în realitatea fizică este profesorul englez de cibernetică de la University of Reading, Kevin Warwick, care a început o serie de experimente pe propriul corp, în special implantarea cipurilor computerizate în trup în speranța amplificării activității sistemului nervos - vezi site-ul kevinwarwick.org. De asemenea, profesorul a instalat cipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
reconceptualizării trupului uman ca aparținând simultan de două sisteme ontologice: naturalul sau organicul și tehnologicul, adesea alăturat culturalului. În oricare dintre aceste structurări, corpul uman și artefactul sunt întrețesute în mod literal-material: mașinii i se atribuie funcții organice, în protezarea cibernetică, sau chiar o viziune vitalistă, în viața artificială, în timp ce perspectiva asupra ființei umane este reconstruită în funcție de noile tehnologii ale corporealității virtuale. În această direcție, o serie de constructe, în aparență paradoxale, emerg în modelele actuale ale tehnoculturii, precum sintagma „natură
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de tipul 0 și 1 este translată în biți (unitățile informaționale de bazăă, iar ciberneticieni precum Claude Shanon demonstrează transformarea acestor operații în stările on și off ale componentelor electronice. Domeniul inteligenței artificiale nu poate fi separat de lucrările promotorilor ciberneticii care, plecând de la premisa că ordinatorul nu oferă o viziune reductivă asupra științei și asupra lumii înseși, spre deosebire de tehnologiile precedente, au început să considere computerul un adevărat amplificator mintal. Astfel, Bush (1945Ă discută gândirea asistată de calculator, Licklider (1960Ă analizează
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1979 la laboratorul de inteligență artificială de la MIT, după ideea robotului telecomandat din povestirea științifico-fantastică Waldo scrisă în 1940 de Robert A. Heinleină. Aceste discipline proclamă existența umanului dincolo de barierele locale ale corpului și relaționează omul de roboții mobili precum cibernetica realizează fuziunea dintre om și ordinator. Toate aceste științe noi raportează omul, și în special inteligența umană, mașinii computaționale sau roboților în primul rând în vederea îmbunătățirii capacităților cognitive și perceptive ale ființei umane. Astfel, natura și condiția umane se află
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aspectul de mașină senzuală, capabilă să ofere experiențe și plăceri mai intense decât echivalentele lor din spațiul fizic, de la cele fictive la cele sexuale. Din fericire, Heim (1993Ă nu se oprește la acest stadiu idealist-platonician al destrupării în cyberspațiu: entitatea cibernetică nu este considerată a exista doar „în lumea fără senzații a conceptelor pure” sau a ideilor, ci „în lumea senzației digitale”, a încorporării sub aspectul „inFORMației” sau a formei încadrate în informație. Ontologia umană digitalizată nu devine până la urmă o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
stigmat și este marginalizată de societate. Antropologia tehnologică este chemată să discute această problematică. 1.5. Stelarc și corpul cyborgictc "1.5. Stelarc și corpul cyborgic" Majoritatea discursurilor cibernetice cad însă în capcana de la polul opus, punând accent pe dimensiunea cibernetică din cadrul celor două procese ale ontologiei virtuale: dezintegrarea organică și reintegrarea tehnologică. Departe de a fi inocent sau nostalgic, cyborgul este, în aceste condiții, amnezic și futurist, împăcat cu noua sa identitate și trăind în prezent cu gândul la viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de a avea corp” (Stelarc, 1995, p. 92Ă, urmează ilustrarea unei serii de evoluții/augmentări care devin imperioase corpului uman în context „postbiologic”. Trecerea care se remarcă este de la stadiul psihoorganic al trupului uman la extinderea electronică și la interfațarea cibernetică a „sistemului” postuman sau de la „psihocorp” la „cybersisteme”. Postulând faptul că informația nu mai deține rolul de a contribui la înțelegerea lumii, ci generează „un câmp de date nedigerate”, supraîncărcând corpul uman, lui Stelarc nu-i mai rămâne decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
deoarece constituie o parte a naturii umane. Prin urmare, teoria și practica artistului depun mărturie pentru constituirea postumanității tehnologice sub formă de postevoluție corporală. Fie că examinează corpul uman din exterior și din interior, fie că îl vizualizează ca materialitate cibernetică sau ca destrupare numerică, ca un mediu înconjurător sau ca o proteză a Internetului, perspectiva de ansamblu a tuturor acestor unghiuri de vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]