7,569 matches
-
niște lumânări roșii, spiralate și poleite cu punctișoare aurii; luminările erau înclinate în direcții diferite (din cauza suporturilor prea largi) și li se vedeau capetele albe ale fitilelor. Mai departe, se afla consola de marmură a căminului pe care, sub un clopot de sticlă, doi nobili francezi în camizol, ciorapi și botine cu catarame, doi nobili cu capetele plecate executau pași de menuet, pregătindu-se să arunce, cu eleganță, un ceas cu cadran alb fără sticlă, cu un orificiu negru pentru întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cum de ai aflat? Mă nimerii la poartă când sosi, aveam nițică treabă pe acolo. Așa îl văzui și venii să vă spun și vouă, să nu-mi iasă vorbe că nu sunt un coleg bun. Adică iar îi trăgeai clopotele lui Ildiko, comentă Loți, ea este astăzi de serviciu. Doar ți-am spus s-o lași în pace! Nu te mai lega de ea dacă n-ai intenții serioase. Fata e de măritat și tu te bagi peste dânsa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cum să fie tatăl meu, ci acela care urma să fie tatăl meu, acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de tei, pe alocuri sculptat, însă nu prezintă valoare artistică. Pictura murală este în culoare roșie pe fond verde. Biserica are toate obiectele de cult. Clopotnița este din furci de stejar, construită în 1938, învelită cu tablă zincată, are două clopote, toacă și năsălii.. Biserica a fost reconstruită din donațiile locuitorilor și lucrată tot de oamenii din sat: Ion Platon, Aristotel Mihalache, Ion Puțeanu, Ion V. Găiceanu și Vasile Oprișan. Preotul Gheorghe Antohi ne dă și lista preoților care au slujit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În lumea satului, urările de sărbători erau adresate oficialităților satului, domnului învățător, preotului, primarului, notarului, polițaiului sau jandarmului, nu mai vorbim de boierul locului, proprietarul. La Anul Nou se organizau de către oameni în toată firea, echipe de urători, cu „buhai”, clopote, chiar plug cu boi care trăgea o brazdă prin zăpadă. Pentru cine dintre muritorii de astăzi se întreabă care-i rostul aratului în ianuarie, trebuie să le spunem că în trecut, începutul anului nou era fixat în primăvară, la 1
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
are marele cusur că nu alege numai pe cei neputincioși, lipsiți de toate, bătrâni, schilozi și bicisnici, dă cu coasa și prin cei tineri, în putere, prin toți oamenii, indiferent de condiția socială. în sat, numai ce auzeai că bat clopotele, altfel decât la sărbătoare, semn că cineva din comunitate , părăsit de steaua norocoasă sub care s-a născut, „a închinat steagul”, și-a încheiat socotelile cu lumea aceasta. Și în moarte, ca și în viață, atitudinea oamenilor este diferită față de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
noi, încălțat cu încălțămintea potrivită, lângă cap și se așează căciula, se așează direct în sicriu sau pe o masă; și se aprind două sfeșnice cu o lumânare și începe privegherea, fiindcă înmormântarea are loc a treia zi. Se bat clopotele, se vorbește cu preotul, se pregătește groapa (poate fi pregătită cu mult timp înainte) de către gropari, se face o cruce din lemn (acum și din fier sau beton, dar și din marmură) care putrezește repede, așa că la sat, prea repede
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
urmărind desăvârșirea unității naționale, a aderat la blocul militar al Antantei, care-i garanta, în caz de victorie, dreptul de a uni teritoriile aflate în stăpânăirea Austro-Ungariei, întrând în război la 15-28 august 1916. În toată țara s-au trasă clopotele, chemând oamenii la război. Așa s-a făcut mobilizarea și la Lunca și la Fruntești, de unde au plecat aproximativ 300 de oameni. În legătură cu mobilizarea, plecarea pe front, participarea la luptele desfășurate pe frontul din Moldova, avem mai multe mărturii ale
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
iar identitatea ei s-ar fi scindat În duzini de reflexe diferite și, În același timp, unul singur. Minutele și orele, au scurs ca un miraj. CÎteva ceasuri mai tîrziu, prins În mrejele povestirii, abia mi-am dat seama cum clopotele catedralei băteau de miezul nopții, În depărtare. Îngropat În lumina arămie proiectată de veioză, m-am scufundat Într-o lume de imagini și senzații cum nu mai cunoscusem nicicînd. Personaje ce mi s-au Înfățișat la fel de reale precum aerul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
țesea o pînză de păianjen din fum albastru Împrejurul profilului. Mă urmărea În tăcere, cu chipul ascuns În contralumina felinarelor. Rămase acolo preț de aproape un minut, fumînd cu nepăsare, cu privirea fixată Într-a mea. Apoi, cînd se auziră clopotele catedralei bătînd miezul nopții, figura schiță o ușoară Încuviințare din cap, un salut Înapoia căruia am intuit un zîmbet pe care nu-l puteam vedea. Am vrut să răspund, Însă rămăsesem paralizat. Figura se Întoarse și se Îndepărtă șchiopătînd ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
precar; tot ele creează primele sisteme bancare. Și, întrucât anotimpurile nu mai sunt suficiente pentru a marca ritmul timpului urban, după ce au bătut în mănăstiri vreme de șase secole pentru a chema la rugăciune, în turnurile orașelor își fac apariția clopotele: timpul aparține noilor stăpâni. La sfârșitul secolului al XII-lea, Bruges este cel mai dinamic dintre aceste mici porturi. Deocamdată, nu-i decât un mare burg înzestrat cu o importantă bază agricolă. Negustorii săi merg deja - pe mare și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
O dată în plus, tehnologiile de vârf ale economiei de piață, cele ale hipersupravegherii, vor participa și în această privință la amplasarea mijloacelor de luptă sau de menținere a ordinii. Și totuși, succesul nu va fi garantat: nu poți pune sub clopot nici piețele, nici democrațiile și nici pe pirați. Negocierea, întrajutorarea în aceste condiții, unii, atât din Europa, cât și de pe alte continente, vor propune renunțarea la apărare, reducerea bugetelor militare, dezarmarea unilaterală, colaborarea cu dușmanul. Se vor naște statele postnaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
lasă puterile. Ferecă scrierea În cufăr și se aruncă epuizat pe pat, lunecând În sfârșit În somn. 2 7 august, dimineața târziu Îl trezi o lumină tăioasă, care Îi bătea În ochi. Soarele urcase deja sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o Încerca el. Își petrecuse toată ziua dinainte pradă unei febre populate cu vise. Se ridică În șezut. Odaia se rotea În jurul său, legănându-se precum corabia care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În care e păstrată. Am mai văzut eu forma aceea, pe vremea tinereții mele. Cunosc mâna care a cizelat chipul acela. Am văzut-o cu mai bine de o jumătate de secol În urmă, În prăvălia meșterului Andrea, turnătorul de clopote, unde deprindeam arta topitului. Eu și cu dânsul. - Care dânsul? - Guido Bigarelli. Magister summus. Magister figurae mortae. - Guido Bigarelli? Arhitectul lui Frederic al II-lea? Marele Bigarelli? - Oh, mare Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele mai perverse. Se povestea că Îi decorase capela secretă de la Palermo, după ce suabul se Întorsese de peste mare. Și el Îl cunoscuse, atunci când, pentru o scurtă perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieșire din capcana În care se vârâse? - Da, hotărî el. La naiba cu florentinii ăștia afurisiți. Ajunse la destinație Învingându-și arsura din măruntaie. Toată zona era ocupată de prăvălii, dar nu exista nimeni la Încărcatul sau la descărcatul mărfurilor: clopotul bătuse nu de mult ora a noua și probabil că toți hamalii se apucaseră de mâncat. Astfel, Dante se Îndreptă spre magazia de stofe de lână. În poartă era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nici una. Cel puțin acum știa că povestea de care se ocupa era legată de misteriosul castel al Frederic. Și de Încă și mai ciudata construcție incendiată. Își ridică ochii spre cer, privind spre soarele aflat spre apus. În scurt timp, clopotul avea să bată semnalul de stingere. Era momentul să Îl strângă cu ușa pe Cecco. Se Îndreptă cu pas iute către abație; când ajunse acolo, intră din nou În biserică, trecând prin portița laterală, apoi se deplasă până la nivelul superior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să dispară, apoi luă lada În spate și o porni din nou către abație. Pe drum Întâlnise câteva chipuri cunoscute, dar o ținuse drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea porții secundare, după ce se asigură Încă o dată că nimeni nu Îi urmărise mișcările, intră cu Încărcătura. Înăuntru era pustiu. Profită ca să acționeze iute comanda ce dădea acces spre criptă și coborî În subteran. Își aminti unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a nopții, putea auzi răsuflarea ființei lungite În culcușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a nopții, putea auzi răsuflarea ființei lungite În culcușul acela improvizat, acoperită cu un văl subțire de organza. Formele ei... În acea clipă, femeia, respirând mai adânc, se foi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să spun că oamenii lui au Înconjurat un grup de rebeli, eretici ghibelini, În refugiul lor de la Maddalena. E gata să le pătrundă În vizuină, ca să Îi captureze pe toți. Cere să se pregătească Întăriri În caz de nevoie, sunând clopotul de război pentru convocarea companiilor din Oltrarno. Poetul Își mușcă buzele. Apoi, Încercând să Își mascheze temerile, Îi dădu drumul omului. - Întoarce-te imediat la treburile tale. Voi transmite eu Consiliului mesajul tău. N-avea altă grijă. Trimisul aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
stejar. Nu lipsea niciodată. Preotul îl dezmierda din priviri în timpul predicilor de parcă ar fi fost un cardinal sau un complice. Apoi la sfârșit, după ce mulțimea de șepci și de batice brodate ieșise din bârlog, îl conducea până în piață. Sub salvele clopotelor, în timp ce Destinat își punea mănușile din piele de ied - avea mâini delicate ca ale unei femei și degete subțiri ca niște portțigarete - își spuneau tot felul de nimicuri, dar pe un ton de oameni versați, unul cunoscând sufletele, celălalt fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cincisprezece zile o să-i înfrângem pe nemți și o să luăm Berlinul!“ -, nu se știa cât timp avea să mai dureze războiul și cel mai bine era să-ți faci rezerve. În caz că. Primarul își smulgea degeaba părul din cap și trăgea clopotele pe unde putea: nu putea să găsească o soluție pentru înlocuirea lui Fracasse. Și apoi, soluția a venit, pe 13 decembrie 1914, ca să fiu mai precis, odată cu diligența de poștă care sosea de la V. și care s-a oprit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că se gândise la asta mai înainte. Ceilalți își dădură coate cu subînțeles. Era târziu. Clopotul bisericii se auzi în noapte bătând de douăsprezece ori. Vântul trânti un oblon. Afară, ploaia se revărsa pe pământ ca un mare fluviu. VII A doua zi, primarul nu mai avea ținuta lui impozantă. Avea o figură lungă, era îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai îndrăznea nici să se arate și-și petrecea zilele ascuns în spatele imenșilor nori îndoliați. Puștii nu mai pierdeau vremea pe străzi, nu mai mergeau la pescuit, nu mai aruncau cu pietre în geamuri. Până și animalele păreau fără chef. Clopotele decupau timpul ca pe un trunchi de copac doborât. Câteodată, urlete de lup umpleau orașul. Era Martial Maire, prostănacul, care înțelesese totul, și care-și striga suferința, chircit la poarta școlii. Poate că ar fi trebuit să facem cu toții ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]