1,513 matches
-
dictatorul Hitler. Fac o scurtă pauză, trecând prin filtrul memoriei și al minții scenele povestite. Privesc cerul prin florile albe, imaculate ale vișinilor. Un stol de vrăbii trece peste livadă, făcând un balet aerian. Pe trunchiul unui vișin urcă o cohortă de furnici, căutând parcă un inamic pe care noi nu-l identificam. Erau atât de mici, încât una singură ar fi trecut neobservată, dar pentru că erau atât de multe, nu puteam să nu le observăm eu și nepotul. Acesta surprins
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
spre Lugoj, în stația Balinț. Au ajuns exact pentru a se întoarce, conform ordinelor sovietice, în Basarabia și spre nicăieri. Încă odată pierdeam toată agoniseala cinstită a unor ani de viață...În hohotele de plâns ale părinților am pornit, o cohortă de tineri pe lângă loitrele căruțelor rechiziționate și pline de bagaje. Ismail, Lascăr Catargiu, Tulcea, Dăieni. O altă zi: Hârnova, Mircea Bravu. Am lăsat la familia Bârgăuanu haine și o mulțime de cărți pe care, conform spuselor de mai târziu, le-
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
trotuar, cu pași moi, ce parcă nici nu simțeau atingerea asfaltului de pe care se ridicau aburi subțiri de ceață. Ziua Începea pe un ton vesel, optimist. Inhalând aerul În piept, medicul se bucura de viață. În sfârșit, scăpase de coșmaruri. Cohorta de costume rămăsese undeva În spatele său. Noimann Își Întoarse capul și privi, prevăzător, În urmă. În depărtare, casa lui strălucea În soare. Pe stradă nu se afla nici țipenie de om. Fericirea pe care o simțea Înăuntrul său se revărsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În direcția ginecologului. Pe scaunul pe care stătuse el cândva se afla acum femeia-salcie, Olivia. Aceeași lună nefirească Îi lumina trupul slab, acoperit de un lințoliu, ca un reflector. De pe fața sa, ca dintr-o scorbură, se revărsau În valuri-valuri cohorte de melci, purtând În loc de cochilii zaruri În spinare, răspândindu-se În toate părțile. Piciorul alerga În fața lui Noimann, oprindu-se din loc În loc, chipurile pentru a-și trage răsuflarea. De fapt, arătarea Își bătea joc de medic, lăsându-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi blestemau să li se redea vederea, să li se vindece rănile și mădularele amorțite, să li se redea lumina zilei și lumina credinței. Oare era vis sau coșmarul unui vis, cohorta aceea de ologi care cerșea și implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerând Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Alcyone, la nedreptățita Medeea, la Ariadna, la Procris și Cephalus, la Hero și Leander, la Phyllis, Piram și Tisbe, la toate Julietele, Ofeliile, Margaretele și Kareninele cu tot neamul lor cel adormit pe scene sau prin cărți, în fine, întreaga cohortă a exemplarelor nefericite, ucise sau sinucise din dragoste. „Mai sunt și alții, cu duiumul, dar le-am uitat numele“, spunea. „Bătrânul susține că în nici unul din cazurile amintite nu e vorba de dragoste. E drept, mai recunoaște și câteva excepții
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
doua zi, se răspândi vestea că au venit oaspeți din rândul muncitorilor petroliști, care-i vor ajuta pe goldăneșteni să-și croiască o viață nouă. Găzarii, având creier îngust sub șepcile tuflite strâmb și pasiunea evidentă pentru sacrilegiu, porniră, în cohorte, pe ulițele colbăite, chicotind ca hienele și dând buzna prin curțile celor mai refractari din Goldana (numiții înapoiați și reacționari), fiindcă nu se încumetau să procedeze, precum vestitul moș Mardare din baladă. Oaspeții, după ce dădeau pe gât, dimineața, o strașnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sub rădăcinile noastre, de undeva, revine un spirit al poporului, care zămislește, răscolind în realitatea ostilă și tulbure: crâmpeie de adevăruri ies la iveală, ca irizările petelor de petrol pe fața apei. Așa s-a auzit, că Grandomanul Internaționalei adusese cohorte de pribegi și de soiuri rele, din țări înapoiate, pentru a făuri din ei, în București, la "Ștefan Gheorghiu" și în alte academii din acestea, mameluci ai Cauzei. Ai Cauzei de culoarea epilepsiei, în care el credea cu tărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dat seama ce se întâmpla. Am capturat întregul echipaj. Victorie foarte satisfăcătoare din mai multe considerente. Nava capturată era cea trimisă de Enro cu o lună în urmă pentru a o înlocui pe Y 381 907. Tocmai asigurase trimiterea unei cohorte de Prezicători spre flota Celui Mai Mare Imperiu. Va mai dura până când o nouă navă o va înlocui. Primul rezultat. Al doilea rezultat, și mai interesant pentru Gosseyn, Venus se găsea liber să-l urmeze pe Gorgzid. Nici un non-A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
femeie. Și cum să Îi spună Rusoaicei despre lungul șir de strănepoți care, undeva În lume, duceau mai departe, sub nume nepotrivite, neamul ei, pe care, convinsă, Îl socotea - după ce-ar fi murit Thomas - pentru totdeauna stins? Străbunica unei cohorte de băieți și fete! SÎngele ei impur - nici rusoaică, neam de neam, nici nemțoaică, daneză doar prin cetățenie - curgînd prin mai toate vinele planetei! Mama-mare a Pămîntului! Aproape că ar fi crăpat bunicuța de atîta rîs, să fi știut! Totdeauna
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
La crâșma din sat se cântau alte cântece: „Fata mamii ce-ai vrea tu?/ inginer să-ți dea mămica? / - Da, da, mămico, da? Ingineru-i pentru mine/ c-are bani și fute bine/ Da, da, mămico, da”. Atunci s-au format cohortele acestea de ingineri care acum lucrează în sublima noastră industrie națională. N-aveau nici o atracție pentru Politehnică, dar se intra ușor și aveai repartiție la oraș. La spartul chefurilor studențești, prin Cluj se striga: „Dormi copile, dormi în pace/ Țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
câte ceva despre vecina mea care a murit refuzată de popă la împărtășanie, făcuse septicemie dintr-un avort. Avea trei copii, un bărbat care mai săruta doar paharul, și pe ea o fecunda cu de-a sila, ca să se descarce, despre cohortele de muncitoare înrolate la controale forțate, despre încălzitul copiilor prin frecare iarna. Femeia aceea a părăsit blocul nostru într-un coșciug mic, de lemn negeluit. Era tare chircită și tare vânătă. Nimic nu-i mai trăda cei 26 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
celui mai slab dintre supuși. Visez la un stat În care lupul și mielul să bea laolaltă, În toată liniștea, apa aceluiași pârâu. Dar nu mă mulțumesc să visez, eu construiesc. Plimbă-te mâine prin cartierele din Isfahan, vei vedea cohorte de lucrători care sapă și clădesc, meșteri care forfotesc. Pretutindeni răsar aziluri, moschei, caravanseraiuri, fortărețe, palate ale stăpânirii. În curând, fiecare oraș important Își va avea marea sa școală, ea Îmi va purta numele, „medersa Nizamiya”. Cea din Bagdad funcționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Husein”. Unii conducători religioși erau iritați, ostilitatea lor față de mine se explică prin succesul meu, preferă ca străinii să arate a străini. Îi Înțelegeam mai bine comportamentul, dar scepticismul rămânea: — Așadar, pentru tine rezolvarea problemelor Persiei Înseamnă să te alături cohortei bocitorilor! N-am spus asta. Să plângi nu e o rețetă. Nici o Însușire. Nimic altceva decât un gest simplu, naiv, vrednic de milă. Nimeni nu trebuie să se silească să verse lacrimi. Unicul lucru important este să nu disprețuiești tragedia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Tabrizul avea să trăiască În cadența condoleanțelor, condoleanțe discrete la Misiunea Presbiteriană, condoleanțe fierbinți, fervente, indignate În cartierele deținute de fiii lui Adam. Cu ochii Înroșiți, strângeam mâini, În mare parte necunoscute, mă lăsam În voia unor interminabile Îmbrățișări. În cohorta vizitatorilor, se găsea și consulul Angliei. Care mă trase deoparte. Vă va aduce puțină consolare dacă vă voi spune că, la șase ore după moartea prietenului dumneavoastră, mi-a parvenit un mesaj de la Londra, care mă anunța că tocmai fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
De unde îmi vine în minte să spun că mama este un zâmbet... Un zâmbet luminos că a atins 101 ani? Un zâmbet amar că viața ei bate la porțile neantului? Cine știe? Dar această trecere pasageră prin viață și toată cohorta de sentimente ce o însoțește, îmi cuprinde gândurile și mă interpe lează în prag de ducă..., pentru că anul acesta fac și eu 80 de an i! A fost o vreme, dragul meu, Mie mă‐adresez, Când din dragostea pentru femei
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de gâște. Râdeam și plângeam odată cu ei. Înduram în tăcere lumea lor ne-nțeleasă Noi nemuream în huzur, dar în ei, De cum se nășteau, moartea rânjea; O clipă mai scurtă, o clipă mai lungă De-aici, pân-acolo și fu întreruptă. Cohorte întregi de urmași și de neamuri, Crezând că sunt unici, tineri și veșnici, În curând aveau să privească în urmă Ecoul a ceea ce fuseseră vârste. Copilul se-ntâlnea cu bătrânul slăbit, Bătrânul era un copil decrepit, Dar noi îi păzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
globii oculari prin pleoapele umflate. Câteva clipe acul își încetă penetrarea. După ce văzu iar strada uriașă în dezmembrarea ei, casă cu casă, demolată sistematic, schele Piat, urcând și coborând de-a lungul zidurilor cât Chomolungma, buldozere și excavatoare mărșăluind pe lângă cohorte de salopete cu căști multicolore, basculante de 1000 tone, fornăind din frâne și îmbâcsind aerul cu gaze de eșapament, simți că rostul lui pe această lume, fără casă, fără atelier, fără ochi, a luat sfârșit. Pedestrași nevăzuți trimiseră în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că poate din nou să scrie, și a ieșit la cerșit, mânat de nevoi firești, imediate. Vremea s-a dezmorțit, miroase a primăvară În toată regula, iar, agitația de fiecare zi a orașului a ajuns paroxistică, din cauza pregătirilor de Paște. Cohortele de oameni aleargă de dimineață până seara, năvălesc În magazine În căutare de cadouri, de mâncare, cheltuindu-și banii puțini sau mai mulți, cu furie și disperare, de parcă ar fi sfârșitul pământului. Lumina dimineții de aprilie are o nuanță roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-și țină pungile cu aurolac cât mai departe de ea. E mai cinstit să te prefaci că n-ai văzut, decât să vezi și să te prefaci că schimbi ceva. Țărișoara geme de ghetouri, și străzile ei se clatină de cohortele de cerșetori, dar nimeni n-o poate clinti din Europa, că doar nu e un obiect pe care să-l muți de colo-colo. Oamenii sunt Încruntați și se uită chiorâș unii la alții. Cei care mănâncă din farfurii cu șobolanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
alb, să le ceri unor părinți debusolați achiziționarea în masă a bluzițelor de pânză cu dantele și volănașe (le vindeau moldovenii în piața de „ruși“), asortate la fuste negre, eventual plisate și musai până la genunchi și aveai deja o întreagă cohortă de pinguine asexuate și în creștere. Asta când nu eram în uniformă, iar pe sub uniformă, cinci luni din nouă, cu pantaloni (pentru că mă încăpățânam să port ciorapi, oricât de groși, dar ciorapi, îi ofeream deseori doamnei M. delicioasa plăcere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
că pediatria nu avea serviciu de chirurgie sau chirurgia nu avea salon de pediatrie, fiindcă noi, cei câțiva copii proaspăt spintecați locuiam în aceeași încăpere cu adulți care nu se puteau clinti din paturi, alături de aparținătorii lor devotați și cu cohorte de vizitatori ce veneau toți deodată și rămâneau până când aerul încărcat cu duhorile cele mai diverse ajungea să capete o consistență verzui-păstoasă. Întrucât era iarnă sau fiindcă majoritatea ferestrelor erau bătute în cuie, se „aerisea“ prin ușa deschisă spre holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
participau ei înșiși la decadența Romei, lăsîndu-se concurați de Nero și decapitați de Caligula. Dreptul roman era din ce în ce mai des călcat în picioare, jocurile luau locul unei sobrietăți uitate, senatorii acceptau să fie colegi cu un cal, iar pe șoselele pietruite cohortele treceau obosite fiindcă nu mai știau pentru ce anume luptau. Roma trăia tot mai evident sub semnul inteligenței cinice, epicureice, a lui Petroniu, cu deosebirea că n-avea curajul lui Petroniu de a se sinucide. Și dacă "războiul Troiei" devenise
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
era un vandal. În vreme ce el aproape nu mai cobora de pe cal, Roma nu mai credea decât în asasinate. Și nu e de mirare că Stilicon a murit ucis într-o biserică. O crimă care le-a arătat barbarilor intrați în cohortele Romei că ingratitudinea era tot ce-i aștepta. Roma nu se mai putea apăra singură și nici nu mai accepta să fie apărată. Ea făcea tot ce trebuia pentru a-i sili pe barbari să-și biruie complexele. Când Honorius
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de atât. Încă la Los Angeles, mă gândeam într-o seară (tot comparând rolurile jucate de Roma antică și America) la ceea ce deosebește, totuși, "vechea Romă" de "noua Romă". Roma antică a construit șosele pentru filosofii greci. Și-a pus cohortele să apere marea filosofie greacă. Învingătoare, s-a lăsat învinsă de învinși. Pe când America nu pare dispusă la așa ceva. Ea vrea să-și extindă propria "filosofie", singura în care poate gândi, în care se descurcă și în care crede. În
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]