3,093 matches
-
, numit și Principiul Pauli este un principiu din mecanica cuantică, formulat de Wolfgang Pauli în 1925. Acesta afirmă că doi fermioni identici nu pot ocupa aceeași stare cuantică "simultan". O formulare mai riguroasă a acestui principiu este că, pentru doi fermioni identici, funcția de undă totală este antisimetrică. Pentru electronii
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
, numit și Principiul Pauli este un principiu din mecanica cuantică, formulat de Wolfgang Pauli în 1925. Acesta afirmă că doi fermioni identici nu pot ocupa aceeași stare cuantică "simultan". O formulare mai riguroasă a acestui principiu este că, pentru doi fermioni identici, funcția de undă totală este antisimetrică. Pentru electronii dintr-un singur atom, înseamnă că doi electroni nu pot avea aceleași patru numere cuantice, adică dacă "n
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
ocupa aceeași stare cuantică "simultan". O formulare mai riguroasă a acestui principiu este că, pentru doi fermioni identici, funcția de undă totală este antisimetrică. Pentru electronii dintr-un singur atom, înseamnă că doi electroni nu pot avea aceleași patru numere cuantice, adică dacă "n", "l", și "m" sunt aceleași, atunci "m" trebuie să fie diferit, astfel încât electronii să aibă spin opus. este unul din principiile cele mai importante din fizică, în primul rând pentru că cele trei tipuri de particule din care
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
spațiului. Principiul de excluziune Pauli susține multe din proprietățile caracteristice ale materiei de la stabilitatea pe scară largă a materiei până la existența tabelului periodic al elementelor. Principiul de excluziune derivă matematic din definiția operatorului impuls unghiular (operator de rotație) din mecanica cuantică. Schimbul de particule din sistemul cu două particule identice (care este echivalent matematic cu rotația fiecărei particule cu 180 de grade) are ca rezultat schimbarea semnului funcției de undă a sistemului (când particulele au spin semiîntreg) sau nu (când particulele
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
particule cu 180 de grade) are ca rezultat schimbarea semnului funcției de undă a sistemului (când particulele au spin semiîntreg) sau nu (când particulele au spin întreg). Astfel, două particule identice cu spin semiîntreg nu pot fi în același loc cuantic - pentru că funcția de undă a unui astfel de sistem ar trebui să fie egală cu opusul său - și singura funcție de undă care satisface această condiție este funcția de undă nulă. Particulele cu funcții de undă antisimetrice se numesc fermioni—și
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
unii atomi cum ar fi cel de heliu-3. Toți fermionii au spin semiîntreg, adică ei au un impuls unghiular intrinsec a cărui valoare este formula 1 înmulțită cu un număr semiîntreg (1/2, 3/2, 5/2, etc.). În teoria mecanicii cuantice, fermionii sunt descriși ca "stări antisimetrice". Particulele cu spin întreg au o funcție de undă simetrică și se numesc bosoni; în contrast cu fermionii, ei se pot afla în număr mai mare în aceeași stare cuantică. Exemple de bosoni sunt fotonul și bosonii
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
2, 5/2, etc.). În teoria mecanicii cuantice, fermionii sunt descriși ca "stări antisimetrice". Particulele cu spin întreg au o funcție de undă simetrică și se numesc bosoni; în contrast cu fermionii, ei se pot afla în număr mai mare în aceeași stare cuantică. Exemple de bosoni sunt fotonul și bosonii W și Z. La începutul secolului al XX-lea, a devenit clar că atomii și moleculele cu perechi de electroni sau număr par de electroni sunt mai stabile decât cele cu număr impar
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
timp, el încerca să explice rezultatele experimentale din efectul Zeeman în spectroscopia atomică și în feromagnetism. El a găsit un indiciu esențial într-o lucrare din 1924 a lui E.C.Stoner care arăta că pentru o valoare dată a numărului cuantic principal (n), numărul de nivele de energie ale unui singur electron în spectrul metalelor alcaline într-un câmp magnetic extern, unde toate nivele de energie degenerate sunt separate, este egal cu numărul de electroni din învelișul închis al gazelor rare
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
pentru aceeași valoare a lui n. Aceasta l-a condus pe Pauli la observația că numerele complicate de electroni din învelișurile închise pot fi reduse la regula simplă "un electron pe stare", dacă stările electronilor sunt definite folosind patru numere cuantice. Pentru acest scop, el a introdus un nou număr cuantic cu două valori posibile, identificat de Samuel Goudsmit și George Uhlenbeck ca fiind spinul electronului. Principiul de excluziune Pauli poate fi descoperit pornind de la presupunerea că un sistem de particule
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
pe Pauli la observația că numerele complicate de electroni din învelișurile închise pot fi reduse la regula simplă "un electron pe stare", dacă stările electronilor sunt definite folosind patru numere cuantice. Pentru acest scop, el a introdus un nou număr cuantic cu două valori posibile, identificat de Samuel Goudsmit și George Uhlenbeck ca fiind spinul electronului. Principiul de excluziune Pauli poate fi descoperit pornind de la presupunerea că un sistem de particule ocupă stări cuantice antisimetrice. Conform teorema statisticii spinului, particulele cu
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
scop, el a introdus un nou număr cuantic cu două valori posibile, identificat de Samuel Goudsmit și George Uhlenbeck ca fiind spinul electronului. Principiul de excluziune Pauli poate fi descoperit pornind de la presupunerea că un sistem de particule ocupă stări cuantice antisimetrice. Conform teorema statisticii spinului, particulele cu spin întreg ocupă stări cuantice simetrice, iar particulele cu spun semiîntreg ocupă stări antisimetrice; mai mult, principiile mecanicii cuantice permit doar valori întregi sau semiîntregi pentru spin. O stare antisimetrică a două particule
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
identificat de Samuel Goudsmit și George Uhlenbeck ca fiind spinul electronului. Principiul de excluziune Pauli poate fi descoperit pornind de la presupunerea că un sistem de particule ocupă stări cuantice antisimetrice. Conform teorema statisticii spinului, particulele cu spin întreg ocupă stări cuantice simetrice, iar particulele cu spun semiîntreg ocupă stări antisimetrice; mai mult, principiile mecanicii cuantice permit doar valori întregi sau semiîntregi pentru spin. O stare antisimetrică a două particule, în care o particulă există în starea formula 2 și cealaltă în starea
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
Pauli poate fi descoperit pornind de la presupunerea că un sistem de particule ocupă stări cuantice antisimetrice. Conform teorema statisticii spinului, particulele cu spin întreg ocupă stări cuantice simetrice, iar particulele cu spun semiîntreg ocupă stări antisimetrice; mai mult, principiile mecanicii cuantice permit doar valori întregi sau semiîntregi pentru spin. O stare antisimetrică a două particule, în care o particulă există în starea formula 2 și cealaltă în starea formula 3 este Totuși, dacă formula 2 și formula 3 sunt doar aceeași stare, formula de mai
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
stare antisimetrică a două particule, în care o particulă există în starea formula 2 și cealaltă în starea formula 3 este Totuși, dacă formula 2 și formula 3 sunt doar aceeași stare, formula de mai sus dă mulțimea zero: Aceasta nu reprezintă o stare cuantică validă, deoarece vectorii de stare care reprezintă stările cuantice trebuie să fie normalizabili la 1. Cu alte cuvinte, particulele din acest sistem nu pot fi găsite ca ocupând aceeași stare cuantică. Principiul de excluziune ajută la explicarea unei largi varietăți
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
există în starea formula 2 și cealaltă în starea formula 3 este Totuși, dacă formula 2 și formula 3 sunt doar aceeași stare, formula de mai sus dă mulțimea zero: Aceasta nu reprezintă o stare cuantică validă, deoarece vectorii de stare care reprezintă stările cuantice trebuie să fie normalizabili la 1. Cu alte cuvinte, particulele din acest sistem nu pot fi găsite ca ocupând aceeași stare cuantică. Principiul de excluziune ajută la explicarea unei largi varietăți de fenomene fizice. Un astfel de fenomen este "rigiditatea
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
sus dă mulțimea zero: Aceasta nu reprezintă o stare cuantică validă, deoarece vectorii de stare care reprezintă stările cuantice trebuie să fie normalizabili la 1. Cu alte cuvinte, particulele din acest sistem nu pot fi găsite ca ocupând aceeași stare cuantică. Principiul de excluziune ajută la explicarea unei largi varietăți de fenomene fizice. Un astfel de fenomen este "rigiditatea" materiei obișnuite (fermioni): principiul afirmă că fermioni identici nu pot intra unii în alții, de unde observațiile noastre de zi cu zi din
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
de unde varietatea elementelor și compușilor acestora. (Un atom neutru din punct de vedere electric are un număr de electroni legați egal cu cel al protonilor din nucleu. Deoarece electronii sunt fermioni, principiul de excluziune le interzice să ocupe aceeași stare cuantică, astfel electroni trebuie să "se adune unii peste alții" în cadrul unui atom).
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
Magnetocardiografia (MCG) este o tehnică neinvazivă de detectare și măsurare la suprafața corpului a câmpului magnetic generat de activitatea electrică a inimii folosind dispozitive foarte sensibile precum dispozitivele supraconductoare cu interferență cuantică (SQUID). Înregistrarea grafică a variațiilor câmpului magnetic cardiac se numește magnetocardiogramă. Valoarea maximă a câmpului magnetic cardiac este de aproximativ 10 T (tesla) pentru adult și de aproximativ 0.5·10 T pentru făt, valori mult mai mici decât valoarea
Magnetocardiografie () [Corola-website/Science/333381_a_334710]
-
operator eliptic, care are multe aplicații. În fizică, este folosit în modelarea propagării undelor și propagării căldurii, stând la baza ecuației Helmholtz. Este esențial în electrostatică și mecanica fluidelor, prin prezența sa în ecuația Laplace și ecuația Poisson. În mecanica cuantică, el reprezintă termenul energie cinetică din ecuația Schrödinger. În matematică, funcțiile al căror laplacian este nul se numesc funcții armonice. Operatorul Laplace este un operator diferențial de ordinul al doilea în spațiul euclidian "n"-dimensional, definit ca divergența gradientului. Astfel
Laplacian () [Corola-website/Science/311552_a_312881]
-
Boltzmann într-o serie de patru articole (1870-1884), care au pus bazele teoriei cinetice a gazelor. Mecanica statistică clasică a fost fundamentată de Gibbs (1902); ulterior, descrierea stărilor microscopice pe baza mecanicii clasice a fost corectată și completată conform mecanicii cuantice. "Termodinamica", "teoria cinetică" și "mecanica statistică" sunt discipline înrudite prin obiectul de studiu, dar care diferă prin metodele utilizate; adeseori, ele sunt prezentate împreună, sub denumirea de fizică statistică. Principiile termodinamicii, rezultate din generalizarea și abstractizarea unor date empirice, exprimă
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
conduce la "catastrofa ultravioletă": densitatea totală (integrată peste frecvențe) a energiei radiației termice ar rezulta divergentă. Țițeica a arătat că mecanica statistică clasică, bazată pe o distribuție continuă a energiei, este incompatibilă cu principiul al treilea al termodinamicii. Mecanica statistică cuantică se bazează pe același postulat conform căruia proprietățile termodinamice ale unui sistem pot fi deduse pe baza unui colectiv statistic reprezentativ de stări microscopice, dar descrierea acestor stări și alcătuirea acestui colectiv diferă față de mecanica clasică. În mecanica cuantică, o
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
statistică cuantică se bazează pe același postulat conform căruia proprietățile termodinamice ale unui sistem pot fi deduse pe baza unui colectiv statistic reprezentativ de stări microscopice, dar descrierea acestor stări și alcătuirea acestui colectiv diferă față de mecanica clasică. În mecanica cuantică, o coordonată formula 152 și impulsul conjugat formula 153 nu pot avea simultan valori bine determinate; ele sunt doar statistic determinate, cu abateri pătratice medii care se supun relației de incertitudine unde formula 156 este constanta Planck redusă. Noțiunea clasică de "traiectorie" (în
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
îngrămădire de celule imprecis delimitate, cu volum de ordinul formula 157, unde formula 158 este numărul gradelor de libertate. Preluând și postulatul că probabilitatea unei anumite stări microscopice depinde doar de energia acestei stări (fără argumentarea ergodică, lipsită de sens în context cuantic), descrierea stărilor de energie bine determinată (stări staționare) trebuie să fie cea dată de mecanica cuantică. În mecanica cuantică, mărimilor fizice observabile li se asociază operatori. Dinamica e exprimată prin "operatorul hamiltonian" formula 159, care ia locul "funcției hamiltoniene" din mecanica
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
libertate. Preluând și postulatul că probabilitatea unei anumite stări microscopice depinde doar de energia acestei stări (fără argumentarea ergodică, lipsită de sens în context cuantic), descrierea stărilor de energie bine determinată (stări staționare) trebuie să fie cea dată de mecanica cuantică. În mecanica cuantică, mărimilor fizice observabile li se asociază operatori. Dinamica e exprimată prin "operatorul hamiltonian" formula 159, care ia locul "funcției hamiltoniene" din mecanica clasică. Stările sistemului sunt statistic determinate prin funcția de undă, care satisface ecuația lui Schrödinger. Atunci când
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
postulatul că probabilitatea unei anumite stări microscopice depinde doar de energia acestei stări (fără argumentarea ergodică, lipsită de sens în context cuantic), descrierea stărilor de energie bine determinată (stări staționare) trebuie să fie cea dată de mecanica cuantică. În mecanica cuantică, mărimilor fizice observabile li se asociază operatori. Dinamica e exprimată prin "operatorul hamiltonian" formula 159, care ia locul "funcției hamiltoniene" din mecanica clasică. Stările sistemului sunt statistic determinate prin funcția de undă, care satisface ecuația lui Schrödinger. Atunci când hamiltoniana (operatorul hamiltonian
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]