1,551 matches
-
și Live in Japan. În 1967, crește de asemenea numărul înregistrărilor de studio. Din această perioadă se remarcă piesa “To be”, în care atât el cât și Sanders cântă la flaut. Majoritatea acestor ultime înregistrări sunt realizate în formula de cvartet, fără Pharoah Sanders (albumele Expression și Stellar Regions) sau în duo cu Rashied Ali. (albumul Interstellar Space) Pe la mijlocul anului 1967, starea sănătății lui John Coltrane s-a înrăutățit simțitor, muzicianul fiind internat la Huntington Hospital din Long Island, unde medicii
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
stins din viață în spital, în 17 iulie 1967, în vârstă de 40 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile mai târziu la biserica luterană St. Peter's din New York. Serviciul religios a început cu un mic recital al cvartetului lui Albert Ayler, și a fost încheiat cu alt recital al cvartetului Ornette Coleman. John Coltrane este înmormântat în Pinelawn Cemetery din Farmingdale, New York. Unul din biografii artistului, Lewis Porter a afirmat ulterior că acesta ar fi murit din cauza hepatitei
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
40 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile mai târziu la biserica luterană St. Peter's din New York. Serviciul religios a început cu un mic recital al cvartetului lui Albert Ayler, și a fost încheiat cu alt recital al cvartetului Ornette Coleman. John Coltrane este înmormântat în Pinelawn Cemetery din Farmingdale, New York. Unul din biografii artistului, Lewis Porter a afirmat ulterior că acesta ar fi murit din cauza hepatitei, atribuind boala dependenței de heroină. Într-un interviu din 1968, Albert Ayler
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
o insulă unde puterea tatălui ei îi supune deopotrivă pe Ariel, spirit pur al văzduhului, și pe Caliban, duh al pământului. Fowles introduce un procedeu narativ experimentat cândva de Faulkner, în "Zgomotul și furia", și mai târziu, de Durrell, în "Cvartetul din Alexandria": fiecare dintre cele două personaje ale cărții povestește întâmplările dintr-o perspectivă proprie. Cele două narațiuni suprapuse relatează faptele aceleiași realități, dar semnificația lor diferă. O altă calitate a Colecționarului pare a fi modul în care se sugerează
Colecționarul () [Corola-website/Science/313007_a_314336]
-
cantare"). Sonata nu trebuie confundată cu "forma de sonată", care se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu totdeauna, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, unui concert, unui cvartet sau altei compoziții de muzică de cameră. Sensul termenului de sonată a evoluat în cursul istoriei muzicii europene, desemnând o diversitate de forme muzicale ce au precedat era clasică. În perioada barocă, termenul de "sonată" se aplica la o varietate
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
alt instrument obligat cu o a treia parte facultativă (în cazul lui Boccherini, în cele 28 de sonate pentru violoncel și pian). Totuși, cu timpul, tot mai multe opere instrumentale sunt realizate în patru părți, procedeu folosit la început în cvartetele de coarde și în simfonii, preluat apoi de Ludwig van Beethoven în primele lui sonate. Sonate în două sau trei părți au continuat să fie compuse în tot timpul epocei clasice: Sonata pentru pian op. 102 în do major de
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
în tot timpul epocei clasice: Sonata pentru pian op. 102 în do major de Beethoven e compusă din două parți, iar alta în re major, de același compozitor, în trei mișcări. Structura în patru părți devine un procedeu standard pentru cvartetele de coarde și în mod definitiv pentru simfoniile perioadei clasice, după formula următoare: Această structură în patru părți a devenit un procedeu standard și pentru sonate, operele cu structuri diverse fiind considerate excepții, mișcările absente etichetate ca ""omessi"". Sonatele lui
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
1860), ocazional a fost și dirijor al orchestrei Simfonice din Zürich. Adeseori Brahms îi prezenta manuscrisele sale cu noi lucrări muzicale pentru a-i cere părerea înaintea publicării acestora. Ca semn de prețuire, marele compozitor i-a dedicat primele două cvartete de corzi, Opus 51. Billroth a scris și un eseu intitulat "Wer ist musikalisch?" ("Cine este muzical?"), în care a aplicat metode științifice în critica muzicală. Billroth a considerat muzica și medicina două științe înrudite, susținând că "Imaginația etse mama
Theodor Billroth () [Corola-website/Science/313156_a_314485]
-
folosință celebrului violoncelist Yo-Yo Ma. Violoncelista Nina Kotova deține în prezent violoncelul "1673 Stradivarius", numit de violoncelistul Lynn Harrell " Du Pré Stradivarius" în amintirea lui Jacqueline. Violoncelul Peresson din 1970 este în prezent dat spre folosință violoncelistului Kyril Zlotnikov din Cvartetului Ierusalim . Controversata peliculă "Hilary și Jackie" semnată de Anand Tucker în 1998 are la bază volumul " Un geniu în familie", și este interpretată de Emily Watson în rolul "Jacqueline" și Rachel Griffiths în rolul "Hilary". Deși filmul a fost un
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
simfonice. Culturalizarea muzicală a locuitorilor Brăilei prin intermediul concertelor simfonice și camerale a început chiar din anul înființării. Directorul școlii de muzică a fost numit violoncelistul Petrică Jean, care a preluat catedrele de vioară și violoncel și a pus bazele primului cvartet de coarde. La numai trei luni de la înființare, Societatea Filarmonică Lyra și-a urcat pe scenă mica ei orchestră condusă de Petrică Jean. Joi 12 ianuarie 1884 ea a cântat uvertura operei Norma de Bellini, Montanina, o fantezie pentru vioară
Societatea Filarmonică Lyra () [Corola-website/Science/313724_a_315053]
-
muzicii și solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (polifonie), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga și Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comișel (folclor muzical) și Anatol Vieru (compoziție). În această perioadă, Bogardo scrie lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde. Debutează ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”: piesa „Cum e oare?”, pe un text de Madeleine Fortunescu, este interpretată în concurs de cântăreața Margareta Pâslaru și obține premiul special al
Florin Bogardo () [Corola-website/Science/313430_a_314759]
-
sonată (mișcare în formă de sonată sau allegro de sonată) se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu în mod exclusiv, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, concert, cvartet sau altă piesă de muzică de cameră. Această formă a fost dezvoltată mai ales de compozitorii de tradiție germanică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, având originea în unele forme caracteristice pentru epoca barocă. "Forma de sonată
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
orchestre tot mai numeroase și de organizarea unor concerte în săli de mari dimensiuni. Pentru violoncel s-au scris partituri pentru instrument solist, dar și muzică de cameră sau simfonică (pentru orchestră mare). Violoncelul este membrul cel mai grav al cvartetului de coarde (alături de două viori și violă). Instrumentul a fost folosit uneori și în genurile muzicale de consum (rock, jazz, pop), traversând scurte perioade de popularitate, fără însă a se impune ca instrument specific pentru niciunul din aceste genuri. Poate
Violoncel () [Corola-website/Science/313464_a_314793]
-
pentru instrumente de suflat (3 oboiuri și un corn englez) sau Trioul Trio d'Anches cu oboi, clarinet și fagot. Alte piese importante în diferite combinații se găsesc în compozițiile compozitorilor Francis Poulenc, Heitor Villa-Lobos, Bohuslav Martinu și André Jolivet. Cvartetul pentru oboi și instrumente cu corzi, KV. 370 de Mozart este cel mai faimos din muzică de cameră. În afara granițelor acestor genuri, oboiul este rareori folosit. În vreme ce în muzică de jazz nu a reușit să se impună (există doar câteva
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
un interviu: „Aparent cumpăram toate discurile pe care [Buck] le păstra pentru el.” La scurt timp după, Stipe și Buck i-au întâlnit pe Mike Mills și Bill Berry, studenți ai Universității din Georgia, care cântau împreună încă din liceu. Cvartetul a acceptat să colaboreze pentru câteva piese; Stipe menționează mai târziu: „Nu a fost niciodată vreun plan măreț în spate”. Trupa, neavând încă nume, a petrecut câteva luni exersând și a cântat primul concert pe 5 aprilie 1980, la aniversarea
R.E.M. () [Corola-website/Science/313854_a_315183]
-
vise care se adresează tuturor celor ce își doresc ca arta să fie ridicată, din nou, la adevărata ei valoare. Unii dintre cei mai importanți artiști internaționali de muzică clasică - Sarah Chang, Joshua Bell, Sam Haywood, Lily și Misha Maisky, Cvartetul AdLibitum au susținut recitaluri la București la care au participat peste 3.000 de melomani. Premiile Ioan Chirilă au fost acordate începând cu anul 2005 celor mai buni jurnaliști de sport din România la inițiativa lui Tudor Chirilă și a
Tudor Chirilă () [Corola-website/Science/313955_a_315284]
-
Societatea Română de Radiodifuziune, corespondent pentru județul Brașov al Studioului de Radio Târgu Mureș. A deținut o rubrică săptămânală pe Radio România Cultural. A jucat în numeroase piese de teatru și recitaluri de poezie, alături de instrumentiști sau grupuri muzicale precum cvartetul Gaudeamus sau trio-ul Anatoly, a regizat spectacole, a scris scenarii. În palmares s-au adunat 21 de premii naționale de interpretare, regie sau creație literară. În volum a debutat în anul 1999 cu trei cărți de basme în versuri
Adrian Munteanu () [Corola-website/Science/317929_a_319258]
-
(2001) (titlu original "Shadow of the Hegemon") este al doilea roman din "Saga Umbrelor" (denumită deseori Cvartetul lui Bean) a lui Orson Scott Card și al șaselea roman din Universul lui Ender. Acțiunea este relatată în principal din perspectiva lui Bean, un personaj secundar al romanului original "Jocul lui Ender". Cartea "" a fost nominalizată la premiul Locus
Umbra Hegemonului () [Corola-website/Science/323407_a_324736]
-
(2002) (titlu original "Shadow Puppets") de Orson Scott Card este continuarea "Umbrei Hegemonului" și a treia carte din Saga Umbrelor (deseori numită Cvartetul lui Bean). Inițial trebuia să se numească "Umbra morții". Peter, fratele lui Ender, a devenit Hegemonul Pământului. El află că Ahile se află în China și îl însărcinează pe Suriyawong (un fost cadet al Școlii de Luptă, acum aflat în
Umbra marionetelor () [Corola-website/Science/323411_a_324740]
-
bandă desenată "The Formic Wars: The Burning Earth", aflată în curs de apariție. Începând cu "Umbra lui Ender" au fost lansate patru noi romane care relatează povestea celor lăsați în urmă de Ender - seria mai este cunoscută și sub denumirea "Cvartetul Bean". "Umbra lui Ender" este un roman paralel "Jocului lui Ender", relatând multe evenimente similare, dar din perspectiva lui Bean, un personaj secundar al "Jocului lui Ender", în timp ce "Umbra Hegemonului", "Umbra marionetelor" și "Umbra Uriașului" descriu lupta pentru supremația mondială
Saga lui Ender () [Corola-website/Science/323004_a_324333]
-
piața americană. <br>În 1982 compune prima "Rapsodie" și primul " Concert pentru nai și orchestră", pe care le înregistrează pentru "Phillips" cu "Filarmonica din Monte Carlo", sub bagheta lui Lawrence Foster. <br>În 1984 compune primul "Cvintet pentru nai și cvartet de coarde", numit "Cvintetul Plopilor", pe care îl cântă împreună cu "Cvartetul Oxford" din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul "Cvartet Enescu", în Franța și Germania. <br>În 1986 înregistrează primul
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
pentru nai și orchestră", pe care le înregistrează pentru "Phillips" cu "Filarmonica din Monte Carlo", sub bagheta lui Lawrence Foster. <br>În 1984 compune primul "Cvintet pentru nai și cvartet de coarde", numit "Cvintetul Plopilor", pe care îl cântă împreună cu "Cvartetul Oxford" din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul "Cvartet Enescu", în Franța și Germania. <br>În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim "Dublul Concert în re
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
Foster. <br>În 1984 compune primul "Cvintet pentru nai și cvartet de coarde", numit "Cvintetul Plopilor", pe care îl cântă împreună cu "Cvartetul Oxford" din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul "Cvartet Enescu", în Franța și Germania. <br>În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim "Dublul Concert în re minor pentru vioară și oboi" de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra. <br>Între 1988-1990 este primit de
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia. În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic "Vox Maris" pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
din "Văduva veselă" de Franz Lehar. În muzica de cameră a apărut în recitaluri de lied-uri de Hugo Wolf și Franz Schubert în sala Dalles, fiind acompaniată la pian de George Enescu sau Constantin Silvestri. A făcut parte din cvartetul vocal al Filarmonicei din București, alături de Arta Florescu, Mihail Știrbei și Petre Ștefănescu Goangă, de ex. în finalul Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven. După plecarea din țară a lui Emil Marinescu în 1947 are dificultăți cu autoritățile
Maria Moreanu () [Corola-website/Science/297648_a_298977]