1,726 matches
-
umbrele ei multiplicate. Această femeie era geniul negrului și al jeurilor, fustele păreau că-i creșteau din carne ca niște solzi. Cred că nu le scotea niciodată, trebuie să fi avut cel puțin douăsprezece, iar pe dedesupt - pantaIoni lungi de dantelă, ca pe vremea Franțuzitelor. Săraca mirosea a vechi. Sunt convins că fustele ei revin în casă ca strigoi. - Cât ești de nedrept! obiectă timid Gaittany. Era o femeie extrem de inteligentă (și subliniind), te prețuia într-un mod deosebit. În fond
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru sine citit în oglindă. Când îi sărutase mâna, zărise modificarea încheieturilor, uscăciunea pergamentoasă a pielii. Madam Farfara nu mai avea parfum biologic, mirosea a coIonie și a cold cream. Își ascundea involuția cu procedee chimice. Prin mâneca ei de dantelă neagră, lui Ioanide i se păru a distinge un braț violaceu și flasc. Ca și când ar fi ghicit gândurile arhitectului, madam Valsamaky își ținea mâinile mai mult pe sub masă, așezîndu-se în poziții avantajoase și studiate. - Smochinele dau apendicită, avertiză inocent GonzalvIonescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
precum rezulta din scrisoarea ce însoțise trimiterea tabloului. O româncă locuind la Paris în acel an îl comandase, și pictorul, refăcând șabIonul (mîna proptită în obraz, ca la dagherotip, păr negru și împărțit pe creștet printr-o cărare, bonet de dantelă), introdusese figura unei femei mai în vârstă cu nas grecesc și mai pronunțat și cu un aer general de matroană, încărcată de bijuteriile de zestre. Modelul nu avea o expresie spirituală, era un specimen de femeie orientală. De unde o anume
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mesei. O altă specialitate a celibatarei era dantela. Erminia n-ar fi pus un pahar cu apă fără a strecura pe dedesubtul farfuriei un rotocol de horbotă. Cana cu apă din mansarda lui Ioanide era acoperită de asemenea cu o dantelă. Pernele, imaculate, aveau ochiuri de broderie, nicăieri o suprafață textilă albă nu apărea ca o materie plată, ci dematerializată prin orificii. Rufărie, ciorapi, batiste erau legate cu panglici, și Ioanide zărise niște ciorapi ai lui Hergot uriași, lăbărțați, țesuți cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că Erminia nu lega nici un sentiment de jenă față de viața corporală a omului și de ceea ce sugerează, și nu fără uimire descoperise în noptiera din odăița rezervată lui o oală de noapte de porțelan acoperită cu un rotocol de superbă dantelă, întărit cu carton. Erminia se gândise deci că Ioanide ar putea să aibă nevoie de vas peste noapte. Doamna Ioanide aluneca abil asupra acestui capitol, se făcea a nu înțelege, ascundea pe cât putea toată viața ei fiziologică și se făcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eliminând decoltajul, începu a purta coliere scurte, de mai multe ori învălătucite, din bile de os, fildeș, chihlimbar, după nuanța rochiei. Ca să nu atragă atenția asupra prăbușirii mamelelor, își acoperea umerii cu colerete, luând proporții de mici pelerine făcute din dantelă ori alte materiale. Mijlocul și-l încingea cu cordoane late de marochin, mușama fină, catifea, după cum era moda, strânse cu mari catarame. Bluzele, rochiile și le închidea cu clipse voaiante de metal sau nasturi de lemn ori cristal, astfel încît
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căci poseda uzajul lumii, madam Pomponescu își dezvoltă garderoba într-un chip notoriu, schimbă trei blăni - una de astrahan, una albă de hermină și una de cozi de vulpe - mergea la teatru și la Operă în rochii de seară de dantelă, brocart auriu sau alte țesături rare, punea la gât perle, își umplea degetele cu inele și devizaja, după expresia lui Smărăndache, sala cu un face-à-main de aur. Bastonul însuși pe care se sprijinea avea mâner de argint. Și madam Pomponescu-mamă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tot dinadinsul să se mărite. Nu era așa de independentă încît să-și permită a renunța la suportul familiei și nu se simțea capabilă de a trăi cu totul liberă. Avea mici manii, tabieturi, nu s-ar fi despărțit de dantelele ei și mai puțin de casă. Deci în secret, Erminia, admițând ipoteza oricât de absurdă a măritișului, încerca o spaimă. Se temea de noua formă de viață, pe care, cu toată instrucția ei abstractă, nu și-o putea închipui concret
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care o aprob bucuros. Văd însă că oscilează. . - Care soluție, domnule Gonzalv? . - Nu v-a spus? - N-am prea fost atentă la ce spune el; știi dumneata, o fată bătrână ca mine își vede de murăturile, de conopida și de dantelele ei. - Am înțeles că dorința sa, desigur și a dumitale, ar fi o unire între... În fine, mi-a împărtășit că n-ați repudia ideea căsătoriei. . - Eu? se miră blând Erminia. Eu sunt o biată celibatară,inaptă a mai intra
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hergot însuși, marele iubitor de copii, avea același caracter. De s-ar fi scuturat un trandafir, copiii ar fi fost de vină, fiindcă au alergat prea tare și au mișcat creanga. De ar fi picat cerneală pe un rotocol de dantelă, ar fi fost tragedie. Firește, Erminia era o femeie de o gingășie extremă, nu s-ar fi plâns direct. Dar ar fi arătat atâta mâhnire la pătarea dantelei, ar fi încercat atâtea procedee să scoată pata, încît s-ar fi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
au mișcat creanga. De ar fi picat cerneală pe un rotocol de dantelă, ar fi fost tragedie. Firește, Erminia era o femeie de o gingășie extremă, nu s-ar fi plâns direct. Dar ar fi arătat atâta mâhnire la pătarea dantelei, ar fi încercat atâtea procedee să scoată pata, încît s-ar fi văzut îndată că pentru ea întîmplarea echivala cu o catastrofă. La fel, Hergot ar fi ridicat foile scuturate de jos, le-ar fi adunat pe o farfurie și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era paralel cu nici o dimensiune. În schimb, marele spațiu îi permitea să gesticuleze în timpul conversației în toată voia. Venea întotdeauna cu Aurora. Smărăndache și Smărăndăchioaia erau nelipsiți. Chiar și Hergot și Erminia participau, cea din urmă în rochie cuviincioasă de dantelă G. Călinescu închisă, care o arăta cam balonată, deoarece începuse să se îngrașe, din cauză că mânca prea multe dulciuri. Hergot aducea câteodată violoncelul, în salon existând nu departe de șemineu (ce servea drept mică bibliotecă, apartamentul având calorifer) și un pian
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
geamul deschis (primăvara era călduroasă). Astfel ședea într-o zi Conțescu pe un fotoliu, cu picioarele întinse pe un altul, pus invers, având alături pe Gonzalv și pe Erminia, cel dintâi cu servieta pe genunchi, cea din urmă cu o dantelă la care lucra cu iglița. Cum ședeau astfel într-un colocviu mut, Conțescu făcu un semn din ochi către Erminia, arătând în direcția Gonzalv. Acesta, cu palmele pe servietă, moțăia, răzbit de oboseală, clătinîndu-se pe scaun de somn. Deodată servieta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint, cu pantaloni negri pînă la genunchi și ciorapi albi. La gît și la încheieturile mîinii avea dantele și paftale de argint la pantofi. Pe cap purta o perucă albă ca zăpada și pe ea un tricorn negru. în mîna stîngă ținea o mapă, iar în dreapta un baston din abanos cu măciulie din argint. Fața lui însă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca făcând parte din mine. Cum îi dădeam drumul, se revărsa la loc pe pernă, și doar când mișcările de du-te-vino pe pielea rece se întețeau, carnea inertă începea să-nțepe și eu mă strecuram din nou în mănușa amorțită. Dantela ei de nervi, vene, canale limfatice și tubușoare de energie psihică se-nsuflețea din nou, și curând schema mea corporală era din nou completă. Visele mă trăgeau și ele-n trecut. Timp de vreo doi ani, înainte de construirea blocului de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și erau mânați apoi spre marginea satului, acolo unde bătrânul cimitir se însorea ca o broască râioasă la ultimele zile ale lui Brumar. Acolo brațele crucilor îi opreau în număr atât de mare, încît curând întregul cimitir era îmbrăcat în dantelă de ață de mătase. Sub țărână, în căsuțele lor strimte de brad, morții flămânziseră. De patruzeci de zile nu mai fuseseră pomeniți în biserică, unde preotul bătrân ședea și plângea între icoane ca un navigator într-o corabie șubredă, de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
asume și aparența profunzimii. Puteai lua un eșantion de substanță (un strop de sânge din deget, să zicem), îl puteai pune sub microscop și puteai ajunge să zărești fulgul de zăpadă al hemoglobinei, cu atomul de fier din centru și dantela de oxigen și hidrogen din jur, dar însăși cercetarea crea această structură, și doar local; nici un strop din kilometru cubi de sânge ai tuturor viețuitoarelor nu mai avea organizarea aceea. Profunzimea ei nu era decât o generare de suprafețe... M-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o desfășurau din niște baloturi pe care le cărau pe umeri până sus. Până la urmă totul s-a limpezit: îi puneau clădirii un sutien! în două ore, cupolele de cel puțin cinci metri înălțime erau complet acoperite de voaluri și dantele roz-sidefii, cu un model cu floricele și găurele, cele două mari cupe fiind legate la mijloc cu o broșa de turcoaz, prinsă pe o bentiță de elastic. Municipalitatea, ni se spuse, se sesizase de câțiva ani de indecența clădirii și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
asupra Mariei, care râdea și-i chema sau scăpa câte un "fire-ai a dracu" când vreo pasăre îi ciugulea degetele grăsuțe, de domnișoară. Cu părul făcut permanent și cu ochii îndrăzneți, îmbrăcată în bluziță albă cu guler mic de dantelă, fără decolteu, rochie plisată până la genunchi, ciorapi grosolani de ață și pantofi pauperi, cu o gentuță ovală, stacojie, ținută la șold de o curea care-i trecea printre sâni în diagonală, fata avea ceva virginal și decent, ca un personaj
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pasionat, după care șovăiră și ele, lin și dulce, o dată cu descoperirea, în colțul de sus al scenei, a unui pantofior de damă care cobora încetișor, încît curând apăru, în ciorap lila, o pulpă minunat strunjită, urmată de o spumă de dantele. O femeie de vis, într-o rochie ce-i lăsa umerii goi și pudrați, rochie albă de satin, cu dantelărie bogată la poale și cu voal alb, fluturător, o femeie cu obrajii roz și verzi, sclipind de praf de aur
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mereu mohorât și cu obrajii supți de parcă-ar fi mâncat doar miercurea și vinerea, se dovedea acum, când cochilii răsucite nebunește, sidefate în roz și violet și antracit, pătate ca blana de leopard, pictate ca de Chagall, cu spini și dantele zdrențuite, mari cât roțile de automobil sau mărunte ca nisipul, își împrăștiaseră tăndările peste tot, unul dintre marii colecționari de ghiocuri de gasteropode, nu mai mulți de o sută în întreaga lume. Acum nea Titi zăcea pe spate spintecat în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pancreasul mai era în interiorul săculețului somatic sau atârna în afară ca o limbă de spânzurat, dacă scheletul nu devenise cumva exterior ca al crustaceelor, dacă neuronii nu se îndepărtaseră deodată de ghemul originar de sub țeastă, risipindu-se, desfăcuți ca o dantelă obscenă până la capătul nopții. Organul de perceput frica nu avea formă limpede, ca o papilă gustativă sau ca un glob ocular, căci era permanent devorat de ceea ce percepea. Organul fricii înnebunea în fiecare clipă de frică, se chircea și se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cupolele din vârf statui cu fețele-n palme, femei copleșite de rușine, bătrâni chemând moartea... Printr-o fereastră ovală, o fată cu o-nfățișare nespus de romantică, gene lungi și-ncurcate, dinți de perle între buze de mărgean, corsajul de dantelă albă și malacov de satin bleu, cu sute de fundițe, de sub care ieșea vârful pantofiorului din piele de șopârlă, se zărea așezată la spineta ce scotea sunete ca la atingerea ușoară a unor andrele. Ar fi fost o fermecătoare imagine
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
erau mult mai voluminoase decât ai fi crezut. Vreo doi-trei copilași (ai cui?) stăteau ghemuiți prin unghere, cu ochii mari și cafenii goi de orice expresie. O negresucă își împletea o panglică în părul creț și rebel. Ieșiră. Umbreluța de dantelă roșie a Ceciliei bătea acum aproape în vișiniu. Așteptară să treacă pe caldarâmul trandafiriu un taxi. Negri zvelți, îmbrăcați în zoot-suits de ultimă modă, aruncau câte o ocheadă Ceciliei, care privea doar înainte, abia clipind din genele exagerat de lungi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la spate, iar dimineața, răvășită și-ndrăgostită ca ultima mironosiță, fusese dată afară brutal și niciodată nu i se mai îngădui să intre în patul lui Monsieur Monsu. Mulatra se topise de dragoste ca de un cancer înspăimîntător. Înfășurată în dantelă neagră, zăcea toată ziua în biserică, în fața icoanei Sfintei Născătoare. Pe patul de moarte delira între trandafiri: "Are testicule de diamant... luminează prin pielea străvezie a pungii lui... luminează în noapte..." De la moartea mulatrei, locuitorii cartierului franțuzesc îl acceptară pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]