1,546 matches
-
puțin înseamnă ura, remușcarea, regretul, refrenul lui la ce bun și toate celelalte! / ș...ț / Senzație clară, materială și metafizică în același timp, a depășirii contingentului. Nu mai e nevoie să caut, să vânez mântuirea. Liniștire deasupra vieții. Inutilitatea efortului, deșertăciunea căutării” (II, 177). Temându-se să fie prezent, Cioran mărturisește într-un loc că s-a aplecat asupra Vidului „din nevoia de siguranță” (II, 186). Or, Vid și Dumnezeu sunt una. Iar natura ia înfățișarea unei rugăciuni. Iată: „Ceață și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un străin Ă pentru poliție, pentru Dumnezeu și pentru mine însumi” (I, 307). La ce bun, atunci, antidoturile? Funcționează ele în mod real? Nici vorbă, fericirea cucerită prin contopirea cu obiectele și cu absolutul este reală. La fel, însă, sentimentul deșertăciunii. Într-un loc, vorbind de poemele lui Emily Dickinson, Cioran își reproșează că n-a avut curajul și nici energia să-și asume pe deplin singurătatea. Continuă: „Dar prea adesea am fugit de ea, din lașitate, frivolitate sau teamă. Am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unde poetul resuscită cultul strămoșilor, al brazdei, al țării, al limbii, lucrările sfinte și cântecele lui Anton Pann. O suită de poeme stau sub semnul poveței și al sorții, al înțelepciunii antonpannești: "Anton Pann e cel ce spune; cu mare deșertăciune/ și ce rău poate produce cel care proverbe spune? Pentru el, cuvântul soare în cuvântul cer apune.". În poemele din "Istoria unei secunde", sunt frecvente repetițiile ce dezvăluie cititorului ideile exprimate: noi iubim, cineva, altcineva, astfel și nu altfel, "noi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care îți urmăresc indicațiile au școala maeștrilor Tovstonogov, Efros, Efremov și unde cortina are ca emblemă "Pescărușul" lui Cehov. Iar eu tremuram de emoție că pot să zic: "Cortina!" Asta înseamnă o viață mai intensă, o mai mare frică de deșertăciune și o dragoste copleșitoare pentru teatru. Ai văzut spectacole pe scene celebre, ai participat la repetițiile unor mari directori de scenă. După opinia ta, care sunt tendințele actuale în regia de teatru? Dorința de a nu truca, de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care impulsiona altădată eul liric și toți lăstunii idealurilor sale. În același registru al disperării se construiește și dubla metonimie pulbere și scrum. Substituind - pe baza unei relații logice - conceptul abstract de „gol existențial“ prin simboluri ale derizoriului, metonimiile sugerează deșertăciunea oricăror iluzii, stingerea oricăror zadarnice speranțe. Cei doi termeni metonimici aduc în poezie motivul biblic „vanitas vanitatum“, care stă la baza mesajului poetic. 8. Poezia argheziană se înscrie în sfera lirismului subiectiv. Trăsăturile definitorii pentru lirica eului sunt, în primul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Sufletul plin are nevoie de înveliș: "Dați-mi un trup/ voi, munților,/ mărilor,/ dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia"; 28. Ipostazele timpului: a. "fugit ireparabile tempus" (timpul se scurge ireversibil); b. "fortuna labilis" (soarta este schimbătoare); "vanitas vanitatum" (deșertăciunea deșertăciunilor); 29. Natura își pierde inocența și înfățișarea paradisiacă, omul se simte înstrăinat: "De nicăieri pământul/ nu m-a chemat/ Sunt blestemat!"; 30. Satul devine suflet, are alte dimensiuni existențiale: "Eu cred că veșnicia s-a născut la sat/ Aici
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
plin are nevoie de înveliș: "Dați-mi un trup/ voi, munților,/ mărilor,/ dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia"; 28. Ipostazele timpului: a. "fugit ireparabile tempus" (timpul se scurge ireversibil); b. "fortuna labilis" (soarta este schimbătoare); "vanitas vanitatum" (deșertăciunea deșertăciunilor); 29. Natura își pierde inocența și înfățișarea paradisiacă, omul se simte înstrăinat: "De nicăieri pământul/ nu m-a chemat/ Sunt blestemat!"; 30. Satul devine suflet, are alte dimensiuni existențiale: "Eu cred că veșnicia s-a născut la sat/ Aici orice
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
având ca punct de plecare folclorul autohton și filosofia europeană (Trecut-au anii). În poezia eminesciană este ilustrat atât timpul individual, cât și timpul universal (Scrisoarea I), cu diferite motive poetice: "fortuna labilis" (soarta schimbătoare), "vanitas vanitatum et omnia vanitas" (deșertăciunea deșertăciunilor) în Trecut-au anii, Revedere, Ce te legeni, Memento mori, Glossă, Cu mâne zilele-ți adaogi etc. f. tema cosmosului este reprezentată de următoarele elemente: cerul, sorele, luna, stelele, luceferi, nouri, geneză, infinit, haos, muzica sferelor, zborul intergalactic, extincția
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ca punct de plecare folclorul autohton și filosofia europeană (Trecut-au anii). În poezia eminesciană este ilustrat atât timpul individual, cât și timpul universal (Scrisoarea I), cu diferite motive poetice: "fortuna labilis" (soarta schimbătoare), "vanitas vanitatum et omnia vanitas" (deșertăciunea deșertăciunilor) în Trecut-au anii, Revedere, Ce te legeni, Memento mori, Glossă, Cu mâne zilele-ți adaogi etc. f. tema cosmosului este reprezentată de următoarele elemente: cerul, sorele, luna, stelele, luceferi, nouri, geneză, infinit, haos, muzica sferelor, zborul intergalactic, extincția în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mai actuale, pentru că este de natură metafizică" (Rosa del Conte). DIMENSIUNI ALE ROMANTISMULUI EMINESCIAN Poetul își caută salvarea spirituală prin evaziunea în timp, în spațiu și în vis. Evaziunea în timp: sentimentul zădărniciei la gândul efemerității omului pe pământ, al deșertăciunii cu privire la dispariția civilizațiilor (Memento mori Panorama deșertăciunilor). Timpul este ireversibil (''Numai omu-i trecător/ Pe pământ rătăcitor"). Vizionarul romantic încearcă să se salveze prin evaziunea din timpul biografic în timpul eternității, în timpul mitic sau in timpul istoric. În poemul Luceafărul, timpul este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Rosa del Conte). DIMENSIUNI ALE ROMANTISMULUI EMINESCIAN Poetul își caută salvarea spirituală prin evaziunea în timp, în spațiu și în vis. Evaziunea în timp: sentimentul zădărniciei la gândul efemerității omului pe pământ, al deșertăciunii cu privire la dispariția civilizațiilor (Memento mori Panorama deșertăciunilor). Timpul este ireversibil (''Numai omu-i trecător/ Pe pământ rătăcitor"). Vizionarul romantic încearcă să se salveze prin evaziunea din timpul biografic în timpul eternității, în timpul mitic sau in timpul istoric. În poemul Luceafărul, timpul este nesfârșit, deoarece Luceafărul se întrupează din soare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în trei ipostaze: cosmogonică, sarcastică, elegiacă (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul, La steaua). Modelat de un spirit romantic al veacului, Eminescu a văzut istoria în diferite feluri: panoramă a deșertăciunilor (Memento mori), mister al etnogenezei (Decebal, Strigoii), spațiu al pasiunilor grele (Gruie Sânger), timp de manifestare a geniului politic (Scrisoarea III), succesiune de civilizații și societăți. E o viziune a "romanticilor roși de melancolii" (G. Călinescu), care au ilustrat răul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care răul și egoismul generează lumea. Având o circulație universală, acest motiv este susținut printr-o ironie subtilă, cu accente de satiră, înfățișând viața ca pe o scenă imensă, unde oamenii sunt actorii ei. Înzestrat cu o conștiință lucidă a deșertăciunii, geniul, spirit inadaptabil, trăiește nemulțumirea ca pe o "amară resemnare", într-o "deposedare de iluzie" (Edgar Papu). Poetul sugerează un model moral pentru om, pentru cel care aspiră la înălțimi spirituale și acceptă ideea că lumea e un teatru, oamenii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de seducție), greșeala vitală (culpa) care, în urma refulării, se dispersează în culpabilități și angoase multiple, neputînd adesea să se mai exprime decît subconștient, prin limbajul viselor, prin simbolism patologic (de unde suferința provocată de ea), înțeleasă în sensul ei profund: vanitas, deșertăciunea, vidul, vanitatea este cauza primară a distrugerii psihice: principiul răului. În mitul biblic al Genezei, reprezentarea pierzaniei la care este expusă natura umană, cauza esențială a pervertirii, vanitatea este personificată de Satan, "prințul răului", prezentat sub forma șarpelui. El este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și a monștrilor multiformi, conflictele de motive nu mai sînt reprezentate de luptele exteriorizate ale eroilor miturilor păgîne. Referindu-se la simbolismul "alianței și al rupturii", Profeții Vechiului Testament explică deja clar și prin cuvinte cauzele și efectele banalizării poporului. Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune! exclamă Ecleziastul. Profeții nu impută greșeala vanitoasă unei societăți mai mult sau mai puțin abstracte; referindu-se la întregul popor, avertismentele lor se adresează fiecărui individ în parte, pentru ca acesta să nu invoce pervertirea generalizată drept
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a monștrilor multiformi, conflictele de motive nu mai sînt reprezentate de luptele exteriorizate ale eroilor miturilor păgîne. Referindu-se la simbolismul "alianței și al rupturii", Profeții Vechiului Testament explică deja clar și prin cuvinte cauzele și efectele banalizării poporului. Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune! exclamă Ecleziastul. Profeții nu impută greșeala vanitoasă unei societăți mai mult sau mai puțin abstracte; referindu-se la întregul popor, avertismentele lor se adresează fiecărui individ în parte, pentru ca acesta să nu invoce pervertirea generalizată drept scuză
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
conflictele de motive nu mai sînt reprezentate de luptele exteriorizate ale eroilor miturilor păgîne. Referindu-se la simbolismul "alianței și al rupturii", Profeții Vechiului Testament explică deja clar și prin cuvinte cauzele și efectele banalizării poporului. Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune! exclamă Ecleziastul. Profeții nu impută greșeala vanitoasă unei societăți mai mult sau mai puțin abstracte; referindu-se la întregul popor, avertismentele lor se adresează fiecărui individ în parte, pentru ca acesta să nu invoce pervertirea generalizată drept scuză și justificare vanitoasă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a istoriei recente. Instalați confortabil în tot soiul de rostiri cotidiene, părăsim tărîmul inefabil al logosului interior, menindu-ne unui "loc" și unui "timp" covîrșit de suferință și deznădejde. În cercul strîmt al babiloniei pămîntești, "bunătățile" noastre sunt în fapt deșertăciuni cu care ne mîndrim fără a folosi nimănui. "Somptuoasele și strălucitoarele edificii alcătuite din școli, autori, sisteme, doctrine nu sunt nimic altceva decît plămădiri himerice, iluzorii ale ficțiunii filosofice profane, translații de o clipă ale vălului Mayei, ce ecranează, obstaculează
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în ceea ce mitul biblic numește Adamah, pămîntul său interior (...). Imaginea lui Dumnezeu este sămînța lui Adamah; ca este un micro-verb, imagine a Verbului divin, ce face din Om o ființă înzestrată cu darul vorbirii"36. Iluminismul ne-a înfundat în deșertăciune, dar omul n-a încetat să-l caute pe acest Deus absconditus, grația divină, în toate manifestările sale, dar în primul rînd în inferioritate, ca "irumpere a eternului în timp"37, pulsiunc arhetipală (Auni). Filosofia iluministă a rupt atît cu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Constantinopol spre a cere clemență împăratului, iar Sfântul Ioan a rostit, de-a lungul întregului post, 21 de omilii, numite Omiliile despre statui, în care consolează și încurajează pe credincioșii îngroziți, dar face și operă morală, combătând plăcerile și arătând deșertăciunea lucrurilor de aici. Omilia a 21-a, finală, anunță rezultatul fericit al intervenției lui Flavian care aducea amnistierea celor vinovați. Succesul pe lângă Teodosie era socotit și succesul Sfântului Ioan. Numele lui era pe buzele tuturor. Secolul VI îi va da
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
pentru drama reală a personajului (ex-cosmonaut) depresurizat din punct de vedere moral de conștientizarea inenarabilei micimi a vieții pe Pământ și a galaxiei noastre în comparație cu Universul infinit. La fel de lamentabilă i se pare și condiția de exponat, ulterioară revenirii în mijlocul bâlciului deșertăciunii: "De-aia fug, Stellan, de-aia! Trebuie să cobor sub ei, sub pământ, jos, în cloacă. Trebuie să se deschidă o gaură prin care să mă scurg. Deși nu de ei fug, ci de mine însumi. Trebuie să scap de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
în același timp simple, concise și clare. Un radicalism care îi devenise străin lui Russell. Chiar și mediul intelectual rafinat de la Cambridge, unde Russell se simțea bine, a început în curând să fie perceput de Wittgenstein drept un loc al deșertăciunii și al pierzaniei. Tot mai convins că gânduri importante nu pot răsări decât în mintea unor oameni ale căror relații cu sine și cu alții sunt libere de orice ambiguitate și compromis, Wittgenstein a decis în toamna anului 1913 să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
minată, lumea atrofiată, iar umanitatea anonimizată. Poetica e acum una a refuzului, a revoltei surde, a pumnilor strânși, deși nu răzbate, în afară, decât o doză suficientă de ironie groasă ori cinism. Opțiunea conștientă, lucidă, este pentru fuga de bâlciul deșertăciunilor (un text se numește chiar foto de bâlci), abstragerea ca o formă de situare în pofida unei umanități care de ziua națională se înghesuie la fasolea cu ciolan festiv, iar în zilele obișnuite practică dacă nu violul, crima și incestul, măcar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
decupaj viu dintr-o realitate bolnavă și are adesea o duritate menită a sancționa tocmai tarele realității noastre imediate. Lumea în care trăiește poetul e una a seducției prin kitsch, ipocrizie și superficialitate, așadar un fel de ridicol bâlci al deșertăciunilor, de care, în calitatea autoimpusă de agent secret acoperit (firește, al adevărului), el este cu totul și iremediabil dezgustat. Ideea de agresiune a mediului socio-politic în care scriitorul este condamnat să viețuiască apare pe de altă parte explicit încă din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
culturale de tot felul (de la simbolismul astrologic și creștin medieval până la ontologia începutului de secol XXI, de la misteriile eleusine până la riturile ordinelor secrete contemporane); pe de altă parte, în spatele tuturor acestor referințe, în interiorul și deasupra lucrurilor, un apăsător sentiment al deșertăciunii universale, al inconsistenței lumii evocate, al neantului suveran. Pe de o parte, o poetică a austerității, a stilizării semnelor și figurilor dominante sau de fundal; pe de altă parte, o poetică a spectacularului, a teatralității, o retorică uneori grandilocventă a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]