1,989 matches
-
de păcate. Ioan Casian, însă, a redus această multitudine de păcate, rezumându-le întâi la opt, „cele opt gânduri ale răutății“: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, lenea, întristarea, slava deșartă, mândria. Mai târziu, unii Părinți au unit slava deșartă cu mândria - și au rămas cele șapte păcate numite capitale sau de căpetenie. Dacă ar fi să facem o sinteză a celor șapte păcate capitale sau a celor opt gânduri ale răutății, am ajunge la trei: iubirea de arginți, iubirea
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți”3. Observați care este locul săracilor și cel al bogaților în Biserică. Încercați să comparați mâncarea din cantinele seminariștilor cu bucătăria etalată în palatele metropolitane de patru sau cinci stele. Unii suferă de ulcer, alții de flatulență. Te întrebi uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de către aceștia. Căpeteniile Ierusalimului în sânul lui sunt ca niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia. Prorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deșarte și cu prevestiri mincinoase, zicând: „Așa grăiește Domnul Dumnezeu”, când Domnul nu le grăiește nimic. Descriind apostazia poporului ales, plângerile lui Ieremia (4, 11-17) ating un registru mult mai dramatic: Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mărturisirea nu vrea să convertească, ci doar să rostească de pe acoperiș lucrurile spuse în șoaptă, atunci poate „orgoliul” mărturisirii ne va fi iertat. Așa cum bărbații gâtuiți de patima desfrânării nu se curăță prin misoginism, nici cărturarii înecați în fumul slavei deșarte nu vor vedea lumina Duhului arzându-și scrierile, precum Gogol (atât de prost sfătuit). Aș vrea ca nici un creștin să nu-și îndoaie cerneala cu apă de baltă... În fine. Nu vreau să te conving de nimic, dragă prietene. Aratul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tendințe ca trasee periculoase, fără corespondent în Împărăție. Nu putem vorbi de o viață duhovnicească fără să aducem această multiplă ignoranță la tribunalul judecății lui Hristos. Trebuie să tăiem în brazde și ultimul petec de lume semănat cu gândul slavei deșarte; tot ceea ce refuză economia iubirii divine sfârșește în gheena nerecunoștinței. Implacabila denunțare a deșertăciunii nu-și are temeiul într-un pesimism umoral, umbrit de accidentele unei biografii sau impus de circumstanțe istorice nefaste. Deșertăciunea descoperită de Ecleziast ține de radicala
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
am crede că vom asista și la apariția esenței smereniei. Din păcate, rezultatul este contrar. Exhibarea semnelor vizibile ale unei virtuți care ne face, prin excelență, nevăzuți nu ține decât de o păcăleală demonică. Esența acestei înșelări ține de făgăduința deșartă; tiranii, mici sau mari, ai acestei lumi promit întodeauna mai mult decât pot oferi. În acest stadiu, duplicitatea fenomenologică n-a fost depășită. La fel se întâmplă și cu alte gesturi ascetice (i.e., postul). Două persoane pot asuma, cantitativ și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Asceza creștină nu pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii, sufletul se pornește
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu (Geneză 32). Fără să mai suporte aerul artificial al discuțiilor „savante”, convențiile sociale pline de ipocrizie, cultura hedonistă și foarte indulgentă a „intelectualilor” din exil care uitaseră degrabă suferința celor de acasă, dar mai ales fiind dezgustat de slava deșartă a lumii (pe care i-o oferise deja o carieră artistică plină de succes), preotul Sofronie decide să părăsească Parisul pentru a îmbrățișa viața de rugăciune neîncetată pentru sinele său păcătos și pentru întreaga umanitate: monahismul, în forma sa radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va nutri sufletul și din învățăturile tradiției ascetice a Bisericii Ortodoxe (Patericul, Filocalia), citind cu asiduitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
statură”, Zaheu nu se stingherește să facă un gest propriu copiilor. Uitând de gura cea rea a lumii, Zaheu își asumă rușinea de a se cățăra năpustit în primul copac din cale. Apoi, cu o inimă poate îmbătată de slavă deșartă, Zaheu îl invită la cină pe Oaspetele insolit al Ierihonului. Voia să-și arate grandoarea? Nu putem ști. Adevăratele intenții ale lui Zaheu rămân ascunse scriitorului biblic și deci și nouă. Curajul său a fost însă răsplătit. Iisus îl vede
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că întreaga lume nu-i poate da ceea ce primește de la Hristos. Bucuria de a-L însoți pe Iisus se leagă de sentimentul vinovăției față de cei cu care Domnul s-a înrudit din naștere. Ce făcuse Zaheu înainte, dacă nu promisiuni deșarte? Inima îi era împietrită în capiștea fărădelegilor. Liber, iar nu rob, Zaheu se vânduse pe sine demonilor. Gândurile lui de mărire erau hrana unei imense iluzii. Demonii îl făceau pe bietul Zaheu să creadă că ar poseda cu adevărat vreo
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin simțuri să nu fie decît auxiliar și expresie docilă a spiritualului. Dimpotrivă, senzorialul este dezvoltat pînă la proporții uriașe, lipsite de măsură, ceea ce face ca divinul să capete un caracter bizar, confuz și copilăros. Visurile acestea nu sînt povești deșarte, ele nu sînt un joc al imaginației, în cadrul cărora spiritul și-ar îngădui capricii [195]; cufundat în ele și zvîrlit încoace și încolo de aceste visări ca de ceea ce constituie realitatea și fondul său propriu, el cade pradă acestor plăsmuiri
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
fie de exagerarea contemporanilor săi, admiratori fără discriminare ai lumii indiene (despre care am vorbit în prezentarea originilor indianisticii occidentale), fie și de exagerarea numeroșilor admiratori entuziaști care îi vor urma, prelungind pînă în zilele noastre încercarea, pe cît de deșartă, falsă și fantastică, tot atît de satanic încăpățînată, de a voi să caute în India panaceul înțelepciunii universale și primordiale a întregii umanități [262]. Așadar, ne-am oprit dinadins la reproducerea a numeroase și lungi fragmente din operele pe care
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
statornică din partea poetului, ceea ce, cum nădăjduim să o demonstrăm cu altă ocazie, ne face să ne îndoim în parte de convingerile "creștine", ce îi sînt de obicei atribuite. Aceasta în paranteză. La postularea eliminării speranței contribuie și considerentul deșertăciunii existenței: "Deșartă-i viața!... viața e asemeni unui foc de paie; plăcerile sînt ca niște neguri ce se profilează toamna la orizont: un vis este traiul împreună cu soția, feciorii și prietenii!" [35]. "Frumusețea dispare cu scurgerea timpului" (327, 1); "plăcerea și durerea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Cântece de alchimist, unde antimetafizica pe care o elaborează în numele poeziei prezentului și a tăcerii („Nu există metafizică,/ Nu există nimic dincolo de sacra materie”; „Nu mă vinde trecutului,/ Nu mă da viitorului”) topește în atanorul creației aceleași obsesii, în speranța deșartă a unei purificări izbăvitoare, menite să înalțe ființa dincolo de determinările imediate, perisabile și chinuitoare, ale existenței. Mereu pregătit a se elibera prin actul scrisului de povara acutei sale receptivități față de lume, de a-și exprima opinia asupra faptelor de viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 38). Aceste cuvinte pătrunzătoare nu i aumișcat pe cei ce erau ca Iuda, ca o dovadă că „nimeni nu poate slujila doi domni” (Matei 6, 24). Căci, disprețuind harul, Iuda slujeaidolilor deșerți (Iona 2, 9), pe care nici învierile din morți, ca învierea lui Lazăr, nu-i putea întoarce, și nici unul nu putea gusta din„Cina cea Mare” (Luca 14, 24).„Lepădarea de sine” înseamnă credința ca o ungere a praguluide sus
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
pentru totdeauna. Dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu! Când se sfârșea în mine duhulmeu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciuneamea, în Templul Tău cel sfânt! Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău; Dar eu îți voi aduce Ție jertfe cu glas de laudă șitoate făgăduințele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!” (Iona 2, 3-10). Mântuitorul s-a referit la această „nădejde” șiîn tâlcuirea Scripturilor către Luca
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
cu gura se mărturisește spremântuire” (Romani 10, 6-10). Învierea este, deci, temelia credinței:„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1 Corinteni 15, 14). Credința în Înviereeste respinsă numai de către „cei ce slujesc idolilor deșerți” (Iona 2, 9):„Dacă Evanghelia noastră mai este acoperită, este pentru cei pierduți, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos,care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 3-4
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Este o linie pe care, dacă este urmărită, se ajunge la descoperirea mecanismelor ce stau la baza proceselor psihice, pe care le-a considerat "atomi" ai activității conștiente, și a proprietăților acestora. Dar această perspectivă investigativă, în final, se dovedește deșartă și inutilă, deoarece nu se ajunge la eficiență în viața socială. În schimb, Münstemberg a postulat pentru promovarea unor categorii "ideografice", care acționează la nivel supraindi-vidual în viața psihică prin intervenția unor factori culturali. Aceștia sunt cei care conferă valoare
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
același timp, prezentul stagnant, rămas în binecunoscutul trecutului. Deja-cunoscutul este deja-trecutul, fără prezență într-un prezent evacuat, lipsit de potența însuflețitoare a noului. Perspectivă din care întrebarea este pe deplin justificată: "Dar unde oare să mai pleci acum,/ Cu sufletul deșert și mintea arsă,/ Când însuși cerul este-o hartă ștearsă/ Pe care nu mai poți citi vreun drum?". Întrebare ce nu poate afla un răspuns pe măsura chemării atât timp cât e pusă în termenii cunoașterii, în limbajul aceleiași semnificații cu care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
până la esențe" (ibidem, p. 51). 5 Ibidem, p. 35. "Sufletul nu e decât un dor, o pasionată evocare a esențelor", un "nesațiu de forme" (ibidem, p. 50). Reminiscența e operantă în sânul materiei tot datorită sufletului: "De aceea în umbrele deșarte ale lumii, în simulacrele informe ale formei, sufletul acesta recunoaște, sufletul își mai aduce aminte" (ibidem, pp. 51-52). 6 Ibidem, p. 28. 7 Ibidem, p. 20. În unda luminoasă a pământului, spațiul nostru cunoaște o proiecțiune de coloană"; Timp și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
timpul Diavolului. Dovada acestui din urmă comportament ne-o oferă începutul deceniului patru al secolului trecut, atunci cînd tînărul Cioran încerca să descifreze autenticitatea trăirii religioase. Mișcarea religioasă din ultimele două decenii era animată de mari iluzii, în mare parte deșarte, căci, dincolo de faptul că era complet artificială, ea nu făcuse altceva decît să distrugă "încrederea în sinceritatea trăirii religioase"101. Cuvîntul subliniat de noi vrea să sugereze mai exact de unde provenea acest eșec provizoriu. Era doar sentimentul unui colaps, deoarece
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
fruntea și fața, așa cum i‑a sărutat mâna14. Ajuns la 72 de ani suferea de piatră la fiere și se simțea torturat față de marea greșeală pe care o făcuse de‑a lungul acestei vieți, exprimată prin cu‑ vintele: Fantezia mea deșartă și ce idol și monarh făceam din artă! Singura slavă care îl mai interesa, era slava lui Dumnezeu, iar opera din ultimii săi douăzeci de ani ai vieții, tinde către același scop: să înalțe temple lui Dumnezeu, iar cea mai
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
leYris, Michelangelo: poezii, Ed. Minerva, București 2003, 54. Cap. iii. fiGura lui miChelanGelo în istoria artei 72 seții umane ar putea să ducă la Dumnezeu, Michelangelo a ajuns să renunțe la arta care avea la temelie frumusețea, precum și la gândurile deșarte de iubire din anii de odinioară și în acest sens a scris chiar și o retractare; o mea culpa: sosi pe‑o mare prinsă în furtună, viața mea, cu‑o barcă aproape spartă, în portul ce păcatele nu iartă și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]