1,480 matches
-
Böcklin, literalmente, dă un corp mitului, îl vivifică..."70. Acest revival aflat sub semnul Secesiunii, atât în Imperiul Austro-Ungar, cât și în Germania, insuflă culturii greco-latine, circumscrisă valorilor apolinice, spiritul dinonisiac al unei modernități care poartă amprenta sensibilității simboliste și decadente. Această metamorfoză subtilă era excelent dramatizată de către Thomas Mann în romanul său, Moarte la Veneția (1912). În opinia lui Rodolphe Rapetti, Böcklin "privilegiază aspectele violente ale fabulei, la care adaugă ceea ce-i inspiră o vis comica unică în timpul său"71
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dirijată de propria sensibilitate. În cazul acestui tablou, starea interioară este amprentată de un sentiment de recluziune, de refuz al realității"73. Amprenta interiorității și invitația la un memento mori combinate cu o delectatio morosa conferă tabloului și o notă decadentă, amplificată și de stranietatea peisajului cu valențe claustrale și litificate într-o rigor mortis care afectează tot ceea ce se află în jur, de la blocurile paralelipipedice de piatră albă cu o luminescență bizară, la apele încremenite într-o oglindă glasată, de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
justifică estetic această orientare a percepției: "Prerafaeliții vor să redea adevărul, natura adevărată, dar o redau așa cum simt și o văd ei, iar ei fiind oameni fin de siècle o redau în consecință. Iată pentru ce arta lor e artă decadentă, ceea ce nu o împiedică să fie de mare talent"75. Teoria lui Dobrogeanu- Gherea se apropie de ceea ce Moréas denumea "déformation subjective" sau Max Deri "naturalistic permutation". Pentru Dobrogeanu-Gherea, finisecularismul apare aproape ca un reflex mentalitar, decadentismul constituind un corelativ
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui cu privire la tablourile lui Burne-Jones. Dacă descrierea tablourilor acestuia are o notă naivă, în schimb, pictorul identifică câteva locuri comune ale criticii cu privire la arta lui Burne-Jones, pe care el o definește drept melancolică, dar căreia îi sunt atribuite note pesimiste, decadente. "Burne Jones este poate cel mai sentimental liric al veacului nostru, și cu toate că i se impută un temperament bolnăvicios, că operele lui au o tendință pesimistă, nesănătoasă, decadentă (s.n.). Cu toate acestea cunoaștem acest decadentism, suntem buni prieteni cu acest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
el o definește drept melancolică, dar căreia îi sunt atribuite note pesimiste, decadente. "Burne Jones este poate cel mai sentimental liric al veacului nostru, și cu toate că i se impută un temperament bolnăvicios, că operele lui au o tendință pesimistă, nesănătoasă, decadentă (s.n.). Cu toate acestea cunoaștem acest decadentism, suntem buni prieteni cu acest sentimentalism; este al nostru, al epocei noastre"76. Decadentismul este definit prin opoziție cu sentimentalismul și lirismul, pe care le evidențiază în pictura lui Burne-Jones, însă pentru pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Paracelsus din latinul laudare (a lăuda) date fiind calitățile sale soporifico-euforice. Beatrice, iubita ideală a lui Dante, era de altfel o femeie onestă, cu mulți copii, un loc comun al vieții echilibrate, menit unei gratificări celeste. Tabloul are un efect decadent în seria gesturilor à l'envers, în răspăr. Mântuirea este exclusă în cazul sinucigașilor, și cu toate acestea, prezența Sfântului Duh în chip de porumbel o asigură pe Sidall de mântuirea sa. Mai mult, Sfântul Duh este cel care așează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chipului Beatricei reflectă la limită această ambiguitate a afectelor, între beatitudine și suferință. Jane Burden, căsătorită apoi cu William Morris pentru a se stabili în final alături de Rossetti, devine modelul pentru picturi care impun o notă caracteristică împărtășită de sensibilitatea decadentă și simbolistă în tratarea unei teme specifice, cea a unei femme fatale decadente, temă decelabilă în picturi precum Astarte Syriaca (1877), Venus Verticordia (1864-1868) sau Mnemosyne (1881). Inserția unei feminități virtual punitive, augumentate de mizanscenele imaginare al unui spațiu arhaicizat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Jane Burden, căsătorită apoi cu William Morris pentru a se stabili în final alături de Rossetti, devine modelul pentru picturi care impun o notă caracteristică împărtășită de sensibilitatea decadentă și simbolistă în tratarea unei teme specifice, cea a unei femme fatale decadente, temă decelabilă în picturi precum Astarte Syriaca (1877), Venus Verticordia (1864-1868) sau Mnemosyne (1881). Inserția unei feminități virtual punitive, augumentate de mizanscenele imaginare al unui spațiu arhaicizat, contravine, în opinia lui Rapetti, esteticii ruskiniene. "Spațiul ireal, saturat, deliberat arhaic, construcția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu păr abundent și despletit, îl plasează pe Rosetti la antipodul preceptelor lui Ruskin"89. Descrierea "efigiilor feminine" și disocierea de preceptele esteticii ruskiniene subliniază apariția unei noi dimensiuni în pictura lui Dante Gabriel Rossetti, care o apropie de sensibilitatea decadentă, și anume, artificialitatea. Femeile care apar în pictura din această perioadă a lui Rossetti au ceva statuar și sumbru în același timp, marcate de o androginie care le este definitorie și care va constitui una dintre temele favorite ale romanului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și anume, artificialitatea. Femeile care apar în pictura din această perioadă a lui Rossetti au ceva statuar și sumbru în același timp, marcate de o androginie care le este definitorie și care va constitui una dintre temele favorite ale romanului decadent la Jean Lorrain, D'Annunzio, Péladan, Ratchilde etc., dar și în pictură. Chiar criticul precizează tensiunea tipic decadentă dintre corpurile statuare ale acestor femei falice, lipsite de afect și o senzualitate rece pe care o degajă această corporalitate desprinsă parcă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sumbru în același timp, marcate de o androginie care le este definitorie și care va constitui una dintre temele favorite ale romanului decadent la Jean Lorrain, D'Annunzio, Péladan, Ratchilde etc., dar și în pictură. Chiar criticul precizează tensiunea tipic decadentă dintre corpurile statuare ale acestor femei falice, lipsite de afect și o senzualitate rece pe care o degajă această corporalitate desprinsă parcă din blocul de marmură. Figurii spiritualizate de intensitatea afectului, transportată oniric în paradisul artificial, precum cea a lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în paradisul artificial, precum cea a lui Beata Beatrix, prototip al unei femme fragile, îi corespunde Ofelia, pentru care suicidul (ca act impur care o condamnă damnării veșnice) și ingenuitatea (transpusă în nebunia sa) pot fuziona într-un cocktail tipic decadent. Cu toate acestea, cu Ophelia (1852), Millais tratează tema cu o concizie realistă care-l caracterizează, de altfel, și pe William Holman Hunt. De asemenea, Lucie-Smith apreciază caracterul simbolist al acestor picturi, care rezidă din faptul că aceste femei "există
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Viene imperiale. Atât sub raport stilistic, cât și la nivelul concepției, criticul observă metamorfozele prin care trece personajul simbolic al Atenei, ca tot atâtea comentarii cu privire la Weltanschaung-ul și destinul societății vieneze. Klimt înscrie treptat această figură exemplară într-un circuit decadent, al decadenței imperiului și a Vienei fin-de-siècle. Inițial, Atena era înfățișată în limitele canonului academic pe timpanul casei scărilor de la Kunsthistorisches Museum (Muzeul de Istoria Artei) (1890-1891) ca protectoare a artei-în-istorie. A doua înfățișare a Atenei are loc pe afișul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul său simbolic, abstract, este bulversat de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
merită toată atenția și care nu pot fi disociate complet de contextul simbolist. Am evocat în altă parte 188 contextul literar și de istorie a ideilor privitor la neobizatinism și felul în care acest context este modelat de o sensibilitate decadentă a succesivelor generații simbolisto-decadente. Cazul reginei Maria se cuvine a fi recitit în acest context în care moștenirea bizantină se dorește reinvestită simbolic și politic, iar regina își va construi la Balcic o reședință de vară care corespunde unei sensibilități
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
timp subsumate unui vid interior în care se reflectă o undă de senzualitate. Pleoapele ușor lăsate creează o stare de somnolentă-abstragere și regresie în datele psihismului abisal. De aici decurge și acest efect de alienare, de stranie senzualitate, propriu sensibilității decadente, efect care configurează profilul feminității virtual punitive. Fata își ține gura întredeschisă nu pentru a comunica ceva, gestul se recuperează în sfera unui erotism funest. Interesantă este expresia de devitalizare pe care o degajă chipul ei, privirea nu exprimă tristețe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
său grotesc, totul menit să sublinieze exuberanța dionisiacă, jovialitatea etilică, impudoarea dezinhibată, bucuria vieții și, ca expresie a lor, senzualitatea. Tema dansurilor menadelor va fi reluată în grafica pictorului, asociată uneori temelor macabre pe măsură ce simbolismul său se va colora sumbru, decadent. De altfel, există și aici o tensiune a contrastelor prin alăturarea corpurilor atrăgătoare ale celor două menade cu cel grotesc, al lui Silen. Mirea fusese la Paris, la Școala Națională de Arte Frumoase, elevul lui H. Lehmann, la rândul său
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intitulat Bacanta și Faunul (1877-1878). O descriere elocventă a tabloului o fac doi istorici de artă, George Dragomirescu și Ion Frunzetti, în monografia consacrată pictorului. În abordarea acestei picturi cu subiect mitologic de către cei doi se poate sesiza o notă decadentă prin trimiterea la una din femeile fatale celebre, Messalina, și prin ea la decadența latină. "Ea (pânza) reprezintă o bachantă odihnindu-se după unul din acele tumulturi orgiastice caracteristice serbărilor lui Dionysos, într-un câmp smălțat de flori, pe o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dor", cu diademă de stele, 1916; Studiu pentru compoziție "Vârful cu dor", (inventar 1097). "Inventarul" este revelator pentru ponderea pe care a avut-o această lucrare în cuprinsul operei artistului. Capitolul V V.1. Misticism și alte inefabile simboliste Fenomenul decadent care caracterizează sfârșitul secolului XIX prezintă aceeași ambivalență fondatoare la nivelul relației cu religiosul. Sfârșitul secolului al XIX-lea aparține pozitivismului și raționalismului, dar și unei resurecții a religiosului sub forma misticismului, a ereziilor estetizante, precum catolicismul rozacrucian de coloratură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ilustrările sale dobândesc tenta unei martirologii senzuale, sau intră ca în desenele și gravurile lui Félicien Rops, într-un scenariu al unei malițioase cerebralități blasfemice atunci când nu apare grotesc într-un cadru carnavalesc la belgianul James Ensor. Pictorii simboliști sau decadenți se despart de ilustrările convenționale ale lui Iisus, apariția acestuia dobândește aria de rezonanță a misterului, dar și ambiguitatea lui. Înainte de a deveni ortodoxist și ultranaționalist în contextul culturii românești, misticismul dobândește conturul poetic al unei vocații simboliste care respiră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
topite în indistinct, din care abia se disting câteva figuri emaciate, se ridică o apariție prelungită de același siaj alb, o femeie cu mâinile împreunate patetic în rugăciune. Cu puternice accente simboliste, într-un modelaj nervos și cu un reflex decadent, tema Ursitei apare și în sculptura lui Teodor Burcă. Câteva dintre sculpturile sale sunt reproduse în Adevărul literar și artistic din februarie 1921.247 În pagina trei avem reproduse două lucrări, Ursita și Prăbușirea. În Ursita, o femeie și un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mască macabră a figurii poetului mască extrasă unui limb al suferinței. Această mască va fi din ce în ce mai mult ignorată, în ciuda "autenticității" sale, înfățișând dimensiunea mult prea lumească a condiției umane supuse exacțiunilor biologice. Masca mortuară oferă cealaltă față a medaliei, cea decadentă, în care se află încifrată imaginea ideală a poetului, desprinsă mai curând din fotografia de la 19 ani făcută la Viena, cea care apărea reprodusă în mai toate manualele școlare 261. În descrierea lui Ion Frunzetti, masca mortuară înregistrează naturalist relieful
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intepretative. Din capul înspăimântător combinat cu un corp armonios rezultă o figură hibridă, a cărei natură rămâne enigmatică. Inserându-se într-o binecunoscută tradiție simbolistă, feminitatea devine la Filip Marin monstruoasă și înfricoșătoare"264. Aliajul se înscrie în siajul sensibilității decadente pentru care ambiguitatea sexuală constituie expresia predilectă, fondatoare, având în vedere că pe trupul masculin este lipit un cap feminin. Într-un fel, tratarea celor două dimensiuni arhetipale, cea feminină (Anima) și cea masculină (Animus), într-o proximitate sugestivă a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nod inform într-o seninătate sceptic-detașată, pe care o evocă versurile finale ale poemului Luceafărul, investite ulterior cu valoare testamentară: "Dar eu în lumea mea mă simt/ nemuritor și rece". Pe această posibilă filieră interpretativă se insinuează și o notă decadentă, pe de o parte ca estetizare-sublimare a unei existențe torturante, pe de altă parte, prin contrastul între viziunea infernală, joasă, a unei umanități covârșite precum cea care apare în cele două picturi alegorice ale lui Klimt, Filozofia și Medicina și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
enormă, absorbite în propriul lor chin, iar seriile de desene preparatorii scot și mai mult în evidență acest aspect. Ion Frunzetti face o descriere sculpturii lui Dimitrie Paciurea, pe care o consideră "expresionistă", în termeni care răspund însă sensibilității simbolisto- decadente. Paciurea concepe un Eminescu ieșit din zona puterilor infernale, a "plutonicului" (Ion Negoițescu), un geniu damnat, bântuit de himere, în corpul căruia se zbat înlănțuite trupurile damnaților eterni, pe care criticul îi aseamănă lui Ugolino din Divina Commedia, sortit unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]