1,797 matches
-
închin/ din jilțul meu înalt de lut aprins de ape/ în care viețuiesc treizeci de morți/ cu cefele sparte de veacuri/ si oale-n mâini de ocru șters/ în care-a nins anii trecuți./ Tot ție,/ Tot ție.../ Tot ție!" (Dedicație, din Serile la Mircești, Editura Timpul, Iași, 1999). Armonizarea cu sine și cu universul este însă înșelătoare. Poeta se lasă, deliberat, în voia stărilor lirice ce îi potențează disconfortul sau i-l transmută în izolare, înstrăinare (îndeosebi de propria feminitate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trei, patru oameni pe care providența m-a ajutat să-i întâlnesc (21 mai 1931). La rândul său, amicul răspundea cu aceeași afecțiune și amiciție, subliniată și de gesturi publice: poezia Fir tot mai scurt apăruse în 'Circoli' cu o dedicație pentru Montale, care, mai tarziu îi mulțumește lui Quasimodo: Îți mulțumesc pentru dedicație; sper să mă revanșez dacă voi mai scrie ceva decent (18 iulie 1931).160 Quasimodo va renunța însă la dedicație în volumul Și pe data e seara
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai 1931). La rândul său, amicul răspundea cu aceeași afecțiune și amiciție, subliniată și de gesturi publice: poezia Fir tot mai scurt apăruse în 'Circoli' cu o dedicație pentru Montale, care, mai tarziu îi mulțumește lui Quasimodo: Îți mulțumesc pentru dedicație; sper să mă revanșez dacă voi mai scrie ceva decent (18 iulie 1931).160 Quasimodo va renunța însă la dedicație în volumul Și pe data e seara (1942); relația lor deja se deteriorase.161 Referitor la relațiile ce s-au
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai scurt apăruse în 'Circoli' cu o dedicație pentru Montale, care, mai tarziu îi mulțumește lui Quasimodo: Îți mulțumesc pentru dedicație; sper să mă revanșez dacă voi mai scrie ceva decent (18 iulie 1931).160 Quasimodo va renunța însă la dedicație în volumul Și pe data e seara (1942); relația lor deja se deteriorase.161 Referitor la relațiile ce s-au stabilit pe tărâmul literelor între cele trei mari nume ale poeziei italiene din prima jumătate a secolului douăzeci, se poate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
avut o mare șansă... "Întoarcere spre timpul vechi" Doina Curticăpeanu Cu acest deziderat, indicativ al grijii statornice de-o viață, alegea Doamna Profesoară Elvira Sorohan să definească, în 1997, rostul Introducerii în Istoria literaturii române. Având, în primul rând prin dedicația În memoria ALINEI, valoare de patrimoniu sufletesc, cartea era astfel concepută încât "să servească tinerilor studenți care, atrași de literatura contemporană, sunt interesați să știe și de unde vine ea, ce ascendență are, ca apoi să le-o poată spune altora
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
metaforele cărții devin emblematici ambreiori retorici în măsură să influențeze decisiv demersul de receptare, scriitorii concepând opera însăși ca pe un spațio-timp simbolic ce-i conține și le determină scriitura. Cartea grădină a desfătării (la Antim Ivireanul, într-una dintre dedicațiile sale, susținută și de metafora tiparului "râu de aur"65, în debutul Florii darurilor, cu varianta "dumbravei foarte mari de flori"66, în Discursurile lui Miron Costin 67 și, mai ales, Cartea de închinăciune a Divanului), îl plasează astfel pe
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
abilitate, pe binele slujirii domnitorului: "Dumnezău noao încă să ne dia puteare, cum cu smerenie și cu mare plecăciune să putem sluji Măriei tale până în sfârșitul vieții noastre, Amin". O particularitate în plus, în faptul ca Zoba își asociază urării, dedicației și semnăturii pe "toți protopopii și cu tot săborul rumânilor din Ardeal" în Sicriul... și notează că, prin Cărare pe scurt, se închină el și întregul Sobor Domnului Mihai Apafi. Interesantă această poziție a preotului din Vinț care, practic, se
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fiind "iubitoriul de ostenele", precum Teodosie, mitropolitul Ungrovlahiei se definea la finalul unui important volum tipărit și prefațat, adăpostindu-se exemplar în lucrul împlinit (Triod, Buzău, 1700). Imaginea nu este departe de aceea prin care se identificase Radu Greceanu în dedicația către Brâncoveanu din Pravoslavnica Mărturisire, Buzău, 1691, ca "mult de bine-vă voitoriu și gata a sluji": cât de frumoasă definire de sine în fața celuilalt, cititorul contemporan, dar și posteritatea recuperând cu emoție reperele unei lumi exemplare unde cel ce
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ceale cumplite, carele după vreame ți-le pricinuiaște bătrâneațele ceale de mulți ani, ca alt răbdătoriu Iov te arată de vreame ce casnicii tăi, și câți pentru cercearea vin la chiliia ta [s.n.]". Elocventă, pentru imaginea de sine a predoslovului, dedicația din final, așezînd din nou lucrarea sub semnul mulțumirii și insistînd pe valoarea intenției de bună credință: "Priimeaște dară până într-atâta gânditoriule de ceale dumnezeești arhierarha, cu ochiu blând acest mic dar al mieu, ca un semn de mulțămită
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în Penticostarul de la Buzău, 1701, care se transformă, parcă, într-un imn al cărții și al bibliotecii canonice exemplare. De altfel, panegiricele închinate lui Constantin Brâncoveanu sunt cele mai complexe și mai complete elogii portretistice oferite de predoslovii. Poate numai Dedicația din Ceaslovul de la 1715, închinată de Antim Ivireanul lui Ștefan Cantacuzino mai are o asemenea amplitudine de imagine și slavă, construită pe o spectaculoasă arhitectură retorică. Doar câteva elemente selectate din chiar prefețele tocmai amintite. În Predoslovia la Octoih, metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tot pasul". Autoarea atacă pe Mircea Eliade, Emil Cioran și Eugen Ionescu, dar și pe alți scriitori români de înalt prestigiu, neezitând să-l considere pe Eminescu un "huligan avant la lettre". Despre Mircea Eliade face afirmații aberante. De pildă, dedicația sa pe volumul cu piesa Iphigenia: "Doi dintre cei mai buni prieteni - Acterian și Mihail Sebastian - nu mai sunt printre noi. închin lor acest text, pe care l-am iubit împreună în amurgul tinereții noastre", este considerată de Alexandra Laignel-Lavastine
Comentarii despre Mircea Eliade by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Imaginative/8649_a_9974]
-
Portretul lui Virgil Cioflec (ulei pe pânză, 0,495 x 0,435 cm, cod 8219/71969, 1901), critic de artă care-i și dedică prima monografie. Desigur, nu un portret al geniului realizează Luchian, ci al unui om dedicat artei, dedicație pusă sub semnul unei distincții idealizante. Portretul devine interesant prin relația pe care-o stabilește cu fundalul, un peisaj cu arbori. Trunchiurile apar asemenea unor coloane, frunzișul pare să fumege în flăcări de culoare brun-roșcată-cărămizie pe fundalul unui cer albastru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
manșetei cămășii a dobândit o stranie elongație: pensula prelungește falangele într-o continuitate hieratică de mantră, erijându-se într-un simbol al creației. Nu mâna simplă, ci mâna care pictează, devenită ea însăși instrument al creației, descrie gestul cuprinzător al dedicației, al sacrificilui artei. Nu există niciun referent exterior care să absorabă gestul indicial al pictorului, astfel că gestul devine autoreferențial, mâna ținând pensula se indică pe sine într-o primă instanță, și pe pictor, care își camuflează pios carisma prin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În afara expoziției permanente, Muzeul "Vasile Pogor" propune și o expoziție temporară în Sala de rarități: obiecte deosebite, unicate sau foarte rare. Între cele mai interesante exponate din această expoziție numim: "Etymologicum Magnum Romaniae" (B.P.Hasdeu, tom I, București, 1887, cu dedicația și autograful autorului), ceas din aur executat la Paris, cu inițialele A.G.S. și stema princiară (proveniență Al.Gr.Suțu), ceas de buzunar din aur, marca Brequet, care a aparținut lui Eremia Grigorescu (donație Ariana Grigorescu Negropontes, Paris), ceas de
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
învățat, care odinioară a fost trimis prin institute cu însărcinarea exclusivă de-a strîmba picioarele chinezilor de mici."; cetatea e Bucureștiul iar mandarinul Titu Maiorescu; cinci ani mai tîrziu, la publicarea primei sale piese în Convorbiri literare, Caragiale încredințează mandarinului dedicația: "D. Titu Maiorescu este cu adînc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare, ca un semn de recunoștință și devotament ce-i poartă autorul ei" în consonanță cu aprecierea unui contemporan care vedea în Caragiale "un tînăr autor care
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
desfacă [...] el (Caragiale n.n.) desfăcîndu-se tot mai mult de țară, pe care o disprețuia pînă la marginile urii." Totuși, Caragiale apreciase superlativ dar nu și dezinteresat pe tînărul Iorga în urma opiniilor favorabile ale acestuia despre drama Năpasta, caligrafiindu-i următoarea dedicație: "Criticului inteligent și conștiincios, care a binevoit, ca un om rar ce este, întîi să citească Năpasta și să cugete asupra ei și apoi s-o critice"; în particular însă, impresiile erau altele: vizitîndu-l pe Goga aflat în închisoarea de la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și reclama, catalogul sau nota asupra ediției. Toate acestea țin de responsabilitatea editorului și a colaboratorilor săi (printre care secretarii de editură, coordonatorii de colecții, atașații de presă): este vorba de paratextul editorial. Această prezentare poate să aparțină autorului: titluri, dedicații, epigrafe, prefețe, note etc., în acest caz fiind vorba de paratextul auctorial. Gérard Genette (1987) a fost primul care a propus o prezentare generală a paratextului ce se vrea o introducere, dar și o invitație la cunoașterea diferitelor modalități de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
prezentare generală a paratextului ce se vrea o introducere, dar și o invitație la cunoașterea diferitelor modalități de prezentare a textului sau a cărții. El și-a limitat analiza doar la genurile discursive în care se regăsește responsabilitatea autorului: titluri, dedicații, epigrafe, prefețe, note sau alte interviuri și dialoguri. Producțiile paratextuale în care responsabilitatea editorului este angajată în mod semnificativ nu sînt luate în seamă decît foarte puțin. Astfel, la originea proiectului nostru se află și explorarea acestui aspect al paratextului
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
acestui studiu. Primul capitol propune o definiție generală a paratextului și insistă asupra cadrului de analiză și a domeniului de studiu. Cel de-al doilea capitol tratează paratextul autorului prin abordarea diferitelor elemente, precum: numele autorului, titlurile, epigrafele, prefețele și dedicațiile. Al treilea capitol este focalizat pe paratextul editorului, fiind vorba înainte de toate de problematica impusă de cataloage, coperte și supracoperte, campanii publicitare. Capitolul 1 Definiția paratextului 1. Elemente de definiție La originea acestui studiu plasăm definiția dată de Gérard Genette
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
infinită din secolul al XVI-lea, perigrafia stabilește un cadru, o închidere; după cum remarcă L. Mailhot (1985), ea reglementează proprietatea literară. Cartea clasică, compactă, închisă în sine, este o lucrare cu intrări limitate: numele autorului și al editorului, colecția, titlul, dedicația, epigraful, prefața, cuprinsul, bibliografia, notele, textul de prezentare. "Între acești piloni reprezentați de epigraf și bibliografie, textul este o punte suspendată deasupra unui gol de care se teme", scrie A. Compagnon (1979, p. 339). Chiar dacă frontierele cărții au fost fixate
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de constituire a paratextului: peritextul (în jurul textului) și epitextul (în jurul cărții). Fie formula următoare: Paratext = Peritext + Epitext. Peritextul desemnează genurile discursive care înconjoară textul în spațiul aceluiași volum: peritextul editorial (colecțiile, coperta, materialitatea cărții), numele autorului, titlurile, textul de prezentare, dedicațiile, epigrafele, prefețele, intertitlurile și notele. Epitextul desemnează producțiile care înconjoară cartea și se situează la exteriorul ei: epitextul public (epitext editorial, interviuri, dialoguri), epitextul privat (corespondența, jurnalul intim). G. Genette folosește termenul de "text", nu de "operă" (ca în Palimpsestes
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
fi însă foarte limitată și atunci ea se confruntă cu cea a editorului: acestea sînt elementele de paratext pe care le vom studia mai îndeaproape. Tabelul următor recapitulează diversele componente ale paratextului auctorial: PERITEXT EPITEXT PUBLIC PRIVAT Numele autorului Titluri-intertitluri Dedicații Epigrafe Prefețe Note Meditații Interviuri Dialoguri Colocvii Corespondențe Confesiuni Jurnale intime Preambuluri 3. Formele textuale ale paratextului editorial Paratextul editorial constituie obiectul nostru de studiu: prin acest termen definim reunirea a două tipuri de genuri discursive: peritextul editorial (coperte, supracoperte
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
intime și epitextul public, care include diversele manifestări, colocviile sau alte interviuri). Nu vom dezvolta fiecare dintre componentele paratextului auctorial, ci ne vom axa studiul pe elementele de bază ale peritextului auctorial. Următoarele două secțiuni se vor ocupa de epigraf, dedicații și prefețe; problematica numelui autorului va fi ilustrată prin cîteva exemple. 1.1. Numele autorului La fel ca G. Genette (1987), vom afirma că numele autorului apare în trei condiții principale: autorul semnează cu numele său real (pentru cei mai
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
din țară. Al doilea citat apare ca o completare, un comentariu inclus în primul epigraf, deoarece descrie povestea generalului Suter, cea a celor 900 de milioane nefiind decît un alt aspect. Auto-epigraful este cel care surprinde; el are rolul unei dedicații in memoriam, o pledoarie pro domo. Auto-referința are rolul unei justificări personale a itinerarului literar, o garanție subiectivă a demersului intelectual și romanesc. A patra funcție a epigrafului este formulată de G. Genette: "Cel mai puternic efect oblic al epigrafului
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
diferite, adesea ele apar și se îmbină în aceeași carte, tocmai ca să sublinieze puterea epigrafului-efect. 2.2. Pentru o pragmatică a epigrafului Putem să ne imaginăm o pragmatică a epigrafului, la fel cum am putea să concepem o pragmatică a dedicației. În acest sens, să ne aducem aminte de remarcile lui G. Genette referitoare la caracteristicile pragmatice ale paratextului: O ultimă caracteristică pragmatică a paratextului este ceea ce eu numesc, împrumutînd liber acest adjectiv de la filosofii limbajului, forța ilocuționară a mesajului. Este
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]