2,071 matches
-
asta ar mai lipsi, să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat și de primit, la fel de urgente ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de curiozitate. Ea, atât de seacă de obicei, dorea să afle cum arăta sculptura. A trebuit să improvizez un subiect. Mi-am adus aminte de cerceii Liviei și i-am spus că încercam să înfățișez un nor de lăcuste care devoră o catedrală. „Dumnezeu mâncat de lăcuste, îți place ideea?” Privirea ei uluită m-a încurajat să continui: „Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am visat că rătăceam într-o lume cu temple închinate lăcustelor, tu preoți îmbrăcați în odăjdii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să continui: „Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am visat că rătăceam într-o lume cu temple închinate lăcustelor, tu preoți îmbrăcați în odăjdii pe care erau țesute cu fir de aur lăcuste și cu nenumărate lăcuste care îi devorau pe toți cei ce nu credeau în ele. Mă feream să scot o vorbă, să nu se afle ce gândeam, până ce, reflectându-mă într-un geam, am observat că eu însumi devenisem o lăcustă. Nu se poate când trăiești între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și să măsoare mereu, să aibă o mie de spaime și o mie de ezitări. În timp ce un bolnav nu mai are motive să se teamă de toate astea. Cel mult e îndreptățit să se teamă că boala nu-l va devora cu totul. În rest, scapă de toate constrângerile sănătății. Un bolnav poate ajunge acolo unde dependența se transformă în libertate. El poate râde de toate prudențele sale și de toate spaimele. Odată ce l-a cuprins, boala lui sfântă îl lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe coridoarele pline de fum, încurcându-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nouă, tocmai acum tăceți? Mi-am adus aminte de necunoscutul care-i spusese Domnului Andrei că ar fi dorit să i se scrie pe mormânt: „Nu râdeți. Vă rog”. Care mormânt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
combat, era inutil. Dimineața mi-am petrecut-o pe baltă, în barcă. După-amiază am avut poftă să dau o raită prin bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii: „Când va veni furtuna, vă voi lăsa trecutul meu, hămesiților. Sfârtecați-l. Devorați-l. Faceți ce vreți cu el. Vă aparține. E numai bun pentru voi”. Vorbind altfel aș rata și ultima șansă, de a desăvârși ceea ce am distrus incomplet. Uneori trebuie plătit ca să ne apărăm de propriul nostru dispreț, chiar dacă există și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorându-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul. Eram chiar el. Nici nu mai tremuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea pură a furtunii. Și acum, scuzați-mă, e cazul să mă pregătesc, fiindcă furtuna începe, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nereușind să se separe de medium, Încerca să-l sufoce. Devenise un fel de chewing-gum, de care ultimul dintre frații Fox Încerca să se descotorosească. Apoi și Theo căzu În genunchi, tușea, se confunda cu acel ceva parazit care-l devora, se rostogoli pe jos, apărându-se ca și cum ar fi fost cuprins de flăcări. Fantasma care fusese Kelley Îl acoperi mai Întâi ca un lințoliu, apoi muri lichefiindu-se și Îl lăsă deșertat pe jos, redus la jumătate din el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Un alt avion: ăsta nu venea din nici o parte, Îl generase el Între vertebrele lui de mastodont descărnat. Îl priveam, nu se mai termina, ca și proiectul din care se născuse. Dacă aș fi rămas pe loc fără să fiu devorat, i-aș fi urmărit mutațiile, revoluțiile lui lente, descompunerea și recompunerea lui infinitezimală sub adierea rece a curenților, poate că Stăpânii Lumii știau să-l interpreteze ca pe un grafic geomantic, În imperceptibilele-i metamorfoze ar fi citit semnale decisive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
le oferea rara plăcere de-a le-o lua înainte ziarelor de seară și cotidienelor. În schimb, dacă apărea ceva după ce ziarul intrase la tipar, erau nevoiți să fiarbă în suc propriu, neputincioși, o săptămână întreagă, privind cum rivalii lor devorau fiecare detaliu, până nu mai rămânea nimic și pentru ei. Astăzi mai erau de adus doar retușurile minore obișnuite, „Știrile pe scurt“ de ultimă oră și articolul luiKeith Wilson care se învârtea ca o găină fără cap cu rezultatele sportive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-i spună, și nu ai nimic altceva care să umple golurile din viața ta. Ceea ce îți lipsește e forfota și agitația, o familie. Dar nu o spuse. Era prea devreme. În schimb, își puseră halatele pe ei și, hămesiți deodată, devorară cina pe care o pregătise Fran înainte să meargă sus. În timp ce stăteau la masa din bucătărie, hrănindu-se unul pe celălalt, Fran decise că niciodată nu fusese curry-ul ei cu pui mai gustos și niciodată nu fuseseră pâinicile ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a „Carnavalului”, în mediile cosmopolite de artiști imigranți dintr-o țară neutră, el va ajunge în anii imediat următori să „cucerească” Parisul, Berlinul și Statele Unite, politizîndu-se și generînd două disidențe „revoluționare”: în Franța - Suprarealismul (care va sfîrși prin a-l „devora”), iar în Germania - Constructivismul. Haosul anarhic, negator, suficient sieși, își va canaliza după război energiile spre aceste două direcții, în căutarea unor finalități sociale. Primele ecouri ale Dadaismului în presa românească sînt înregistrate în jurul anului 1920 (de fapt, aproape toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o bucățică de mâncare dintr-una din farfuriile din fața lui, o apucau și o duceau nesigur spre gură. Fața lui de cal venea în întâmpinarea bețișoarelor la jumătatea drumului, gura se deschidea și hap! - mâncarea dispărea înăuntru. Totul a fost devorat în felul acesta: sashimi, spanacul... Prin felul lui de a mânca nu se deosebea cu nimic de hipopotamul pe care-l văzuse într-un film de Disney. Tomoe a făcut asociația fără să vrea. — Gas, ești rudă cu Napoleon, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a cedat locul verii, seara era încă răcoare. Cei doi clopoței pe care-i cumpărase Tomoe din Ginza clincheneau la adierea ușoară a vântului. Takamori, care se întorsese acasă neobișnuit de devreme, stătea pe verandă cu picioarele strânse sub el, devorând lacom o turtă dulce din orez - desertul de la cină. Era tratația lui Tomoe. — Uită-te la tine, ți-ai mânjit chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a intenționat fabricantul, dar pentru mine merg perfect, iar acum Îl am pe Dan, care nu va atinge nici măcar cu un deget ceva nou cumpărat Înainte să fi citit manualul de instrucțiuni din scoarță În scoarță și nu va fi devorat pînă și textele scrise mărunt, pînă cînd va fi În stare să recite totul din memorie. Așa că, acum, Dan (dragul de el) citește manualele și-mi demonstrează cum funcționează chestii de genul aspiratoare, espressoare de cappuccino și uscătoare de rufe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
aprobarea. Eforturile mele se Îndreptaseră În direcția Îndepărtării ei, a menținerii distanței dintre noi, a găsirii unei căi de a ne integra În familia ei și de a o integra pe a ei Într-a noastră, fără a ne lăsa devorați de ea. Dar, la vremea respectivă, eforturile acestea au eșuat. Nu am știut cum să Îi fac intrarea treptat În viața mea, iar ea nu a știut cum să construiască o relație Între noi În ritm mai lent, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se apropia de noi, am observat că era îmbrăcat în haine romane murdare și zdrențuite, care cândva fuseseră dichisite și luxoase. Ținea în mână un toiag noduros. Fața, dacă nu i-ar fi fost mutilată de o plagă ce-i devorase bărbia, ar fi părut a fi a unui bărbat încă în putere, chiar dacă cu chipul supt. Privirea îi era mândră, ai fi zis chiar trufașă. Cam la cinci pași de noi, s-a oprit și, sigur pe el, a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atac de astm, ieri-seară, iar ea, de data asta, se speriase Într-adevăr, dar el unde fusese? Unde era el când iepurașul lor se simțea atât de rău și se sufoca? Nu-l găseai niciodată, nenorocita asta de politică Îi devora existența ca un cancer, Întinzându-se peste toate zilele lor, implacabilă ca o metastază. Alegerile, alegerile. Eu eram Împotriva candidaturii tale, chiar și data trecută, ne-a distrus viața, nu trebuia să te expui. Dar Elio insistase, căci nu merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]