1,826 matches
-
a tragediei. Vossius, în Poetica sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine la sfârșitul tragediei este un topos ce satisface așteptarea publicului, cum sugerează Corneille în Agésilas. "Ce n
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
que l'envie et la haine ont persécuté les Héros Hercule en sert d'exemple, et l'Histoire en est pleine, Nous ne pouvons souffrir qu'ils meurent en repos 54". (Agésilas, III, 1, v.874-877) Totuși un astfel de deznodământ nu mai este o condiție necesară pentru realizarea tragediei. D'Aubignac contestă distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
qu'ils meurent en repos 54". (Agésilas, III, 1, v.874-877) Totuși un astfel de deznodământ nu mai este o condiție necesară pentru realizarea tragediei. D'Aubignac contestă distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când deznodământul nu conținea moartea sau nefericirea personajelor principale: însă este o greșeală, fiind în mod sigur evident că acest termen nu înseamnă nimic altceva decât un lucru măreț, serios, grav și potrivit cu acțiunile și întorsăturile de seamă ale sorții prinților; iar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un lucru măreț, serios, grav și potrivit cu acțiunile și întorsăturile de seamă ale sorții prinților; iar o piesă de teatru poartă numele acesta de tragedie numai luând în considerare incidentele și persoanele a căror viață o reprezintă, iar nu din cauza deznodământului. Dar am acționat fără fundament înlăturând numele de tragedie pieselor de teatru al căror eveniment extraordinar este fericit, chiar dacă subiectul și personajele sunt tragice, adică eroice, pentru a li-l da pe cel de tragi-comedie." (Practica teatrului, Cartea II, cap
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe tot parcursul piesei pentru Augustus care riscă să fie asasinat, pentru Cinna și pentru Emilie care, în calitatea lor de conspiratori, riscă pedepsirea, asistă cu plăcere la reoncilierea generală, datorită clemenței lui Augustus. Prin crearea uni nou tip de deznodământ, Corneille dă întâietate unei configurații tragice pe care Aristotel o exclude categoric, pe cea a eroului care, cunoscând identitatea victimei sale, decide să o omoare, apoi renunță. El introduce o distincție absentă la Aristotel. Dacă nu se produce o schimbare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cunosc persoana pe care trebuie să o sacrifice, și renunță la acest lucru printr-o simplă schimbare de voință, fără ca vreun eveniment notabil să-i oblige la asta, și fără nicio slăbiciune din partea lor. Am considerat deja acest fel de deznodământ ca eronat. Însă atunci când, în ceea ce-i privește, fac tot ce pot, și sunt împiedicați să-și atingă scopul printr-o putere superioară, sau printr-o schimbare a sorții care îi face chiar pe ei să piară sau îi aduce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
considerare mai mult intenția decât acțiunea, este de părere că agnitio (în acest fel denumește Corneille recunoașterea) nu este capabilă să creeze niște efecte tragice de calitate. Având în vedere că Aristotel consideră că scena recunoașterii este o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De aceea, în Ifigenia, s-a îndepărtat de tradiție, cea a lui Eschil și Sofocle, care termină piesa cu sacrificarea eroinei. Așa cum explică în Prefață, preferă să preia ideea deznodământului de la Pausanias care povestește că, după o veche credință obișnuită în ținutul Argos, o altă Ifigenie, fiica Elenei și a lui Tezeu, ar fi fost sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de regularitate prin natura lui, el scapă unei definiții riguroase. Este considerat când o tragedie care se termină cu bine, când o tragedie în care comicul se amestecă cu tragicul. Deși aceste două trăsături distinctive sunt foarte diferite, una caracterizând deznodământul, cealaltă tonalitățile, unii teoreticieni le confundă în cuvintele lor6. În ceea ce-l privește pe Lope, el reia definiția dată de Guarini, cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sentiment de vinovăție, de trădare față de datoriile sacre ale prieteniei, nu ar putea fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea din Martinica. El îl recunoaște în Dorval pe fiul său nelegitim, astfel încât Dorval și Rosalie, descoperindu-se cu bucurie frate și soră, cad unul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a fi recitator. Se întâmplă ca acest recitator să descrie, în anumite momente, gândurile și mobilurile personajelor: este un procedeu de îndepărtare care încearcă să păstreze libertatea de gândire a spectatorului. El poate anticipa uneori și informa publicul asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber pentru a reflecta asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează nu atât personajele, ci raporturile care le unesc și le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne facă să descoperim că neverosimilul este acolo izvor de plăcere. Ultima "Finală în trei", în care trimisul regelui salvează situația aducând ordinul de grațiere pentru Mac Heath, nu este numai o parodie a intervenției lui deus ex machina în deznodământ, este mai ales denunțarea unei arte a cărei condiție, chiar, este incoerența, în măsura în care spectatorul simte plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul teatrului popular pe care Jean Vilar, în anii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă ea îl omoară pe Agamemnon, o face pentru că îi reproșează sacrificarea Ifigeniei pentru care poartă, în ochii ei, întreaga responsabilitate. 17 În italice în textul lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca pe "cel mai mare tragedian dintre poeți". 19 Nu trebuie confundat cu "ceea ce înfricoșează" care suscită, ca și "monstruosul", o reacție de spaimă, dar care poate fi credibil. 20 Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se întrevăd în paginile consacrate lui Pristanda, Cetățeanului și Catindatului. Profilul umoristic caragialian se întregește în nuvelistica fantastică și în cea plasată sub semnul gravității. Fatala ironie a "viceversei" din finalul tragicomicei Două loturi, de pildă, este punctul culminant cu deznodământ dramatic precedat gradual de o suită de grotești prăbușiri de la speranță la deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul, alternanțele și contrastele augmentează treptat impresia de predestinare dezarmantă, ceea ce umbrește întotdeauna comicul situațiilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pierde tocmai pentru că își ocultase adevărata natură, cea de "bestie din junglă"53, care o fascina, de fapt, pe doctoranda în filosofie adorată. Fatalitatea, în ipostaza caragialiană a "destinului care seamănă a voință răutăcioasă" (Zarifopol), pare să fie resortul acestui deznodământ. Variațiuni pe această temă sunt de găsit și în numeroase nuvele ale lui Gib. I. Mihăescu: Semnele lui Dănuț, Întâmplarea, Vedenia, La "Grandiflora", în care, în afara desfășurărilor epice reductibile la o schemă care ipostaziază generica "ironie a soartei", legătura cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin profesie să fie un observator al moravurilor politice, George Mihail Zamfirescu avea la dispoziție un bogat material faptic atunci când a simțit nevoia să scrie o piesă în care să condamne demagogia politicienilor burghezi"100. Cu excepția finalului axat pe un deznodământ moralizator decurgând din spectacolul prăbușirii paiațelor politicianiste ca piesele unui domino și a câtorva replici vizionare ale atotputernicului răzbunător Pamfil, această piesă cu un pronunțat caracter pamfletar se susține prin situații verosimile și bine gradate din punct de vedere dramatic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul sinistru al răzbunării prin "năpastă pentru năpastă". Alte câteva elemente care țin de construcția piesei și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
corpuri care se găsesc în astfel de locuri.581 Roger Caillois consideră de fapt romanul polițist drept inversiunea celui de aventuri (dacă cel din urmă respectă o desfășurare cronologică a evenimentelor, cel dintâi întoarce această logică și pornește invers, de la deznodământ, căci nu "povestește", ci "deduce"), impunând o rețetă strictă (după ce în secolul al XIX-lea romanul se eliberase de norme, lăsând cale liberă abilității autorului de a construi și nara). Romanul polițist este creația ambientului sfârșitului de secol XIX, chiar dacă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Blacbeard și Williams, cf. Tim Blacmore, op. cit., p. 17. 565 Dacă banda desenată clasică, de aventuri, afirmă Benveniste, spune o poveste, banda desenată umoristică oferă un discurs, constituind avatarul caricaturii, și funcționează în siajul unei idei (se creează "invers", de la deznodământ spre intrigă, și depinde de abilitatea creatorului cât anume este expus explicit și cât este eludat). Pierre Fresnault Deruelle, Le personnage de bande dessinée et ses langages, p. 103. Desenul caricatural este un adevăr subiectiv proclamat, nu o întreprindere prospectivă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
atunci nu înțelegeam. Și pentru că n-am avut curajul să-i povestesc despre Aidan și Nieve și să-i explic astfel de ce eram atât de geloasă, lucrurile între noi s-au stricat definitiv. Darcey împinse cana de cafea din fața ei. Deznodământul a venit într-o seară în care ei aveau de lucru până târziu, și eu eram acasă uitându-mă la un film la televizor. În film, directorul unei firme avea o aventură cu secretara lui și își făceau de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]