1,556 matches
-
opt centimetri. Uite, dă-mi creionul. Luă creionul dintre degetele lui Thaw și desenă costumul pe masă. în seara aceea se duse în oraș să se întîlnească cu June și stătu în apropierea unui magazin de haine uitîndu-se la manechinele diafane, îmbrăcate în ținute de seară și haine sportive. Amurgul cenușiu se transformă într-o noapte ca smoala. Intrarea aceea era un loc obișnuit de întîlnire, și de multe ori stătu alături de cei care așteptau prietene sau prieteni. Nimeni nu aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întors mereu acasă cu sentimentul că se-ntîm-plă ceva. Nici lumea nu e-n toate mințile. E ca și când caietul meu ar fi un vârf de creion chimic aruncat într-un borcan cu apă: încetul cu încetul se desprind din el voaluri diafane, mov și indigo, de irealitate, diluîndu-se ca un fum de țigară în vântul rece al acestui aprilie. Ieri-dimineață, pe o lumină orbitoare, o mulțime de bucureșteni era adunată la intersecția Moșilor-Bulevard, privind spre cupolele cu gurguie ale casei pe care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
perspective. Putură zări, astfel, deschideri simetrice în peretele curb, între nișe și coloane, ca niște portaluri cu inscripții de bronz și înflorituri complicate, care dădeau în nesfârșite galerii. Lumina dulce și colorată, ca de catedrală, umplea mausoleul cu un jeleu diafan, venit de nicăieri. În tăcerea veștedă, doar țocănitul blacheurilor se percepea, micuț și armonios ca o muzică de carillon. Maria pășea între rubedeniile cernite ale bătrânului. Nu-și putea lua ochii de la sicriu, care era acum o coajă de sticlă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
încît nu sânt decât un șir imens de păpuși rusești înmormîntate una-ntr-alta, fiecare gravidă cu cea dinaintea ei, dar născîndu-se totuși din ea, emanând din ea ca o aură, așa-ncît miezul e tot mai întunecat și suprafețele mai diafane, iar pe suprafața sticloasă a corpului meu din exact clipa asta licărește deja lumina blândă a celui ce voi fi peste-o oră, căci nimic altceva nu e corpul nostru astral decât lumina clarvăzătoare a viitorului. Dinspre beznă spre lumină
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fantastica boltă se veșteji către un cafeniu cald și semitransparent, iar pereții, din galbenul de caolin de la început, deveniră pulsatili ca de pieliță și colorați într-un mozaic incert de vinișoare stacojii și albastre, pe fondul hialin al unei cărni diafane. Uitîndu-se împrejur, unora li se părea că sânt în pântecul unei ființe ciclopice, distingând, cu încăpățînarea astronomilor amatori, dincolo de pielița pereților, încrețiturile bogat irigate ale intestinului gros și punga urinară cu mușchi circulari. Alții se credeau în vreun vestibul al
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în vreme ce își făcea loc, la rândul său, prin grămadă, în căutarea unui cal, Sebastianus scruta mulțimea, căutând-o pe Lidania. O zări, în sfârșit, și observă că rămânea în spate: trăgea după ea o copilă mărunțică și cu un ten diafan, nu fără ca aceasta să-i opună rezistență; fata întorcea mereu îndărăt privirea rătăcită și părea să bâlbâie cuvinte fără șir. Văzându-l că se apropie, ochii ei se luminară: — Sebastianus! Deci trăiești! El o chemă de îndată: — Hai să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se înnoptase; lampa fumega, dar tremurul plăcut și înfricoșător pe care îl simțisem rămăsese încă viu în mine. Din această clipă viața mi s-a schimbat. A fost de ajuns o singură privire pentru ca acest înger din ceruri, această fecioară diafană să facă să pătrundă în mine fluidul Ei până în străfundurile sufletului, care scapă inteligenței omenești. Între timp îmi pierdusem cunoștința. Mi se părea că-I știam dinainte numele. Strălucirea ochilor Săi, culoarea Sa, mirosul Său, gesturile Sale, totul mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bucurie. Ca să închei: am stins lampa care fumega. Am adus două sfeșnice și le-am aprins deasupra capului Ei. La lumina tremurândă a lumânărilor, trăsăturile feței deveneau mai calme, iar în umbra luminoasă a camerei luau o expresie misterioasă și diafană. Am luat hârtia și toate cele necesare. M-am apropiat de patul Său (căci, de acum, patul Îi aparținea). Voiam să desenez liniștit, după natură, această față condamnată să se descompună lent și să fie resorbită de neant, această față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sânt eu și numai eu, Ce n-am neci o atomă din tot cugetul său Și tocmai de-asta mintea îmi seacă de turbare, Căci n-am neci o privire, fie omorâtoare, Căci nu am neci un atom din însu-i diafan. Neci partea nopții palizi, neci partea lui Satan. De-aceea urăsc lumea c-o patimă atee, De-acea blăstem pe mama, fiindc-a fost femeie, Femeie ca și Mira. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sânt eu și numai eu Ce n-am neci o atomă din tot cugetul său, Și tocmai de-asta mintea îmi seacă de turbare, Căci n-am neci o privire, fie omorâtoare, Căci nu am neci un atom din însu-i diafan, Neci partea nopții palizi, neci partea lui Satan. De-aceea urăsc lumea c-o patimă atee Ș-aș blăstăma pe mama fiindc-a fost femeie, Femeie ca și dânsa. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
2254 O nebunie zveltă, frumoasă, gânditoare, Un cântec fără arpă, o rază fără soare, Un murmur fără ape, un miros fără flori, Un vânt care nu bate din aripe răcori Ci stă-nvelit în noapte și-nbălsămit [respiră] Precum respiră Eol în diafana-i liră. MAIO (apart) O singură speranță mai am. Nebunia cea desfrânată s-a lățit asupra feței lui... De-oi reuși! Cântecul ei! ȘT[EFAN] Ce-ai zis tu, Maio? M[AIO] Nimic, Doamne! Zic că visați! ȘT[EFAN] (beat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zâmbetul ei se-nsenină pustiurile {EminescuOpVIII 244} sale - și când orariul stă - timpul stă - - timpul neci nu mai esistă căci se topește-n 14r vecinicie și lumile inimei mele s-a stins // ca o clipă. ți-aș trimite steaua-înger cu corp diafan, cu inimă de foc - dar inimele lor, care frământă tremurând soartea a câte unui om ți-ar fi descris un amor de om, și amorul meu e ca Dumnezeirea, fără de tine; ți-aș fi trimis-o pe luna d-aramă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
turme, păstori și cântece. Zeea-nimic: zeea pustiurilor fără adânc și fără înălțime, fără lumină. 7 2254 De ce-ascunse amicei sale luni întregi? Că lipsea legământul de sânge. 8 2254 două lacrime de copil căzute pe-o frunte pătată, două diafane ființe de înger sparte în stânca păcatului. 9 2258 timpul - o idee ce leagă fapt de fapt. 10 2258 unda ce-și mână trecutu-n viitor. 11 2255 trecutul - o feerie-nmărmurită, viitorul - umbră. trecutul - marmură, prezentul - Dumnezeu, viitorul - umbră
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fier în ușa casei și turbură cu săgeata ochilor fundul cupei de vin. 20 2257 picătura de vin s-o văd înmiit de mare și-n ea, cu milioanele, oamenii lui? 21 2257 stelele-arzătoare gurițe de copile, a căror față diafană se pierde în aureolă de raze. 22 2254 O umbră de foc arătarea Cezarului adormit pe tron. {EminescuOpVIII 257} 23 2254 Când, trist, deschizi o carte și-ntîlnești un râs ți se pare că râde un nebun. 26 2258 vântul -- vis
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
feerie. Te duc prin fericire și inima-ți n-o știe, Dar vezi... nu vezi tu colo... apare-un chip d-omăt... Cu glasu-i ea te cheamă încet... tot mai încet... Auzi! vîntu-n ruine și undele se vaier; De mâne diafane - nu vezi - - duse pin aer, Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții. Adâncul întuneric îl taie, îl rărește Și fulgeră-n columne și bolțile roșeste. Acum, acum ea iarăși pin tremurânde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
par suspină în noaptea viorie: Da, aerul și marea cântului meu răspunde; De rază inspirată e palida mea frunte Și lumea se-nfioară de-o muzică de vis Ce-ndreaptă marea clară l-al stelelor suris. La mijlocul de aer, în sferă diafană, Deodată se retrage-acea rază-aeriană Și prinde chip și formă... întîi pare cristal, Apoi un înger cu-aripi, ca marmură de pal, Și se coboară dulce pe drumul razei sale Și haine argintie cuprind membrele sale, Pin păru-i flori
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Este, amicul meu, este... Și cum n-ar fi și cum poate să nu fie?... Tu ai văzut-o așa de adeseori această copilă, acest înger... putut-ai tu, putut-am eu vreodată presupune sau crede cumcă în acest corp diafan și palid n-ar fi suflet?... Nu-i o crimă de-a crede așa lucru?.. Aida de, consolă-te... Crede și te vei mântui... Doctorul din creierii mei n-a ucis pe creștinul din inima mea... Acel[ui] pretins învățat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
încă cască gura și urechile la fiecare gest al tău, la fiecare notă a sufletului [tău], mâne pare a li [se] urî, poimîne te uită. Cine te-ntreabă ce simți tu, tu care ți-ai pus inima în zâmbetul lor diafan și viața ta în privirile lor. O nebun ce sunt!... Aplaudă ei artea, nu aplaudă ei numai zdrențele strălucite și împestrițate, numai spoiala albă și roșie, numai lumina orbitoare a lampelor? Asta aplaudă ei, asta li-ntărîtă simțirile, asta duce favoarea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
îl ținea. Un balon normal, nu dintr-ăla în formă de iepuraș, ursuleț, căprioară. Sau în formă de căprioară nu sunt? Un balon rotund ca un titlu de carte sau ca un clișeu al comentatorilor de sport. Avea așa, ceva diafan, o fustă vaporoasă roz. Nu transpirase mai deloc. Baba, în schimb, da. Nu degeaba se îmbrăcase ea cu pulovărul ăla de lână. Tipa avea ceva antipatic. Pe cuvânt. Era tunsă scurt și de-aia mă enerva. Sau ăsta e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
râsul lumii, a fost halima mare, și așa era Cyrano-ul ăla ca dracu’, apoi cu el, ferească Dumnezeu, ne băteau spectatorii. Spectacolul în sine era o prostie, dar Damian nu era rău și, în plus, mai era și Violeta Andrei, diafană, frumoasă... după ce ne-am săturat noi de uitatul la ea (căci aveai la ce te uita) și după ce ne-am luat care mai de care mașini pe aprobările lui Ștefan Andrei, ne-am apucat să jucăm și noi scenele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
întâlnim unii cu alții. Ne privim în ochi și râdem, pentru că acolo îi vedem pentru o clipă pe Moni și Zoe, un monoclu și o lornietă, un joben și o pălărie cu voaluri, un baston de abanos și o umbreluță diafană de dantelă. Văd și acum ceașca japoneză atârnată de firul salvator, mi se încețoșează ochii și, ca și atunci, fac efortul de a nu plânge. Dar este din ce în ce mai greu, căci toată tinerețea mea este acolo și este, săraca de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ție, începe să-l amenințe Delfina ieșindu-și din fire, intrînd valvîrtej în baie, răsturnînd pe jos coșul cu rufe murdare, în timp ce Roja o urmărește buimac, întrebîndu-se ce-o fi apucat-o. Poartă pe ea doar o cămașă de noapte diafană cumpărată de la magazinul Mătasea, îi șade bine, o face să arate mai plinuță decît este în realitate, să știi că nici eu nu știu prea bine ce caut, sînt însă sigură că o să găsesc ceva care o să-mi confirme bănuielile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
privind ardentele hieroglife pe care biciul destinului le Întipărise pe papirusul atât de fragil al cardiogramei lirice. Pulsații când grațioase și poznașe, În Înșelătorul armistițiu al jocului, când scurtcircuitate de iradiațiile rănii de a fi În lume. „Era seară./ Eram diafană./ Chimică./ Iarbă de foc./ Pe când aburos printre zodii/ era atât de octombrie/ și atât de seară,/ Beretta, mon amour...” (Beretta), versuri precedate, În pagina de revistă, de altă tonalitate, cea a uimirii de sine, „Mai spre sfârșitul vieții/ de unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
western, preferatele lui, dar ezită să intre. Preferă plăcerea unei plimbări pe sub copacii proaspăt înmuguriți care inundă aerul cu mireasma lor amețitoare. În fața lui, o pereche de tineri împing un landou de unde se aude gânguritul unui copil. Un bondar cu diafane aripioare galbene, zumzăie anemic, unduind în cercuri largi deasupra lor, ca să dispară atras de mirosul subtil al vreunei flori. Printr-o fereastră deschisă se aude un patefon. Deslușește tangoul "Zaraza": "...Câți au plâns nebuni după tine Și câți au murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
medicament în situația ta. Vorbim din nou cât de curând, bine? Ascult și mă supun domnule doctor, vine replica promptă a lui Marius. Imediat simte o ușoară înțepătură în mușchiul brațului. În scut timp, printre pleoapele grele, întrezărește umbre roz, diafane. Cade într-un somn adânc de parcă nu mai dormise de la facerea lumii. Pe 15 aprilie, Smaranda apare în ușa rezervei. Îl găsește comod așezat între perne, palid, dar cu un început optimist de culori normale în obraji. Ehehei, bine ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]