2,549 matches
-
individual preexistent i se conferă altă structură de adâncime, care antrenează o serie de transformări și în structura de suprafață". Autoarea studiului insistă asupra faptului că "una dintre condițiile intertextualității într-o astfel de interpretare este globalitatea". Altfel spus, în dialectica repetare/diferire, care acționează mecanismul intertextual, repetarea primează. Chiar și așa, globalitatea implică un grad limitat de generalitate a repetării. Anca Măgureanu nuanțează ideea globalității în intertext și utilizează criteriul coextensivi tății raportului intertextual cu unul sau cu ambele texte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
el însuși ; o intertextualitatea : un text trimite la unul sau mai multe texte ; o arhitextualitatea : un text-ocurență trimite la tipul său, de exemplu, la genul literar. Atâta instrumentar critic pentru studiul intertextualității, totuși, 9o% din paginile care se opresc la dialectica repetare/diferire, în critica noastră literară, se mențin într-o analiză a intertextualului în termeni de aproximare. 2. O perspectivă antropologică asupra Intertextului. De la Intertext la Mit L'intertextualité parle une langue dont le vocabulaire est la somme des textes
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întregime nouă pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă cu jumătate de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi prin lectura romanelor e ceea ce apropie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
orice nivel de structurare"7 (Poétique: 1976, 262). Sintagma "orice nivel de structurare" trebuie reținută pentru analize intertextualiste care vizează aprecierea dimensiunii minime/medii frecvente/maxime a unității textuale suprapuse. Indiferent dacă accentul cade pe altul sau pe același în dialectica ludicului intertextual, un fapt este cert: nu există repetare pură. Intertextul comportă o relație dialogică. A repeta transformând. Și invers. Roland Barthes dezvoltă teoria stereotipului, în opoziție cu noul. Ideea repetării este abordată în proximitatea mitologiei: "a repeta la exces
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reprezentările prezente provin din cele trecute și asupra consecințelor ideologice (estetice, în cazul nostru) care derivă atât din continuitate, cât și din diferență" (Hutcheon: 1997, 99). Intertextul presupune acțiune reciprocă vechi-nou, unul îl pune în valoare pe celălalt. Este o dialectică (asemeni oricărei dialectici, ambiguă, cf. Gilbert Durand ) altul/același. Lexie. Mitemă. Secundă. Motiv literar. Teoria literaturii, prin natura obiectului ei, nu atinge exactitudinea altor științe, în sensul că nu face aprecieri matematice, în ciuda demersurilor de operaționalizare a unor concepte, de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din cele trecute și asupra consecințelor ideologice (estetice, în cazul nostru) care derivă atât din continuitate, cât și din diferență" (Hutcheon: 1997, 99). Intertextul presupune acțiune reciprocă vechi-nou, unul îl pune în valoare pe celălalt. Este o dialectică (asemeni oricărei dialectici, ambiguă, cf. Gilbert Durand ) altul/același. Lexie. Mitemă. Secundă. Motiv literar. Teoria literaturii, prin natura obiectului ei, nu atinge exactitudinea altor științe, în sensul că nu face aprecieri matematice, în ciuda demersurilor de operaționalizare a unor concepte, de altfel, dificil de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Mihai Eminescu " Nici o influență nu a creat, desigur, pe Eminescu, dar Eminescu nu este explicabil dacă se lasă deoparte măcar una dintre acele influențe care au lucrat asupra sufletului său, așa de complex." (N. Iorga) Aspecte generale. Considerații metodologice În dialectica repetare-diferire care antrenează jocul intertextual, diferirea ascunde sursa fascinației și cheia înțelegerii operei, deși repetarea ne atrage atenția asupra unui prag ce așteaptă să-l trecem. Studiile care au urmărit intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
anticizantă, dar și substanța infernală comună, aceeași otravă curge prin versurile celor doi poeți, cu toate că Lenau este mai direct și mai simplu, iar Eminescu mai plin de umbra sa augustă, statuar, sorbind volup tatea rece a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se va dovedi relevant în procesul semnificării va fi morfemul. Dintre nivelurile constituirii textului, cel lexical va ocupa un loc privilegiat, însă, este evident, intratextualitatea nu se articulează niciodată la un singur nivel textual. Motorul mecanismului intratextual se ascunde în dialectica repetare-diferire, motiv pentru care, dacă un prim nivel ne face vizibilă repetarea, altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în cheie intratextuală exercită o tentație aparte datorită faptului că țesătura din pagini se descoperă nu atât ca produs, cât ca producere. Pasaje cvasi-identice în texte al căror titlu este pus sau nu între paranteze pătrate oferă tabloul cinematic al dialecticii repetare-diferire care activează relația hipotext-hipertext. Variantele finale (publicate sau nu), variantele și manuscrisele în facsimil asigură laboratorul propice secționării intratextului pentru a vizualiza genotextul, "nivelul în care textul este gândit, transformat, produs, generat" vs fenotext, "adică nivelul textului realizat"25
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
posibilă prin vizualizarea centrului de greutate al segmentului repetării (entitatea intratextuală cu rol de nucleu). Însă reeditarea, fie de natură mitică, fie intertextuală, se relevă prin diferență repetiția angajată (Gilles Deleuze) între două diferențe. Intratextul din proza eminesciană reprezintă teatrul dialecticii repetare/diferire, unde dansul lui același cu altul nu este decât o revenire în spirală asupra esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare, oricare serie intratextuală din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prea puțin din înțelesul marelui tom. Lectura tabulară și jocul intertextual au ceva din "tot a șaptea filă" de natură magică. Traseele marcate de hipotext și hipertext sunt întoarceri în timp (și anulare a celui profan) care întregesc semnificația cărții. Dialectica repetare/diferire traduce jocul mitologic Memorie-Uitare. Operele din Textul Infinit care prezintă caracter fondator, dacă sunt uitate, condamnă la o tensiune și mai mare a repetării. "Sacrilegiul de a fi uitat este logic să fie ispășit aducându-ți aminte cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
între o realitate primă și una secundă, intermediari ce se cer clasificați și definiți (1996, 36). Preluăm cu mărturisit entuziasm această disociere pentru că ea poate furniza un plus de lumină pentru diferența transformatoare/-țională a hipotextului, care pune în mișcare dialectica repetării intertextuale. a) reînnoirea se face periodic, în virtutea unor necesități resimțite istoric (vezi supra); b) cercetătoarea intertextului nervalian din paginile eminesciene insistă asupra hiatusului dintre hipertext și hipotext (dacă vom particulariza medierea literară pentru mecanismul intertextual), în timp ce noi am încercat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mea cuprinsă într-o fărâmă 64. Pe filiera ideilor avansate de atomismul filosofic în conceperea relației dintre substanța materială și existența spirituală (Aurelia Rusu: 2013, 105), sufletul atomilor în mișcare produce nu numai fenomene reale, ci și ideale. Atomul determină dialectica mișcare/gândire/cuvânt/ expresivitate artistică 65. Locul privilegiat pe care îl acordă Eminescu atomului, într-o secantă atentă la centru și la circumferință, nu ar trebui să ridice semne de întrebare despre materialismul lui, chiar dacă spune "tocmai fiindcă ne punem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a mișcării în cerc nu l-a mulțumit pe Eminescu, poetul pronunțând cu adevărat inspirat uimitoarea formulă "curba în infinit a universului", pe care Einstein o va dezvălui mai târziu (vezi și imaginea din Scientific American, notă supra): "argumentul "depășirii" dialecticii în cerc este conceput de încercare, esențial pentru înțelegerea eminescianismului. În încercare cred că se repune, cu o subtilitate de care numai Eminescu era în stare, problema "cuadraturii cercului", a devenirii infinitului în finit, adică în linia cercului care este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în el un om care îi înțelege teoria" crede Mihai Cimpoi (1995, 104). Eminescu și Einstein se întâlnesc într-o dimensiune care nu ține strict de fizică ori de literatură: la nivel ontologic, fapt evidențiat și de Theodor Codreanu (Eminescu. Dialectica stilului, [1984], precum și Modelul ontologic eminescian, [1992]) și de Svetlana Paleologu-Matta (Eminescu și abisul ontologic, [1988]). 74 Apud Solomon Marcus "Scrisori către și de la Albert Einstein", România literară nr. 28/14 iulie 2006, 16. 75 Stephen W. Hawking 9 " Sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
euro-american al prezentului). Marea revelație a lecturilor acelei perioade a fost o spun fără ezitări Theodor Adorno, principalul estetician al echpei frankfurteze. De la deconstrucția pozitivismului și a diverselor variante de idealism, pe care filozoful o face, alături de Max Horkheimer, în Dialectica Iluminismului (1947), pînă la teoria "falsității întregului" din Minima Moralia (1951), noțiunea totalizării, din Dialectica negativă (1966), "prismele" Criticii culturale și societății (1955) sau sugestia capacității artei de a exprima ceea ce ideologia ar ascunde, din Teoria estetică (1969, rămasă neterminată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Theodor Adorno, principalul estetician al echpei frankfurteze. De la deconstrucția pozitivismului și a diverselor variante de idealism, pe care filozoful o face, alături de Max Horkheimer, în Dialectica Iluminismului (1947), pînă la teoria "falsității întregului" din Minima Moralia (1951), noțiunea totalizării, din Dialectica negativă (1966), "prismele" Criticii culturale și societății (1955) sau sugestia capacității artei de a exprima ceea ce ideologia ar ascunde, din Teoria estetică (1969, rămasă neterminată datorită morții subite a autorului), Adorno mi-a oferit imaginea cea mai completă a gînditorului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de ideea unei suprapuneri perfecte între cultură și societate, între actul artistic și cel social. El acceptă că arta se naște în societate, ajungînd însă ceva total opus celei din urmă. Se impune, dacă vrem, ca un construct revelator al "dialecticii negative", al efectului care-și respinge, ultimativ, cauza, i.e. propriul nucleu ab origine, și care funcționează autonom (într-o zonă a "esteticului pur" și "necorupt" de legile concreteței ființiale). Era, desigur, ceea ce așteptam eu însumi de la estetică la vremea cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o organicitate impresionantă în pofida dimensiunilor și a absenței unei concluzii -, asigurată, în primul rînd, de viziunea generală, unitară, a autorului. Fie că abordează "hedonismul estetic", "fericirea cunoașterii", "noul", "dezestetizarea artei", "urîtul", fie că se focalizează pe opusul lor, "empiria artei", "dialectica funcționalismu lui", "tradiția", "autonomia artistică", "noțiunea de frumos", Adorno refuză, măcar într-o etapă inițială, partipris-ul ideologic, explorînd, cu obiectivitate de arhivar, tot "deter minismul" așa-zicînd "metodologic" al problemei, după care se avîntă în considerații cu caracter mai gnomic. Tehnica
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
22 (1990). Aguirre Romero, Joaquín María, Ana Blandiana o poetică a umilinței, în "Observator cultural", 487, 2009. Armașu, Liliana, Ana Blandiana, poeta prin excelență, în "Clipa", 5 (2007). Bachelard, George, Le nouvel esprit scientifique, 15e édition, Paris, 1983. Bachelard, George, Dialectica spiritului științific modern, vol. I-II, București, 1986. Barbu, Eugen, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia românească contemporană, București, Editura Eminescu, 1975. Bădărău, George, Neomodernismul românesc, București, Editura Institutului European, 2007. Berca, Olimpia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în Ana Blandiana, Progetti per il passato e altri racconti, traduzione e postfazione ("Proiecte de trecut și alte povestiri", traducere și postfață), Milano, Edizioni Anfora, 2008. Curticeanu, Valentina Marin, Permanență și modernitate. Studii literare. București, Editura Eminescu, 1977. Dascălu, Crișu, Dialectica limbajului poetic, Timișoara, Editura Facla, 1986. David, Emilia, Modernitatea pe toate fețele, în "Observator cultural", 12 (2000). DEI = ***, Dicționarul enciclopedic ilustrat, București, Editura Cartier, 1999. DEX 1998 = Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lingvistica integrală, O abordare funcțional tipologică a textelor lirice ale lui Arghezi și Apollinaire, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2007, p. 17. "Vezi poetica structuralistă, poetica generativă, poetica ilocuționară etc." 41Nicolae Manolescu, Despre poezie, Brașov, Editura Aula, 2002, p. 9. 42Crișu Dascălu, Dialectica limbajului poetic, Timișoara, Editura Facla, 1986, p. 18. 43Ibidem, p. 19. 44Cf. DEX 1998 = Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", București, Editura Univers Enciclopedic, 1998, "TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
80Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995, p. 5-7. 81G. Bachelard, Le nouvel esprit scientifique, (1934), 15e édition, Paris, 1983; Idem, Dialectica spiritului științific modern, vol. I-II, București, 1986; W. Heisenberg, Pași peste granițe, București, 1977; A. Dumitriu, Eseuri, București, 1986; Idem, Istoria logicii , București, 1975, apud Ioana Em. Petrescu, op. cit., p. 26. 82Ibidem, p. 33. 83Sursa: http://ro.wikipedia.org
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Etică și Infinit, subliniind că: Fără semnificațiile etice, chiar și conceptele filosofice rămân cadre goale și formale”. De asemenea, considerăm că etica este o disciplină filosofică prin obiectul ei, prin domeniul ei de referință. Chiar de la Începuturi (meditația socratică și dialectica platoniciană asupra categoriilor moraleă reflecția etică s-a oprit asupra a ceea ce este binele, asupra Încercării de a defini esența binelui, Înțeles ca determinație fundamentală a vieții umane. Întreaga meditație etică este preocupată de tema fundamentală a binelui, dar această
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]