1,331 matches
-
turiștilor ceea ce găsea. El s-a căsătorit cu Mary Moore, denumită și Molly, la 8 august 1793 în . Cei doi s-au mutat la Lyme și au trăit într-o casă construită pe podul din oraș. Ei mergeau la capela disidenților religioși din strada Coombe, ai cărei credincioși se autodenumeau la început „independenți” și apoi au fost cunoscuți sub denumirea de „. scrie că familia trăia atât de aproape de mare, încât aceleași furtuni care loveau stâncile și scoteau la iveală fosile inundau
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
au rămas aproape neschimbate. În Dorset, prețul din ce în ce mai mare al pâinii a produs neliniști politice și chiar răscoale. La un moment dat, Richard Anning a fost implicat în organizarea unui protest împotriva lipsei de alimente. În plus, statutul familiei de disidenți religioși—persoane care nu erau adepte ale Bisericii Anglicane—atrăgea alte discriminări. Disidenților nu li se permitea să studieze în universități sau să se înroleze în armată, și erau excluși prin lege din unele profesii. Tatăl ei suferea de tuberculoză
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
în care se află conștiințele lui David Bowman și a lui HAL și care are grijă ca un eventual contact între oameni și europani să nu aibă loc înainte de vreme. "Epilog" Clarke a presărat de-a lungul romanului numele unor disidenți sovietici, printre care fizicienii Andrei Saharov și Iuri Orlov, activiștii pentru drepturile omului Mikola Rudenko și Anatoli Marcenko, sau activistul ortodox Gleb Iakunin. În "", Clarke însuși face referire la „crearea de probleme (editorului Vasili Zarcenko) prin împrumutarea numelor diverșilor disidenți
2010: A doua odisee (roman) () [Corola-website/Science/323989_a_325318]
-
disidenți sovietici, printre care fizicienii Andrei Saharov și Iuri Orlov, activiștii pentru drepturile omului Mikola Rudenko și Anatoli Marcenko, sau activistul ortodox Gleb Iakunin. În "", Clarke însuși face referire la „crearea de probleme (editorului Vasili Zarcenko) prin împrumutarea numelor diverșilor disidenți”. În prefața romanului "2061", Clarke face câteva precizări legate de aceste neconcordanțe: Carl Sagan consideră romanul „o călătorie impresionantă prin sistemul solar, o continuare remarcabilă a legendei "2001: O odisee spațială"”. "Asimov's Science Fiction Magazine" cataloghează cartea ca „incitantă
2010: A doua odisee (roman) () [Corola-website/Science/323989_a_325318]
-
Guillermo "El Coco" Fariñas Hernández (n. 3 ianuarie 1962, Santa Clara, Cuba) este un disident cubanez. este de profesie psiholog (doctor în psihologie), dar lucrează și ca ziarist independent. A făcut 23 de greve ale foamei ca protest împotriva regimului comunist din Cuba. Este fiu al unui membru al forțelor armate cubaneze care a luptat
Guillermo Fariñas () [Corola-website/Science/319933_a_321262]
-
din partea organizației Reporteri fără frontiere în 2006. O altă distincție pe care a primit-o este „Premiul pentru drepturile omului” pe 2006 al orașului Weimar, Germania. În 26 februarie 2010 a declarat din nou greva foamei ca protest împotriva morții disidentului cubanez Orlando Zapata Tamayo. A declarat că va continua greva foamei până când 26 de alți disidenți cubanezi încarcerați, care sunt grav bolnavi, sunt eliberați. În aprilie 2010 era la spital în orașul natal Santa Clara, fiind hrănit intravenos după ce a
Guillermo Fariñas () [Corola-website/Science/319933_a_321262]
-
Premiul pentru drepturile omului” pe 2006 al orașului Weimar, Germania. În 26 februarie 2010 a declarat din nou greva foamei ca protest împotriva morții disidentului cubanez Orlando Zapata Tamayo. A declarat că va continua greva foamei până când 26 de alți disidenți cubanezi încarcerați, care sunt grav bolnavi, sunt eliberați. În aprilie 2010 era la spital în orașul natal Santa Clara, fiind hrănit intravenos după ce a leșinat acasă pe data de 11 martie. Ziarul cubanez "Granma" a susținut că problemele juridice ale
Guillermo Fariñas () [Corola-website/Science/319933_a_321262]
-
ziarul „Îndreptarea”, organul de presă al Partidului Poporului, la 18 febr. 1933), în același timp fiind și membru al Asociației „Cultul Patriei”. Nefiind adept al ideilor legionare, generalul Rădescu a activat și în mișcarea „Cruciada Românismului”, inițiată de Mihail Stelescu, disident legionar, fapt care a atras nemulțumirea „Gărzii de Fier”. Datorită implicării politice, dar, mai ales, opiniilor împotriva camarilei regale, Nicolae Rădescu începe să fie supravegheat de Siguranța Statului, care va deschide un dosar de urmărire informativă pe numele său (urmărirea
Nicolae Rădescu () [Corola-website/Science/297344_a_298673]
-
de presa ostilă lui Băsescu. A fost susținut în campania din 2004 de Alina Mungiu-Pippidi, în virtutea faptului că a fost cel mai receptiv dintre șefii de partide în a se conforma obiectivelor Coaliției pentru un Parlament Curat. Poetul și fostul disident anti-ceaușist Mircea Dinescu l-a susținut activ în campania electorală din 2004, filmând un videoclip de promovare. Eseistul Andrei Pleșu, fost ministru de externe sub guvernarea CDR, a fost numit după câștigarea alegerilor din decembrie 2004 consilier prezidențial pentru politică
Traian Băsescu () [Corola-website/Science/297316_a_298645]
-
(n. 2 octombrie 1935, Mana, Vatici, județul Orhei, Regatul României) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris. Cunoscut disident din timpul României comuniste, supranumit Soljenițîn-ul României. Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România. s-
Paul Goma () [Corola-website/Science/297562_a_298891]
-
domeniul moralei și al antropologiei culturale, recomandându-l imediat, prin percutanța ideilor și luxurianța stilului, drept unul dintre cei mai captivanți eseiști ai vremii (v. criticile lui Al. Rosetti, Monica Lovinescu, N. Manolescu etc.) Către sfârșitul anilor '80, poetul și disidentul anticomunist Mircea Dinescu era arestat la domiciliu, din cauza unui interviu acordat unui jurnalist străin. Pe toată perioada arestului la domiciliu, când casa era păzită de Securitate și Dinescu o putea părăsi doar în compania securiștilor, una din puținele persoane care
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
petiții pentru detronarea regelui, scindând Clubul iacobinilor. Cei care nu doreau detronarea regelui au părăsit clubul. Robespierre a rămas să-i prezideze pe radicalii rămași. 72 dintre cluburile iacobinilor s-au dizolvat și cele mai multe s-au întrunit în lunile următoare. Disidenții parizieni au format clubul feuillantii (nume familiar al unui grup politic numit Prietenii Constituției-"Amis de la Constitution"), care domina Adunarea. La 17 iulie 1791, 50.000 de oameni s-au adunat pe Champ de Mars, un câmp uriaș, unde, cu
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
a fost nevoit să demisioneze, după ce procuratura din Saxonia Inferioară l-a învinuit că ar fi primit foloase necuvenite în perioada cât a fost prim-ministru al landului Saxonia Inferioară. La 18 martie 2012, Adunarea Federală ("Bundesversammlung") l-a ales pe fostul disident anticomunist Joachim Gauck (independent), din primul tur de scrutin, drept nou președinte al Germaniei. Teritoriul Germaniei acoperă 357,021 km², dintre care 349223 km² sunt terenuri, relieful fiind preponderent muntos, iar 7798 km² sunt ape. Se plasează, după suprafață, pe
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
scară industrială, a 9 până la 11 milioane de oameni, (cifrele sunt aproximative). Grupurile considerate "indezirabile" îi includeau, în special, pe evrei, polonezi, prizonierii ruși de război, slavi, romi, sinti, persoanele cu probleme mentale sau handicapuri fizice, homosexualii, Martorii lui Iehova, disidenții politici și comuniștii. Deși toate aceste grupuri au fost ținta asasinatelor germane, evreii au fost ținta principală a uciderilor în masă, între 5 și 6 milioane de evrei fiind uciși de naziști și de colaboratorii lor. La început, germanii foloseau
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România: Raportul "Tismaneanu" prezintă instituțiile și personajele cheie ale opresiunii comuniste: În raport sunt nominalizați și disidenții din perioada regimului comunist. Despre deportări și detenție Represiunea comunistă
România comunistă () [Corola-website/Science/296889_a_298218]
-
să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Deveniți mai preocupați de necesitatea închegării unei puternice formațiuni politice, de desăvârșire a procesului de raliere, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor formațiuni, cărora li se adaugă și disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, făceau legământ să acționeze pentru triumful deplin al principiilor liberale în viața politică românească. Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu, pecetluiau alianța parlamentară printr-o reuniune ținută în casa
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
considerat de comunitatea în care trăia o influență nefastă, fără a trece printr-un proces și fără o procedură de condamnare, acestuia i se confisca proprietatea și era exilat, sistemul fiind folosit și pentru pedepsirea oponenților politici ai regimului sau disidenților religioși. Alături de acești exilați pe motive extrajudiciare, existau, firește, în sistemul carceral țarist (Dostoievski și-a numit un roman despre brutalul sistem carceral siberian ""Amintiri Din Casa Morților"") din Siberia și exilați pe motive politice care fuseseră condamnați în curți
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
de muncă forțată (лагеря принудительных работ). Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni considerați periculoși pentru stat: criminalii de drept comun, prizonierii din Războiul civil rus, pentru oficialii acuzați de corupție, sabotaj și delapidare, diferite tipuri de inamici și disidenți ca și pentru foștii aristocrați, oamenii de afaceri și foștii mosieri. Ca o instituție a întregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat în mod oficial pe 25 aprilie 1930 sub numele de "ULAG" prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate cu
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
al sfidării în societatea sovietică. Scrierile, în mod special cele ale lui Soljenițîn, învinovățeau dur poporul sovietic pentru toleranța și apatia față de Gulag și în același timp aduceau laude curajului și hotărârii celor care fuseseră încarcerați. Vezi de asemenea samizdat, disident, drepturile omului, Acordurile de la Helsinki. Un alt fenomen cultural în URSS legat de Gulag a fost migrarea forțată a numeroși artiști în Siberia. Mulți oameni care au lucrat în Magadan au remarcat că, de exemplu, nivelul teatrelor era comparabil cu
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
au fost oprite. Cernenco a fost mai atent la opinia publică. El a încurajat investițiile în industria bunurilor de consum, în serviciile publice și în agricultură. El a căutat să diminueze controlul partidului în economia sovietică. Represiunea KGB-ului împotriva disidenților politici s-a înăsprit în această perioadă. Singura schimbare importantă de personal făcută de Cernenco a fost demiterea Șefului Statului Major, Nikolai Ogarkov, un apărător al unei politici de scădere a cheltuielilor pentru bunurile de larg consum și de creștere
Konstantin Cernenko () [Corola-website/Science/298385_a_299714]
-
cu forța la 21 august 1968 de o invazie a Pactului de la Varșovia. Invazia a fost urmată de un program dur de „normalizare” la sfârșitul anilor 1960 și în anii 1970. Până în 1989, sistemul politic se baza pe cenzurarea opoziției. Disidenții au publicat în 1977 Charta 77, și au început proteste puternice în 1988. Între 1948 și 1989 peste 250.000 de cehi și slovaci au fost trimiși în închisori pentru „activități împotriva statului” și peste 400.000 au emigrat. În
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
Amir Isa bin Sulman al-Khalifa (pe tron din 1961) după ce forțele britanice s-au retras din regiune. În iunie 1995 și la începutul lui 1996 au avut loc mișcări de protest, care au dus la arestarea a peste 600 de disidenți. După ce emirul fondator a murit în 1999, fiul acestuia, Hamad bin Isa al-Khalifa, a eliberat în februarie 2001 prin amnistie 4000 de deținuți politici, a abrogat Legea Securității Statului și a desființat Tribunalul de Securitate a Statului. S-a ținut
Bahrain () [Corola-website/Science/298074_a_299403]
-
nici măcar în tribunalele obișnuite fără aprobarea comitetului local de Partid. Această aprobare se obținea rareori și în timpul lui Hrușciov nu au mai avut loc procese politice majore, și în total cel mult câteva sute de procese politice minore. În schimb, disidenților li se impuneau alte sancțiuni, între care pierderea slujbei sau a poziției universitare, sau excluderea din Partid. În timpul conducerii lui Hrușciov, s-a introdus spitalizarea forțată a celor ce prezentau „pericol social”. Conform autorului Roy Medvedev, care a scris o
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
monitorizarea transmisiilor mediilor de comunicație, cenzurarea conținutului considerat inadecvat și de aprobare sau dezaprobare a difuzării producțiilor străine în țară. Unele dintre subiectele interzise în mass-media din China sunt: conflictele din Tibet și Xinjiang, proteste și demonstrații publice împotriva sistemului, disidenții și orice conținut care conține violență explicită, pornografie și critică adusă administrației chineze. Filmele, serialele și emisiunile de divertisment chinezești sunt verificate pentru a respecta normele impuse de guvern. Multe filme/seriale străine (în special cele americane) au fost cenzurate
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
Trust" din Londra, Charles se implică în păstrarea patrimoniului cultural românesc. Fundația a fost creată în octombrie 1989, când Charles a aflat de planurile lui Ceaușescu de a „sistematiza” 8.000 de sate. Scopul fundației era să stabilească legături cu disidenții români și să facă tot posibilul pentru a opri proiectul lui Ceaușescu. În 2006, istoricul Tom Gallagher a scris în "România Liberă" că lui Charles i-ar fi fost oferit tronul României de către monarhiști și l-ar fi refuzat, însă
Charles, Prinț de Wales () [Corola-website/Science/298189_a_299518]