5,812 matches
-
o Întrebare care n-a venit. Fără să mă privească, a continuat: - Ani de căutări și de iluzii, nervi, riscuri - totul a fost degeaba. Proasta de mine, cum am putut să-mi Închipui că...? A surâs strâmb, forțat, plină de dispreț la adresa propriei naivități și a tăcut din nou. Crezusem până atunci că doar copiii sunt capabili să-și exteriorizeze decepțiile cu o asemenea Înduioșătoare lipsă de pudoare. De felul meu, nu cred că sunt un tip foarte impresionabil, Însă mărturisesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
colegi ai săi care adeseori veneau în Senat cu câte-un pumnal ascuns sub togă pentru orice eventualitate, Toto ținea sub togă, tot pentru orice eventualitate, o furculiță. Lucrul acesta se știa în Forum, dar în afară de un tacit și constant dispreț din partea celor cu pumnalul, Toto nu prea era băgat în seamă, drept pentru care, neincomodând pe nimeni, își păstra locul și toga de vreo cinci legislaturi... Și se făcea ca în ziua aceea, o zi frumoasă de primăvară, Toto veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
jumătate, am uneori senzația că mă sufoc, nici nu vreau să-mi imaginez măcar ce-ar putea fi mai jos, dar spune-mi: ce altceva putem face? — S-o lăsăm baltă. — Și să ne întoarcem în oraș? spuse Gacel cu dispreț. Sau să pribegim din nou ca niște leproși? Nicăieri nu ne vrea nimeni, fetițo. Nimeni nu vrea să mai știe nimic de familia lui Sayah și nu-i putem obliga pe oameni să ne accepte. În schimb, putem obliga deșertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru bunul renume al tuaregilor? — Pentru că și eu sunt musulman și știu că evreii și creștinii profită de cea mai mică ocazie ca să ne califice drept fanatici extremiști. Sunt obligat să călătoresc tot timpul și suport aproape zilnic ura și disprețul pe care majoritatea europenilor le au față de noi, cei ce ne-am născut în sudul Mediteranei. Ne detestă, și incidente ca ăsta nu fac decât să pună paie pe foc. Și cine a aprins acest foc, de fapt? întrebă bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în limitele normalului, nu poți fi un vandal extremist. Pornind de la această idee, nu se poate prevedea ce va face sau ce nu face un fascist înarmat, violent, încrezut și care-i urăște pe cei pe care îi numește cu dispreț „arabi de căcat“. — Și de ce noi trebuie să suferim întotdeauna consecințele? De ce, din când în când, nu cade măgăreața pe altcineva, măcar așa, ca variație? — Pentru că, dragul meu, pentru asta suntem plătiți, și în atâția ani de când muncesc aici, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
abundență în fața unor copii care nu au nici măcar un scaun cu rotile care să compenseze lipsa picioarelor smulse de o mină sau de un obuz fabricate chiar de mărcile astea de automobile e o dovadă de prost-gust, dar și de dispreț față de cei ce s-au născut dincolo de granițele noastre. — Niciodată n-am văzut lucrurile în felul ăsta. — Păi, cred că e momentul ca cineva să vadă lucrurile așa cum sunt în realitate. Adesea se fac glume, spunându-se că raliul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
calma. Ceea ce vreau să demonstrez e că a face risipă de atâta abundență așa cum faceți dumneavoastră, chiar în nasul celor care mor de foame sau au rămas mutilați din cauza acestor mine, mi se pare o dovadă de neomenie și un dispreț total față de cele mai elementare reguli de solidaritate între popoare. Noi n-am afirmat niciodată că suntem misionari. Nici că am fi o organizație neguvernamentală. — Este clar. Și la fel de clar este că toată buna impresie pe care o produc misionarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Eu nu mai cred nimic... - se grăbi să răspundă interlocutorul său. Dar nu încape îndoială că ne trag șuturi mereu în același loc și nu-mi place... Nu-mi place deloc! — Ai vreo idee? — Vreo idee? Vreo idee? mormăi cu dispreț numărul doisprezece, care părea că-și ieșise din fire. Eu n-am venit aici ca să am idei, ci ca să lupt cu niște dușmani cărora, deocamdată, n-am reușit nici să le văd urma. Ne omoară, ne rănesc, ne fură, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mizerabil paria. Destule greșeli am făcut în ultimul timp ca s-o mai adaug și pe aceea de a deveni un mizerabil traficant de arme. — Toți tuaregii gândesc ca tine? — Bănuiesc că nu. Între tuaregi sunt și oameni demni de dispreț, deoarece Allah nu face deosebire de rase atunci când împarte calitățile sau defectele. Dar pe mine așa m-au crescut și astea sunt regulile pe care vreau să le respect. Nu mă interesează ce fac alții. — Vântul se întețește - șopti pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asemenea carte de vizită, puteam eu pentru ei să fiu altceva decît eine Dirne? - așa că datele problemei ar fi rămas aceleași. Fericirea de a fi avut părinți artiști am plătit-o scump. Și „domnii“, tovarășii, țăranii au manifestat Întotdeauna un dispreț suveran pentru această categorie: niște bieți saltimbanci plătiți să-i distreze pe cei copleșiți de griji și răspunderi, pe cei ce poartă pe umeri destinul grandios al națiunii. Prin statutul lor social artiștii nu pot fi decît niște slugi leneșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
i-au scăpat de sub control unei naturi atît de echilibrate cum e Gerda? Sau poate că a făcut-o intenționat, nutrind În secret speranța că am să-i citesc lui Birgit scrisoarea. A găsit această cale indirectă ca să-i transmită disprețul, ștergerea ei definitivă din memoria lor, totala ei anulare. A folosit chiar pluralul „din partea noastră“. Cu acordul lui? Nu cred. O autoritate care mă sperie, indiferent dacă vine din revendicarea pasiunii rănite sau din orgoliu. De ce a ținut cu orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vor apropia doamne nu mă ispiti cu plăsmuirile tale roșie se arată pe cupola bisericii Sf. Ecaterina geana dimineții bucuria mea rea Îngrozitoare abia se mai vede sus sus În Înălțimi un balon cu hidrogen nici somn nici frică nici dispreț nici admirație căpitane mica ta armată de plumb ia-ți de-aici jucăriile cărțile tale măsluite am și eu imperiul meu subsolul mă duc la servici) Și eu am beneficiat ca orice muritor de dreptul de a avea un imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
putea să-ți vorbesc ore În șir, dar văd că nu te interesează. — Spune, adineauri am glumit. — „La chaire est triste, helàs, j’ai lu tous les livres“, spunea Baudelaire. Cine Înțelege acest lucru nu mai privește cu suspiciune și dispreț tristețea poetului. N-ai dreptul să fii trist Într-o societate ca a noastră, spun ei, de parcă tristețea ar fi un produs exclusiv social. Există atîția factori extrapolitici și extrasociali care ne justifică tristețea. GÎdește-te numai la faptul că știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
teamă că am să cred că m-a trădat. — Cu siguranță prea târziu. Eu și Walter am avut o discuție lungă aseară. S-a încruntat. Nu mă încălzeau cunoștințele ei. Nu înțeleg ce te interesează pe tine! a spus cu dispreț. Cum îndrăznești să-l interoghezi pe asistentul meu despre viața mea personală? — Oricum e prea târziu pentru replica asta. Trebuia să o încerci când am intrat pe ușă. — Ești o... — Nu e loc de vorbe grele, doamnă Hammond. Să îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în viață. Mama regretă că m-a născut, ar fi putut să mă avorteze. Avea lacrimi în glas. Căutam în servietă caietul meu de elev să i-l pun sub ochi. L-am găsit, dar mama l-a respins cu dispreț. Toate paginile erau albe, ca și cum cuvintele ar fi devenit lichide și ar fi curs din foi. Am promis că voi apuca un drum mai bun. Cu toate că în mine eram hotărâtă să fac numai după capul meu. Dar mama plângea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un om singur care-și ținea tovărășie. O companie degradantă pentru un evreu care își iubea semenii (sau numai își închipuia asta) mai mult decât pe sine însuși. - ÎNTR-ADEVĂR? Întrebarea fusese urmată de un hohot de râs plin de dispreț. Acum era clar pentru Feifel: avea mai mult de doi demoni în corpul său impunător. Încercă să-și învingă „dușmanii“ prin indiferență, în loc să se pună la masa de scris să scrie un articol. Se simțea toropit de oboseală fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
plăcea să crezi că ai semănat cu sămânța bună a altora? Dudu se simțise lovit direct în inimă, ochii îi deveniseră roșii. A băut restul berii dintr-o suflare și, apropiindu-se de zincul lucios al barului, scuipă plin de dispreț pe el. Era o jignire neașteptată pentru mușchii de cowboy ai barmanului. Toată lumea aștepta cu bucurie urmările acestei obrăznicii. Barmanul se apropiase calm de pitic, ridicându-l în sus de hăinuța lui albastră, întrebând sarcastic: - Spune-mi, fărâmă de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
poseda mereu, transformându-l din cel care dorea să fie iubit în cel care veșnic iubește. Era o senzație confortabilă, venind parcă dintr-o existență anterioară când fusese un om „normal“, răspândind în jur altceva decât râs și un anumit dispreț plin de teamă. Dudu n-a mai revăzut-o niciodată pe Nina. În fiecare zi sunase la poarta cu numărul opt, primind de la portarul imobilului mereu același răspuns: - Nina nu te poate primi. Nu poate primi pe nimeni. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Îmi amintea în mod curios de unul din profesorii lui Zaharel, de la școala primară. Când l-am auzit vorbind așa mi-a venit să-i sar în brațe de bucurie. Dar el m-a respins dezgustat, cu un gest de dispreț. - Marș! Străduiește-te mult, pentru a atinge umbrele unghiilor mele! Într-o clipă am înțeles că existau ierarhii ale întunericului. Și după asta am fost dezamăgit, mi-a pierit pur și simplu cheful de a-l chinui pe Zaharel. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
imediat o alta, mai tânără și mai puțin experimentată, prelua controlul. Sau poate nici măcar asta nu era sigur, cine știa... în definitiv ce putea fi sigur? Nimic. A, ba nu, de un lucru totuși Bogdan era sigur, și anume de disprețul său pentru faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
podeaua doar cu vârful ghetei (de parcă ar fi fost mai scurt), stând, deci, așa ca o femeie, frânt dizgrațios, dar nicidecum caraghios, exprimând cu glasul lui o grabă care-l purta înainte prin prisosul de cunoștințe și sugerând un neglijent dispreț pentru întrebările ce i se puneau, Stein își răpăia plin de sine răspunsurile excelente. Cu gândul la binecuvântatul „treci la loc“, încerca să privească mereu dincolo de clasă - pe fereastră -, mestecând parcă ceva sau șoptind nu știu ce. Tot așa de dezarticulat trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de parcă s-ar fi tras în mine fără să fiu nimerit. Mă privi un timp cu fața roșie, încadrată de barba neagră. - Țe s-a întâmplat cu tumneavoastră? mă întrebă el într-un sfârșit. Acel „țe“ în loc de „ce“, cu un dispreț plin de ură, cu buzele țuguiate a sărutare ițindu-se de sub mustăți, era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând. Tăcui rușinat. — Țe e cu tumnavastră? - repetă Kleiman, renunțând la tonul său baritonul disprețuitor și ridicând glasul ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
chip, destrămat și urât mirositor, purta ghete cu tocuri strâmbe și tocite, din cauza cărora cred că o dureau atât de tare picioarele ei umflate. Când avea bani, mi-i dădea plină de bucurie, în timp ce eu îi primeam cu expresia de dispreț îngăduitor a omului care depune la bancă un mărunțiș fără importanță pentru contul lui curent uriaș. Niciodată nu ieșeam împreună. Nu-mi ascundeam rușinea pentru hainele ei rupte, dar nu arătam că mi-e rușine pentru bătrânețea ei hidoasă. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
realiza contopirea perfectă dintre spirit și trup, atunci m-aș îndrăgosti nebunește de orice femeie care mi-ar stârni simțurile, și colegii mei ar râde de mine tot timpul, numindu-mă muiere, fetiță sau altcumva, exprimându-și în acest altcumva disprețul lor de băieți pentru că mă port ca o fată. Așadar, această despărțire între simțuri și spirit în ființa mea de bărbat era înțeleasă de cei din jur ca un semn al bărbăției și al curajului. Dar ce s-ar întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
masă; atingând colțul ascuțit al mesei cu șorțul ei scrobit, aceasta începu să strângă paharele goale. Doar când începu să adune mucurile de țigară (aruncate direct pe fața de masă, iar nu în scrumieră) și când, cu buzele lăsate a dispreț, își clătină capul de parcă ar fi spus că nu se aștepta de la noi decât la o porcărie, o recunoscui în ea pe Nelly. Fără să mă privească, deși o salutasem și o întrebasem ce mai face, în timp ce ștergea grăbită sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]