2,306 matches
-
care ar obține-o în oameni, realizând prin amestec și îmbinări de ocupații ceva care seamănă, într-adevăr, cu un adevărat bărbat și având drept călăuză acel principiu existent în oameni pe care Homer l-a numit „chipul și asemănarea” divinului. Așa e. Și cred că vor șterge unele aspecte, pe altele le vor picta iarăși, până ce vor obține caractere umane, pe cât posibil, asemănătoare cu zeii. 22. Cele patru constituții mai rele și ierarhia lor (Republica, 544c-544d) (Socrate) Nu-ți va
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
s-ar arăta în toată „urâțenia” lui și astfel va putea fi ajutat să descopere și să își îngrijească părțile pe care le-a neglijat. Căci cel mai bine e să te îngrijești de partea rațională care te aseamănă cu divinul, care te va ajuta să cumpănești întotdeauna ceea ce este bine pentru a ajunge mereu „în acord armonia din trup pentru concertul din suflet”. Platon încheie „construcția” cetății-suflet reamintind că cetatea „întemeiată pe cuvinte” are un „model ceresc” care poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
constituției. Pictorul constituțiilor (politeiw=n zwgra/foj) privește către realitățile în sine (dreptatea, frumosul, cumpătarea și toate celelalte) și așază pe pânză o comunitate umană cu oameni zugrăviți după modelul realităților în sine, obținând „caractere umane pe cât posibil asemănătoare cu divinul”. Rațiunea lor va sta sub semnul înțelepciunii, ardoarea sub semnul curajului, iar dorința sub semnul cumpătării. Toți se vor pune sub guvernarea celor care dețin excelența rațiunii, iar conducerea aceasta va fi „imperiul rațiunii”. Pornind, așadar, de la nivelul realităților pure
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al reflexivității incomplete. Aceste două principii au făcut ca ahileicul și odiseicul, înțelese acum drept niște componente ale spiritului, să fie distribuite social de Platon: de partea supușilor, ahileicul cu lipsa lui de reflexivitate completă, garantat de corespondența cu atributele divinului și legitimat ontologic de schema cunoașterii inteligibilului și de mitul eshatologic din finalul textului; de partea suveranului, filosoful odiseic, care își asumă binele și conștiința restului și care legitimează minciuna politică, instituie eugenia, suspendă familia prin generalizarea ei la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sunt proprii” (p. 50). Cunoașterea rațiunilor umane e cea care-l determină pe Creon să reacționeze - în numele principiului (cât se poate de modern) al binelui comun - împotriva lor. Reversul cunoașterii mobilurilor umane e frica de ele. Creon nu ignoră existența divinului, ci o integrează rațiunii de stat și logicii zilei; pe baza lor, lui - ca și conducător al cetății - îi revine dreptul de a decide unde anume va fi fixată granița dintre drept și nedrept, dintre viață și moarte, dintre zi
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să-l evoce și să-l invoce. Această disponibilitate problematizantă e ceea ce va fi de-acum înainte propriul omului - sufletul său. Sufletul - capacitatea omului de-a sesiza interogativ întregul lumii - este corespondentul uman al eternității, receptacolul acesteia și partea de divin a omului. Filosofia ca atare se definește de acum înainte drept grijă față de suflet. De acum înainte, omul devine om doar în măsura în care realizează dimensiunea problematică a lumii și se explică cu aceasta. „Problematicitatea constă tocmai în faptul că, dacă e
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se definește tocmai prin felul în care face legătura dintre lumea acțiunii umane și cea a principiului unificator pe care acțiunea îl manifestă fără a-l aduce vreodată la claritatea vizibilității. Acest intermediar - grație căruia omul poate fi părtaș la divin - este sufletul. Grija față de suflet e în ultimă instanță atenție, disponibilitate, responsabilitate și discernământ. Or, toate acestea nu sunt doar virtuți individuale, ci și virtuți publice. Această formare de sine presupune în primul rând o fundamentare onto-cosmologică, adică o sesizare
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
episod îndeobște citat al Republicii). Corelația dintre aceste două episoade - inaparentă lectorului modern - este absolut evidentă în intenția lui Platon. „(...) gardienii (...) nu pot trăi în mit. Ei trebuie să se obișnuiască dintru început cu o cu totul altă idee a divinului; cu ideea că divinul e principial, (e) binele către care tinde tot ceea ce există în lume și că divinitatea este inocentă de tot ceea ce în lume e imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Republicii). Corelația dintre aceste două episoade - inaparentă lectorului modern - este absolut evidentă în intenția lui Platon. „(...) gardienii (...) nu pot trăi în mit. Ei trebuie să se obișnuiască dintru început cu o cu totul altă idee a divinului; cu ideea că divinul e principial, (e) binele către care tinde tot ceea ce există în lume și că divinitatea este inocentă de tot ceea ce în lume e imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii sufletului în sfera perfectului
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
om pentru a trece în fața semenilor săi drept mai bun? Cum își poate construi acea aură care să-i confere dreptul de a hotărî asupra vieții și morții semenilor săi? Și dacă trebuie să devină pentru semeni una cu imaginea divinului, în ce fel o poate face? La toate aceste probleme, Platon a meditat cu seriozitatea unui scolastic. Încercând să ofere o idee asupra concepției sale politice, Platon folosește o tehnică analogică. În opinia lui Henri Joly, la Platon politica se
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în exercițiu. Criteriul esențial al artei este binele și veracitatea, și nu plăcerea estetică. „Platon condamnă arta în măsura în care ea este incapabilă să atingă adevărul sau, și mai grav, ne îndepărtează de adevăr. Dacă vrem să ajungem la adevărata imagine a divinului, nu trebuie aleasă această cale, ci asceza corpului, a sufletului și a inteligenței.” Revine aici acea asemănare pe care Platon o vede între pictor și sofist. Ambii sunt producători de idoli înșelători. În sens originar eidolon însemna „fantomă a mortului
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și, mai general, din spațiul simbolic al cetății, miturile și formele majore ale artei care le erau atașate (. . .) Decizia platoniciană cu privire la mituri se sprijină pe o analiză teologico-morală a mitologiei: miturile sunt ficțiuni, și aceste ficțiuni povestesc minciuni profanatoare despre divin. Prin urmare, miturile trebuiesc corectate, eliminate, trebuie prescrise toate aceste povestiri despre paricide si matricide, asasinări de tot felul, violuri, incesturi, ură și înșelăciune (. . .) Miturile sunt socialmente nefaste”. Nu putem fi de acord cu aceste considerații, chiar dacă paternitatea lor se
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
etern amânată, iar cunoașterea se păstrează într-o perpetuă neîmplinire... Relația cognitivă nu are un termen final. Cu toate acestea, dacă citim cu atenție anumite locuri din Republica (517b-c), Banchetul (210e) ori Phaidros (251d-252b), observăm că dorința aproape erotică a divinului se rezolvă uneori într-o trăire prejudicativă. Raportul cognitiv devine epistemologie erotică” (p. 96). Vezi, pentru detalii, Gregory Vlastos, op.cit., notele 42, 43, p. 215. Cf. Phaidon, 81e. Cf. ibidem, pp. 40-41, apoi notele 69-70, p. 209, precum și pp. 300-302
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca și cum ar reînnoda o legătură ruptă, temporar, între om și divinitate, de la un mod de-a fi la altul (muritor-divin). Călătoria nu este o demonstrație a puterilor magului, ci o necesitate: el se menține într-o preajmă, o apropiere de divin, și doar în ceasuri de cumpănă, nu atât pentru el cât pentru regi, urcă mai sus spre cer, doar pentru a întreba divinitatea, a-i cere să se pronunțe asupra unui amănunt mundan. Muntele devine, astfel, un "spațiu arhetipal al
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Eroul lui Eminescu nu este un rătăcitor, nu este omul veloce care va fi "când aici când dincolo", sau: "nici aici nici dincolo, ci peste tot" agonizând "în registrul unei ubicuități evanescente".20 El a devenit deja un intermediar între divin și rostul neamului său pentru care este investit să tălmăcească, mai departe, semnele din "cartea vremii". Poporul său nu trebuie să bâjbâie prin lume, el trebuie să-și găsească și cunoască înscrisul din astre. Calea ascensională, zice M. Eliade, este
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
staza imaginilor. Pare că tot timpul Eminescu folosește o dublă privire: una îndreptată spre cosmos și una către individ. Stelele, văile sure din haos sunt repede proiectate pe fundalul temporalității. Este nevoie de un "interpret" între om și zeu, pentru că divinul vorbește întotdeauna per speculum et in aenigmate. Sau cu cuvintele unui specialist în a decripta "omul romantic" Sergio Givone: "Adevărul care contează pentru noi, deci acela în care este în joc destinul nostru, are nevoie să fie interpretat. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
adesea închisă în ochi ca într-un labirint ce este nevăzut rămâne neînțeles: "ei văd icoana, înțelesul nu", spune poetul într-o Hieroglifă căci astfel gândește el lumea: o hieroglifă. De descifrat, de-văzut. Aceasta ar fi prima înfățișare a divinului: lumea. A privi e și un joc al aparențelor dar și o dezvăluire: Dar mult mai bine-mi place să rup acea perdea / Ce-ascunde Viitorul Trecutul după ea" (Poveste). A privi este și a descoperi privirea celuilalt oglinda. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
și înnoirea literaturii, Folclor și creație cultă, O revistă de critică teologică, Libertate și creație în literatura legionară). Tot Mircea Eliade se oprește asupra unor oameni de cultură italieni (Ernesto Buonaiuti), fenomenul cultural străin fiind comentat și de Stelian Popescu-Segarcea (Divinul Dante Alighieri), Petru Vignali (despre Pirandello, Cele șase personaje nu și-au găsit încă autorul), Paul Lahovari (Digresiuni pe marginea piesei «Gândul» de Leonida Andreev). Alți colaboratori: Virgil Huzum, Vlaicu Bârna, Horia Hulubei, Victor A. Beldiman, Petre Paulescu. I. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289474_a_290803]
-
și Max Müller să încerce reconstruirea unei limbi indo-europene comune, numită „proto-indo-europeană”. Max Müller, prin cartea sa Comparative Mythology: An Essay, a întemeiat știința modernă a religiilor, susținea r. Pettazzoni. În opinia lui Max Müller, originea religiei ar fi „simțul divinului”, conceput drept ceva infinit. Simțul divinului „nu este produsul unei revelații sau al unui instinct religios special, ci se naște, ca toate celelalte idei, din contactul sensibil cu realitatea”. Dintre aceste realități naturale, insuficient abstractizate de către om, un loc special
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
unei limbi indo-europene comune, numită „proto-indo-europeană”. Max Müller, prin cartea sa Comparative Mythology: An Essay, a întemeiat știința modernă a religiilor, susținea r. Pettazzoni. În opinia lui Max Müller, originea religiei ar fi „simțul divinului”, conceput drept ceva infinit. Simțul divinului „nu este produsul unei revelații sau al unui instinct religios special, ci se naște, ca toate celelalte idei, din contactul sensibil cu realitatea”. Dintre aceste realități naturale, insuficient abstractizate de către om, un loc special Îl ocupă limbajul. La limită, analiza
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
justițiară...”. Dumnezeul credincioșilor sikh se va numi Sarab Loh, adică „Oțelul”. Simbolul său va fi sabia. b) refuză ideea hindusă de întrupare și pe cea de pogorâre divină a unei ființe celeste, așa cum apare ea în islam, de exemplu. c) DIVinul se revelează ca nume, cuvânt originar, sunet fundamental sau ca voce a unui guru. d) Salvarea din samsăra (ciclul nesfârșit al nașterilor și al morților) se face prin repetarea murmurată a numelui divin. e) ritualurile având o importanță specială sunt
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
șapte chakre existente de-a lungul coloa nei vertebrale, apoi se așază sub formă de energie Kundalini în osul sacral, la baza acestuia. * După naștere, fontanela prin care pătrunde în trup dragostea divină se calcifiază. Atunci, omul se separă de divin, fiind stăpânit de conștiința eului. Nu-și mai cunoaște inconștientul universal. Legătura au restabilit-o perfect Buddha în ceilalți profeți și întemeietori de religii. Refacerea ei se realizează prin asceză, sacrificii și eforturi spirituale. * Sahaja Yoga este o metodă confortabilă
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
în versiuni hilare, de genul socia lismului islamic. Tocmai de aceea s-a invocat jihadul ca formă ultimă a supraviețuirii. De ce islamul este astăzi foarte puternic? Pentru că a păstrat tradiția religioasă în toată puritatea ei. legea face parte din sfera divinului. Pentru musulmani, legea divină este mult mai eficientă decât în sistemul occidental al separației puterilor în stat. Exemplu: învățatul musulman este teolog, jurist, om politic. Neexistând în islam un sistem democratic de tip occidental, vocea comunității respectă vocea învățatului din
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
sa decât formele de expresie ale miturilor, "baza oricărei gândiri umane și seva oricărei poezii"75. Miturile fondatoare zămislite în civilizația greacă ajută în secolul XX nu doar la a ilustra ci și la a gândi omul, societatea, relația cu divinul. "În această mișcare perpetuă a miturilor din momentul în care sunt smulse din universul religios care le-a creat, viitoare metamorfoze imprevizibile sunt de așteptat."76 Gillo Dorflès susține că mitul modern nu mai are nimic sacru precum la Eliade
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a omului în fața "supranaturalului" este un element comun tuturor, și fundamentează un sentiment religios "dincolo de religii", iar din cultele dezvoltate contextual poeții extrag figuri individualizate, inventând întâmplări dramatice într-un "roman divin": "în afara fricii pioase și a sentimentului difuz al divinului, religia greacă se prezintă ca o vastă construcție simbolică, complexă și coerentă care face loc, la toate nivelurile și în toate aspectele ei, inclusiv cultul, gândirii și deopotrivă sentimentului. În acest ansamblu, mitul joacă rolul său tot atât de important ca practicile
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]