1,297 matches
-
pe această planetă înaintăm și nu ne întoarcem niciodată. Adevărul este că nemișcarea e o idee, un vis. E gândul la prietenoasele, primitoarele lumini ce încă strălucesc în toate locurile pe care am fost siliți să le abandonăm. — Cum? — Nu. Doctorița Randle purta un pulover verde, cu cerbi sau reni roșii și pantaloni maro, de tweed, în carouri. — Doar că... până acum n-ai spus că ai un motan. Păi, acuma am unul. Când am plecat, stătea pe sofa și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
moriști. — Păi, zise ea, mă bucur că îți menține moralul ridicat, de oriunde ar fi venit. Cum îl cheamă? — Ian. — O, făcu ea. — Mda, știu. Decisesem să nu aduc scrisoarea primită de la Primul Eric Sanderson la a doua întâlnire cu doctorița Randle. Mințisem la început, negând că găsisem ceva pe măsuța din antreu, în prima zi a vieții mele și - pe de-o parte - era mai ușor să continui pe panta asta decât să revin la adevăr. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai deschid alte scrisori, dacă aveau să vină, însă și să nu-i spun lui Randle despre ele pentru moment. Lucrul ăsta mi se părea esențial pentru situația prezentă, de-a dreptul crucial. Aveam să urmez partea importantă a indicațiilor doctoriței fără să-i dau însă scrisorile. Știam că scrisorile ar putea-o ajuta pe Randle să-mi trateze afecțiunea, dar. Dar dar dar. Cum să explic asta? Era pur și simplu prea repede - nu mă aflam pe lume de destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întrebat-o dacă nu crezuse de cuviință că familia trebuia contactată atunci când starea lui Eric începuse să se înrăutățească. (Cu voce tare, am avut grijă să spun „starea mea“.) — Poate n-am fost destul de explicită în privința naturii relației noastre, spuse doctorița Randle drept răspuns. Te afli aici conform termenilor stabiliți de tine, nu de mine. Eu fac doar ceea ce tu îmi permiți să fac. — Dar eram bolnav. Vreau să zic, fără supărare, de ce nu aveam un doctor adevărat? — Eu sunt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pagini MANTRA LUI RYAN MITCHELL. Le-am prins în piuneze pe afișierul din bucătărie și, seară de seară, în vreme ce găteam meniurile celebrului maestru bucătar, am încercat să mă dumiresc la ce ar putea folosi aceste informații. M-am întâlnit cu doctorița Randle de două ori pe săptămână și, cum am spus, curând am încetat să mai am vreo părere despre aceste ședințe. Ea îmi răspundea la întrebări, eu îi răspundeam la ale ei și amândoi beam ceai. La asta se limita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
semnificant încovoiat, în ascensiune, o idee neagră o înotătoare plină de avânt și concentrare străbate distanța care ne desparte într-o ploaie de meme [1]. Am deschis ochii. Eram în living, întins pe sofa. Telefonul suna. Cu excepția unei dăți când doctorița Randle mă sunase ca să mute o ședință, telefonul nu dăduse niciodată vreun semn de viață. M-am împleticit prin antreu amețit de somn, luptându-mă să mă trezesc, dar, când am ajuns la măsuța de la intrare, țârâitul se opri. Amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-l să înțeleg. Am închis ochii și m-am concentrat asupra arsurii, învârtejirii și clinchetului votcii și asupra simplelor greutăți cursoare ale respirației. M-am trezit pe sofa, în toiul unei vii amintiri a celei de-a doua întâlniri cu doctorița Randle. — Dar nu este... am spus cu voce tare, apoi m-am oprit, dându-mi seama că fusese doar un vis. Cât timp dormisem, ceva se schimbase. Atenția mea amorțită, doar pe jumătate trează, se întoarse spre interior ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe-o planetă făcută din piatră și apă. Materie tăcută și adevărată. Când mi-am adunat puterile, m-am ridicat în picioare din mijlocul dezastrului, m-am clătinat, m-am echilibrat. Cuvintele îmi veniră în minte fără să le caut: Doctorița Randle nu te poate nici ajuta, nici apăra. Am șchiopătat până în bucătărie și m-am apucat să scot din dulap scrisorile Primului Eric Sanderson. 7 Cripto-zoologia rechinilor pur conceptuali, sistemele de apărare cu dictafoane și spargerea codului becului într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
izolare. Exersează exersează exersează. Deghizarea s-ar putea să nu pară credibilă de aproape, dar de la distanță vei fi invizibil. Regret și speranță, Eric 8 Impresionistul — Cum au mers lucrurile la serviciu săptămâna asta? Eram angajat de luni întregi, dar doctorița Randle era încă încântată de asta. — Au mers bine. Dar e plictisitor, sincer să fiu. Știi și dumneata. — E bine când e plictisitor, Eric. A trecut mai bine un an de la ultima recidivă. Cred că poți socoti plictiseala o izbândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
socotești plictiseala o reușită în comparație cu starea în care te aflai la început. Uneori trebuie să muncești mult ca să ajungi la stabilitate. — Ei, asta-i, vezi dumneata, trebuie să alergi cât te țin picioarele doar ca să rămâi în același loc. — Eric. Doctorița Randle purta un pulover roșu, larg, cu o lama sau poate cu un cal prost redat pe el. În ultimele douăsprezece luni își lăsase părul să crească și acum îl purta prins la spate, în coadă. Ici-colo, câte-o șuviță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
însă neschimbați, grei și opresivi și puternici, însă nu foarte atenți. — Dumneata ești doctorul, am spus. Mă las în mâinile dumitale capabile. Ăsta e-un efort de echipă, Eric. Fii sigur că în cele din urmă o să reușești. Descoperisem că doctorița Randle vedea cel mai adesea ceea ce se aștepta să vadă și nu ceea ce avea de fapt în fața ochilor. Mă las în mâinile dumitale capabile? Nu vorbeam întotdeauna așa. Când am venit prima dată la ea, nu vorbeam deloc așa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu vorbeam deloc așa, dar - sfârrr -a trecut pe deasupra, pe deasupra capului ei mare și năuc, dimpreună cu toate celelalte lucruri. Poate că majoritatea oamenilor nu observă nici jumătate din ceea ce chiar văd. Am încredere în dumneata, am spus. Rusty, cățelul doctoriței Randle, adulmecă fericit în jurul picioarelor mele, stârnit de mirosul lui Ian. Dacă te puteai lua după trecut, la întoarcerea acasă, Ian avea să amușine mirosul câinelui de pe jeanșii mei, avea să-mi arunce o privire de dezgust și să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pis pis pis. Am ajuns la altă răspântie și am cotit la stânga, pe lângă o cutie cu vechi clișee de tipărit și mașini de scris din anii 1930. După o vreme, mi-am dat seama că începusem să mă gândesc la doctorița Randle, lucru pe care nu-l mai făcusem de mult timp. Altă răscruce. Am cotit la stânga. — Pis pis pis pis pis pis. Am încercat să-mi aduc aminte cum îl chema pe câinele lui Randle. Ricky? Robbie? Rusty? Era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cercetând rapid cu privirea pagina de titlu și apoi trecând la coperta a treia. În fotografia de autor, era mai tânără, mai subțirică și, după culori și păr, îmi zâmbea de undeva de pe la mijlocul anilor ’80. Dar, Iisuse, ea era. Doctorița Randle. Profesor Helen Randle, conform copertei. Am frunzărit paginile, oprindu-mă la voia întâmplării: ... și chiar reacțiile de natură mai generală la planșele Overland standard nu indică vreun ciclu de 8 cu adevărat semnificativ. Precizia e esențială atunci când înregistrezi aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fi fost, părea genul de lucru pe care nu voia ca doctorul să-l găsească după plecarea sa. De ce să-l scrie pe o carte, pe cartea aceea? Doar dacă... doar dacă ar fi știut că eu voi recunoaște numele doctoriței Randle și voi... Oare el m-a trimis la ea? M-a trimis să-i ascult un an întreg teoriile alea stupide doar pentru ca, atunci când aș fi ajuns în sfârșit aici, să scot exact cartea aceasta din raft și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în sus pe un pat, uitându-mă la niște cuvinte prost vopsite în albastru scrise pe-un tavan. Cuvintele albastre spuneau: Nu știam cine sunt. „Deci, ce poți t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un capăt și pe celălalt al unui pix parker argintiu. Doctorița, al cărei nume este R trăsături puternice și imobile și Are o prezență fizică mare, bovină o înfășoară un aer de inteligență apocaliptică Ea îmi reține privirea o secundă, poate o secundă și o f chiar să-ncerc o ridicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
schimbase. În locul insulei stâncoase, brun-roșcate, pe care mi-o aminteam, vederea înfățișa acum o imagine în alb-negru cu o casă mică, terasată. Casa Primului Eric Sanderson. Casa mea, locul în care mă trezisem pe podeaua dormitorului și-o sunasem pe doctorița Randle și urmărisem meciuri de biliard și gătisem după rețetele celebrului maestru bucătar. Locul pe care-l lăsasem în urmă ca să pornesc în călătoria asta imprimat acum acolo, pe pătrățelul acela de carton. M-am uitat de la imaginea din mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aventură, să mă plimb pe jos, să cânt și să dansez. Cum bunicul meu este profesor de desen, am moștenit de la el talentul de a picta destul de bine. Când am să mă fac mare aș vrea să devin o buna doctoriță, pentru că doctorii îi ajută pe oameni să devină sănătoși. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile mele, însă dacă vreți să mai aflați câte ceva despre mine, vă aștept la casa mea, din Strada Râpei, nr. 12A, Iași. Mă numesc LauraEugenia Juncu și
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
carte, n-ai parte, conchidea el înțelept. Barem cu „liciu” să-i văd, că le găsesc eu loc. În chefereu ori pe la poștă. Mă am bine cu secretarul. Pe urmă, ’om vedea. Cea mică e isteață, am s-o fac doctoriță. Cel mare e mai prost, ’a ajunge și el vr’un „profisor”. - Dar cartea le place? - Nu prea. Să-i văd eu terminați. Nu mă lasă tov secretar. - Ține la oameni tovul? - Ține cu cine ține. Oamenii nu-s la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Ghența. - M-am dus acasă, am muls vaca, i-am scos buruian, am dat drumul la porc, am lăsat vițelul să sugă, de-acolé am muls și vaca lui bădia Neculai... Îmbrăcată în rochiță de sărbătoare, albastră, cu ciorapii roșii, viitoarea doctoriță mă privea stăruitor, scobindu se în nas. Avea capul ca un dovleac fără bărbie. - Cum merg treburile, domnișoară? Mirată, dînsa se uita în sus. - Bine, merg? Pe fața ei trecu o expresie afirmativă. Îmi arătă mîna. - Iote, am ceas. - Ai
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tata le‑a făcut cadou de bacalaureat o mașină mică - iar tu ai să primești mai târziu una la fel. Seri muzicale în familie, într‑o cameră cu lambriuri de lemn, tata cântă la violoncel, mama la pian - mama e doctoriță - frații cântă la flaut sau la vioară, părinții îi iubesc ca pe ochii din cap, petrec revelionul la casa din Semmering, proviziile de care are nevoie vesela adunare sunt aduse în hohotele de râs, chicotelile și pupăturile tineretului și transportate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
anunțe a doua zi pe domnul profesor. Eu am fost rea în acel moment: am spus răspicat să-l anunțe pe profesor în raportul de gardă pentru că la ora 8, imediat după raport, voi fi și eu la domnia sa. Tânăra doctoriță s-a scuzat că-mi spune mie, dar peste noapte nu e bine să se frământe prea mult viitoarea mamă. Corect! Așa am plecat spre casă, dându-mi întâlnire cu N.C. pentru a doua zi la ora 8 a.m. în fața
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
se înscriseseră în "gospodăria colectivă" nu puteau beneficia de antibiotice. La farmaciile din Făgăraș nu existau, la acea dată, nici penicilină, nici streptomicină. Am alergat la Telefoane, am sunat la București și am rugat un prieten care avea o fiică doctoriță să vină, cu primul tren, în Făgăraș cu câte flacoane de streptomicină putea să procure. Am rătăcit, după aceea, pe străzi, cu un ghem de spaimă în stomac, cerșind Providenței o minune. Nu voi uita niciodată decorul acela de iarnă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să plec, de vreme ce se știe că tipul este practic comunist și n-ar trebui să modereze o dezbatere presupusă a fi imparțială. Oricum, am reușit să mă descurc foarte bine. Pentru a prezenta „celălalt punct de vedere“ au adus o doctoriță urâtă ca o scroafă, cu ochelari, de la serviciul național de sănătate și plină de compasiune pentru oamenii sărmani, care a scâncit și a gemut invocând „bunăvoința“ și „subfinanțarea cronică“ până ce am pus-o la locul ei citând câteva date grăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]