2,821 matches
-
să-i raporteze când a luat masa la Gogu Ionescu sau când a fost poftit la Grigore Iuga, și alte asemenea evenimente de ale sale de interes mai public. Secretarului nu-i plăceau și le considera apucături de arivism, enunțând dogmatic că ziaristul să rămâie în lumea lui, să nu se vâre printre ciocoi, să-și adoarmă conștiința. Gazetarul trebuie să-și păstreze virgină facultatea de a protesta și a biciui necontenit, mai cu seamă în țara noastră, unde fărădelegea e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la începutul unei noi ontologii semantice. Expresia «homo viator» este inspirată de Sfânta Scriptură, fiind și titlul unei cunoscute opere a lui Gabriel Marcel. «Homo viator» este cel ce se consideră un călător pe drumurile acestei lumi. Este opusul omului dogmatic și al omului posesiei. Condiția sa de călător îl face să schimbe continuu peisajul, să privească lumea cu o privire mereu nouă; se află, așadar, în condiția de a interpreta fără oprire. Este omul problemei, al căutării neîntrerupte, al disponibilității
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
frumoasă fără umbra de mustață, destul de vizibilă. Cu pomeții ieșiți în afară, cu părul scurt și curbat în dreptul urechilor, cu gâtul cam țeapăn, deloc lipsit de un fel de maiestate inutilă, seamănă cumva cu o figură bizantină dintr-un mozaic dogmatic și migălos. Nu stă nici o clipă locului, altfel descrierea mi-ar fi ieșit mai bine. Cred că esențialul l-am spus. Acum își trage pulovărul peste cap, așa că-i pot desluși mai bine corpul, neobișnuit de frumos, aproape adolescentin. Doar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prea mult ușurință la atacurile aduse Marii Uniri, caracterului său istoric legitim, caracterului plebiscitar al hotărârilor adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Începând cu anii 60, tot mai mulți istorici din România au depășit - în condițiile relativei liberalizări - poziția dogmatică, întorcându-se la opera marilor înaintași, aducând noi argumente, nuanțând unele chestiuni, bazându-se pe rezultatele descoperirilor arheologice, ale investigațiilor din arhivele din țară și străinătate etc. Căderea comunismului și desființarea U.R.S.S.-ului au impulsionat aceste cercetări, au lărgit
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
bănuită „doctrină secretă“), a fi religie. Îl preocupa „realul“ și prin acesta, conform propriei sale implicații, „binele“. În concepția lui, religia era un fenomen de altă natură, asupra căruia filozofia nu se putea pronunța. Nu avea nici urmă de credință dogmatică, și nici nu-l indispunea absența acesteia; propria lui morală avea un simplism (unii ar spune o naivitate) de care, în mod cert, filozofia lui nu dădea dovadă. Fusese marcat profund, pe vecie, de copilăria lui metodistă. Așa cum observau de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
hic et nunc, într-o clipă eternă. Totul este în mișcare, punctual, efemer. De altfel, poate că tocmai această labilitate a situațiilor, a opiniilor, a felurilor de a fi, poate că tocmai fragilitatea identităților pe care le suscită generează crispările dogmatice specifice dezbaterii, non-dezbaterii sau falsei dezbateri actuale. Și suntem copleșiți de cărți de institutori, de cărți de edificare, de cărți jurnalistice ale căror caracteristici comune sunt aerul de evident, de certitudine filistină și superficialitatea judecății. Ceea ce impune aceste multiple constrângeri
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
continui cu îndrăzneală. Orice idee autentică presupune curaj și necesită o atitudine fermă și decisă. În fața excomunicării care îl lovea, Spinoza nu înțelegea să răspundă cu proteste vane: rixas prorsus horreo, ci a bravat cu serenitate edictele inchizitoriale și ideile dogmatice 59. În acest sens trebuie să continuăm. Să continuăm să ironizăm doxa intelectuală, această jumătate de măsură a teoriei. Să rezistăm la ordine. Să refuzăm supunerea față de gândirea corectă intelectuală. În acest domeniu, să continuăm să defrișăm în jurul individualismului modern
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
depăși" toate relicvele unui obscurantism retrograd nu mai suscită o adeziune fără rezerve. Raționalismul, moștenitor al marii filosofii a Luminilor, este din ce în ce mai mult temperat, relativizat de alte viziuni asupra lumii. Și putem chiar să ne întrebăm dacă, în forma lui dogmatică, nu este pe cale de a deveni el însuși expresia unui obscurantism desuet. Astfel, progresismului care înmiresmează secolul al XIX-lea, acestui progresism ce explică lumea în totalitatea ei, poate nu este nepotrivit să-i opunem o gândire tradițională progresivă care
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
tradiționale. Astfel, activismului modern ofensiv față de sine (educație), față de natură (productivism), față de mediul social (politică) este pe cale să-i urmeze un raport de o cu totul altă natură. Un fel de dezangajare radicală. Astfel, brutalitatea conceptului, perceptibilă în închiderea sistemelor dogmatice ale secolului al XIX-lea, este înlocuită cu un relativism fundamental. Așa cum și vivacitatea diatribelor politice sau religioase (foarte apropiate unele de altele) lasă locul unui scepticism de bună calitate ce admite, de facto, că poate exista un pluralism al
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
căutare spirituală niciodată încheiată. Există vacuitate în atmosfera epocii. Con-simțire la lume ca loc matricial. Creuzet unde se elaborează un raport la celălalt punctat. Nu plinul rațiunii, ci vidul simțurilor. Interstițiul permițând, tocmai pentru că este "vid", primirea celuilalt. Înlocuirea certitudinii (dogmatice) selective prin îndoială, sursă a oricărei toleranțe. Aceasta permite atenția, în elanul teoriei fizice a relativității, la forța specifică relativismului, contra marii paranoia a universalismului occidental. Acesta din urmă este cel care a servit ca justificare rațională și legitimare morală
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
IV în 1215. Cu privire la sacramentul penitenței, Conciliul va afirma necesitatea ca fiecare credincios să își mărturisească păcatele în mod sacramental cel puțin o dată pe an. Aceasta face ca să se contureze din ce în ce mai mult ideea de spovadă frecventă. Din punct de vedere dogmatic, secolul al XIII-lea vrea să clarifice anumite chestiuni cu privire la materia și forma celebrării sacramentului reconcilierii. Treptat, se ajunge să se adopte categoriile metafizicii antice, în maniera în care „res” (materia) este „verbum” (cuvântul). Sf. Toma de Aquino va afirma
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
păcătoșilor din Joia Sfântă; c) în cazul spovezilor de urgență, în timp de război sau de eventuale pericole. În secolele următoare, atenția nu mai este îndreptată atât asupra formei de celebrare a sacramentului, cât mai degrabă asupra doctrinei, a analizei dogmatice cu privire la conținutul acestuia. O preocupare aparte se naște cu privire la căința interioară pentru păcatele comise, condiție sine qua non a primirii iertării. În timp ce unii considerau necesară o căință intensă și neîntreruptă, mișcată de caritate, alții susțineau suficientă existența unei căințe care
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
În anii 1960, Biserica se îndrepta spre celebrarea unui nou Conciliu, care va deveni de referință pentru viața și istoria sa. 2.3.3 Conciliul Vatican II Deși Conciliul al II-lea din Vatican nu a abordat teme cu caracter dogmatic, interesul său pentru pastorală, liturgică și viața Bisericii a inclus și o atenție particulară asupra sacramentului reconcilierii. Încă din primul document asupra liturgiei, Conciliul s-a exprimat în favoarea sacramentului reconcilierii, cerând să se revadă ritul și formulele penitenței, astfel încât „să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
adesea umbrit de teorii și descoperiri „științifice”. Acest lucru face ca omul să aibă nevoie și de argumente raționale pentru a se lăsa convins de elocvența și realitatea credinței. În confesional, preotul-confesor are nevoie de cunoștințe teologice, morale, canonice, liturgice, dogmatice, spirituale, dar și de cele de natură generală. Acestea, fiecare cu specificul său, îl ajută pe confesor să discearnă starea penitentului și să îl orienteze spre o moralitate corectă. De aceea, „preoții sunt îndemnați să-și desăvârșească în mod corespunzător
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
creației sale” și despre ”Zahei-Orbul”, romanul lui V. Voivulescu, pe care-l lecturase în manuscrisul oferit de doctoral-poet de seamă și romancier. Papadima a fost invitat să vorbească și de plurisemantica ouălor roșii. S-a onorat pasional, cu final: “Oul dogmatic”al lui Ion Barbu, poetul esențial cunoscut de toți liceenii și ca axiomatician dar mai puțin cunoscut ca legionar de simțire. La fereastră întotdeauna, scrie Papadima, asculta discret un tânăr gardian care făcea liceul la fără frecvență și nu l-
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
acela cinstește locașul Sfântului Duh. Deși ceea ce zugrăvește un artist este numai un înveliș, acest înveliș este totuși 10 sfințit și transfigurat de Duhul Sfânt. Icoana este o carte despre credință. Prin limbajul liniilor și al culorilor ea descoperă învățătura dogmatică, morală și liturgică a Bisericii. Specificul icoanei bizantine este că nu ești tu cel care privește, ci Hristos pictat în icoană este Cel Care te privește. Ea este cerul și totul este la picioarele ei, oriunde ne aflăm suntem sub
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
se manifestă această criză? Este un a-și lua rămas bun de la certitudini; este abandonarea oricărui fundament pentru a naviga spre necunoscut, fără nici un sens, ba mai mult liberi în sfârșit de strânsoarea sensului. Gândirea modernă cunoscuse alternativa dintre raționalism dogmatic și scepticism, amândouă variante ale raționalității „forte”; propu-nea totul sau nimic. „Gândirea slăbită”, în schimb, deși nefiind sceptică, refuză să-și pună problema adevărului ca fiind deci-sivă. Așa cum a scris Nietzsche, „lumea adevărată a devenit o poveste”. a) Lumini creștine
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ale acestora care, cu timpul, s-au integrat procesului cultural favorabil al monoteismului creștin. Analiza materialului arheologic, abundent, descoperit în cadrul sitului, i-a determinat pe unii istorici să considere vitalitatea credinței creștine de la Tropaeum Traiani, ca fiind indiferent de disputele dogmatice - apanajul unor colectivități care au durat în piatră, cărămidă și mortar impunătoare locașuri de rugăciune. Efectuarea unor săpături arheologice, între anii 1891-1909, sub conducerea lui Grigore Tocilescu (1850-1909), George Murnu (1868-1957), Gustav V. Kube (1884-1918) ș.a., au dus la descoperirea
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
îndemînă, a trebuit să născocească eretici; puțină cenușă mirosind a carne arsă era tocmai ce trebuia pentru a le reaminti tuturor că adevărul e unic și că toate celelalte adevăruri vor fi măcelărite. Ce au fost rugurile? Crime ale purității dogmatice. Căci dogmele, când au devenit fanatice, nu s-au mai mulțumit să-și combată adversarii; au preferat să-i extermine. O istorie a credințelor e volens, nolens, și o istorie a cimitirelor; acolo trebuie să-i căutăm pe cei care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndemână, a trebuit să născocească eretici; puțină cenușă mirosind a carne arsă era tocmai ce trebuia pentru a le reaminti tuturor că adevărul e unic și că toate celelalte adevăruri vor fi măcelărite. Ce au fost rugurile? Crime ale purității dogmatice. Căci dogmele, când au devenit fanatice, nu s-au mai mulțumit să-și combată adversarii; au preferat să-i extermine. O istorie a credințelor e volens, nolens, și o istorie a cimitirelor; acolo trebuie să-i căutăm pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca Mihai să fie ucis; nu a fost o chestie bruscă, după moartea sa. — Da, dar biserica este o chestie asemănătoare partidului comunist. Tatăl tău a Încercat să se apere Împotriva misticismului lui Telescu, căutînd refugiu Într-o altă structură dogmatică, ideologică, dar unde s-a raliat din nou cauzei naționaliste, rasiste. — Și ce-i de făcut, Jackie? Tu Îl cunoști pe judecător, pe primar, Îi știi pe toți. Putem să-l scoatem și să-l facem să Înțeleagă că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Diferența dintre mediul de formare academică al lui Maiorescu și cel al lui Mihail Dragomirescu dă măsura unei schimbări de paradigmă: între atmosfera culturală dominată de pozitivism și atmosfera postromantică marcată de spiritul nietzscheano-wagnerian al Decadenței, distanța este marcată. Postjunimistul dogmatic va deveni, în deceniile care vor urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion Minulescu și - după încă două decenii - va conduce prima teză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize identitare majore a societății românești, confruntată cu avansul traumatic al modernizării industriale într-o țară cu populație covîrșitor țărănească și analfabetă, grevată de politicianism, cu o burghezie încă precară și preponderent alogenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca și adversarele ei tradiționaliste - pentru modernitate și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și Vielle-Griffin, iar versul liber e cultivat în ideea unei armonii ritmice superioare celei romantice. Lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
debutează” în Cugetul românesc, pînă la Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Jonathan X. Uranus ș.a., găzduiți consecvent în liliputana Bilete de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor care îl „curtează”. În aceeași perioadă, Guillaume Apollinaire, „critic de direcție” al noilor orientări plastice franceze (purism, orfism, futurism și, îndeosebi, cubism), pleda, la rîndul său, pentru „critica poeților”: „Critica poeților nu exista pe vremea cînd Gauguin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]