5,649 matches
-
traducător și autor dramatic. Este fiul Smarandei (n. Izașcu) și al lui Răducanu Voinescu, în 1800 sluger, în 1816 stolnic, mai târziu mare clucer. Ofițer de carieră (căpitan în 1830, maior în 1836, colonel în 1841), V. a fost aghiotant domnesc și a avut funcții militare importante: „ajutor al șefului oștirii”, „șef al ștabului oștirii”, „șef al ștabului domnesc”. În 1851 era printre conducătorii școlii militare înființate de domnitorul Barbu D. Știrbei. A îndeplinit și funcția de președinte al Tribunalului Militar
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
, Eufrosin (c. 1785, Nucșoara, j. Prahova - 10.XII.1858, Gura Motrului, j. Mehedinți), scriitor bisericesc. Fiu de țărani, P. (din botez Radu, iar după călugărirea din 1808 Eufrosin) a studiat la București, la Academia Domnească, între 1812 și 1816. Remarcându-se la cursurile de filosofie, a fost numit profesor la aceeași școală, condusă de Neofit Duca, de unde în 1818 se transferă ca profesor de geografie și religie la școala românească înființată de Gh. Lazăr. Trimis
POTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288988_a_290317]
-
privitoare la îndatoririle „politicești și duhovnicești” ale conducătorului țării. Prefața altui Triod, tot din 1631, dedicată protectorului Toma Zamoiski, aduce informații istorice despre Movilești, în context polonez. Cuvânt duhovnicesc (Kiev, 1645) este editarea în polonă a discursului ținut la nunta domnească de la Iași. Opera memorialistică a mitropolitului, redactată în slavona culturii medievale române, oferă bogate mărturii istorice și de viață confesională. Intervenția polemică în apărarea ortodocșilor suspectați de protestantism se reflectă în lucrarea Lithos..., tipărită sub pseudonimul Eusebie Pimen în 1644
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
grea. / Discretă, lumina / O sărută pe gură. // Pură și neagră, neagră și grea, / Mai neagră și dură, / Marmora neagră mereu e mai ea. / Și numai pe mine mă vrea” (Marmora neagră). SCRIERI: Decebal la Vadul lui Vodă, Chișinău, 1940; Porunci domnești..., Iași, 1941; Țară de martiri și de profeți, [Chișinău], 1942; Buciumă sângele, [Chișinău], 1942; Caravana luminelor, Iași, [1943]; Meleag străbun, Iași, 1943; Protiv. Verboten, Focșani, [1943]; Deocheatul, Lugoj, 1944; Ereditate, Lugoj, 1944; Vestala neagră, pref. Virgil Petrovici, Lugoj, 1945; Nu
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
al literaturii religioase. Pe seama acestui studios la Stambul și foarte atent cu „ieșirile” sale, al căror fast (ostentație barocă) îi impresiona pe târgoveți (Neculce descrie alaiurile spectaculoase și atent regizate: „Și era mândru și bogat, și umbla cu povodnici înainte, domnești, cu buzdugane și cu paloșe, cu soltare tot de sârmă la cai”), este pusă și tălmăcirea, prin 1661, a două scrieri catehetice atribuite lui Athanasie, patriarhul Alexandriei, în Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
zidit mănăstirea Mislea), construiește palatul și biserica Aulei din Târgoviște (oraș în care și-a stabilit capitala, deranjându-i pe turci) - „il palazzo del Principe è di molta grandezza”, va nota Franco Sivori - și îl înconjoară cu grădini, înălțând biserica domnească din incintă, unită cu palatul printr-o galerie pe piloni. Își surprinde însă conaționalii prin gestul exotic al căsătoriei pe care o face, în 1584, cu una dintre cele trei turcoaice aduse de la Stanbul; o creștinează întâi, botezând-o Stanca
PETRU CERCEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288802_a_290131]
-
de serdar, pătrunde în rândurile micii boierimi. Din 1826 până în 1852 va ajunge mare comis, vel spătar, vel agă, postelnic, vornic. La 1834 și, din nou, în 1838 e numit director al Departamentului Dreptății, în 1849 este membru în Divanul Domnesc, la 1854 face parte din Comitetul cercetării socotelilor și a bugetelor, ca director al Casei Vămilor, iar în 1856 ajunge prezident al Divanului de Apel. Având complexul unei ascendențe obscure, P. rămâne, în pofida ascensiunii sale, un nemulțumit. Nu întâmplător în
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
cuvântare”. În ceremonialul nunții, o. este semnalată la români din secolul al XVIII-lea. Cel mai vechi text al unei o. de nuntă este cel reprodus de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. O. care se rostea la nunțile boierești și domnești nu se deosebea de aceea întâlnită la nunțile țărănești. De cele mai multe ori lungimea textului făcea dificilă memorarea lui spontană, încât pentru a nu fi uitată, o. era transcrisă uneori de dascăli bisericești, de călugări și chiar de preoți. Așa se
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
toate popoarele romanice. Mai mici ca întindere, celelalte o. de nuntă fac loc în mai mare măsură improvizațiilor de moment. Predominantă rămâne nota de umor și de bună dispoziție pe care acestea le degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești a luat naștere o. domnească, creație retorică alcătuită într-un mediu cărturăresc, pe canavaua unor vechi obiceiuri populare. Acest tip de o. este influențat de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept model o. protocolare rostite la sărbători. Un creator de o. ocazionale a fost marele ban Văcărescu, tatăl poetului Ienăchiță Văcărescu. Spre deosebire de o. festivă, obișnuită la Curțile domnești și boierești, o. de nuntă conservă numeroase elemente poetice de o rară frumusețe. Surse: I. Păunescu, Orații populare, care în unele sate obișnuiesc a se zice la nunți, II, București, 1848; V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 363-364
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
de Florin Bucescu și Viorel Bârleanu, II, Iași, 1991, 51-97; Folclor vechi românesc, îngr. și pref. C. Ciuchindel, București, 1990, 135-210; Silvia Ciubotaru, Nunta în Moldova. Cercetare monografică, Iași, 2000, 209-301. Repere bibliografice: Gaster, Lit. pop., 487-489; Dan Simonescu, Orațiile domnești în sărbători și la nunți, CEL, 1941; Gh. Vrabie, Contribuții la studiul orațiilor populare, REF, 1947; Ion Apostol-Popescu, Studii de folclor și artă populară, București, 1970, 241-248; Ion Șeuleanu, Orația de colăcărie, SUB, Philologia, t. XIV, 1969, fasc. 1; Gheorghe
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
gradate și chiar cu un anume halou reflexiv, născut din sugestia forței care împinge eroii de la mărirea iluzorie, nestatornică spre moartea violentă, cuvenită oricărui uzurpator. Sunt reconstituite în detaliu, cu luxurianță cromatică, tablouri de epocă, sunt descrise case boierești, curtea domnească, obiceiuri, ceremonii, vestimentație. Stilistica nuvelelor dezvăluie cu adevărat un maestru. Bogăția lexicală, irizările cuvântului arhaic, fluența, muzicalitatea frazei, când maiestuoasă, când simplă, se întâlniseră arareori la prozatorii anteriori. Aristocrat și estet, O. are mereu tendința de a se delecta dând
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
nuanțate, cu lumini și umbre, umanizate, ale lui Constantin și Antioh Cantemir, Petru cel Mare ș.a. Nu lipsesc tablourile mai vaste, pline de dinamism și culoare, de o puternică sugestivitate plastică, pictate pe viu la desfășurarea unor nunți și alaiuri domnești sau a luptelor de la Stănilești. Fluiditatea povestirii, imaginile sunt obținute prin folosirea cu măiestrie a limbii vorbite, ale cărei virtuți expresive se concentrează într-un stil simplu, direct, plin de forță. Farmecul exprimării, modalitatea narativă, conținutul istorico-etic dar și general
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
în argint. Pentru mănăstirea de la Curtea de Argeș Neagoe a făcut importante achiziții de cărți, după cum probează un codex ce cuprinde omilii ale lui Ioan Hrisostom, dăruit în 1519. Un gust ales marchează produsele scriptoriilor epocii. Multe din hrisoavele alcătuite în cancelaria domnească s-au conservat, iar frumusețea lor face din aceste acte veritabile podoabe. Și tipograful Macarie, care își avea atelierul la mănăstirea Dealu ori, poate, la Bistrița, se străduia în chip deosebit atunci când lucra pentru voievod. Cărturarilor li se alăturau artiștii
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
special, care le recepta doar în funcție de timpul lecturii. Acest anistorism medieval (ce semnifica, în fapt, caracterul imuabil al dogmei creștine) nu putea fi compatibil cu platforma concretă, istoricește descriptibilă, de pe care voievodul își rostuiește încheierea gândurilor. Comunicând formulările privind autoritatea domnească drept rezultat al meditației pe marginea propriei experiențe politice (Dan Zamfirescu), el se identifică unui anume timp și avansează în a produce câteva schimbări. Sacralul vechilor autori bate în retragere în fața laicului, „înțelepciunea divină” se restrânge (nu mai covârșește, adică
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
din 1956, cu propriul nume). Se stinge lăsând pe masa de lucru manuscrisul cărții Introducere la istoria culturii românești, apărută postum, în 1969. În P., cercetător modern, înclinat să acorde prioritate instrumentelor științifice ce evită aproximările, autor al unor „monografii domnești” - Alexandru cel Bun (1932), Mihai Viteazul (1936), Mircea cel Bătrân (1944) - și al unor cercetări întemeiate frecvent pe izvoare inedite, unul dintre promotorii „școlii noi” de istorie (opusă orientării lui N. Iorga) grupate în jurul „Revistei istorice române”, cultura românească, cea
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
la București, dar avatarurile lui sentimentale, de altfel savuroase, nu contenesc, fiind legate de alte două neveste, pe care le conjură, disperat și zadarnic, să-i fie fidele. În 1842 realizează însă o performanță profesională: este orânduit protopsalt la Biserica Domnească de la Curtea Veche și profesor de cântări la Seminarul Mitropoliei. Mai mult decât atât, în 1843 ajunge proprietar de tipografie. Spirit deschis, pragmatic, energic, om sociabil și mereu dispus să îndrume pe cineva, P. face școală: adună în preajma lui numeroși
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
Ca și balada Corbea, a fost creată, probabil, în perioada târzie a feudalismului. Conflictul nu mai este de ordin etic, ca în balada de vitejie Miu Cobiul, ci social, caracteristic baladei haiducești. În cele mai multe variante acțiunea este localizată la „casele domnești” din București, unde un Ștefan Vodă benchetuiește cu „boierii sfatului, / Stâlpii Țarigradului, / Stâlpii împăratului”. Domnul dezvăluie slujitorilor planul său de a simula o vânătoare pe valea Cobiului (sau în munții Crinului), urmărind, în fapt, prinderea vestitului haiduc. Se conturează astfel
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
nu se sperie și plănuiește, la rându-i, atragerea domnului, prin viclenie, într-o cursă și pedepsirea lui. Îndelung comentat este episodul travestirii haiducului în cioban, motiv larg răspândit în literatura populară balcanică. Haiducul așteaptă la răspântia drumului sosirea alaiului domnesc. Acțiunea se precipită, intervine nota senzațională, menită să stârnească interesul crescând al ascultătorilor. Întâlnirea dintre domn și Miu este un moment esențial, care evidențiază istețimea și curajul haiducului. Cu multă abilitate, Miu înlătură bănuielile lui Ștefan Vodă și reușește să
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
dintr-o sută de copii de țărani doar doi-trei ajung să termine o facultate. Seminariile și facultățile teologice nășesc adesea profilul moral al carieristului cinic, șmecher și fără frică de Dumnezeu. Pomana săracului a devenit vila protopopului. În dosul curților domnești, hoții de cai s-au reciclat în traficanți de mașini. Criza ecologică - datorată și iraționalei exploatări a lemnului (pentru care geme pământul de sub mănăstirile Bucovinei) - așteaptă încă un diagnostic. Când ești plătit din bugetul public, ochiul nu vede și gura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Refuzând disciplina, acești fii ai Balcanilor preferă să contemple vremelnicia intangibilă a clipei: „Vai țigani, țigani,/ Gypsy și hitani,/ Fără cer și ani,/ Trec pe drum” (Șerban Foarță, Mica Țiganiadă). Se prea poate ca țiganii lăutari, chemați la atâtea nunți domnești, să fi predat românilor într-un potop de sunete lecția unei înțelepciuni ancestrale. Sunt multe zilele în care, prin muzică, românii - alături de confrații unguri sau țigani - au deprins gustul petrecerii. De la Romica Puceanu (1928-1996), Toni Iordache (1942-1987) sau Johnny Răducanu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nemiloasă exploatare. Situația s-a înrăutățit sub fanarioți (1711-1821). Pe lângă servituțile economice - care, de fapt, însemnau sărăcie lucie -, țiganii sufereau din cauza unui statut social inferior. Ei erau robi lipsiți de drepturi pe feudele boierești sau mănăstirești. Până la legea dezrobirii țiganilor domnești și mănăstirești dată de Mihail Sturza în Moldova (1844) și de Alexandru Ghica în Țara Românească (1845), nelegiuirile n-au cunoscut vreo împotrivire oficială. Zece ani mai târziu, țiganii vor cunoaște aceeași izbăvire în ambele provincii. Până la secularizarea introdusă de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înainte de a se face ziua”: cutremur la Iași, “mergând către răsărit și Munții Carpați”. Un înspăimântător cutremur a avut loc în anul 1738, în timpul celei de-a treia domnii a lui Constantin Mavrocordat, când au crăpat zidurile de la vechea curte domnească; case și biserici s-au dărâmat; lângă București, pământul s-a crăpat, formând o adevărată prăpastie. Despre acest cutremur, cronicarul Constantin Dapontes scria: “Miercuri, 31 mai, către orele 3 și jumătate din ziua, a avut loc la București un groaznic
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
au dărâmat; lângă București, pământul s-a crăpat, formând o adevărată prăpastie. Despre acest cutremur, cronicarul Constantin Dapontes scria: “Miercuri, 31 mai, către orele 3 și jumătate din ziua, a avut loc la București un groaznic cutremur de pământ. Palatul domnesc s-a crăpat în mai multe locuri și s-au dărâmat case; la țară, câteva mănăstiri au avut aceeași soartă, iar altele s-au crăpat. Într-un cuvânt, acest cutremur a fost așa de puternic, încât foarte puține persoane țin
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
s-a produs un cutremur de intensitate mică în Transilvania. Între anii 1763 și 1764 a avut loc un puternic cutremur, “când s-a prăbușit bolta clopotniței de la Mănăstirea Mihai Vodă și a îngropat sub ea pe ticălosul de bucătar domnesc, care - din porunca domnului Constantin Cehan Racoviță - a otrăvit pe cei doi frață, boieri de frunte, Ștefan și Barbu Văcărescu, tatăl și unchiul poetului Enăchiță Văcărescu”. Comentând această întâmplare, mulți boieri au pus-o pe seama divinității, care n-a uitat
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]