1,794 matches
-
turme nefericite, atrase de mirajul Mecăi. În general poemele sunt de dragoste ("Tauli"), cam prea lungi și cu prea multe și insistențe asupra manifestărilor, mai mult sau mai puțin senzuale. "Căci trupul ei mlădiu în vânturi/ Cu foșnet gingaș și domol/ Nu-nțelegea asemeni cânturi/ Cu trupul de simțire gol/ Se legăna mlădiu în vânturi." Alexandru Piru, în studiul său, subliniază lungimea poemelor lui Tudor George. "Legenda cerbului" cuprinde 504 versuri, iar al doilea volum, "Veverița de foc", se constituie într-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a cimitirelor în care morții dorm cu vișinii și cu prunii la căpătâi, unde iarba crește luxuriantă ca-n paradis, unde turmele pășeau înfricoșate de glasul poruncii în altă limbă. Un trecut de dureri ancestrale, ce făceau și "hora mai domoală", în cântecul lui Goga, concentrează această ritmică parcă stinsă în sunet de ecou de clopot, ce anunță vecernia și îngenuncherea Ardealului. În 1973, "Imnele" devin ale bucuriei, ele sunt "lumină din lumină", cum ne spune poetul, trecând printr-un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
smirnă și a omenie/ Miroase-a-înviere și-a curat/ Miroase-a om scăpat în veșnicie." În volumul citat, satul se apropie însă mai mult de Goga și de Coșbuc decât de Blaga. Misterul blagian este îndepărtat, peste oameni plutește o lumină domoală, "lumina lină", lumina unei înțelepciuni de inițiați, de aceea sărbătoarea și iubirea stau sub semnul echilibrului și al înțelepciunii. Sărbătoarea este pentru poet prilejuită de adunare, de strângerea la un loc, asemenea marilor sărbători ale vechilor greci. Întoarcerea poetului este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna labilis" și "vanita-vanitatum". Tiparele sunt generale, poetul le adaugă nuanțe, dându-le noi dimensiuni amplificate de tonul elegiac viața noastră la început mai domoală,/ apoi tot mai încruntată./ Pentru că nu este nici un fir de timp,/ Trebuie căutate alte dimensiuni". O tristă reținere, o permanentă retușare a existentei îl chinuiește. "Ne trezim cu deșteptătorul./ Îl punem și în ceai/ Să ne sune când ajungem la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ei, spre natura compensatorie a actului prin care personajul recunoaște semnele erorii în care a trăit. Ordonanța nu-l înțelege de la primele momente: "Petre, Petre, fratele meu...nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: Doamne-ajută..." Revelator pentru eroul însuși, sentimentul identitar se manifestă ca iluminare. Notăm prima apariție a semnelor nou găsitei căi, aceea care unește trăirea în adevăr și eliberarea de tulburările fără răspuns. Pentru Bologa, aceasta este, cu o terminologie care
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Fribourg: Tête de martyr sans nom." Se adaugă imaginii serenității (ca într-o ironică răsturnare / repetare a motivului horațian beatus ille...) regăsirea locului (pre)destinat lui, păstrat într-o lume posibilă, arătată doar gîndului său casa Elenei: "Casa frumoasă, luxul domol, ordinea odihnitoare și profilul neted al Elenei, toate i se păreau destinate lui. Era un rai regăsit (...) se simțea acum un amant mistic." Întreaga situare a Elenei, solidară în acest fel cu spațiul existenței ei, poartă semnele investiturii erotice. Aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
îl privește disprețuitor pe Mircea cel Bătrân, numindu-l "ciot" și "moșneag". Acesta din urmă propune o altă viziune a istoriei, amintind că este "domnul Țării Românești", vorbește despre "iubirea de moșie" care este ca un zid în fața cotropitorilor. Discursul domol al lui Mircea cel Bătrân aduce în prim-plan un fapt relevant: mulți au venit la noi în țară "de-au cerut pământ și apă", dar "cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ". Tensiunea dramatică este întreținută
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nimeni nu merita să-i asculte gândurile", se adresează unui interlocutor imaginar, un interlocutor ideal. Pe Ilie Moromete îl părăsesc fiii, dar și iluzia unui timp benefic, pe care altădată părea că îl stăpânește. Dacă la început glasul lui era domol ("glasul lui picură liniștit și încet"), mai apoi "glasul lui devine turbure și însingurat". Tulburarea e un semn că vechea orânduială se sfârșea. După conștientizarea sentimentului de vinovăție față de Niculae care a luat premiul întâi, după fuga băieților, Ilie Moromete
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
recunoașterea unui imperativ social, a unei priorități absolute: înnobilarea prin cultură a unei societăți rămase în urmă datorită vicisitudinilor istorice. "Când am văzut că studenții scriau nam într-un cuvânt, am înțeles că țara noastră trebuie s-o lase mai domol cu filosofia... Ce Kant! Ce Spencer! Ce Comte! Gramatica și logica elementară întâi de toate", va mărturisi Maiorescu mai târziu. S-a ocupat el însuși de gramatică și logică, a fost pedagog aproape un demisecol, profesionist al justiției tot atâta
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cu umerii largi, cu statura dreaptă și bine legată, cu trăsături puternice tăiate în planuri mari și aspre, dincolo de care sălășluia însă - intr-un plăcut și surprinzător contrast - un om timid și modest, cu o sensibilitate genuină, cu o fire domoală de moldovean autentic, dedat întru totul contemplației și visării, dar nelipsit de voința și perseverența necesare obiectivării în actul complex și dificil al creației artistice. La data înscrierii sale, Școala de arte din Iași se mai afla încă sub influența
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
o mare varietate de atitudini, gestica lor fiind simplă, firească, lipsită de ostentație. Siluetele acestora descriu adeseori curbe armonioase care se intersectează și se combină între ele, animând și dinamizând scenele cu euritmiile lor, în cadențe mai alerte sau mai domoale, în funcție de specificul acțiunilor la care participă personajele. În aceeași manieră sunt compuse și scenele de muncă din interioarele industriale, cum ar fi, bunăoară, cele executate sub genericul Metalurgiști la Zlatna, precum și compozițiile de inspirație istorică, abordate sporadic de artist, dar
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
de vedere care se poate susține. Oniricul și orficul au fost delimitate de multă vreme ca perimetre ale poeziei... Dar atunci revii la lipsa de conținut. Visul și muzicalul sunt pură incoherență. Mă privea cu o adevărate oroare, și explica domol: Nu... Nu... Nici chiar așa... și căutând mereu: Există indivizi cari au anumite vise, un fel de realitate transfigurată. Ca viziunea unei supralumi... Nu știu dacă e construită numai cu elemente din realitatea normală, sau e viziunea unui alt plan
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
luceau (Corabia înaltă). Se mai pot cita următoarele formule leopardiene, ce conțin adjectivul dolce: blândă / vale a Haranului (Imn patriarhilor, vv. 80, 82) și copilă încântătoare / plăcută vederii (Dragoste și moarte, vv. 10-11) cu calificativul postpus numelui iar la Quasimodo: domoala / revărsare a sângelui (Fir tot mai scurt). La fel de interesante se dovedesc a fi contextele centrate în jurul calificativului oscuro: obscur / fir de nisip (zis lume) (Ginestra sau floarea deșertului, vv. 190 191) și a vieți-mi goale / obscure (Amintirile, vv. 85
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sau ale îndepărtării de trecut poartă amprenta cantului, iar liniștea aparține clipelor de tainica prefacere și este semnul distinctiv al stării primordiale fericite sau al morții, atunci când nu marchează lipsa dialogului dintre om și natura. În versurile ambilor poeți, sonoritățile domoale de odinioară, glasurile celor dragi, zgomotele casei părintești, vocea drumurilor sau a femeilor ce țes apar în contrast cu nefericirea golita de sunete din prezent. Cele două pălețe de conotații semantice ale termenului quiete, cea leopardiană, respectiv cea quasimodiană se mai suprapun
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
contact între experiență descrisă de creatorul romantic în Viață solitara și imaginea quasimodiană amintită: Din când în când m-așez pe-un dâmb, la malul / însingurat al unui lac, de frunze / încununat și plante taciturne. / În el, în crucea-amiezii-și oglindește / domoala față Soarele. Sub boare / nici frunzele, nici iarbă nu tresaltă, / nici valuri unduind sau cânt de greieri, / bătăi de aripi fâlfâind prin ramuri, / zumzet de fluturi, glas sau frământare, / nimic n-auzi, nu vezi nimic. Pe maluri / înalte liniști străjuiesc
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
furtunii (vv. 50-53) unde reprezintă un element descriptiv dinamic al naturii ostile, dar și în Fragmentul XXXIX, întâi ca prim semn al dezlănțuirii stihiilor (v. 38), apoi că manifestare a extremei violente a acestora (v. 57), în final că suflu domol al atmosferei de liniște de dupa furtună, ce anunță tema centrală a viitorului cânt Liniștea după furtună.341 Păstrând aceeași tușa de manifestare energică a ostilității naturii, vântul este în Imn Patriarhilor semnul maniei cerului: Pribeag, gonit de spaime, ucigașul / fugind
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe sunt trăite în spații geografice foarte personale: colina leopardiană și Tìndari cea domoala. În vreme ce în Infinitul foșnetul vântului, imagine centrală a construcției lirice, este ancorat în prezent, Quasimodo îl plasează în interiorul amintirii și la finalul experienței tainice, plăcute: vânt adânc m-a răscolit. Alteori poetul ermetic își dorește să se contopească cu adierea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Fiind un dat acceptat ce ținea mai degrabă de universul intim al fiecăruia, solitudinea lor autoconfesivă nu genera revoltă și putea fi uneori utilizată că zid de apărare ridicat în jurul propriei liniști și slăbiciuni.373 Deși creionat în tonuri mai domoale decât cele romantice, sentimentul amintit, în ipostaza să din Și pe data e seară, se înalță la un grad de generalitate ce îi conferă o greutate remarcabilă. În viziunea ambilor autori abordați singurătatea absolută are un orizont vast și afectează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai tineri, mai generoși, gata să dam din prinosul de bunătate numai să fi fost cine să-l primească și completam tabloul primăverii cu amintirea păstrată În urechi a cântecelor păsăretului chemându-și perechea. La amiază era o vară mai domoală. Ca să nu pierdem “anotimpul” de câteva ore ne-am dus la plajă și ne-am aruncat În bazinul de afară cu apă Încălzită. Ne-am răsfățat În nisip și În razele soarelui acum calde, dar prea repede trecătoare. Ne-am
Iarna îm Florida. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1526]
-
chiar unele din propriile opere: "puf bogat, moale și dulce"; "nebună, săltătoare, zglobie"; "ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți"; "dulce și acră, acrișoară și dulceagă"; "o gospodină bătrînă, cinstită, harnică, vioaie, cuminte, neobosită și neodihnită"; "o doină jalnică, molatică, domoală, pătrunzătoare"; "valea-nverzită, înflorită și smălțată"; "micșunele, galbene, roșii, albastre, pestrițe"; "apă proaspătă, rece și curată"; "un miros îmbătător, adormitor, omorîtor de dulce"; "casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule"; "soarele de primăvară, mîndru, mare, aprins, rotund"; "moșul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și smălțată"; "micșunele, galbene, roșii, albastre, pestrițe"; "apă proaspătă, rece și curată"; "un miros îmbătător, adormitor, omorîtor de dulce"; "casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule"; "soarele de primăvară, mîndru, mare, aprins, rotund"; "moșul bătrîn, cuminte, liniștit, înțelept, domol..." Peste ani, Mateiu recuperează modelul și îl pune de acord cu gustul unui veac revolut dar și cu estetismul aristocratic ce supraviețuiește în modernitate așa cum a demonstrat-o în ai săi Craii de Curtea-Veche, marcînd enumerările inclusiv cu acea celebră
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
dar nici chiar așa!), cât și cu o prepoziție care cere acest caz (îl știam contra aranjamentelor - ambele exemple sunt după V. Hodiș, art. cit., II, p. 140). Atributul circumstanțial exprimă diferite nuanțe circumstanțiale: modală: O mie de neamuri,plecate, domoale,te caută n ceruri.; cauzală: Horia, speriat, vru să iasă pentru a da ordine.; temporală: Rămasă singură, Ana băgă de seamă că libertatea pe care o lăsa altora nu i-o precupețea azi nici ei nimeni.; condițională: Îmbrăcat în cojoc
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
de nestăvilit, asemeni fenomenelor naturii; 71 p. 190, r. 14 15 : „Golătatea înconjură, iară foamea dă de a dreptul”necesitățile nutritive nu pot fi evitate sau neglijate asemeni altora; r. 27 28 : „Vorba dulce mult aduce” spiritul calm și vorba domoală dau rezultate mult mai bune într-o discuție decât violența sau duritatea limbajului; p. 191, r. 11 12 : „Un nebun arunc-o peatră în baltă, și zece cuminți n-o pot scoate” o vorbă spusă fără cuget nu poate fi
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
cel mai scump. Atunci Enkidu, S-a săturat cu pîinea ce i-au dat Abia ieșită caldă din cuptoare, Și șapte vase a băut de vin. Prindea puteri și mintea-și ascuțea Și-obrajii îi simțea cum i s-aprind. Domol, pe urmă, își întinse mîna, Și, mîngîindu-și lîna trupului, Ca oamenii și-o unse cu ulei, Tînjind și el ca să le fie asemeni. Iar cînd, apoi, se-nvesmîntă în straie, Se-nfățișă la chip ca un bărbat. Era un semn de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
iar câte o rafală ne izbea nemilos. Ne uitam îngrijorați unul la altul, căci pe așa o vreme, adio pescuit. Odată cu noi, s-a dat jos din tren și moș Bâcu, un bătrân înalt și uscățiv, care, cu o voce domoală și liniștitoare, ne-a spus: - Haideți, domnilor, în gară, că nu-i de pește pe astă vreme. Nu vedeți ce urgie s-a stârnit? - Bădie, dar cu locurile noastre de pescuit cum stăm, le mai găsim libere? - N-aveți nici o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]