2,407 matches
-
într-o carte de lectură, cerută de Titu Maiorescu. Dintre scriitorii americani cu siguranță au fost citiți Edgar Poe, Harte și Mark Twain. În ziarul ,,Timpul" el amintește adesea de scriitorii francezi vechi și contemporani, îl prețuia pe Molière, cunoștea dramaturgia lui Racine și Corneille, selecta sentințe din La Rochefoucauld, La Bruyère și Voltaire, în articole politice cita în franceză idei din Montesquieu și d'Alembert. Manuscrisele poetului conțin referiri cu privire la lecturi și din alte literaturi: poetul danez Holberg, dramaturgul norvegian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
reprezenta încă un spațiu spiritual pentru comunitate și pentru oaspeți de oriunde. (Preot Dumitru MERTICARU) Copilul se poate naște și-n câmp. Ceea ce contează e unde găsește un adăpost. Or, instituția Teatrului Național, cu programul ei cultural de promovare a dramaturgiei române, a fost întemeiată la Iași, în 1840, de V. Alecsandri, C. Negruzzi și M. Kogălniceanu. Nimeni nu va găsi, în documente, nici o altă zi de naștere a Teatrului Național. După cum nimeni nu va putea să-i mute de la Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
la Festivalul de Literatură „Tudor Arghezi” - Târgu Jiu, pentru manuscrisul volumului Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana (1999), Premiul Național pentru debut editorial în proză la Festivalul Național „Al. Odobescu” (1999), Premiul al II-lea pentru dramaturgie, acordat de Ministerul Culturii (2000), Marele Premiu pentru dramaturgie, acordat de Fundația „Camil Petrescu” (2000). În romanele Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi și Circul nostru vă prezintă: (2002), ca și în culegerile de proză scurtă Lumea văzută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290145_a_291474]
-
manuscrisul volumului Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana (1999), Premiul Național pentru debut editorial în proză la Festivalul Național „Al. Odobescu” (1999), Premiul al II-lea pentru dramaturgie, acordat de Ministerul Culturii (2000), Marele Premiu pentru dramaturgie, acordat de Fundația „Camil Petrescu” (2000). În romanele Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi și Circul nostru vă prezintă: (2002), ca și în culegerile de proză scurtă Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana (2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290145_a_291474]
-
Achilina ; Anghel, din lumea celor vii, Antipa, din planul neființei, alcătuiesc un cuplu, cel de-al doilea fiindu-i fiu și frate - simultan - primului. Antipa dialoghează cu dublul sau sau cu Silvia Racliș, replicile fiind, uneori, generate de situatii din dramaturgia consacrată, influența a intertextualității postmoderniste. Personajele se metamorfozează continuu, polaritățile bine/rău schimbându-se ori fuzionând: ,, Anghel ridicând capul din cocoașă crescută pe neașteptate în spatele lui. Ochi omenești, uluiți omenește în orbitele unui om, ochii unui om viu.” între textul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
publicistică” pentru câtăva vreme, când a reapărut, de astă dată ca dramaturg francez, aceasta s-a întâmplat, schimbând ce e de schimbat, într un spirit asemănător cu al lui Nu și, fatalmente, cu reacții asemănătoare. Eugène Ionesco a irupt în dramaturgia franceză în același chip șocant și scandalos în care Eugen Ionescu se manifestase la 25 de ani în critica românească - sub semnul lui nu, al lui anti. Un comic burlesc împins la extrem, mai exact o comicărie trasă de păr
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
capul locului că asemenea producții nu merită altceva decât o ridicare de umeri. Apoi, mulțumită lui Anouilh, lui Queneau, lui Paulhan, urmați de Serge Doubrovsky, P.A. Touchard, Jacques Lemarchand, chiar și Elsa Triolet, s-a înțeles că Ionescu aducea în dramaturgia franceză o primenire salutară. „Anti-teatrul” ionescian reprezenta implicit, uneori explicit, o agresiune contra stilului franțuzesc al comediei, briliantă, grațioasă, ambiguă, care, de la Marivaux sau Beaumarchais a mers subțiindu se, până la un Alfred Capus, astăzi uitat, și apoi la, de pildă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
avea o frenezie a jocului dusă până aproape de paroxism. Cu temperamentul său patetic, se lăsa furat cu ușurință de o manieră retorică, exaltată. Prin excelență interpret de melodramă, deși nu a evitat partiturile de comedie, a abordat mari roluri ale dramaturgiei universale (Hernani, Kean, Don Carlos, Ruy Blas, Faust), fiind primul interpret, la noi, al lui Hamlet, ca și al lui Răzvan, din piesa lui B. P. Hasdeu. Stăpânit de ideea unui teatru edificat pe baze sigure, așezământ privilegiat și important
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288705_a_290034]
-
-V. este și autoarea studiului monografic Anna Roth-Cobilovici. 40 ani de activitate artistică și a albumului de artă populară românească Izvoade strămoșești (1911; Premiul Academiei Române), publicat pentru străinătate în condiții grafice excepționale. Activitatea de prozatoare este dublată de preocuparea pentru dramaturgie. Dintre numeroasele piese de teatru, scenete, prelucrări și traduceri, puține au văzut luminile rampei: Prințul cu două chipuri (1937), Garden-Party (1938), După bal (1939) și Afin și Dafin (1951). Câteva texte au fost difuzate la radio, ca Derbyul (1939), Ramuncio
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
fântânilor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de poștă (1983), Unde ești? (1987), Cafea neagră (1989), Fir de nisip (1991), Dansul timizilor (1994) și Semințele mărului oprit (1998), autorul cultivă un vers clasic, tradițional, sugestiv. F. contribuie la dezvoltarea poeziei și dramaturgiei pentru copii prin numeroase cărți, între care Casa fiecăruia (1980), Cenușar-Voinicul și Cenușăreasa-Mireasa (1981), Facă-se voia ta, Sfârlează! (1985), Colacul-marele, frate bun cu soarele (1988) ș.a. Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au fost montate în câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287000_a_288329]
-
Mitică generos, inocent, încolțit de rude, prieteni, colegi, pus să intervină pe lângă forurile administrative în chestiuni delicate, un individ, în fine, de care abuzează toți și, din această pricină, este mereu pe drumuri și, firește, mereu intră în încurcături tragicomice. Dramaturgia lui B. prezintă niște indivizi buimăciți, ca și eroii lui I. L. Caragiale, de cuvinte. Numai că, în epoca totalitarismului, cuvintele sunt folosite mai ales pentru a ascunde gândurile, nu pentru a le comunica. Limbajul este, în consecință, fie duplicitar, fie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
241-244; Constantin, Prozatori-critici, 88-92; Iorgulescu, Rondul, 128-131; Ungheanu, Arhipelag, 147-150; Oprea, Incidențe, 96-102; Titel, Pasiunea, 130-132; Raicu, Critica, 148-152; Ungureanu, Proză, 221-223; Raicu, Practica scrisului, 268-271; Cubleșan, Teatrul, 165-176; Cristea, Faptul, 235-240; Cocora, Privitor, III, 143-144; Diaconescu, Dramaturgi, 61-67; Faifer, Dramaturgia, 19-30; Dimisianu, Lecturi, 191-195; Dobrescu, Foiletoane, III, 108-113; Ghițulescu, O panoramă, 189-197; Simion, Scriitori, III, 415-434; Silvestru, Un deceniu, 267; Ungureanu, Proza rom., I, 644-655; Ștefănescu, Prim-plan, 183-190; Dimisianu, Subiecte, 129-133; Fevronia Novac, Sentimentul contemporan al tragicului, RL, 1991
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
din București. Specializat în teatrologie, atent la manifestările fenomenului dramaturgic contemporan, S. a publicat - în periodice și în volume - numeroase eseuri vizând în special arta spectacolului și impactul sociologic al reprezentațiilor teatrale, dar cuprinzând, în context, și consistente referiri la dramaturgie și la componenta literară a teatrului. A coordonat volumul Horea Popescu - creator de spectacole memorabile, reformator al teatrului românesc (2002). Debutul editorial al lui S. e reprezentat de culegerea de convorbiri intitulată Fața văzută și nevăzută a teatrului (1974), care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289419_a_290748]
-
etc. Toate sunt tratate nu în mod „tehnicist” , ci eseistic, deseori într-o alternare incitantă a unghiurilor de vedere, printr-o procedare sincretică, așa cum, de altfel, e și domeniul investigat. Nici dimensiunea literară a teatrului, fie că e vorba de dramaturgia clasică ori de textul contemporan, nu este neglijată. Cartea probabil cea mai consistentă este Clasicii nu vor să îmbătrânească (1983). Lui I. L. Caragiale și lui Camil Petrescu le sunt alocate, în economia volumului, ample secțiuni (Caragiale - contemporanul nostru, Camil Petrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289419_a_290748]
-
grabă, „nenea Jean”, Mihai Drăgan și Petru Zugun. Evenimentul „Zilelor Culturii Călinesciene”, de unde se întorceau, a fost împăcarea dintre Al. Piru și Marin Sorescu. Profesorul l-a declarat pe acesta „poet european”. Cei doi au stat alături la simpozionul de dramaturgie, unde Piru a vorbit cel mai mult tot despre Sorescu, deși lîngă el era și D.R. Popescu, pe care chiar l-ar fi ironizat pentru influențele străine în ceea ce a scris. „A fost magistral!”, mi-a subliniat Mihai, solicitînd din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
actuală următoarea „poruncă verlainiana”, tradusă astfel de Macedonski: „Cine gîndul nu-și trădează / Nu oftează!”(Opere, II. Poezii, EPL, 1966, p. 51). O notez „pro memoria”, deși mă îndoiesc că mă voi putea ține de ea. Ciudată mai e uneori dramaturgia visului. Noaptea trecută, de pildă, interlocutorii mei aveau replici lungi, pregnante ca înțeles. Cine, de fapt, vorbea în creierul meu? Cum se încheagă aceste adevărate discursuri? *Dovada neliniștii în care trăim e ușurința cu care prind zvonurile. Se zice, de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
regizorul de teatru, Lucian Pintilie, regizorul de film, la Mircea Iorgulescu, criticul literar, avem o întrebuințare a operei lui Caragiale ca instrument antitotalitar, ca demistificare și decon- strucție a mecanismelor și strategiilor de aservire și coerciție ideologică ale regimului comunist. Dramaturgia shakespeariană și tragedia greacă și latină au fost nu odată utilizate în același mod pe scenele românești, însă opera lui Caragiale ni se adresează direct, pe românește, în sensul cel mai profund al termenului. Acest tip de utilizare implică un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Muthu sesizează complicațiile care decurg din „actualizarea” lui Caragiale, adică scoaterea sa din cercul securizant al „clasicismului” canonic. În plus, Mircea Muthu se referă la acea „actualizare” particulară care deformează viziunea asupra întregii opere așezând în fața ei lentila deformatoare a dramaturgiei caragialiene. Comediile sunt sursa inepui- zabilă a contemporaneizării lui Caragiale. dacă facem abstracție de geniul lui Caragiale, care l-a clasicizat, atunci urmează întrebările pe care secolul nostru, secolul nou aș zice, trebuie să și le pună, ca, de altfel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
inserare în economia societății cu care era contemporan, opera sa se dezvoltă pe patru axe. De altfel, în cartea sa, Caragiale și Caragiale, Florin Manolescu a deconstruit cu acribie „jocul cu mai multe strategii” al autorului. Prima este cea a dramaturgiei, din care se detașează o piesă, O scrisoare pierdută, marea reușită care-l impune pe Caragiale drept principalul comediograf al epocii. Cealaltă comedie, O noapte furtunoasă, deși nu se ridică la nivelul Scrisorii pierdute, este totuși în măsură să releve
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
strației lui Radu Stanca care ne situează într- un spațiu polemic frecventat cu asiduitate și ulterior, și unde speci- ficul național este opus universalului. Scopul esențial al lui Radu Stanca a fost să „ridice” comediile lui I.L.Caragiale de la nivelul dramaturgiei naționale și al teatrului de sorginte populară la cel al dramaturgiei universale unde se află și Molière, model exemplar și termen de comparație prestigios sau cum preciza Milan Kundera cu privire la o serie de scriitori și compozitori cehi, de a-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
frecventat cu asiduitate și ulterior, și unde speci- ficul național este opus universalului. Scopul esențial al lui Radu Stanca a fost să „ridice” comediile lui I.L.Caragiale de la nivelul dramaturgiei naționale și al teatrului de sorginte populară la cel al dramaturgiei universale unde se află și Molière, model exemplar și termen de comparație prestigios sau cum preciza Milan Kundera cu privire la o serie de scriitori și compozitori cehi, de a-l extrage pe Caragiale din „micul context”. Și aici scriitorul operează maniheic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
considerații despre polemica celor doi privind tragedia și comedia le au și Ov.S. Crohmălniceanu și Klaus Heitmann în Cercul literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane . Criticul observă orientarea către tragic a lui Ion Negoițescu, absența tragediei din dramaturgia națională fiind una din chestiunile pe care le dorea rezol- vate prin implicarea cerchiștilor și în special a lui Radu Stanca. A nu se uita că atras de proiect și Ștefan Augustin- Doinaș scrie o unică tragedie, Brutus, publicată ulterior
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-adevăr majoră.” Vizând o funcție eticist-pedagogică, așa cum o relevă și Virgil Nemoianu, esteticul devine un model social conform idealului schillerian. Apropierea de tragedie sau reevaluarea comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de spritualitate românească. Caragiale nu încape în această ecuație, pentru că Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de spritualitate românească. Caragiale nu încape în această ecuație, pentru că Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să permită translațiile culturale din sfera modelelor. Ștefan Augustin-Doinaș oferă ocazia unei retrospective a polemicii cerchiste având ca subiect dramaturgia lui Caragiale. Poetul repune în discuție „Modelul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să permită translațiile culturale din sfera modelelor. Ștefan Augustin-Doinaș oferă ocazia unei retrospective a polemicii cerchiste având ca subiect dramaturgia lui Caragiale. Poetul repune în discuție „Modelul Caragiale” ca „anti-model”, din perspectiva unei formații culturale specifice ardelenești, care exclude neseriozitatea balcanică. Presiunea mediului formativ, un anumit ethos țărănesc nu se poate acomoda cu urbanitatea laxă, onctuoasă a miticismului și explică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]