5,880 matches
-
accesul pe podul care, deși nu era o operă de artă, părea a fi foarte solid. Prinse în scoabe puternice, grinzi masive de lemn erau fixate pe piloni groși înfipți undeva în pereții ravenei. Peste acestea, calea de rulare din dulapi dubli, se pierdea în ceață. O balustradă rudimentară din scânduri negeluite se ridica la marginea acesteia. Inspectorul se strecură pe sub ea și se opri pe pod. Privi încă o dată cu atenție în urmă, dincolo de poartă. Nimic nu părea în neregulă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de amenințarea din peștera de sus, de pe platou. Până aici, totul era clar, mai departe însă lucrurile nu mai erau la fel de simple. Cine, mai exact ce era acolo în întuneric? Se hotărî pe loc. Cu pași mari, se apropie de dulapul metalic din colțul încăperii. Deschise ușa grea și scoase dinăuntru un pistol mitralieră Kalashnikov. Era arma lui preferată, o cunoștea foarte bine, calibru mare și suficient de precisă. Din compartimentul de alături luă două încărcătoare. Unul îl montă imediat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor, lista mîncărurilor și a băuturilor. Urmează apoi o Întrerupere de cinci luni, Între noiembrie și mai, cînd tînăra pereche se instalează la Belgrad, după care se ajunge la aranjarea camerelor, mobilarea, prețul mașinii de gătit, al patului și al dulapului, ca și acea atmosferă intimă, identică și totodată atît de diferită, Într-o Împrejurare asemănătoare. Căci - și acesta cred eu că este mesajul celor care au Întocmit Enciclopedia - niciodată nu se repetă nimic În istoria ființelor umane, to ceea ce pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținînd În mînă o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii-i priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ura și moartea, atunci el măcar Înlăturase amenințarea groaznică care s-ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru În fața ochilor privirea Îngrozită a unei fetițe din Odessa. Cu capul ițit de după ușa dulapului unde Încercase să se ascundă, părînd Împietrită, deși mai respira. În oglindă, ca-ntr-un citat, se vedeau cadavre mutilate, bucăți disparate de mobilier, oglinzi, samovare, lămpi zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfîșiate, Încît strada părea acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ele conțineau aluzii periculoase, care În acea „vreme a lupilor“ te expuneau riscului fatal, chiar dacă acele texte erau sortite literaturii de sertar. Citind comentariile doamnei Nina Roth-Swanson - scuzați-mă, dar În mod involuntar mă ciocnesc de dînsa ca de un dulap pus În mijlocul camerei - ca și interpretarea dată lui Moise, ca fiind „Întruchiparea urii refulate a părintelui rabin, a părintelui tiran“, rămîn siderată, cum s-o fi simțit doamna Nina Roth-Swanson În Rusia „sub cerul nemilos al bătrînului și blajinului Moise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
hoteluri de provincie, camere cu chirie colcăind de ploșnițe. Îmi amintesc, dacă am dreptul să-mi amintesc, tulburarea cînd, pentru prima oară, ne vom amesteca lucrurile de-a valma Într-un hotel din Baku: hainele ni se vor Împreuna În dulapuri, pe umerașe, Într-o intimitate lascivă. (De data asta mă voi abține de la orice comentariu pe marginea interpretării pe care Nina Roth-Swanson o va da poeziei „Comuniune epidermică“, care depășește limita bunului-simț.) Desigur, domnule, vă veți Întreba ce legături pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și la zidărie, și la alte meșteșuguri. Din Slobozia, priceput în multe meserii era Vasile Vasilasă (Costănoiu) și fiul lui, care mai trăiește în Slobozia, Costică Vasilas. Legat de dulgherie, a apărut tâmplăria pentru confecționat uși, ferestre, dar și mobilier: dulapuri, mese, scaune, paturi (cei care făceau mobilier se numeau stoleri; un renumit stoler, cu școală profesională, era în Fruntești, la Ulmi, și se spunea Stoleru, făcea și stupi și rame). Se folosea lemnul de esență moale, brad, cireș, tei, dar
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
apartamentului, lîngă bucătărie. M-am Îndreptat mai Întîi Într-acolo, deși eram sigur că servitoarea lipsea. Am ciocănit cu degetele și, neprimind nici un răspuns, mi-am permis să deschid ușa alcovului. Era o Încăpere simplă, cu un pat mare, un dulap de culoare Închisă cu oglinzi fumurii și o comodă pe care Bernarda așezase suficienți sfinți, fecioare și icoane ca să-și poată deschide un sanctuar. Am Închis ușa și, cînd m-am Întors, mai că-mi stătu inima În loc cînd Întrezării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub care zăceau, presate, fotografii ale Înaintașilor, ferpare de funeralii și bilete de loterie. Pe măsuță era o cutie muzicală din lemn sculptat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și un termos cu cafea. Le-am dovedit pe toate cum se cuvine și am coborît În mai puțin de zece minute. Am intrat În librărie pe ușa din dos, care dădea spre holul clădirii, și m-am dus la dulapul meu. Mi-am pus șorțul pe care obișnuiam să-l folosesc În prăvălie pentru a-mi proteja Îmbrăcămintea de praful de pe cutii și de pe rafturi. În fundul dulapului păstram o cutie de alamă care Încă mai mirosea a biscuiți de Camprodón
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ușa din dos, care dădea spre holul clădirii, și m-am dus la dulapul meu. Mi-am pus șorțul pe care obișnuiam să-l folosesc În prăvălie pentru a-mi proteja Îmbrăcămintea de praful de pe cutii și de pe rafturi. În fundul dulapului păstram o cutie de alamă care Încă mai mirosea a biscuiți de Camprodón. În ea țineam tot soiul de ciurucuri, de care Însă eram incapabil să mă despart: ceasuri și stilouri stricate În mod iremediabil, monede vechi, bibelouri, bile, cartușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aliniate în așteptare, camionetele cu arhive erau apărate de gărzi înarmate până în dinți, puteau scuipa săgeți otrăvite oricât de incredibil ar părea, bătăușii poliției se aflau pe poziție, ambulanțele erau pregătite, iar înăuntru, în cabinete, încă deschizând și închizând ultimele dulapuri și sertare, guvernanții evadați sau dezertori, pe care, într-un stil elevat, ar trebui să-i numim fugari, adunau, cu părere de rău, ultimele amintiri, o fotografie de grup, alta cu dedicație, un inel din fire de păr, o statuetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
îi arăta fața carbonizată pe care ar avea-o în acest moment dacă s-ar fi aflat în incinta stației când a explodat bomba, Oroare, oroare, murmură el. Deschise ușa cu mâinile tremurânde și se duse la baie. Scoase din dulap trusa de prim ajutor, pachetul de vată, apa oxigenată, un dezinfectant lichid pe bază de iod, pansamente adezive din cele mari. Se gândi, Mai mult ca sigur, treaba asta necesită niște copci. Cămașa îi era pătată de sânge până la cureaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se vede nici țipenie de om, la ora asta birourile sunt deja închise. Cheia alunecă suav în broască, aproape fără zgomot ușa se deschise. Comisarul o împinse cu spatele, aprinse lumina și acum va străbate toate dependințele, va deschide toate dulapurile unde ar putea să încapă cineva, se va uita pe sub paturi, va da la o parte perdelele. Nimeni. Se simțea vag ridicol, un fanfaron cu pistolul în mână îndreptat spre nimic, dar cel ce se asigură, se spune, moare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de tare încât era gata să cadă. Se întoarse în dormitor și se trânti pe pat strigându-i numele: — Blanche! Blanche! Gândul la suferința ei era insuportabil. Parcă o văzu stând în bucătărie - o încăpere puțin mai mare decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scripeți pentru una dintre macaralele care lucrau pe șantierul de la Domul cel nou. Când poetul intră, Își Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e Îmbibată cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atunci. Uzina a plătit lucrările de restaurare ale căsuței din parc. Umiditatea o mâncase ca pe o bucată de lemn vechi. Până atunci, aici fuseseră depozitate lucrurile de care nu mai era nevoie, câte puțin din toate și din nimic, dulapuri șubrezite și curse de șoareci, coase ruginite și subțiri precum cornul lunii, pietre, ardezie, o caleașcă de tip tilbury, jucării stricate, sculuri de sfoară, unelte de grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și sângele curgându-mi în vine. Țineam ochii deschiși. Procurorul era lângă mine, în stânga mea, puțin mai în spate. Ne aflam într-o cameră plină de tapițerii în culori luminoase și de buchete de flori. Erau și câteva mobile, un dulap din lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu capul spre cingătoarea subțire, l-am întrebat dacă el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța de toaletă, buchetele de flori împrăștiate peste tot, ca niște santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte forțând ferestrele, perdeaua, patul, la căpătâiul căruia un ceasornic micuț își mișca limbile pentru a face timpul să treacă, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
V. într-un automobil cromat, cu piese de alamă și scaune din piele lucioasă, pentru a examina trupul fragil al doctorului, care fusese găsit întins pe jos în bucătărie, în bucătăria lui în care nu era nimic, nici o mobilă, nici un dulap cu mâncare, nici măcar o firimitură de pâine sau o bucățică de unt, doar o farfurie goală de zile întregi și un pahar cu apă de fântână. „Mort de foame“, repeta ticălosul de Desharet, arătându-se șocat, în timp ce burta și fălcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lor, departe, se vedea Muntele Kogaion cu vârful ascuns în nori, răsucindu-și întunecos spre cer pădurile misterioase, întors în sine însuși, așteptând, primejdios ca frumusețea. Intri, înconjori casa și, în spate, e bucătăria de vară, soba mare, de lut, dulapul de vase, într-un colț - niște semințe de dovleac, aruncate direct pe jos, trebuie curățate și duse la teasc pentru ulei, e mai bun decât uleiul de la magazinul sătesc, e făcut la presă, virgin, nu e rafinat, dublu rafinat, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
l-am luat în mașină și... direct în garsoniera lui. L-am trimis să cumpere o sticlă de vin, simțeam că pe viu nu sunt bună de nimic, a ieșit și, în urma lui, am căutat prin baie și prin toate dulapurile, până și-n lada de la pat: nimic, nici o urmă de femeie, de haine, papuci, smacuri. Doar pe o masă de cafea era un vas cu mere verzi, care miroseau amețitor. M-am înroșit ca o liceană și, când a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
singură cameră, foarte luminoasă, care avea vedere spre parc, o bucătărie îngustă și o baie ca pentru bebeluși. Era aproape goală camera, doar patul - o dormeză autentică a anului aceluia, 1973, îngustă, cu arcurile ieșind, hodorogind la fiecare mișcare -, un dulap, două scaune, o masă mică, făcută de Octavă când se mutase în prima lui casă. Fata cu mâinile verzi îi adusese multe flori, umpluse casa cu mușcate, cerceluși, glicine, câteva tufe de gardenii înflorite bătut și alb, cu ghivece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu tine îmbrăcat așa, în albastru, eu rămân aici, voi fi mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde ceva, se duce la dulap, deschide ușile care scârțâie prelung, scotocește grăbit, găsește un tricou negru, se schimbă. E îmbrăcat în negru, reintră în palat, ca hipnotizat. Ofelia e tot acolo, cu cămașa roșie pe palme. La palat, pe stâlpul porții, a cântat pasărea morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]