14,797 matches
-
și-au pus în gând...” Cuvintele Lui, în Biblia Lui, în Cartea Facerii, capitolul unsprezece. — Așa că Dumnezeul nostru, spune Reverendul Fără Dumnezeu, cu mușchii brațelor și coapselor dezgoliți, presărați cu punctele negre ale părului ras crescând în fiecare por, spune: Dumnezeul nostru atotputernic așa s-a speriat încât a împrăștiat omenirea pe toată fața pământului, și le-a fărâmat limba ca să-Și țină copiii despărțiți. Pe jumătate travestit imitând o cântăreață, pe jumătate soldat din marina SUA la pensie, Reverendul Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a împrăștiat omenirea pe toată fața pământului, și le-a fărâmat limba ca să-Și țină copiii despărțiți. Pe jumătate travestit imitând o cântăreață, pe jumătate soldat din marina SUA la pensie, Reverendul Fără Dumnezeu, strălucitor în paietele roșii, spune: — Un Dumnezeu atotputernic atât de nesigur? Care-și asmute copiii unii împotriva celorlalți, ca să rămână Slabi. Spune: Dumnezeului ăstuia ar trebui să ne închinăm? Buimac O poveste de Reverendul Fără Dumnezeu Webber se uită în jur cu fața bușită, cu un pomete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
despărțiți. Pe jumătate travestit imitând o cântăreață, pe jumătate soldat din marina SUA la pensie, Reverendul Fără Dumnezeu, strălucitor în paietele roșii, spune: — Un Dumnezeu atotputernic atât de nesigur? Care-și asmute copiii unii împotriva celorlalți, ca să rămână Slabi. Spune: Dumnezeului ăstuia ar trebui să ne închinăm? Buimac O poveste de Reverendul Fără Dumnezeu Webber se uită în jur cu fața bușită, cu un pomete mai jos decât celălalt. Unul dintre ochi îi e doar o mingiuță lăptoasă strânsă în umflătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
încălțată cu ghete noi, moderne și pe-o ureche îi ședea o pălăriuță șmecheră, din cele mai cochete. Avea o privire atât de pierdută, încât băiatului aproape că i se făcu milă. Nu știu dacă să râdă ori să plângă. "Dumnezeule! gândi. Ce le mai lipsește la astea două? Să se ia în brațe și să înceapă să danseze. Și-au bătut joc de mine, nenorocitele". Le urmări, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, cum stau proțăpite în mijlocul drumului, ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de moment nu găsi altceva mai bun de făcut decât să ia în brațe vaza cu flori de pe televizor, care-i era la îndemână. Luana fugi în dormitor. O găsi pe Sanda moșmonind pe sub pat. Ce faci, mamă? Caut papucii... Dumnezeule, ieși imediat afară! În clipa când voi să-și prindă mama de mână și s-o împingă spre ușă, fata se simți luată în brațe, purtată pe sus și scoasă în mijlocul curții. Renar gâfâia, ținând-o lipită de el. Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să se bage în pat și acolo, la adăpostul așternutului cald, să-și savureze în tihnă bucuria. Dar, a doua zi, sună telefonul. Mama, vino imediat! Eu nu mai stau aici nici o secundă! Sanda simți că i se taie picioarele. Dumnezeule, Luana, ce-ai pățit? Nu pățise nimic dar în cameră colcăiau gândacii, băile erau infecte, colegele de cameră stătuseră la taifas toată noaptea fără ca ea să poată închide un ochi și colac peste pupăză o făcuseră într-o limbă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Așa trebuie să fie... Întreaga noapte, în timp ce el dormea liniștit, fata îi privi chipul drag și trupul tânăr. Dimineață el o găsi sprijinită în cot, cu ochii ațintiți asupra lui. Ce faci? Aștept să învie minunea ochilor tăi. Ești nebună! Dumnezeule, tu ești nebună! Întoarcerea acasă a fost cel mai îngrozitor lucru care i se putea întâmpla. Altă dată plină de vervă obositoare, Luana afișa acum o tăcere bolnăvicioasă. Mama o iscodi cu insistență. Se ținu după ea prin toată casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de mână și-o forță să privească în ochii ei. Ai făcut asta, Luana? El...a fost...acolo? Cum ai putut face una ca asta? Fata izbucni în lacrimi în timp ce Sanda, aiurită, cu degetele înfipte în păr, striga nenorocită: Doamne Dumnezeule, ce ne facem? Ce ne facem, Luana? Dacă rămâi gravidă? Fata abia pricepea ce vrea mama să spună. Cuvântul "gravidă" i se părea străin, din altă limbă. Femeia o târî prin casă, pregăti apă fierbinte. Trebuie să faci baie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
balcon fluturând un tricolor. Un adolescent de jos îi strigă să-l arunce. Tricolorul românesc, roșu, galben și albastru flutură liber spre mâna tânără, întinsă a speranță. Luana izbucni în lacrimi. Dulci, sublime, hohote de fericire. Se trezise România! Doamne Dumnezeule, ne-am întors la viață. Apără-ne și păzește-ne, Dumnezeule Sfânt! Oamenii cântau, plângeau, râdeau de fericire. Puteau să vorbească, să strige, să viseze. Când Ștefan izbi ușa de perete și se repezi spre ea, Luana încă hohotea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l arunce. Tricolorul românesc, roșu, galben și albastru flutură liber spre mâna tânără, întinsă a speranță. Luana izbucni în lacrimi. Dulci, sublime, hohote de fericire. Se trezise România! Doamne Dumnezeule, ne-am întors la viață. Apără-ne și păzește-ne, Dumnezeule Sfânt! Oamenii cântau, plângeau, râdeau de fericire. Puteau să vorbească, să strige, să viseze. Când Ștefan izbi ușa de perete și se repezi spre ea, Luana încă hohotea. O strânse în brațe atât de tare, cu forța năzuințelor, speranțelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ne-ai crezut mereu niște fraieri dar să știi că în ciuda impresiilor tale ne-am mai luminat, ceva, între timp. Voi v-ați luminat și pe mine m-ați băgat în ceață", gândi Luana fără să vrea și zâmbi. Doamne Dumnezeule, se cruci Vanda, fata asta râde de noi! Mai diplomată, Anda se ridică, arătând astfel că discuția e încheiată. Te rog să te gândești bine la ce ți-am spus, altfel să știi că-ți vom face viața un iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei, el era capabil de orice. I se dăruia necondiționat, trăia pentru ea și copilul lor și pentru prima dată simțea că e împlinit. Pur și simplu, nu-i putea spune c-o iubește mai presus de orice, că e Dumnezeul lui și că dincolo de ea nu e nimic. Îi arăta, doar, asta, în fiece noapte a iubirii lor. O luase de nevastă pentru că era singura femeie capabilă să priceapă fără cuvinte. Unica lui declarație de dragoste sunase cam așa: Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
eu nu mai am ce să-ți spun. Cum crezi c-aș putea să te pun într-o astfel de postură față de colegii tăi? Se simți, dintr-o dată, neputincioasă, inutilă, lipsită de spațiu. O durea, fizic, răutatea, ipocrizia, lipsa de Dumnezeu a celor din jur dar cel mai tare o îngenunchea prostia bărbatului ei. Se retrase în dormitor, își ascunse fața în pernă și începu să plângă. Poate că Noia era prost, nebun ori gelos fără măsură, dar avea o inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atinse cote maxime, una dintre colege năvăli în birou și-i aruncă dintr-o suflare: Luana, e adevărat? Rebeca Schtac a murit? Nu știu despre ce vorbești. Femeia o privi cu neîncredere dar doamna Noia afișa cea mai sinceră necunoștință. Dumnezeule, n-ai aflat? Rebeca Schtac e moartă iar bărbatul tău a fost arestat! Luana încremeni. Colega se agita îngrozitor, marcată de inimaginabilul eveniment. Nebunul ăla..., nu-mi amintesc numele, a așteptat-o aseară în fața ușii apartamentului. A stat ascuns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
învârti furculița în mână și întrebă înțepat: De ce mă întrebi? Mă gândeam că ar trebui să te apuci din nou de lucru. Ai un an întreg înainte. Cu o planificare riguroasă, cu seriozitate, cu ambiție este imposibil să nu reușești. Dumnezeule, gândi Carmina iar începe! Planificare, seriozitate, ambiție. Astăzi este calm, mâine va fi insistent, poimâine iritat, peste încă o zi va avea impresia că îmi bat joc de el, de munca lui, de viața lui, va spune că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prăfuită. Ceva ca o năvală, un vârtej întunecă imaginea. Sidonia își întoarse încet capul de la fereastră, își așeză palmele pe genunchii ușor depărtați, așa cum stătea aplecată prin decolteul rochiei largi i se vedeau sânii mici, atârnând. Numai de-ar fi, Dumnezeule, rosti într-un târziu, abia mișcând buzele. Când am fost acolo la ea am avut impresia că totul nu-i decât o poză. EA traversând miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Privi către animalul încolăcit la picioarele Sidoniei. Dormita acolo, negru, lucios, frumos, cu abdomenul ridicându-se ritmic, abia perceptibil după fiecare respirație, aproape îți era imposibil să ți-l imaginezi alergând pe la containere sau urinând în dosul canapelei. Și cum, Dumnezeule, să nu turbez, pur și simplu de grijă, când știu că ea a fost mereu o visătoare. Dacă ar fi mai stăpână pe ea, mai cu picioarele pe pământ, aș mai trage nădejde, dar ea... nu știu cum să-ți spun, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ridurile. Își cuprinse între palme genunchii. Poate îi este suficient și atât, murmură cu ochii plecați și numai mie îmi displace ideea ca ea, ea, fata mea, să ude zarzavaturile din grădină, să facă zacuscă, cine ar fi putut crede, Dumnezeului că o să se împotmolească aici și n-o să mai vrea cu nici un chip să mai iasă din glod? Fruntea toată i se umplu de cute, simbolizând schematic mai mulți cocori în zbor, în timp ce, dedesubt, ochii mici, negri, lucind umed ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cot la cot cu el, chiar mai mult decât el cursurile și folosea orice prilej, la masă, pe terasă sau oriunde se încrucișau, ca să-i mai plaseze câteva fraze folositoare, picături acide de știință în circumferințele dezinteresate ale creierului său, Dumnezeule, ce tremurase și-și frânsese mâinile în camera hotelului, murmurând cursurile învățate de ea ca și cum l-ar fi putut influența de la distanță și cum simțise că turbează când vedea cum treceau orele și el nu avea de gând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și vizionase un film italian cu mafia, cum se întorsese în cameră și-l găsise dormind, pe jumătate îmbrăcat, cu fața mustind de grăsime și abur de alcool. Îl zgâlțâise de umăr și-l întrebase: Măi, copchile, ce-ai făcut, Dumnezeului, cu examenul ăla? Iar el se strâmbase, se întorsese cu spatele, și murmurase cu voce groasă: L-am luat, dă-l în mă-sa de examen. Și nu puteai să vii să-mi spui când știai că te aștept? Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
destinse, o stare de confort psihic, de parcă lumea nu ar mai fi de jur împrejur, și nici un rău n-ar fi posibil să se întâmple, un univers aparte, creat automat, o transă ce făcea să se oprească în loc timpul. O, Dumnezeule, era ca un drog și ea, Carmina, mai încercase odată să i se opună, brutal, fără milă, îndepărtând-o pe Fana, focarul viciului. Trece timpul, îi spusese atunci Carmina, ne vom obișnui, să ne vedem zi de zi ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spatele, Sidonia încercă să-și lămurească de ce natură erau ezitările fetei, ce anume o făcea să șovăie, să întârzie, să ascundă? Și apoi, își mai spuse, indiferent care-or fi pricinile, dacă și băiatul acesta al meu s-ar pricepe, Dumnezeului, s-o scoată oleacă din fire... Și retrăi marele bluf al adolescenței sale, apariția lui Trofin, blond, înalt, musculos, cu aer de scandinav, taciturn, ascunzând în interiorul său o ploaie de mistere, lăsându-se ca din joacă sedus, da, da, existase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și corela rareori spusele ca să-și poată face și el o idee despre ce anume se discută. Desigur că s-ar fi arătat mult mai vioi dacă s-ar fi anunțat că tratativele luaseră sfârșit și puteau imediat pleca. Doamne, Dumnezeule! murmură Carmina și se rușină pentru izbucnirea ei interioară pentru că relua la aceeași intensitate o stare de tensiune, ce trebuia să se fi tocit de mult. Uite și la Ovidiu, continuă ea în gând, pe el nimic nu-l poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar periculos, sentiment de frică. PĂSĂRILE. Merse hăt, hăt, departe, într-o stație de autobuz și se așeză, realmente frânt de oboseală, de unde oare atâta oboseală, pe bancă, sub adăpost, filând în continuare mișcarea rândunelelor. Era o fâlfâire de aripi, Dumnezeule! Mergea să dea amendă unor femei reclamate, cine știe cât avea să aștepte mașina, oamenii se pârăsc între ei ca școlarii. Se văzu pe sine la școală, mic, Angelescu Viorel. Prezent! Era primul la catalog. Asta fusese bine sau fusese rău? Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nepătruns al lui Ovidiu. Nu doarme, îi răspunse el sec, abia ridicându-și fruntea din revista "Lumea". A plecat la ai ei. V-ați certat? Nu, nu ne-am certat. Ea îi studie neîncrezătoare, legănând pantoful pe vârful piciorului, Doamne, Dumnezeule, cum seamănă cu tată-său, așa de inflexibil și așa de lasă-mă să te las. Sigur? mai întrebă încă o dată, cu grijă, iar el îi confirmă ridicând din umeri. Sigur. Femeia simți cum enervarea crește în ea ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]