5,416 matches
-
de către invadatorii asirieni și chaldeeni, între secolele VIII-VI î. Hr. A cunoscut copii și variante, a suferit îndreptări; către finele primului mileniu al erei creștine, un șir de învățați evrei le-a stabilit o formă, devenită oficială, numită „masoretică” (din ebraica târzie: masoreth „tradiție”, „legătură”). În fapt, până acum vreo cincizeci de ani, cele mai vechi manuscrise ebraice sau arameice ale Vechiului Testament, ajunse până la noi, erau copii databile din secolele IX-X. Dar, pe de o parte mărturia celebrului istoric Flavius
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
îndreptări; către finele primului mileniu al erei creștine, un șir de învățați evrei le-a stabilit o formă, devenită oficială, numită „masoretică” (din ebraica târzie: masoreth „tradiție”, „legătură”). În fapt, până acum vreo cincizeci de ani, cele mai vechi manuscrise ebraice sau arameice ale Vechiului Testament, ajunse până la noi, erau copii databile din secolele IX-X. Dar, pe de o parte mărturia celebrului istoric Flavius Josephus (c. 40-100 d. Hr.), pe de alta descoperirea (1947) a încă și mai celebrelor manuscrise de la
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
secolele IX-X. Dar, pe de o parte mărturia celebrului istoric Flavius Josephus (c. 40-100 d. Hr.), pe de alta descoperirea (1947) a încă și mai celebrelor manuscrise de la Qumran (pe țărmul Mării Moarte) atestă că în secolul I d. Hr. textul ebraic al Vechiului Testament era cunoscut, aflat în circulație cu mult înainte, prezentând doar variante de lectură, pe care „masoreticii” vor căuta să le unifice. O dovadă despre un timp mai îndepărtat în care Vechiul Testament era deja consemnat în scris e
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
cultură universală, larg cunoscută de-a lungul vremurilor în mediile ecleziastice și intelectuale în general, Septuaginta este până astăzi, pentru teologi și filologi, o versiune fundamentală a Vechiului Testament. În afară de această transpunere, s-au mai făcut și alte traduceri din ebraică în greacă. Ultima dintre cele ce ar putea fi numite „istorice” este din secolul al XIV-lea, operă a unui anonim din Veneția. Evreii preferă, bineînțeles cu excepția textului genuin, traducerea grecească a unui anume Akylas din Sinope, care a trăit
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
secolul al XIV-lea, operă a unui anonim din Veneția. Evreii preferă, bineînțeles cu excepția textului genuin, traducerea grecească a unui anume Akylas din Sinope, care a trăit pe timpul împăratului Hadrian (117-138 d. Hr.). Ei o consideră mai apropiată de textul ebraic decât Septuaginta. Traducerea integrală a Bibliei în limba latină a fost dusă la bun sfârșit, în jurul anului 400 d. Hr., de către Sfântul Ieronim. Era un timp în care latina devenise limba de comunicare în întreg spațiul Imperiului Roman. De aceea
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
de sine, care prin textele lor „sacre” au paralizat gândirea slobodă sute de ani, căci fantasmele eliberării, ale eternității, ale învingerii morții nu puteau să fie decât fascinante! Cu sprijinul romanilor, ei însăși deposedați de zeitățile lor mai târziu, spiritul ebraic avea să fie salvat, suprimându-l pe Hristos - internaționalist, propagator al toleranței și democrației. Mărșăluind apoi spre Grecia lui Platon, care tocmai marca apariția iluziei laice și unde omul își va îmbogăți propria-i condiție într-un cadru controlat, dirijat
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
care i s‑ar atribui lui (aluzie la 1Tes. 5,1‑3) și care ar pretinde că „Ziua Domnului” (≡ ≡:ΞΔ∀ ϑ≅¬ 6ΛΔ∴≅Λ) a venit deja (ƒ<ΞΦϑ06γ<). Expresia greacă (LXX) ≡ ≡:ΞΔ∀ ϑ≅¬ 6ΛΔ∴≅Λ este un calc al expresiei ebraice yôm YHWH („ziua lui YHWH”). În Noul Testament, ea se referă strict la parusie. Această „zi de slavă a Domnului” nu va veni pe neașteptate, „ca un fur noaptea” (așa cum spusese apostolul Pavel, reluând cuvintele Mântuitorului; 1Tes. 5,2), ci va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bine cunoscutul verset de la Isaia 7,14 (LXX), în care se vorbește despre o fecioară care „va lua în pântece și va naște fiu”. Creștinii au văzut întotdeauna acest verset ca pe o prorocie a nașterii lui Isus. Traducerea cuvântului ebraic ‘almăh, însemnând „femeie tânără”, prin termenul grec Β∀Δ2Ξ<≅Η („fecioară”) a fost contestată de evrei. Apocalipsa ne oferă, așadar, primele dezvoltări exegetice și teologice ale versetului. Profeția lui Isaia se împlinește prin nașterea lui Mesia. Imediat după naștere, Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu furnizează nici un nume concret. Al treilea tip de soluții folosește gematria. Irineu, în cartea a V‑a din Adu. haer. (29‑30), citează câteva rezultate (Teitan, Lateinos). Soluția gematrică pornește de la faptul că fiecare literă a alfabetelor grec și ebraic presupune o valoare numerică. În consecință, având valoarea numerică a unui cuvânt, putem descoperi literele pe care acesta le conține, litere dispuse, evident, într‑o ordine logică. Cea mai plauzibilă soluție identifică numele a cărui valoare este 666 cu „Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numerică a unui cuvânt, putem descoperi literele pe care acesta le conține, litere dispuse, evident, într‑o ordine logică. Cea mai plauzibilă soluție identifică numele a cărui valoare este 666 cu „Nero”. Într‑adevăr, adunând valorile numerice ale literelor/consoanelor ebraice din cuvintele „Nero” și „Caesar” obținem exact numărul 666. Eliminând ultimul nun din numele lui Neron, valoarea numelui rămas, „Nero”, scade cu 50 devenind 616, variantă cunoscută, dar respinsă de Irineu. În loc de rezumat și concluzie parțială Capitolele 12 și 13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Autorul introduce acest personaj (2,12) cu o dublă intenție. În primul rând, el joacă rolul de spion și de informator al regelui Manase: nimeni nu ar fi cunoscut ascunzătoarea lui Isaia. În al doilea rând, Beshira - nume derivat din ebraicul behîr râ’, „alesul răului” - constituie pretextul unei digresiuni consacrate „genealogiei falsului profetism”. Unchiul lui Beshira ar fi fost Sedechia, conducătorul celor patru sute de profeți ai lui Baal de la curtea regelui Achaab, care, din servilism, i‑au prezis acestuia cucerirea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pe de altă parte, interpretarea lui Irineu trimite indirect la un episod din 4 Ezdra (sec. I d.Cr.), episod ce relatează viziunea „femeii în doliu” (9,39-10,59). Profetul primește această viziune pe când se afla pe câmpia Ardat - probabil din ebraicul Arâbâh, „pustiu” - la capătul a șapte zile de pregătire spirituală. În cea de‑a șaptea zi, Ezdra vede de‑a dreapta sa o femeie care plânge și se tânguiește strigând. La întrebările lui, aceasta îi explică: „Eu, roaba ta, stearpă am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
putință. Totuși, în cazul de față, problema nu ar putea găsi un răspuns ferm. În sprijinul tezei omisiunii involuntare a lui ™x ÔroΛΗ s‑ar putea aduce argumentul că Irineu ar fi utilizat un volum de testimonia calchiate după textul ebraic, în care sintagma aceasta nu apare. Presupunerea se confruntă cu două contraargumente: există locuri în Adu. haer. - cartea IV, 20, 11 și cartea V, 26, 1 - în care pasajul în discuție este redat integral; Irineu citează permanent Cartea lui Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de poticnire pentru spiritul „raționalist” al lui Celsus. Astfel, el denunță în repetate rânduri această doctrină care dă dovadă de absurditate și impietate (6, 42): Aceștia au născocit un adversar al lui Dumnezeu, pe care îl numesc diavol, iar în ebraică Satan. Fără nici o îndoială, este o greșeală datorată în întregime muritorilor și o nelegiuire să spui că Dumnezeul cel mare, în dorința sa de a face bine oamenilor, întâlnește o ființă care i se opune și în fața căruia rămâne neputincios
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În favoarea unei datări timpurii sunt avansate următoarele argumente: 1) De ordin lingvistic și teologic: - sensul non‑tehnic al diferitelor cuvinte, cum ar fi: senior, propheta, doctor; - verbul iudaïzare se referă strict la păgâni, nu la creștini; - verbul timere are conotație „ebraică” (timere Deum), împotriva căreia reacționează Commodian; - substantivul lex are, și el, sensul ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și folosește vechiul mergere („cufunda”); - absența termenului paganus pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teologic: - sensul non‑tehnic al diferitelor cuvinte, cum ar fi: senior, propheta, doctor; - verbul iudaïzare se referă strict la păgâni, nu la creștini; - verbul timere are conotație „ebraică” (timere Deum), împotriva căreia reacționează Commodian; - substantivul lex are, și el, sensul ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și folosește vechiul mergere („cufunda”); - absența termenului paganus pentru desemnarea păgânilor. 2) De ordin teologic: Teologia lui Commodian reflectă teologia iudeo‑creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
probabil la un examen atent al faptelor, scrie un savant modern, este că maniera de a vedea lucrurile a lui Ieronim a evoluat gradat într‑o direcție constantă, că a suferit schimbări, rectificări pe măsură ce a intrat în contact cu textul ebraic.” La originea acestei schimbări de perspectivă - pentru că este vorba mai curând de o schimbare de perspectivă decât de o transformare radicală și definitivă - se află două cauze: „Din momentul în care a început să studieze îndeaproape textul original al Vechiului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
curând de o schimbare de perspectivă decât de o transformare radicală și definitivă - se află două cauze: „Din momentul în care a început să studieze îndeaproape textul original al Vechiului Testament, nu a putut ignora numeroasele divergențe existente între manuscrisele ebraice și cele grecești și nici superioritatea celor dintâi, în majoritatea cazurilor”; apoi, „prin lectura Noului Testament, el ajunge să constate că evangheliștii și dumnezeiescul nostru Mântuitor și Domn, precum și sfântul Pavel, citează adesea, ca extrase din Vechiul Testament, lucruri care lipsesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca extrase din Vechiul Testament, lucruri care lipsesc din exemplarele noastre”. Poate că acest din urmă argument a jucat un rol decisiv, dată fiind uriașa importanță a „martorilor” și contradicția dintre textul veterotestamentar în varianta Septuagintei și Evanghelia, raportată la textul ebraic. Aceasta nu înseamnă însă pentru Ieronim că versiunea Septuagintei este caducă și lipsită de valoare, ci pur și simplu că trebuie utilizată împreună cu celelalte versiuni grecești (cea a lui Aquila, a lui Symmachos și a lui Theodotion), în urma consultării, primordiale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înseamnă însă pentru Ieronim că versiunea Septuagintei este caducă și lipsită de valoare, ci pur și simplu că trebuie utilizată împreună cu celelalte versiuni grecești (cea a lui Aquila, a lui Symmachos și a lui Theodotion), în urma consultării, primordiale, a originalului ebraic. Acesta din urmă va fi luat ca text de referință pentru toate comentariile Vechiului Testament; celelalte versiuni, începând cu Septuaginta, nefiind utilizate decât cu titlu secundar, fie pentru a clarifica anumite expresii obscure pe care exegetul le întâlnește în textul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie pentru a clarifica anumite expresii obscure pe care exegetul le întâlnește în textul original, fie pentru a completa acest text, atunci când lipsesc de aici pasaje întregi, cum ar fi îndeosebi cazul Cărții lui Daniel. Principiul metodologic al supremației textului ebraic (celebrul ebraica ueritas), este dublat în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se prevalează de tradiția alexandrină, care distinge trei sensuri posibile în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a clarifica anumite expresii obscure pe care exegetul le întâlnește în textul original, fie pentru a completa acest text, atunci când lipsesc de aici pasaje întregi, cum ar fi îndeosebi cazul Cărții lui Daniel. Principiul metodologic al supremației textului ebraic (celebrul ebraica ueritas), este dublat în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se prevalează de tradiția alexandrină, care distinge trei sensuri posibile în orice pasaj
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
faptului că „Bisericile citesc Daniel, nu în versiunea Septuagintei, ci în cea a lui Theodotion” și că cea mai bună ediție este cea întocmită odinioară de Origen „cu ajutorul asteriscurilor și a obelelor”, pentru a marca lipsurile și adaosurile în raport cu textul ebraic (ibidem). Ieronim însă va recurge și la versiunile lui Aquila și Symmachos, atât pentru a completa lacunele, cât și pentru a clarifica locurile obscure. În privința metodei sale de lucru, Ieronim declară că va proceda ca și în cazul celor doisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Theodotion se prezintă mai degrabă ca o variantă revizuită a Septuagintei (LXX) și nu ca o nouă versiune. Vezi și M. Delcor, Le Livre de Daniel, Paris, 1971, pp. 20‑22. . Textul Cărții lui Daniel este cumva special, redactat în ebraică (cap. 1 și 8-12) și în aramaică (cap. 2,4b-7,28) și alcătuit din două secțiuni principale: prima (cap. 1-6) cuprinde relatări despre profet; cea de‑a doua (7-12) redă o serie de vedenii profetice. Textul grec prezintă trei capitole
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Testamentul lui Ruben 2, 2; Testamentul lui Issahar 7, 7; Testamentul lui Beniamin 3, 3‑4. . Sensul acestui cuvânt nu este foarte clar. S‑au propus mai multe soluții, printre care: 1) Cuvântul ar reprezenta transcrierea greacă a unei expresii ebraice însemnând „muntele Meggido”. În literatura anterioară Noului Testament nu este menționată decât o „câmpie” cu acest nume (2Cron. 35,22; Zah. 12,11). De aici, s‑a ajuns să se creadă că este vorba de muntele Carmel, care ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]