2,768 matches
-
din ipostazele lui caracteristice: familia funcționarului mărunt, marcată deopotrivă de lipsuri materiale și de absența oricărei perspective. Dar dacă Spirache Necșulescu, om cumsecade și cu bun-simț, acceptă cu resemnare, cu placiditate chiar, neajunsurile, ceilalți membri ai clanului sunt roși de egoism, agitându-se în deșert, făcându-i lui Spirache reproș după reproș. Și deodată survine lovitura: o moștenire. Proaspăt îmbogățiții vor să-și depășească condiția, iar mijlocul este politica, astfel încât șarja piesei va avea și o țintă politică. Acțiunea se precipită
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
Iustin Arghir caută de fapt modalitatea de a nu ține în mâini nici un fel de vâslă - metaforă a puterii, a cârmei politice, trimițând la sintagme de tipul „la cârma țării”, „cârmaciul”. În Zile de nisip problema puterii ca formă de egoism și conservare se pune în mod direct și cu acuitate. Narațiunea se concentrează, cinematografic, pe acțiunea din prezent și pe câteva personaje, implicate într-o stranie crimă petrecută pe plajă, la mare. Personajul central, Theodor Hristea, nu mai este un
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
română”, ca și în „Ilustrația”, i s-au publicat câteva schițe. A încurajat dramaturgia originală, ceea ce nu l-a împiedicat să facă și traduceri (de fapt, localizări) după piese de Victorien Sardou (Amicii falși, Bechierii), Al. Dumas-fiul (Demi-monde), Octave Feuillet (Egoism și fățărnicie), Auguste Vacquerie (Jean Boudry), Eugène Brieux (Dezrobirea sufletească). În volum i-au fost adunate numai suvenirurile din teatru. SCRIERI: Amintiri din teatru, îngr. Tatiana Nottara și Ioan Massoff, București, 1936; Amintiri, îngr. și pref. Mihai Vasiliu, București, 1960
NOTTARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288477_a_289806]
-
unor serii de date empirice, dar se vizează concluzii cu rezonanță macrosocială și istorică. Din premisele adoptate și din datele empirice precar culese, A. Mungiu deduce concluzii pe măsură. Românii sunt afectați de o „incapacitate patologică de colaborare”, de un „egoism individualist” sau de o „singurătate colectivistă”, toate incomparabil mai dezvoltate „decât în oricare din țările vecine”. Publicul românesc al mesajelor politice de la începuturile tranziției manifestă comportamente de „masă”, Nietzsche le-ar spune de „turmă”, adică este format din oameni neintegrabili
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
al colectivizării, când munceau în comun, dar nu beneficiau de rezultatele muncii lor și nu apreciau practica muncii în comun. Reacția țăranului de azi la spiritul colectivist și egalitar în care a trăit este o formă de individualism manifestat prin egoism și invidie și nu prin afirmarea proprietății și a valorii individuale, care îi îndeamnă pe oameni să pună în comun ce e al lor pentru a fi și mai eficienți sau să se asocieze pentru binele comunității. Soluția pentru activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
anumită importanță relației de vecinătate: „Aici oamenii se cunosc, acolo nu își cunoaște nici vecinul. Aici nu se va întâmpla nici odată să nu îți cunoști vecinul” (bărbat, aproximativ 40 de ani, patron). Această trăsătură este reprezentată în opoziție cu „egoismul” și „izolarea” specifice popoarelor din Vest. În ceea ce privește asemănările, acestea sunt menționate răzleț de subiecții chestionați și se referă la performanțele de nivel european ale armatei și chiar ale politicii românești. De asemenea modul în care emigranții români care muncesc în
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
este sarcina teologiei. Metafora vieții și complexul ludicitățiitc "Metafora vieții și complexul ludicității" I don’t think there’s anyone bigger or smaller than Maradona. Ron Atkinson Sensul joculuitc "Sensul jocului" Schopenhauer credea că am inventat politețea pentru a masca egoismul. Din ce rațiuni obscure s-a născut atunci sportul? Căror nevoi profunde răspunde nevoia de joacă? De unde fascinația tinereții pentru obiectul sferic din cauciuc, piele sau celuloid, numit minge? La ce anume invită fotbalul în războiul firii cu narcisismul contemplativ
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
darului. Așadar, cum poate fi primit un dar într-o lume sufocată în detaliile prozaice ale vieții cotidiene? Are cumva sportul puterea de a ne reaminti viața nespusă a marilor gesturi de sacrificiu și dăruire? Detur fenomenologictc "Detur fenomenologic" Spectrul egoismului nu părăsește subiectul uman nici în cele mai spectaculoase gesturi de dăruire exterioară. De aceea, Jean-Luc Marion pleacă de la premisa că darul fără nume exclude calculul, logica mercantilă, voința de afirmare, revendicarea nominală, contractul saturat de garanții sau mutualitatea în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de afirmare, revendicarea nominală, contractul saturat de garanții sau mutualitatea în retribuții 2. Este evident că lumea modernă reflectă asupra darului din prisma exaltării istorice a unei culturi a reținerii. Așa se face că, în opinia populară cel puțin, înfrângerea egoismului este dovedită prin capacitatea de a muri fizic pentru o cauză nobilă - de unde și opinia că sacrificiul de sine reprezintă pragul maxim al eticii sublimului. Dacă moartea ajunge să fie prețuită ca semn al autenticei dăruiri, mai avem atunci nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în formula lui Shakespeare de Romeo și Julieta) decât mitologia recompensării postume. Moartea pune capăt vieții și, pentru scepticii moderni, negociază prețul cel mai mare al sacrificiul de sine. Moartea, așadar, pare să marcheze accesul către cea din urmă virtute. Egoismul, în actul morții pentru celălalt, ar părea să dispară. Dar idolatria? A da fără a cere nimic în schimb reprezintă, o știm cu toții, una dintre condițiile generozității. Este însă dăruirea de sine cu adevărat posibilă în condițiile insurmontabile ale finitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică a persoanei. Este lucrul ignorat cu nedesăvârșire de către „prietenii” lui Iov: teologii Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Încercând să restaureze legătura cu Dumnezeu, omul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vreo națiune foarte evoluată și înzestrată cu un înalt simț poetic, își va întoarce privirea spre obîrșiile ei, spre veselii zei primăvăratici de odinioară și-i va întrona din nou, în cerul devenit între timp pustiu ca un tărîm al egoismului - atunci puteți fi siguri că marele cașalot îi va lua locul lui Jupiter pe tronul suprem. Champollion a descifrat hieroglifele incrustate în granit; dar nici un Champollion nu s-a ivit încă pentru a descifra Egiptul de pe fața fiecărui om și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dacă ceilalți ar proceda ca și mine?”. Suntem aici pe terenul unei vechi înțelepciuni populare (Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!) și cădem de acord că dacă adeseori nu dăm curs îndemnului rațiunii asta se întâmplă deoarece egoismul exclusivist, înclinațiile și pasiunile au o putere mai mare asupra noastră decât acel îndemn atât de rezonabil. Sublinierea faptului că temeiurile respectării datoriei la omul bun din punct de vedere moral sunt pure, și nu empirice, reprezintă o constantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conștiința datoriei împlinite îi poate asigura pacea sufletească în afara căreia nu poate exista, pentru el, fericire. Este îndoielnic faptul că pentru Kant s-ar putea numi fericire acea stare de satisfacție, de mulțumire, a unor ființe pe deplin dominate de egoism, despre care el spunea că sunt moarte din punct de vedere moral. Kant recunoștea că urmarea neabătută a legii morale de către o ființă rațională imperfectă, expusă tot timpul unor înclinații contrare datoriei, poate cere sacrificii dureroase. Există totuși o deosebire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
răutate sufletească. Omul rău este o ființă conștientă de legea morală, care în maximele acțiunii sale se abate totuși, cel puțin ocazional, de la ea. El face din înclinațiile egoiste condiția urmării legii morale, și nu din legea morală condiția satisfacerii egoismului 39. Din această perspectivă, răutatea sufletească va fi mult mai răspândită, firește, decât bunătatea. În contactul cu oameni pe care nu-i cunoaștem, lasă să se înțeleagă Kant, este prudent să pornim de la presupoziția că ei sunt răi, chiar dacă riscăm
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ritm de viață prea alert? Nu acordați suficientă prioritate propriilor nevoi, agitîndu-vă În schimb pentru binele altcuiva? Să vă oferiți Reiki dumneavoastră Înșivă este un act de iubire, iar a vă acorda puțină atenție afectuoasă nu e o dovadă de egoism. E ceva firesc. Dacă vă simțiți iubit și mulțumit - deși numai de dumneavoastră Înșivă -, atunci veți avea mai multă dragoste de oferit și altora. Tratamentele se pot desfășura aproape oriunde și oricînd, dar sînt mai comode dacă stați Întins În
Reiki pentru o viață by Penelope Quest () [Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
vedere, fericită: el a mizat cu toată forța talentului pe sporirea valorii estetice a textului, lăsându-l pe detectivul Marlowe pradă ezitărilor sale între metafizică și diegesis! Observațiile lui Raymond Chandler privitoare la ficțiunea polițistă depășesc limitele comentariului pur literar. Egoismul tradițional al scriitorului e pus între paranteze, fiind înlocuit cu o privire circulară adresată spațiului mai îndepărtat, al receptării. Cine citește povestea? Ce strategii de captare e obligat să dezvolte scriitorul? Cât de adânc trebuie să fie misterul? E bine
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
amanți de teapa lui Chris Lavery. Înarmat cu aceste informații, Marlowe decide că următoarea lui escală va fi locuința recentului amant. Imagine clasică a gigoloului, Lavery e un amestec de cinism și bădărănie. Frumusețea fizică e dublată de un desăvârșit egoism și de un înspăimântător dispreț față de morală. Printre minciuni și refuzul de a admite evidențele, Marlowe distinge, totuși, o geană de adevăr: Lavery n-a fost în Mexic cu Crystal. Asta nu înseamnă că el nu a fost în Mexic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și își propune să dezvăluie bazele ascunse ale altruismului. „A nu-ți urmări propriul interes, iată doar o frunză morală care acoperă o realitate cu totul diferită” (1889/1985). Într-adevăr, pentru filosof, „cultul altruismului este o formă specifică de egoism” (1901/1991). Freud nu socotește altruismul un mecanism de apărare specific, ci îl descrie ca pe un tip de formație reacțională, adică o reacție la egoismul spontan al copilului. În lucrarea sa Eul și mecanismele de apărare (1936/1993), A
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferită” (1889/1985). Într-adevăr, pentru filosof, „cultul altruismului este o formă specifică de egoism” (1901/1991). Freud nu socotește altruismul un mecanism de apărare specific, ci îl descrie ca pe un tip de formație reacțională, adică o reacție la egoismul spontan al copilului. În lucrarea sa Eul și mecanismele de apărare (1936/1993), A. Freud reia această explicație, completând-o. Consacrând altruismului circa douăsprezece pagini, ea îi descoperă acestuia și alte fundamente defensive decât formația reacțională (pe care o recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1979) în cursul conferinței susținute în fața Asociației Americane de Psihologie, în care vorbitorul insista asupra egocentrismului atribuit visului în teoria freudiană. Ca reacție la afirmațiile lui Jones, una dintre auditoare s-a ridicat, protestând cu indignare. Ea putea admite prezența egoismului în visele vieneze, dar nicidecum în visele americane, care erau, cu siguranță, cât se poate de altruiste! Această anecdotă l-a amuzat nespus pe Freud, care s-a grăbit să o relateze grupului său de la Viena, incluzând-o și în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și în Eul și sinele (1923/1981). Exempletc "Exemple" Exemplele care urmează ilustrează alte patru fundamente ale altruismului prezentate deja în „Discutarea definiției” (p. 141). În cazul altruismului ca formație reacțională, Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alte patru fundamente ale altruismului prezentate deja în „Discutarea definiției” (p. 141). În cazul altruismului ca formație reacțională, Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dreptății. Constatând că el nu poate fi cel privilegiat, fostul invidios cere ca nimeni să nu se bucure de favoruri speciale (Freud, 1921/1981). Astfel, altruismul este văzut de Freud ca o formațiune reacțională, întrucât se înregistrează o transformare a egoismului în altruism și a cruzimii în compasiune (1915/1981). Dar acest lucru nu este decât o iluzie, ne avertizează Freud. Într-adevăr, vom vedea că în formațiunea reacțională încape o bună parte de ambivalență, iar pulsiunea transformată nu dispare în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a subliniat de nenumărate ori aspectul frustrant și deci patogen al civilizației, el recunoaște că umanitatea trage foloase de pe urma reprimării instinctelor pe care o impune membrilor săi. Ce-ar fi devenit societatea umană fără transformarea (adesea fragilă și limitată) a egoismului în altruism și a cruzimii în compasiune? Atunci când e rigidă, formațiunea reacțională poate fi extrem de dăunătoare. În nevroza obsesională, ea ocupă un loc deosebit de important, întrucât joacă un rol hotărâtor în modificarea eului (1926/1995). Unele dintre exemplele de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]