1,539 matches
-
ani Înainte, nu puțini erau dispuși să se Îndoiască de acest lucru. Mulți, cu adevărat naivi, dar și unii care-și făceau din această „frică organică” un instrument al ajungerii la putere. De aceea am pus Între ghilimele, mai sus, epitetul „naiv”, deoarece nu toți cei care luptau sau vegheau pentru democrație erau de bună credință. Ba, pentru a complica puțin lucururile, cum o fac eu uneori, aș putea spune chiar că și cei care din această luptă sau veghe și-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care Însă acea zeitate ascunsă și insuportabilă pentru ochii noștri umani, Prezentul, Își face apariția. Poate În cortegiul său, al lui Dionysos, printre fauni, nimfe, delfini, nereide, driade și alții, se strecoară și el, modest, dar... ce mai Înseamnă acest epitet la unul dintre atotputernici?! Și, ca și Eros, stăpân și peste cei mai puternici, peste zei, Iisus Însuși, care În pustiu a Învins categoric cele trei mari ispite ale Satanei, nu a putut să-și Învingă propriul orgoliu și, suindu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
impetuoziăți deplasate, de lipsa de tact jenantă, hotărâri pripite, false entuziasme etc. etc. Și, most of all, mai presus de orice, eram „nemulțumit” de stilul meu literar, de felul În care-mi ordonam materia epică În fraze, de pletora de epitete - cînd unul singur, bine ales, ar fi fost suficient și mai expresiv! -, de abundența de subordonate care se despleteau la nesfîrșit, trădându-mi nu numai gândirea, să zicem de tip arborescent, retorică, dar și „febra persoanei” care scrie, „incapacitatea autorului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu cea a pervertitului În magia Orientului care a fost Ion Barbu; nemaivorbind de titanul Arghezi, pe care l-am „respins” toată viața, dar din care citesc și recitesc la nesfârșit, cu voce tare, Încântat de sunetele meșterului, de forța epitetului său, de gigantismul unor metafore! Neputând eu Însumi să mă „transform”, să mă „adaptez”, să mă „aclimatizez” metropolei, am făcut din „defectul” meu o „armă” și, În cartea mea „experimentală” din punctul de vedere al științei tipologiei romanului, Bunavestire, l-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și firii noastre, al realelor valori!? ( Voi analiza, În curând, poate chiar În această vară a anului 2006, aceste lucruri Într-un text ce va purta titlul Vinovăția românească, o temă care m-a preocupat imediat după Revoluție, când Încă epitetul de „laș, lașitate” aplicat nației noastre și indivizilor care o compuneau stăruia pe aproape toate buzele În Occident, epitet cu care am luptat, instinctiv, ori de câte ori am avut ocazia. Am fost noi oare cu toții „lași”, recăzând, cum spuneam, În acest „labirint
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lucruri Într-un text ce va purta titlul Vinovăția românească, o temă care m-a preocupat imediat după Revoluție, când Încă epitetul de „laș, lașitate” aplicat nației noastre și indivizilor care o compuneau stăruia pe aproape toate buzele În Occident, epitet cu care am luptat, instinctiv, ori de câte ori am avut ocazia. Am fost noi oare cu toții „lași”, recăzând, cum spuneam, În acest „labirint” al năzuințelor și valorilor, după ce, doar cu puține deceni În urmă, „reușiserăm” să atingem limanul național și individual visat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cauze antirasiale . - Cauze antirasiale? Și amenințările false? În Coleman? Unde fusesem în decembrie? Fie drogat, fie într-un program de dezintoxicare, era tot ce puteam presupune. - Conform celor spuse de domnul Lawrence, se pare că atacantul ar fi proferat un epitet rasial. Kimball continua să facă pauze, pentru care îi eram acum recunoscător, fiindcă mă ajuta să-mi revin în fire, după fiecare nou calup de informației pe care mi-l livra. - Așadar, acest domn Lawrence... era negru? După altă pauză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la grupul nostru!Ă, după al doilea și al treilea volum, după câțiva ani în care au trebuit să suporte virulente, perfide atacuri ce veneau de la ideologii partidului, s-au pomenit citați tot mai des și suportând tot mai frecvent epitete absolut „scandaloase” pentru „marxiștii de serviciu”, precum: poeți de inspirație originală, înnoitori ai vocabularului poetic, capabili de teme originale etc., și, mai ales, erau, ceea ce enerva la culme atunci, puși în filiația marilor poeți dintre războaie sau chiar a lui
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ne învârteam. Sarcasmul său însuși, o formă radicală de definire și limitare, avea cel puțin două fețe: cea persiflantă, „amabilă”, și cea cinică. Dacă cu „prima” eu și amicii ne acomodam prea bine, amuzându-ne larg de surpriza și justețea epitetelor sau a „elucidărilor”, fațeta direct cinică a altora, eu, cel puțin, nu numai că nu o acceptam - remarcându-mă, cum o spuneam, prin acea „lipsă de tact” pe care mi-o reproșa Nichita între patru ochi, doritor, fără odihnă, ca
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o dată pentru totdeauna, ca unui capitol de roman, un „titlu” și o caracteristică, a-l „nimici prin efigie” cumva, cum era aplicată această magie în Evul Mediu, efigie în acest caz fiind nu „păpușa și acul”, ci fraza scurtă și epitetul necruțător. Ca orice teorie a sa, ea era fermecătoare și justă, elegantă, cu condiția... să nu se aplice și prietenilor! Astfel, într-o bună zi, Nichita, ce n-a excelat niciodată prin discreție, a sosit la mine, unde locuia uneori
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
traversând generațiile, în ciuda gustului schimbător și uneori tiranic, iconoclast, care e și el, se pare, o regulă a „înaintării”. Evident, după ce Ceaușescu a jucat vreo două decenii farsa grotescă a „omului providențial”, mulți au oroare de această „postură” și de epitetele care o acompaniază, atacându-se chiar și la mitul lui Eminescu. Dar lumea, națiunile au nevoie de mit, de legendă. De modele absolute care, cum o spuneam, trec „bariera” generațiilor și a gustului lor schimbător, și această „nevoie” profundă, misterioasă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cel puțin au fost motivele pentru care, până la moartea sa tragică survenită în noaptea cutremurului din 4 martie ’77, persoana sa era pusă de unii, mai ales de foști tovarăși de detențiune, sub semnul întrebării (Goma, la adresa lui, necruțând nici unul dintre epitetele injurioase ce-i stau la îndemână!Ă: faptul că, imediat după eliberare, în timp ce alți foști deținuți nu erau primiți în „câmpul muncii” sau erau obligați să accepte sarcinile cele mai grosolane, Ivasiuc a fost angajat la Serviciul de Presă al
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
al prieteniei”, în care el a fost un „campion absolut”. Nu știu cum s-ar fi comportat el în noua realitate socială a României după revoluție, după ’89, dar nu cred că ar fi îndrăznit a alătura de numele prietenului său, Breban, epitetul de „oportunist”, cum a făcut-o N. Manolescu într-un articol în România literară (articol inclus apoi într-o carte!Ă și la câteva săptămâni după ce același N. Breban se reîntorsese în grabă, în martie ’90, din exilul său parizian
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe post, unde Goma l-a făcut pe fostul său coleg de celulă și amic în toate felurile: mincinos, versatil, securist, porc etc., folosind bogatul său repertoriu de invective, de care, de altfel, au scăpat foarte puțini dintre colegii săi, epitete care i-au dăruit și această dublă singurătate, cred eu: cea din Franța, dar și cea din țara și cultura sa natală. Dimineață, între două și cinci spre ziuă, cei doi discutau încă aprins în BMW-ul lui Bernard, în timp ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Farmecul și grația nu-s partea lui cea mai tare. "Frumos", iată un cuvânt de negăsit în Noul Testament. Nimic care să semene cu Cântarea Cântărilor. Cananeeana o fi fost oare plăcută la vedere, muntele, mândru, malurile lacului Tiberiada bucolice? Aceste epitete relative la înfățișare lipsesc din Evanghelii, ca și natura în întregul ei. Risipitoarea de smirnă din Betania, cu flaconul ei de alabastru, cele zece fecioare cu lămpile lor în mâini, Maria Magdalena însăși noi suntem cei care le conferim spontan
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
numeroasă oastei otomane. Cronicarii turci remarcă alegerea nepotrivită, ca anotimp, pentru organizarea unei campanii, dar judecata lor este influențată de rezultatul bătăliei. Dacă Suleiman ar fi câștigat lupta cu Ștefan cel Mare, atunci ei ar fi găsit cele mai alese epitete pentru a lăuda înțelepciunea padișahului lumii care o hotărâse. Sultanul i-a cerut lui Ștefan să se supună, să predea cele două cetăți din sudul Moldovei: Cetatea Albă și Chilia și să se prezinte el însuși cu haraciul, drept semn
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ca sumele de bani strânse de la bisericile din Cetatea Albă, cu prilejul Anului Jubiliar, să-i fie trimise lui Ștefan cel Mare, acestui „adevărat atlet al credinței creștine” (versus christianae fidei athleta). Domnul român mai fusese gratificat cu un asemenea epitet și în 23 noiembrie 1476: „preaputernicul atlet al Creștinătății” (fortissimus rei christianae athleta). La 17 martie, venețienii reluau pledoaria în favoarea ajutorării lui Ștefan cel Mare, „căci este țara aceluia poarta cea mai lesnicioasă pentru intrarea și cuprinderea ambelor regate, anume
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Și pe negru-l alegea,/ Frumos șeaua i-o punea./ Chema șoimii și ogarii/ Și pleca la vânătoare” (Galați), dar a fost remarcată și la eroii haiduci Dobrișan, Corbea, Gruia, ca imagine a comensualității refuzate care îl singularizează pe erou. Epitetul „dalb” este în mod surprinzător atribuit brațelor lui Antofiță, și nu feței lui cum suntem obișnuiți să regăsim personajele în cursul unei schimbări de nivel existențial: „Numai Antofiță sta,/ Nici nu bea, nici nu mînca,/ Doar cu ochii se uita
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o sugestie a vegetalului și a rodului. Cea de-a doua notă cromatică, mai puțin răspândită, exprimă statutul de neofit: „Numai Lina, fată dalbă” (Mada - Hunedoara), „Ea ședea și chindisea/ Cu mâini dalbe zugrăvea” (Porumbacude-Sus - Făgăraș). Așa cum s-a remarcat, epitetul „dalb”, atât de frecvent în colinde, se aplică și mortului (dalbul călător, dalbul de pribeag) și tărâmului de dincolo (lumea dalbă), albul reprezentând „atributul invizibilității și morții” folosit și în marcarea simbolică a morții neofiților. Non-culoarea în discuție apare în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sub dominantă fastă: „Prin d-unghii să strecurăm,/ Prin coarne să măsurăm,/ Mari boieri ca dumneavoastră” (Idem). Metafora nupțială a vânătorii se decodează cu ușurință în textul ceremo¬nial de iarnă. „Tinerii eroi ai colindelor, cărora li se aplică frecvent epitetul de «mirel», vânează sau întâmpină primejdii în postura de candidați la căsătorie, confruntările încheindu-se de regulă prin obținerea sau făgăduiala unei mirese”. Ipostaza regală a inițiatului unește specia lirică ceremonială cu orațiile de nuntă și basmele, în care statutul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o pudră fiind folosită pentru a da aparența de spirit lipsit de corporalitate. Atât tinerii, cât și fetele masai din Australia își acopereau fața sau întregul trup cu argilă albă în timpul procesului de trecere. Textele folclorice românești abundă în folosirea epitetului dalb, ce caracterizează cel mai frecvent fața neofitului, ca ipostaziere a spiritului său. Practicile istorice explică natura luminoasă, pură cromatic, a eroilor care au trecut într-o lume a arhetipurilor și spectrelor mitice. Proba vitejească a saltului peste groapă, analizată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de ani, foștii studenți miau propus de câteva ori să accept acordarea acestui titlu de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Am refuzat pe considerentul că sunt Doctor al acestei Instituții și nu mai are loc un epitet suplimentar. Am acceptat, Însă, În toamna anului 2001 propunerea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, al cărei Senat a hotărât În 23 noiembrie 2001 să-mi confere titlul În cauză “pentru merite deosebite În domeniul
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
seara până dimineața omul nu face decât să se ascundă, să colporteze nimicurile celorlalți, ca să ascundă adevărurile dureroase din propria ogradă. Oricum, poezia fără mistică e ca orizontul fără iluzia nesfârșitului, e ca apa curgătoare fără susur, fără matcă... Metafora, epitetul, alegoria, adică tot ce înfrumusețează textul, fac parte dintr-o recuzită a misticului, a transcendentului. Omul e măsura lucrurilor, arta e măsura duhului care mișcă lucrurile. Toți am fost pe drumul Damascului, toți am avut posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu, numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dovadă de înțelepciune. * Numai cine merge pe jos știe cât costă pantofii. * Amintirile sunt reconfortante atunci când nu răscolesc dureri. * Acumularea fără asimilare are valoare parțială. * Unele cuvinte ucid ca și glonțul. * Tăcerea nu este întotdeauna semnul neștiinței sau al acceptării. * Epitetele nu pot fi împărțite în două: alb și negru. * Să pictezi prin cuvinte sau sunete; să scrii prin culori sau sunete; să compui prin cuvinte sau culori nu sunt simple extravaganțe pretins exegete. * Timpul trece peste noi sau noi trecem
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
lumii. "Mitul național" e cel mai puternic dintre miturile care solicită imaginația și vocația constructivă a tânărului port". Dar, odată integrat Junimii, "ceva se schimbă" în atitudinea, în manifestarea gândirii poetului: "educația filosofică ia locul celei literar-sentimentale. Nu metafora, nu epitetul capătă rol precumpănitor, ci viziunea". Dar începuturile acestei noi atitudini trebuie căutate la universitatea din Viena, ne arată Cornel Ungureanu, unde poetul află un climat românesc "cum nu mai exista la vreo altă universitate din lume", aceasta fiind o instituție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]