2,590 matches
-
poemului se desfășoară în străvechea Troie, protagoniștii fiind doi îndrăgostiți, Troiolo, fiul regelui Priam, și Criseida, în a căror poveste de dragoste un 947 „Numele celor mai multe personaje apar în Iliada lui Homer, dar cititorii medievali aveau cunoștințe restrânse despre această epopee sau chiar nu auziseră de ea, și oricum Homer nu face nicio aluzie la vreo poveste de dragoste între cele două personaje” Robert O. Payne, op. cit., p. 1. (trad. n.) 255 rol decisiv îl are și vărul tinerei văduve, Pandaro
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
faptelor și ideilor transformă cartea într‐ un izvor de meditație ce‐ți răscolește pentru multă vreme gândurile în lucrarea lor perpetuă de descifrare a neînțelesei treceri. Pe măsură ce ne adâncim în conținutul ei, cartea se transformă dintr‐o „istorie” într‐o epopee. Fapte, întâmplări, portrete, microbiografii, frânturi de creații literare, simpla enumerare a unor personalități intrate în Panteonul literaturii române, ce‐ au trăit, gândit și creat pe meleagurile Bârlad ului și a fostului județ Tutova - Țara de Jos - cum mai era numit
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
din 22 octombrie 1982. „Cartea Bârladul odinioară și astăzi nu este o carte ca oricare alta, ci este, dacă‐ i vorba să privim și viitoarele apariții pe car e le așteptăm cu sufletul la gură, o adevărată enciclopedie, o admirabilă epopee a orașului” se entuziasma Elena Selenaru, scriitoare din București. Volumul închinat trecutului și prezentului orașului Bârlad „este un ceaslov în care se oglindește f ața acestei părți de țară, valoarea și spiritualitatea unei generații care a dat nume de prestigiu
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de bejenie a lui Vlahuță ne aduna în fiecare seară”. Și tot el, continua confesiunea: „În accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii Academiei Bârlădene cu exclamații de epopee.” De altfel, în „Florile Dalbe”, sub egida cercului literar de 334 la Academia Bârlădeană, a debutat I.Valerian cu poezia „În albastru”: Cu ochii duși departe În zarea plină de fiori Mă prind visând adeseori În zarea plină de fiori
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de Renard românesc, însă cu scopuri polemice" (G. Călinescu, 1941), „Un roman alegoric" (Al. Rosetti, 1951), „Negreșit: roman social, memorii și roman de aventuri" (Perpessicius, 1957), „pamflet politic" (P. P. Panaitescu, 1958), „roman alegoric (...) și pamflet politic [...]conceput ca o epopee eroi comică" (Al. Piru, 1961), „roman animalier" (Mircea Anghelescu, 1972), „Roman? Scriere istorică? Pamflet? Nici una dintre ele și, într-un fel, toate laolaltă" (Andrei Brezeanu, 1973), „În primul rând o lucrare socialpolitică” (G.Ionescu... Gulian, 1974),,roman" (Elvira Sorohan, 1978
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
guverne cum îi venea la socoteală, și care fusese cât pe ce să ne pricopsească cu un regim prezidențial inspirat mai degrabă de modelul de la Minsk decât de cel de la Washington sau Paris, am urmărit în ultimele săptămâni ale anului epopeea halucinantă a unui Parlament incapabil să aleagă președintele R.M., conform noii legi aprobate astă-vară, atunci când deputații au instituit republica parlamentară, dintr-un impuls vindicativ și de autoconservare față de regimul piramidal preconizat de dl Lucinschi, făcând din „stânga” „dreapta” și invers
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
reiterau informațiile din manual. Prin cantitatea aspectelor factuale nu însă și prin complexitatea analizei istorice ele trimit deja spre nivelul de școlarizare ulterior, de gimnaziu sau chiar de liceu 77. Obligatoriu și pe înțelesul tuturor După clasa a IV-a, epopeea ștefaniană se relua, conform tradiției, la sfârșitul anilor de gimnaziu 78. În anii '80, lecțiile respective erau plasate în programa de clasa a VIII-a, în deceniul următor ajungeau în clasa a VII-a, iar după 1999 au revenit în
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
criticat se afla cunoscutul portret din "Evangheliarul de la Humor", cu o explicație foarte expeditivă: "Puterea politică și puterea cărții. Ștefan cel Mare, oferind la ceruri o carte religioasă scrisă din porunca sa"127. Era, într-adevăr, șocant de puțin față de epopeea întinsă pe zeci de file, din manualul precedent. Lipsurile acuzate probau autoritatea modelului eroic-voievodal și forța unei culturi istorice școlare deosebit de conservatoare. Opinia publică a deplâns omiterea informațiilor "despre frontul antiotoman", despre "bătăliile de la Vaslui, Războieni sau Codrii Cosminului"128
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
nouă între România și Ungaria s-a stabilit [abia] prin tratatul de la Trianon"255. Mai mult, simbolul unificator preferat era, în primul deceniu postbelic, încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria (la 15 octombrie 1922, în Alba-Iulia), iar desăvârșirea întregii epopei naționale se concretiza prin reformele inițiate în acei ani256. Prestigiul Marii Uniri era astfel adus cât mai aproape de prezentul celor care învățau despre istoria neamului. Minoritățile etnice și confesionale care s-au regăsit după 1918 în componența statului român și-
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Petric. Ei au pus în pagină un ton mai puțin violent, mai persuasiv. Au operat și noi periodizări, prin care debutul "orânduirii capitaliste" se deplasa spre 1848. Într-o accepție mult mai înțelegătoare, participarea României la un "război imperialist" și epopeea revoluției socialiste din Rusia nu mai contraveneau unirii Transilvaniei cu România, plasată acum în contextul frecventelor mișcări populare ale vremii. În această vastă frescă istorică, adunarea "populară" de la Alba Iulia a fost doar "un moment" important al luptei din Transilvania
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a fi totuși completă, căci regele Ferdinand sau oamenii politici din regat nu erau amintiți. La mijlocul anilor '70 funcționau încă manuale de clasa a VIII-a, dedicate întregii istorii a României și cuprinzând, în descrierea "orânduirii capitaliste", largi incursiuni în epopeea unirii de la 1918. Erau inegal distribuite 361, dar consonante din perspectiva mesajului emoțional. Elogierea recăpăta o tonalitate interbelică: "în ziua de 1 decembrie 1918 ei [românii] s-au adunat chiar pe locurile unde Mihai Viteazul își făcuse în 1599 intrarea
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
din ultimul deceniu al Epocii de Aur aduceau informații în plus despre pierderile teritoriale din 1940 și despre suferințele românilor în timpul "teroarei horthyste", aglomerând cu știri "noi" de fapt, recuperate din perioada interbelică sau exacerbate de istoriografia militantă optzecistă 365 epopeea milenară și sângeroasă a unirilor și a pierderilor teritoriale 366. Această insistență mărea, prin contrast, valoarea evenimentului petrecut la Alba Iulia, în decembrie 1918, consacrându-l drept chintesență a reușitei naționale. Pe nesimțite, unirea devenea "Marea Unire", iar semnificațiile elogiului
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007, pp. 201-211). 150 Alexandru Barnea (coord.), Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Bogdan Teodorescu, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2007, p. 90. 151 Toată epopeea sa războinică a fost repovestită sumar, pe un ton impersonal și pragmatic. De exemplu, despre faimoasa victorie de la Podul Înalt aflăm doar că "într-o conjunctură pe care a considerat-o favorabilă a refuzat îndeplinirea obligațiilor financiare față de Poartă, s-
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
ai publicității au constatat o profundă schimbare de paradigmă după 1980 (de la cei trei R: Rêve, Risque, Rire la cei trei S: Simplicité, Substance, Spectacle cf. Jacques Séguéla) corelabilă poate puritanismului thatchero-reaganian, nu se poate aserta tranșant că era mitului, epopeii a trecut și că doar faptul cotidian (banal, util) contează. Funcția de reprezentare a discursului generează publicitatea referențială (de exploatare a produsului, de prezentare a realistei "tranche de vie"), în timp ce funcția constructivă explică publicitatea mitică și oblică (de creare de
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
drept eroice: împăratul roman Hadrian, apoi Traian, Aurelian și fictivul Zenon, o strălucioare pastișă a câtorva personaje reale și imaginare din secolul XVI. Modalitatea ei de a lucra era să se dedice exclusiv ani întregi chiar decenii studiului culturii unei epopei istorice. Apoi filtra aceste cunoștințe pe care le întrupa într-o singură personalitate de obicei masculină care în mod paradoxal era atât reprezentativă cât și nereprezentativă pentru această construcție. Ea se retrăgea din scenă și, ca un soi de ventriloc
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
În capitolele "Din preistoria discursului romanesc" și "Eposul și romanul" din volumul Probleme de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul cu eroii ciclului epic troian; eposul se transformă în roman", dar "materialul epic se transformă în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
coloane, regimurile ale căror spații de demarcație sunt vag conturate, lăsându-ne să înțelegem că, adesea, așa cum o demonstrează și exemplele, ele se întrepătrund. Dihotomia stil/ subiect vizează separația între nobil și vulgar; iar dacă genurile nobile sunt reprezentate prin epopee și tragedie (subiect nobil în stil nobil), genurile comice includ comedia sau povestirea comică (subiect vulgar în stil vulgar). Cea de-a doua ramură a tabelului reține travestiul burlesc (subiect nobil în stil vulgar) și îi alătură parodiile, însumând parodia
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Defoe sau Tristan al lui Jiři Marek cu Tristan și Isolda? Ar fi posibilă, se pare, și o regulă: o capodoperă se obține tot prin parodierea altei capodopere. Iată de ce principalele hipotexte ale unor parodii solide sunt Biblia, miturile, epopeile, tragediile, poemele eroice ale Evului Mediu, romanele cavalerești, basmele, fabulele, operele "cu viață lungă"... Deși conținutul se aseamănă, forma face diferența: cele două aspecte vor face și obiectul trimiterilor teoretice ale lui Hans Robert Jauss 61, care scoate la iveală
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al lui G. Genette, care consideră că nu poate exista parodie în lipsa unui model literar precis și ușor recognoscibil, fie el un text anume sau un întreg corpus de texte (de pildă, texte subsumate aceluiași gen sau aceleiași tematici, precum epopeea sau romanul pastoral). Oricum, nici mediile erudite în care își făceau simțită prezența primii teoreticieni nu erau străine de discursul parodic. Cât privește etimologia termenului, se impune să remarcăm ca pe un minus graba fie a unor exegeți, fie a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Gabriela Duda definirea mimesis-ului ca imitație și model al realității. Diferențiind "acțiunile" imitate de poezie în "nobile" și "vulgare" și denumind modurile de reprezentare "stil narativ" și "stil dramatic", Aristotel separa genurile poetice astfel: tragedia (acțiune nobilă în stil dramatic), epopeea (acțiune nobilă în stil narativ), comedia (acțiune vulgară în stil dramatic); un al patrulea gen posibil (cel puțin printr-o simplă operație combinatorie) ar fi acțiunea vulgară în stil dramatic, ilustrată prin referiri aluzive la opere desemnate mai mult sau
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ce imita Gigantomahia (Bătălia giganților); oricum, faptul de a-l fi numit "născocitorul parodiilor" arată că el desfășurase o activitate de autor diferită de cea de recitator specifică rapsozilor. Deiliada (în traducere Lașiada) lui Nicohares trebuie să fi fost o epopee a lașității, dacă ținem seama de sensul oximoronic al cuvântului (deilos, gr. = fricos, temător; iada, gr. = aventură, luptă, acțiune), intenționat parodic. Apare astfel o primă trimitere către ideea de anti-epopee (Deiliada fiind o Iliadă răsturnată), către ceea ce, ulterior, se va
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de aceleași versuri pentru a exprima lucruri diferite"104. De fapt, teoreticianul se referă la două construcții parodice specifice Antichității, centos și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
crabi, iar acestora din urmă ei nu le-au mai putut face față; au bătut în retragere, iar războiul s-a încheiat"109 (trad.n.). Se cuvine să tragem din exemplul dat concluzia că parodia se naște imitând atât forma (epopee), cât și subiectul epicului eroic (războiul, bătălia etc.), iar sursele umorului sine qua non sunt nenumărate. Reducerea conflictului la o scară specifică fabulei (lupta dintre șoareci și broaște) se adaugă demitizării caracterelor așa-zis puternice, aici ridiculizate (Zeus). Implicând întâmplările
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Mediu. Un gest similar va fi făcut Homer în poemul Margites, unde se pare că s-a autoparodiat, alcătuind cânturi despre un erou incompetent și oferind premisele dezvoltării unei intrigi comice în romanul picaresc, prin intermediul antieroului. Dar, ținând seama că epopeea a generat parodie bazându-se pe distanțarea maximă de subiectul ei eroic, rezultatul fiind întotdeauna un text de o factură atât de diferită, cu o semnificație complet răsturnată, ne putem întreba dacă nu se întâmplă același lucru cât privește multitudinea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
medievală a versiunilor aceluiași text, survenite în funcție de imaginația și înclinația spre ficțiune (și ea un gest de rezistență, dacă nu chiar de revoltă împotriva constrângerilor dogmatice) manifestate de copiștii care trudeau la apariția lui. Așa cum rapsozii parodiau, prin recitările lor, epopeile, și "scribii" luau uneori inițiativa de a modifica fie unul sau mai multe cuvinte, fie întregul înțeles al unei fraze dintr-o seamă de scrieri teologice. Filologul italian Giulio Cesare Scaligero (care punea bazele clasicismului italian în Poetica sa) dezvoltă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]