1,259 matches
-
liturghie de catedrală în care ar intra lătrând un câine urmărind o pisică.191 Interesantele piese într-un act ale lui Ion Coja sunt, de asemenea, plasate sub semnul umorului absurd (Președintele) și al grotescului, chiar al celui cu sensul etimologic de contopire și transpunere fabulistică a umanului în animalier și invers (Vreau să număr stele), sau al celui dedus din supralicitarea sinistrului, prin fatala anulare a răului prin mai rău (A murit păpușa). Prezența substanțială a grotescului în dramaturgia ionesciană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cuvântul este atestat cu mai multe sensuri: scriitură (Cicero), gramatică, filologie (Quintilian, Seneca), alfabet (Tacit), știință și erudiție (Tertulian). Toate aceste sensuri se vor păstra până în Evul Mediu. O altă substituire de la littera la scriptura lărgește și mai mult definiția etimologică, literatura își îmbogățește prin aceste sinonimii conținutul însemnând actul sau arta scrierii, tehnica scrierii. Are loc o dilatare continuă a conținutului care absoarbe treptat domeniul scrierilor de orice fel, evoluția cea mai semnificativă a ideii de scriere fiind în sens
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
a conceptului literatură = cultură, sub un puternic impuls ideologic. Literatura continuă să rămână în primul rând ceea ce a definit-o încă din antichitate: cultură transmisă prin scris, prin litere. Revenirea la etimonul invariabil al literaturii este inevitabilă și continuă. Sensul etimologic, tradițional, gramatica, se menține încă puternic. Gramatica propune primele cunoștințe, primele elemente ale literelor. Acest sens îl găsim bine subliniat și de Voltaire. Sensul didactic cultural și erudit este și el consacrat în această perioadă, cuprins în dicționarele epocii. O
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
adică avertizează mereu datoria morală a propriei auto-dezvoltări istorice și responsabilitatea confruntării acțiunilor sale cu adevărul, binele și dreptatea, care-l au ca fundament ultim pe Dumnezeu. 2.2 Ideea de persoană morală Această idee este prezentă în însăși definiția etimologică și filosofică a persoanei. În cultura ebraică, originea cuvântului „persoană” o găsim în cuvântul panim, tradus în greacă cu cuvântul prόsopon, care indică „personajul”, cu accent mai mult pe rol decât pe subiect. În acest mod, termenul panim vrea să
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
prin intermediul categoriilor de ascultare și disponibilitate. 2.1.3 B. Häring - natura ca principiu dinamic Potrivit autorului redemptorist, contextul de bază care unește atât preocuparea teologiei și a filosofiei, cât și aceea a medicinei, este conceptul de natură. În urma analizei etimologice pe care teologul nostru o întreprinde, termenul de natură (nasci-natum) înseamnă „ceea ce a fost dat la naștere, și se referă la principiul dinamic care dirijează dezvoltarea a ceea ce este înnăscut”. Această precizare îi oferă moralistului german posibilitatea de a realiza
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
cuvântului "vin". Termenul însuși de vin provine, potrivit unor istorici, dintr-o veche limbă vorbită în zona Caucazului și a Mării Negre unde cuvântul voino era utilizat pentru a denumi o băutură amețitoare preparată din struguri. Alți cercetători consideră că sursa etimologică a acestui cuvânt se află în rădăcina sanscrită vêna (așadar cu mii de ani înaintea erei creștine), deși licoarea numită sôma nu era obținută din struguri, ci dintr-o plantă (probabil asclepias acida) cu virtuți psihotice, ba chiar psihedelice. Alții
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
ca ființă care cunoaste, acționează și valorizează, transformând astfel lumea și pe sine; 3. Produs și producător de împrejurări, de medii, ambianțe și situații sociale; omul nu doar asimilează, ci și creează, dirijează și modifică împrejurările. II. CREATIVITATEA Sub raport etimologic, conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă zămislire, făurire, naștere. În sens larg, putem considera creativitatea ca pe un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenești. În sens restrâns, putem distinge patru
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
4 minute pentru organizare, 6 minute pentru dezbaterile propriu-zise și 2 minute pentru colectarea deciziilor emise de fiecare grup; 2. realizează o fericită conlucrare între gestația creativă individuală și cea de grup. 1.4. Discuția Panel Din punct de vedere etimologic, în engleză panel semnifică listă fixă de nume. Un animator prezidează ședința în care este discutată problema de către eșantionul panel, un grup de 5-7 persoane competente în problema respectivă. Auditoriul ascultă în tăcere, intervenind doar cu mesaje scrise pe cartoane
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
reacționare i se datorește greșeala inițială a primei ortografii întocmite de Academie, etimologismul, defect de care nu s-au desbărat reformele ortografice făcute în cursul veacului al XIX-lea și al XX-lea (nici ultima, cea din anul 1932). Ortografia etimologică cerea celui care o mânuiește să știe latinește și franțuzește ca să poată scrie corect românește. Împotriva acestei ortografii, plină de contradicții și absurdități, s-au ridicat o seamă de cercetători (Lambrior, Tiktin etc.) care au cerut necontenit simplificarea și raționalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
care până acum era reprezentat și prin semnul â. Cine cunoaște evoluția ortografiei limbii noastre în decursul vremurilor știe că prin sunetul respectiv noi am avut nu mai puțin de cinci semne: â, î, ô, o, u, după cum, conform scrierii etimologice preconizate și aplicate de latiniști, în cuvântul de origine sunetul corespunzător era a, i, e, o sau u. Se scria astfel câne (din canem), adune (din aduneus), rîs (din risum), vînt (din ventum) (...). Unul câte unul, semnele e și o
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
limpede că român vine din romanus? Ca și cum cine știa latinește nu-și dădea seama de lucrul acesta. Iar pentru necunoscătorii limbii latine tot una era de le cereai scrierea cuvintelor într-un fel sau într-altul (de altfel întreaga ortografie etimologică cerea celui care o folosea să știe latinește și franțuzește). De aceea î a fost singurul semn folosit de presa muncitorească din secolul al XIX-lea, de tipăriturile și publicațiile P.C.R. și de marii noștri scriitori ca de pildă M.
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
învețe limba de chinul pe care li-l impunea vechea ortografie de-a fi mereu cu ochii-n patru în alegerea unui semn sau a celuilalt) (...)”. *** Camil PETRESCU 63: „Nu, hotărât lucru, este bine că proiectul se ferește de principiul etimologic și aceasta o declară de la început. E foarte bine că s-a preferat principiul fonetic. Numai că, în mod surprinzător, ni se spune tot în preambul că «principiului fonetic îi sunt asociate în acest proiect principiul silabic și cel morfologic
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
a o reînvia, în romanul Desperado, ne nemuțumește. Dacă-l luăm pe Joyce și repunem ordine în confuzia plănuită a vârtejului de incidente (nu există narațiune fără ca ceva să se întâmple, fără incident), ne trezim în lumea captivantă a geniului etimologic, a ironistului, a literatului prin excelență. Autorul Desperado e primul care decide, Sunt altfel decât tot ce fost, sunt liber de literatură. Ce face un Desperado? Ironia e cheia succesului în scrierea unei cărți Desperado. Joyce, Woolf și T.S. Eliot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este negativă nu un ansamblu de mijloace, ci eliminarea blocajelor." Trebuie să facă să dispară la actor gestul comun, gestul cotidian, care întunecă "impulsul pur". În momentele de mare bucurie sau de mare suferință, omul, furat de "entuziasm", în sens etimologic, folosește semnele ritmice, începe să cânte sau să danseze. Această exprimare elementară, actorul trebuie să o regăsească, este "semnul organic". Lungul drum interior pe care îl înfăptuiește actorul duce la descoperirea unei corporalități vechi legate de niște imagini arhaice, de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ruinele unui edificiu sacru mai vechi) și În mod semnificativ, ziua consacrării a fost ziua a șasea a lunii Nisan (aprilie), aceeași zi a babilonianului Akștu (Începutul anului). După cum s-a spus, atât Bel, cât și Bol pot fi recunoscuți etimologic și morfologic În Baal, străvechiul Wettergott, al regiunii siro-palestiniene care instaurează ordinea, distrugând haosul; În acest sens vorbesc și basoreliefurile templului său, care ni-l arată În luptă cu un monstru parțial serpentiform: paralela mitică se face cu tradițiile mesopotamiene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era și ea amonită), i-a construit o capelă (1 Regi 11,5) plasată, probabil, pe Muntele Măslinilor (Targum la 2 Regi 23,13, distrusă apoi În urma reformei religioase a lui Iosua (2 regi 23, 13). În ceea ce privește personalitatea sa, elemente etimologice și comparative ne fac să vedem o figură divină tipică, războinică și legată de regalitate, formată În mediul tradiției cultului strămoșilor regali divinizați, atât de tipic pentru zona siro-palestiniană. Există destule indicii care să ne facă să presupunem o posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
descifrarea scrierii miceniene a permis citirea, pe două tăblițe găsite la Cnossos (KN Gg 702, Xd 140)2, a termenului dapurito, interpretat fără dificultate ca formă protogreacă a lui labyrinthos. Mulțumită noii și mai corectei citiri din punct de vedere etimologic, labirintul a fost identificat cu o construcție din piatră sau cu un fel de grotă artificială În care erau prezente structuri de piatră. Legătura lui dapurito cu o potinija, gr. pòtnia, „stăpână”, destinatara unei ofrande de miere i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Duchesne-Guilleminn, 1962b, p. 18; Burrow, 1973, pp. 127 sq.) nu apare aici cu semnificația tehnică pe care o primește În India corespondentul său asura (o categorie de divinități ostile față de deva, În Upanishad și În scrierile brahmanice), ci cu sensul etimologic original (Gonda, 1962, pp. 57, nota 1, și 95 sqq.) al unui titlu onorific atribuit În mod special, probabil (cf. mai sus, subcapitolul 1.1) unui zeu antic suprem prin excelență, Ahuraxe "Ahura" și unor divinități pe care zoroastrismul a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
15, „locuința cântecelor”) și la calea care conduce acolo („calea Gândului Bun”) sau În infern („locuința Minciunii”). Se repetă și termeni precum da¶n³xe "dae>na>" („conștiință”), saoșyant („salvatorul care va veni”), care au dat naștere la interpretări variate, chiar etimologice; acestea ocupă un loc aparte În viziunea escatologică a zoroastrismului. Ideea unei fericiri duble, a sufletului și a trupului, este un motiv constant al mentalității religioase zoroastriene (Bausani, 1959, pp. 64 sqq.) și se Întâlnește deja În G³th³. De exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
corespondent doar În limba pahlavi, *åașak, cu aceeași semnificație (care se continuă În armeanul åașak, din nou cu același sens); 10) termenul rus ra¹, „paradis”, corespunde avesticului ray-, „beatitudine”. La fel de interesant este și faptul că anumiți termeni slavi au legături etimologice cu numele proprii ale divinităților iraniene: rusescul mir, „pace”, cu avesticul mithra (zeul care domnea asupra ordinii cosmice și asupra relațiilor corecte dintre oameni); termenul din rusa veche jadrú; „puternic, rapid”; cu avesticul indra(zeul războiului); rusescul svobod’, „liber”, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imens; iar benedictinul Herbord (secolul al XII-lea) amintește În Viața lui Otto, episcop de Banberga, că mulțimea din Stettino venera un stejar. Așadar, faptul că stejarul era obiect de venerație și centru al practicilor cultuale, Întărește ipoteza unei legături etimologice Între numele zeului slav suprem și numele stejarului. b) Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") Cu privire la zeul Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") a fost avansată ipoteza (Merrigi, 1952) că nu ar fi vorba despre o divinitate de origine slavă, ci, pur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un zeu al focului. Unele izvoare slave Îi redau numele În forma sa completă Svaroic¹. Fiul lui Svarogú este, tot conform Cronicii Anuale, zeul Da¹bogúxe "Daz^i^bogu^", care este identificat În mod clar cu Soarele. Din punct de vedere etimologic, numele Da¹bogúxe " Daz^i^bogu^" este transparent - o dezvoltare a compusului *dagiobhogoși are semnificația „zeul a ceea ce arde”. În schimb, mai multe probleme pune numele Svarogúxe "Svarogu^" (cu derivatul său Svaroic¹), care a fost legat de unii cercetători de termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre triplarea aceluiași personaj), care se ocupau una de medicină, iar cealaltă de metalurgie. După cum se poate vedea, aceste identificări, care nouă ni se par insuficient fondate, se bazează pe un element unic și generic, cum ar fi o informație etimologică sau faptul de a activa În domenii aproximativ analoage, În timp ce unica identificare ce pare cu adevărat convingătoare, cea a galicului Lugusxe "Lugus" cu irlandezul Lugxe "Lug", comportă o serie amplă și sigură de elemente care merg de la identitatea etimologică la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
informație etimologică sau faptul de a activa În domenii aproximativ analoage, În timp ce unica identificare ce pare cu adevărat convingătoare, cea a galicului Lugusxe "Lugus" cu irlandezul Lugxe "Lug", comportă o serie amplă și sigură de elemente care merg de la identitatea etimologică la extinderea atestată a cultului și la paritatea funcțiilor. Dar, așa cum spuneam, astfel de cazuri nu sunt frecvente. Spre deosebire de religia germanică medievală, În cazul căreia datorită bogăției izvoarelor putem examina fiecare divinitate În parte, Încadrând-o În schema trifuncțională, aici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]