1,245 matches
-
lexicographie macédonienne în "Aperçu sur la lexicographie bilingue", Paris 2000. 52. Tolkoven rečnik na makedonskiot jazik : nasušna potreba i zaboravena obvrska vo Zbornik na trudovi "Jazikot i opštestvoto na pragot na XXI vek", MALA, Skopje, 2000, str. 27-32 53. Note etimologice meglenoromane în "Studii și cercetări lingvistice", ed. Academiei Române, București, 1997, p. 11-17. 54. El lugar del español en la Republică de Macedonia în "Actos del Congreso España y la cultura hispanica en el surește europeo", Atenas, 2-5 de diciembre de
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
aceste ideologii sociologice să fie implicate și în România. Pentru a înțelege ce este sociologia românească și cum a avut ea implicații asupra statului român și a sociologiei în România dar nu numai, trebuie să înțelegem din punct de vedere etimologic ce înseamnă sociologie. Cuvântul sociologie este o îmbinare de fapt a două cuvinte din limba greacă „socius” care înseamnă grup, mulțime de oameni și „logos” care înseamnă cuvânt, știință. Deci ca urmare a acestei îmbinări de cuvinte s-a format
Sociologie românească () [Corola-website/Science/328094_a_329423]
-
ul este o formă de favoritism, care implică acordarea de avantaje nemeritate pe baza unor legături de rudenie. Cuvântul își are rădăcina etimologică în latinescul "nepos, nepotis", din care se trage și cuvântul românesc "nepot". Ca orice fenomen social, nepotismul poate fi urmărit până în antichitate, însă conceptul de nepotism își are originea în evul mediu târziu, când în sânul Bisericii catolice mulți papi
Nepotism () [Corola-website/Science/327149_a_328478]
-
șase cuvinte heterofone: > "saint" „sfânt”, > "sein" „sân”, > "sain" „sănătos”, > "ceint" „încins”, > "cinq" „cinci”, > "seing" „semn”, toate pronunțate [sɛ̃]. Astfel apar litere destinate de la bun început să nu fie pronunțate, având numai rol de semne diacritice. Dintre acestea majoritatea sunt etimologice, introduse de scribi care cunosc limba latină. De exemplu, echivalentul lui „douăzeci” se scria "vint", dar s-a recurs la scrierea sa "vingt", cu g din etimonul său , pentru a-l deosebi de "vint", „(el/ea) veni”, perfectul simplu al
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
u)” și "vu" „văzut”, primul se scrie "ung", cu g inspirat din "vingt", dar aici neetimologic. "Debuoir" și "ung" se vor schimba mai târziu în "devoir", respectiv "un", când se vor distinge clar literele u și v. Altă literă diacritică etimologică este d în "pied" (< latină ) „laba piciorului”, cuvânt scris până atunci "pie", cu e pronunțat / e/ tonic, aceeași grafie ca a lui "pie" „coțofană”, unde e redă un /ə/ aton. Tot cu valoare diacritică apar și consoane duble, de exemplu
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
cuvinte, fără să existe reguli precise în fiecare caz: Această literă poate corespunde vocalei /ə/ sau niciunui sunet atunci când este la sfârșit de silabă. Vezi despre aceasta Vocala /ə/. Această literă nu se pronunță niciodată, prezența sa fiind în general etimologică, dar prezintă două variante la început de cuvânt. Una dintre ele, numită tradițional „h mut”, face cuvântul să se comporte ca cele care încep cu o literă vocalică, adică permite elidarea și legătura cu cuvântul precedent: "l’homme" „bărbatul”, "les
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
menționat că în alte țări francofone folosirea semnelor de punctuație poate fi diferită. De exemplu, în Elveția, grupurile de trei cifre se despart prin apostrof. După părerea lingvistului Pierre Burney, ortografia franceză are un aspect „intelectual”. În primul rând este etimologică prin păstrarea urmelor originii latine sau grecești a cuvintelor. În al doilea rând este gramaticală, prin acordurile pe care le reflectă. În fine, este ideografică, ceea ce îi dă un oarecare caracter estetic prin literele de prisos care sunt un fel
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
simple sau compuse ("dublete" sau "triplete") din sticlă organică sau minerală care formează o succesiune de dioptrii sferice, asferice sau plane, care caracterizează primul element al unui instrument optic ce primește razele luminoase emanate de un obiect (de unde și originea etimologică a cuvântului). Razele luminoase, ieșite din acest obiect observat în depărtare traversează obiectivul și formează o imagine reală Când obiectul este situat la mare distanță, la infinit, imaginea se formează în focarul imagine al obiectivului. În cazul în care obiectivul
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
contemporană. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din limba română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
catalogată ca un tip de nebunie (junun) care nu este nici aprobată, nici dezaprobată. Medicina tradițională britanică se raportează la ’ishq ca la o boală mentală cauzată de perceperea frumuseții exagerate a unei persoane. Pentru a evidenția conotația și proprietățile etimologice ale cuvântului ’ishq, lexicografii se raportează la ’ashaqa (iederă, Hedera helix). Iedera este o plantă cu tulpină și ramificații lemnificate subțiri și lungi ce crește agățată de trunchiul copacilor, înconjurându-l și strângându-l atât de tare încât, într-un
‘Ishq () [Corola-website/Science/329039_a_330368]
-
în această postură și-a petrecut ultimii ani ai vieții în această reședință, pe care izvoarele contemporane o desemnau fără ambiguitate ca "vilă". Deci nu există nicio mărturie că monumentul ar fi servit drept "palatium" (termen latinesc care este originea etimologică a cuvântului „palat”), adică edificiu conceput simultan pentru a cuprinde reședința privată imperială și pentru desfășurarea complexului ceremonial aulic care caracteriza puteria imperială în Antichitatea târzie. Totuși, primii arhitecți și arheologi care au dedicat studii ample Splitului îi recunosc caracteristicile
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Cartea lui Gelu Negrea", Caragiale. Marele paradox, "este, de la" Marea trăncăneală "a lui Mircea Iorgulescu încoace, cea mai incitantă reflecție eseistică asupra lumii acestui clasic al literaturii române". (Dan C. Mihăilescu) "„Gelu Negrea este genul de critic autentic în sens etimologic, adică unul care desparte apele, interesat de legitimitate prin recurs la metodă și de canonizare ca operațiune finală a unui demers prin care impresionismul empiric lasă loc transformării textului într-un obiect de cunoaștere și reflecție teoretică; (...) un critic perfect
Gelu Negrea () [Corola-website/Science/334916_a_336245]
-
din șase cuvinte latine heterofone, care au dat în alte limbi romanice tot șase cuvinte heterofone: > "saint" „sfânt”, > "sein" „sân”, > "sain" „sănătos”, > "ceint" „încins”, > "cinq" „cinci”, > "seing" „semn”, toate pronunțate [sɛ̃]. De altfel, aceasta este una din cauzele caracterului etimologic predominant al ortografiei franceze, dat fiind că s-a simțit nevoia de a diferenția măcar în scris omonimele. De aceea, în general, omonimele nu sunt și omografe, dar sunt și din acestea, de exemplu "pêche" „piersică” și "pêche" „pescuit”.
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
fonetică, pentru că putea diferi de la scrib la scrib sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea a evoluat, ceea ce este una din cauzele caracterului etimologic al ortografiei franceze. Față de sistemul consonantic al francezei actuale (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Consoane), franceza veche mai avea și consoanele: Unele consoane existente în galo-romană dispar cu totul. Astfel este [θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
originii latinești sau grecești a cuvintelor, prin litere care nu se pronunță sau care corespund unor sunete redate și de altă literă (vezi Ortografia limbii franceze, În epoca Renașterii). Încă nu se ajunge la normarea ortografiei, dar deja învinge caracterul etimologic al acesteia. În secolul al XVII-lea, stabilitatea politică adusă de domnia lui Henric al IV-lea duce la întărirea monarhiei, care devine absolută sub Ludovic la XIV-lea. Totodată, Franța cucerește noi provincii la granițele ei și colonii peste
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
prezenta el înainte de fuziunea, în 1958, cu satele Berendrecht, Zandvliet și Lillo. Pe 1 ianuarie 1983, cele trei au fost separate de districtul Antwerpen și comasate într-un district separat, numit Berendrecht-Zandvliet-Lillo. Într-o primă variantă, toponimul „Antwerpen” este explicat etimologic și arheologic prin faptul că numele dat primei așezări din zonă ar fi fost „Anda Verpa”, însemnând „pământ aruncat” (pe malul râului) în vechea limbă germană. O a doua variantă consideră că numele provine de la „aan de werf”, adică „în
Antwerpen (district) () [Corola-website/Science/335708_a_337037]
-
este o lucrare neterminată a savantului B.P. Hasdeu. Cartea s-a vrut un dicționar etimologic al limbii române. Datorită vastității întreprinderii (a fost descrisă drept „monumentală” și „ciclopică”) și circumstanțelor exterioare, Hasdeu a ajuns doar până la cuvântul "„bărbat”", publicând doar patru volume. La baza genezei lucrării se afla una din primele sarcini ale Academiei Române, aceea
Etymologicum Magnum Romaniae () [Corola-website/Science/333047_a_334376]
-
cauza moartea cuiva” (rădăcina "Nek-" s-a transmis, în limba română, în verbul "a îneca" [în+neca], care este moștenit din latină: "neco", "necare": „a ucide”, "a omorî".) Derivarea acestei rădăcini cu privativul in- a dat astfel "innocentia", cu semnificația etimologică „nevătămător”, „nedăunător”, cu alte cuvinte: „care nu produce moartea cuiva”. Inocența poate implica, de asemenea, o mai mică experiență în relațiile sociale. În contrast cu "ignoranța", este în general văzută ca un rezultat pozitiv pe termen lung, conotația o viziune optimistă asupra
Inocență () [Corola-website/Science/337625_a_338954]
-
panoramă a criticii din Basarabia.” „Nu există un prototip după care Eugen Lungu își compune textele. „Regia” lor scoate la iveală un spirit histrionic și ludic, înzestrat cu ironie, umor, talent literar. Majoritatea eseurilor au, totuși, ceva în comun: referințe etimologice, explorări și incursiuni - istorice, literare, mitologice, cinematografice - în „lumea” cuvintelor sau a expresiilor analizate. Astfel, aceste studii neconvenționale de istorie a limbii devin la fel pasionante și de atractive precum documentarele de la Discovery.”
Eugen Lungu () [Corola-website/Science/337169_a_338498]
-
desigur cel din faza proletcultistă de care s-a mîntuit, avem impresia că, unicat între congenerii colaboraționiști, prin curajul unei cu adevărat riscante opoziții la regimul ceaușist): , Crește falnic, crește zid/ Dragostea către partid". Și ar mai fi o motivație etimologică: ,poetul Dan Deșliu (& Comp. ) vorbise(ră), zi de zi, în contul nostru, o limbă de gazetă de perete, o limbă, așadar de zid. Mortarul lui (al lor) era mortal; maltărul, un maldăr de moloz, obținut din demolarea lumii vechi, - o
Virtuozul number one by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/10958_a_12283]