2,011 matches
-
lungul apei Corlat, iar hotarul satului a crescut Cârța, pustiit de tătari. Același autor vede în românii din Belin pe urmașii românilor din Cârța din scaunul Szepsi. În documentele ulterioare nu se mai pomenește de Cârța din munții Baraoltului...... Cercetarea etimologiei cuvântului ne ajută să aflăm localizarea exactă a Cârței. Se știe că numele Cârța derivă din vechiul Krc de origine slavă, care înseamnă poiană, laz, curătură. Acest cuvânt întră în nomenclatura extrem de bogată cu care poporul român desemnează golurile de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
disciplina avută în vedere în lucrarea de față cuprinde sintagme precum: metodica activităților de educare a limbajului; didactica activităților de educare a limbajului; metodologia specială 87 a activităților de educare a limbajului. În condițiile în care metodologia trimite, prin însăși etimologia termenului, către o ,,știință a metodelor", caracterul ,,special" asociind această perspectivă cu activitățile de educare a limbajului, fără însă a implica (într-o astfel de interpretare a termenului) și celelalte coordonate ale demersului instructiv-educativ, considerăm mai convenabilă (și în contextul
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
vocabularului, diversificarea verbală și raportul ocurență tip, lungimea frazei, stilul și punctuația, raportul verbe adjective (se consideră, de exemplu, că structurile/construcțiile active caracterizează copiii cu tendințe de instabilitate emoțională mai mare) Miller 1959: 165-174. 68 Fenomen similar celui al etimologiei populare din vorbirea adulților renumerație [în loc de remunerație] prin asociere cu ,,număr", ,,ideea de a număra banii din salariu" etc. 69 Vezi exemplele prin care Slama-Cazacu 1999: 297 ilustrează aceste aspecte cuvinte/perifraze prin care copiii înlocuiesc termenii abstracți comuni: După ce
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
un binemeritat prestigiu: educatorul. Începuturile au fost uniforme mai degrabă în privința stabilirii instituției care consacră profesiunea, respectiv școala, decât în a conceptualiza și denumi profesiunea ca atare. Instituția anume apare în condițiile comunităților antice și este un cuvânt cu o etimologie complexă: în grecește, skhole, însemna, ad literam, „odihnă pentru muncă” ori „răgaz”; la romani, schola sau scola a devenit „școală”, instituție de învățământ care îndeplinește funcțiuni specifice. Aceasta este cea care poate să fie considerată făuritoarea unei profesiuni distincte, proprii
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
100 Ideas that work! Discipline in the classroom (Colorado Springs, Colorado, 1995), Sharon R. Berry, stabilește o serie de principii solide pentru instaurarea disciplinei în clasă, întemeiate pe o bază creștină. În scopul definirii conceptului de disciplină, autorul utilizează o etimologie religioasă și apreciază că principiul elementar în vederea introducerii acesteia este stabilirea unor relații de grijă și de preocupare între cadrul didactic și elevi. În ceea ce privește elaborarea și aplicarea unor asemenea principii, iată-le prezentate succint în seria propusă de autor, adaptate
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
spiritualitatea acestei Societăți n-ar trebui să fie simpla sumă a tuturor egoismelor nationale admise să facă parte din ea, și nici simulacrul unui curcubeu sincretic, ci centrarea pe un oraș real, istoric, Orașul Sfânt, Al-Qods, Ierusalimul, visio pacis conform etimologiei clasice." Și el încheia astfel: Dominând orizontul nostru terestru, atât de sumbru în acest moment, Orașul Sfânt, Ierusalimul, luminează din ce în ce mai tare, ca și kibla, direcția către care trebuie să conveargă toate rugăciunile, în care se adună toate bunăvoințele; căci acest
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
prepoziție prus. - prusian răd. - rădăcină reg. - regional rom. - român rs. - rus sb. - sârb sbcr. - sârbocroat scand. - scandinav skr. - sanscrit sl. - slav sp. - spaniol subst. - substantiv sued. - suedez tăt. - tătar tc. - turc tr-sl. - traco-slav ucr. - ucrainean v. - vechi vb.-verb â ETIMOLOGIA GLOBALĂ Percepând limbile din cele patru zări și de pe toată scara istoriei ca expresii zonale ale comunicării sociale, gândirea realistă identifică începuturile limbajului în capacitatea antropoidelor de a reacționa vocal, inclusiv onomatopeic, prin segmente sonore diferite, la feluritele contacte senzoriale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
constituirea spațiului lingvistic indoeuropean prin migrația dialectelor ariene. Astfel, arată Bréal, „au ieșit din limba mamă i.-e. sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germanica și slava”. Dar tocmai derivarea acestor limbi dintr-o sursă comună este punctul de rătăcire a etimologiei tradiționale, care nu vede în „înrudirea” limbilor continuitatea materialului aglutinant în spațiul euro-afroasiatic. Astfel vgr. kardia, lat. cor, cordis, sl. serdțe, germ. Herz etc. nu-și au originea, cum se crede, în dialectele limbii mamă, ci în materialul aglutinant comun
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a unei civilizații de largă cuprindere. Romanii i-au cucerit pe greci, dar nu le-au putut romaniza limba, în schimb cucerind spațiul tracic au determinat aici schimbări importante mai cu seamă în sensul gramaticalizării structurilor aglutinante. Filologia comparată și etimologia În timp ce originea limbajului își află în opera lui Zaborowski explicația completă în continuitatea concepției Heraclit - Lucrețiu - De Brosses, evoluția limbii și constituirea limbilor rămân procese percepute și abordate necorespunzător în literatura de specialitate. Cauza blocajului în care cercetarea acestor probleme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
poată fi dedusă răspândirea dialectelor lor; în aceeași idee maghiara este adusă, ca ramură ugro-finică, din zona golfului Finic, iar pentru elementele turcice din română sunt invocate dialecte turcice din nordul Mării Negre și chiar limba turcă de mai târziu. Deficiențele etimologiei tradiționale pot fi constatate dacă se analizează modul în care autorii de dicționare etimologice își definesc obiectul. Astfel A. Meillet, care a elaborat partea etimologică a dicționarului limbii latine, alcătuit împreună cu A. Ernout (prima ediție publicată la Paris în 1932
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cuvânt cu elemente i. e., pe de altă parte, cuvinte împrumutate”. Aceste cuvinte nu intră în atenția comparativiștilor decât în măsura în care poate fi găsit pentru ele un sprijin în familia respectivă a limbilor i. e. „S-a estimat, continuă autorul, că o etimologie i.-e. nu poate fi utilă decât dacă apropierea propusă cu alte limbi ale familiei este certă sau cel puțin probabilă; toate apropierile care nu sunt decât posibile au fost, deliberat, trecute sub tăcere.” Făcând trimitere la dicționarele etimologice ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și Fr. Müller, lingvistul francez conchide că după mai bine de un secol în care savanții cei mai pertinenți și mai bine înarmați pentru a cerceta cuvintele latine și pe cele ale altor limbi i.-e., „este probabil că toate etimologiile evidente au fost propuse, așa că s-a convenit să nu se mai propună altele noi”. Considerând că cercetarea etimologică practicată de filologia comparată este unica posibilă, Meillet anulează istoria nescrisă a limbilor atestate mai târziu sau neatestate. Iată raționamentul lui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
anevoioasă și chiar imposibilă. Dificultăților pe care teoria neogramatică le ridică în calea analizei etimologice prin necesitatea reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este vorba de faptul că el, făcând etimologia limbii bulgare pe fondul vastului spațiu lingvistic slav, lărgește baza primară, la care neogramaticii își raportează etimologiile, prin includerea în această bază, alături de indoeuropeana comună, a unui număr important de limbi și familii de limbi din spațiul euro afro-asiatic, limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este vorba de faptul că el, făcând etimologia limbii bulgare pe fondul vastului spațiu lingvistic slav, lărgește baza primară, la care neogramaticii își raportează etimologiile, prin includerea în această bază, alături de indoeuropeana comună, a unui număr important de limbi și familii de limbi din spațiul euro afro-asiatic, limbi cu care indoeuropeana s-ar înrudi prin comunitatea originii. Astfel se ajunge la limba comună pe care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le-ne, li-n, le-nt (cf. alb. lë „a lăsa, a ceda”, lënë „delăsat, uitat”; sl. laska „mângâiere”, visl. elska, „a iubi”, lat. laxo „a relaxa, a destinde”). Lipsa de perspectivă asupra istoriei cuvântului iese pe deplin în evidență atunci când etimologia tradițională explică denumirile etnice. Acestea sunt analizate pornind de la atestarea lor în scris indiferent unde, fără raportare la fenomenele etnolingvistice pe care le denumesc, la caracterul istoric și zonal al acestora, și sunt apreciate doar după criteriul fonetic, scoase deci
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
doar o parte a Daciei: „Ardealul sau Țara Ungurească (de sus) se chiamă țara peste munte, care cuprinde o parte de Dațiia“ pentru întreg teritoriul căreia cronicarul folosește ca sinonim denumirea Sțitiia/Schitia. Numind Ardealul „țara peste munte“ cronicarul sugerează etimologia toponimului: „Derept aceea îi zic Țara peste munte, căci iaste încongiurată de toate părțile cu munți și cu păduri, cum ar fi îngrădită“ (p. 130). Într-adevăr, partea a doua a cuvântului Ar deal denumește în româna contemporană forma de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cronicarul Ureche, imaginea unei limbi române compozite, lipsite de naștere și viață proprie, domină și astăzi cunoașterea istorică, blocată în lexicul latinei clasice și în completarea medievală a acestuia prin împrumuturi de cuvinte, unul câte unul, din limbile vecine. 4) Etimologia cuvântului Ardeal, sugerată de Ureche prin aprecierea: „derept aceea îi zic țara peste munte, căci iaste încongiurată de toate părțile cu munți și păduri“, a fost prezentată în paginile precedente. Aici reluăm discuția, într-un cadru mai larg, despre alt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vodă“ (p. 147). Cuvântul subliniat însemna „moștenitor, succesor“ având și variantele moșnean, moștean, toate legate de ideea de baștină și moștenire, cu rădăcina moș. Familia domnitoare din Moldova se numea Mușatin, pe când domnii munteni erau Basarabi. Rămânând la suprafața lucrurilor, etimologia tradițională separă pe Mușatini de moșani considerând pe primii descendenți ai Mușatei, mama voievodului Petru I, și raportând formele moșan, moș, moșie etc. la alb. moshë „vârstă, generație, vechime“. Formele sunt autohtone, rezultate prin eliminarea miezului lichid. Comp. lat. alodus
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
credea Cantemir, de formele seniore, signore, acestea vizând, cel puțin etimologic, ideea de vârstă înaintată. „cel mai vârstnic”. Pentru istoria cuvântului este necesar să desprindem mai întâi sufixul (dom-n), iar apoi prefixul (do-m-n), astfel vom ajunge la etimologia formei mână. Masă, lat. mensa. Italiana nu a renunțat la mensa pentru a folosi doar tavola (lat. tabula), cum insinua Cantemir; ea folosește ambele forme fie ca sinonime, fie cu valori mai mult sau mai puțin diferențiate. Vânat, lat. venatio
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aparent, o formă corespondentă. Este însă firesc a raporta la latină forma românească a căpui „a prinde”, și nu la magh. kapni (DEXI). Aceeași bază latină explică, în urma sonorizării consoanelor, pe a găbui și a găbji, precum și pe gabjă, cărora etimologia tradițională le dă o explicație fantezistă. Vorbă, cuvânt menit să sprijine devenirea românei direct din latină (verbum), și nu prin italiană, care redă sensul respectiv prin parola (A se vedea însă și verbo, cu același sens), este explicat de urmașii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
îneca, a ruina”, germ. Fisch. Limbile slave au păstrat miezul lichid în forma ryba „pește”, legată etimologic de glybĭ, glubĭ „adâncime, hău”, ca și magh. hal „pește” și halasto „heleșteu”, engl. flesh „carne vie”. Originea cuvintelor heleșteu și pește sugerează etimologia formelor piscină și peșteră, legate aparent de pește, înrudite însă cu acesta indirect, prin baza semantică comună de „adâncitură, crăpătură, hău”, la care se raportează atât mlaștină, ploștină, cât și a pleoști, ploscă, a plesni, a lăsa (lăsătură) etc., adică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
despre români au fost discutate, cu unele excepții, în textul precedent, iar cititorul poate identifica paginile unde ele sunt discutate după Lista de cuvinte raportate etimologic din finalul cărții. Aici facem ultimele precizări pe care le considerăm necesare și expunem etimologia denumirilor nediscutate. Roma. Cantemir rămâne la legenda întemeierii ei de către Romulus. Moldova. Ascendentul acesteia față de Muntenia și Transilvania este motivat de Cantemir în primul rând prin aceea că numele ei ar fi dinainte de Traian, „când trăiau pe aceste locurii dachii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dulău. Io, pronume personal pentru eu, folosit în documentele domnești: Io, Mircea Voievod, era dedus de Cantemir de la Ioan, presupusul domn al tuturor românilor la începutul secolului al XIIIlea, și atribuit familiei sale ca titlu ereditar de ținută regală. Această etimologie pică odată cu schema elaborată de Dimitrie pentru a duce intactă romanitatea primilor descălecători până la cel de al doilea descălecat, când aceasta se vulgarizează. Cea mai apropiată ca aspect sonor de Io este forma italiană io, după care vezi lat. ego
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvinte în limba italienească, spaniolească și frâncească, sau din aceste (limbi) luate”. Pentru a descoperi latinitatea limbii române, spune Maior, este suficient să înlături de pe ea haina alfabetului slav care îi maschează și denaturează originea. Operația simplă de recuperare a etimologiei limbii române prin scrisul latin este însoțită de distingerea a două limbi latine. Una este „gramaticească sau a învățaților”, cealaltă este a poporului. Limba latină gramaticească, „care până azi este în cărțile latine, chiar se vede că este limbă nefirească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română a avut o soartă aparte, care i-a conservat puritatea originară, în timp ce alte limbi romanice au avut alt parcurs. Pentru a obține acest rezultat Maior elaborează o schemă care prin ideea de latină populară domină și în prezent etimologia tradițională: Dintre cele două limbi latine, cea a poporului este cu mult mai veche, ea existând „cu multe veacuri înainte de facerea Romei în țara ce se chema Latium unde e făcută Roma”, în timp ce „limba latină din cărți este meșteșugită, gramaticească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]