1,985 matches
-
limbi literare moderne. Câteva forme sunt vehiculate mai des, fără a se putea afirma că există un clasament al frecvenței acestora, ele fiind folosite mai curând la Întâmplare: (1) franțoz, care pare să fie cel mai caracteristic pentru Transilvania, datorită etimologiei sale germane (Franzose); probabil din cauza acestei circulații preponderent regionale, dicționarele nu Îl Înregistrează de obicei, așa că nu excludem nici posibilitatea unei contaminări cu forma „franțuz”; (2) franțuz, pentru care lingviștii admit originea rusă, este prezent, În pofida acestui fapt, atât În
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
indivizi aparținând populațiilor denominate prin termenul de „frânc”, ceea ce nu exclude crearea În paralel, prin intermediul limbajului de cancelarie, a unui corespondent pentru termenii similari din limbile de cultură: francus din latina medievală, φράγκoς din greaca bizantină sau frang din paleoslavă. Etimologiile diverse propuse pentru „frânc” ilustrează ele Însele procesul de creare a acestui termen, În urma contactului românilor cu populații desemnate astfel, În arii și epoci extrem de diferite. N.A. Constantinescu crede că el Îi desemnează, la origini, pe „franco-italienii din coloniile de la
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
a vechimii cuvântului În limba populară este oferită și de prezența sa În dialectul aromân, În general ca etnonim, fapt care Întărește totodată ideea unui contact cu „frâncii” pe direcția Sud. În acest caz, al dialectului aromân, se impune, În privința etimologiei, paralela cu turcescul frynk. 3. Semantica etnonimului: nivelul de bază al imaginii Mult mai relevantă decât originea sa, semantica termenului, atunci când este folosit ca etnonim, se dovedește extrem de bogată și nuanțată. Ea nu se limitează la simpla desemnare a unei
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
române (DA), tom. II, part. I: F-I, București, 1934, p. 166, sub voce „francez”: „din rus. francúz”; la fel În DEX (1984), p. 350, sub voce „franțuz”. Cel puțin pentru Ardeal Însă, mi se pare mai convingătoare ideea unei etimologii maghiare, În lexicul maghiar din Transilvania forma „francúz” (francez) fiind atestată Încă din anul 1613, ca și În 1673 etc. (vezi Erdélyi magyar szótörténeti tár [Dicționarul etimologic al lexicului maghiar din Transilvania], Szabó T. Attila (coord.), București, 1984, vol. IV
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
3489. DA, loc. cit. N.A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, Editura Academiei, București, 1963, p. 276. Vezi Teofil Frâncu, George Candrea, Românii din Munții Apuseni, București, 1888 și Tache Papahagi, „Cercetări În Munții Apuseni”, Grai și suflet, II, 1925, pp. 22-89. Etimologie propusă de N.A. Constantinescu, loc. cit. („Lat. med. Francus”). În Lexicon manuale ad scriptores mediae et infimae latinitatis, Paris, 1858, col. 976-977 (ca și În lexiconul du Cange), „francus” este glosat cu sensurile de „om liber”, „nobil”, „nesupus impozitelor”, „curajos”, „valoros
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
al Soarelui (Foto nr. 8. Anexă). De asemenea, vom face o scurta paranteză în care vă vom prezenta o posibilă teorie a motivului pentru care Ludovic a ales ca numele său să fie Regele Soare. Pentru aceasta vom porni de la etimologia cuvântului Paris - numele capitalei Franței - și a celor două teorii - cea oficială și cea apocrifă - referitoare la acest nume. Teoria oficială o putem găsi în toate dicționarele și enciclopediile:„Numele Paris provine de la locuitorii săi, un trib galez, cunoscut sub
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
zeița navigației (Foto nr. 11 Anexă). în astrologie reprezintă planeta Sirius, care este cea mai luminoasă stea de pe cer. După această scurtă explicație referitoare la modificările survenite în numele IS și la simbolistica zeiței, să revenim la subiectul nostru, mai exact etimologia numelui capitalei Franței, din perspectiva apocrifă. După cum spuneam, din punct de vedere apocrif, orașul Luteția a primit numele de Paris în timpul domniei lui Iulian Apostatul și se consideră că ar însemna Par Is, adică„Pentru Isis“. Primele scrieri care vehiculau
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
la curent cu acestea. Iar regele era pasionat de orice eveniment, informație sau simbol care l-ar fi propulsat în centrul evenimentelor. în continuare vom recapitula pe scurt informațiile expuse în paginile anterioare. Astfel, din punct de vedere istoric oficial etimologia numelui orașului Paris provine de la un trib galez care locuia în Luteția, iar prin edictul împăratului roman Iulian Apostatul a fost schimbat în Paris. Din punct de vedere istoric-apocrif, lângă orașul Luteția se afla un centru religios, pe care era
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
formă octogonală. Apolo Helios este unul dintre zeii principali ai mitologiei grecești, fiind simbolul luminii și a soarelui, al adevărului și al profeției, al medicinii și al vindecării, al muzicii, poeziei și al artelor. Ce ne interesează pe noi este etimologia numelui templului unde era venerat Apolo: Delphi. Delphi este localizat în zona centrala a Greciei, în apropierea muntelui Parnasus, și este compus din Sanctuarul lui Apolo, locul vechiului Oracol. Homer, în Imnul lui Apolo, rândul 400, relatează legenda conform căreia
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
sau termeni cu înțeles îngust, ca fiction (literatură narativă) sau poetry (poezie), sau termeni stângaci și derutanți, ca imaginative literature (literatura de imaginație) sau belles-lettres. Una dintre obiecțiile ce se pot aduce termenului de "literatură" este faptul că sugerează (prin etimologia sa de la latinescul litiera) o limitare la literatura scrisă sau tipărită; or, este clar că orice concepție coerentă 46 despre literatură trebuie să includă și "literatura orală". În această privință termenul german Wortkunst și termenul rus slovesnost prezintă avantaje fața
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și arheologiei pare deosebit de util. La Boeckh studiul literaturii este numai o ramură a filologiei, concepută ca o știință globală a civilizației, și mai ales o știință a ceea ce el, cu romantismul său german, a numit "Spiritul Național". Astăzi, din cauza etimologiei acestui termen și pe baza conținutului majorității scrierilor specialiștilor, prin filologie se înțelege adesea lingvistica, și, în special, gramatica istorică si studiul formelor vechi ale limbilor. Deoarece termenul are atât de multe și divergente înțelesuri, este preferabil să fie abandonat
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
de schimbare, ea provoacă relaxarea rigidităților psihice și sociale și valorificarea surselor de energie. A. Bolzinger (1982 apud Barus-Michel, J., Giust-Despairies F. și Ridel L., 1998/1997, 23) atribuie crizei rolul de analizator care dezvăluie ceea ce rămâne ascuns. Autorul valorifică etimologia cuvântului criză și accentuează importanța momentului luării unei hotărâri. Criza este, așadar, multidimensională și devine creatoare prin capacitatea subiecților de a o descifra. Se poate observa că deși noțiunea de criză pare a duce cu gândul la prezența unor efecte
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
sadea, țurlu-burlu, vâlvoi. Din punct de vedere etimologic, unele au proveniență latineasca, fiind adverbe la origine: asemenea, așa3, altele sunt împrumuturi vechi în limba − din turcă: coșcogea, doldora, get-beget, gigea, peșin, sadea sau din bulgară: coșcogeamite 4, iar altele au etimologie necunoscută: acătării, gata, otova, vâlvoi. O altă categorie de adjective invariabile sunt formate pe teren românesc: anevoie (a + nevoie), anume (a + nume), aparte (a + parte), cumsecade (cum + se + cade), ditamai (ditai + mai), leoarca (liur + că), nepereche (ne + pereche). Din punctul
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
verde-jad, verde-ou de rață, verde-pădure, verde-praz, verde-salvie, verde-smarald; ● adjectiv + adjectiv: alb-imaculat, alb-intens, alb-lăptat, alb-lăptos, alb-murdar, alb-negru, alb-pur, albastru-electric, blond-platinat, grena-lucios, gri-bleu, mov-liliachiu, mov-negru, negru-total, negru-transparent, roșu-albăstrui, roșu-fluorescent, roșu-frez, roșu-mov, roșu-oranj, roșu-sângeriu, roz-electric, roz-oranj, verde-cenușiu, verde-natur, verde-oliv, verde-veronez. Se constată o etimologie diferită pentru adjectivele compuse: ● creații interne: galben-praz, negru-transparent; ● calcuri după model francez: albastru-electric (< fr. bleu-électrique), albastru-pétrole (< fr. bleu-petrol), gri-perle (< fr. gris perle), gri-șobolan (< fr. gris-souris); ● calcuri după model italian: verde-veronez (< it. verde veronese); ● cu etimologie incertă, pot avea un model
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
verde-oliv, verde-veronez. Se constată o etimologie diferită pentru adjectivele compuse: ● creații interne: galben-praz, negru-transparent; ● calcuri după model francez: albastru-electric (< fr. bleu-électrique), albastru-pétrole (< fr. bleu-petrol), gri-perle (< fr. gris perle), gri-șobolan (< fr. gris-souris); ● calcuri după model italian: verde-veronez (< it. verde veronese); ● cu etimologie incertă, pot avea un model german: alb-ivoriu (< germ. Elfenbein Weiss), alb-lăptos (< germ. Weiss Milch). Se remarcă în limba română actuala, mai ales în varianta orală, tendința de a cuprinde numele de culori într-o flexiune regulată, atunci când finală o permite
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
intervale mai reduse, în principiu primele luni ale anului 2008. Am indicat prin siglă sau denumire ziarul atunci când exemplul apărea în texul jurnalistic propriu-zis și adresa de internet atunci când exemplul apărea în comentariile, mult mai liber formulate, ale cititorilor. 3 Etimologia formei este controversată: se consideră că ar proveni dintr-o construcție cu sens probabil partitiv - al de (DA) sau din ăl de, prin elipsă din construcții de tipul săracul ăl(a) de Ion (DER, s.v. al). Mărgărit (2006) propune etimologia
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
Etimologia formei este controversată: se consideră că ar proveni dintr-o construcție cu sens probabil partitiv - al de (DA) sau din ăl de, prin elipsă din construcții de tipul săracul ăl(a) de Ion (DER, s.v. al). Mărgărit (2006) propune etimologia al+lui+de. 4 Cel mai vechi exemplu de folosire a lui alde apare deja la Dosoftei: la cei cu al-de Azariĭa (în DA). Multe alte atestări sunt oferite de scriitorii secolului al XIX-lea, atât munteni, cât și moldoveni
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
Și totuși antroponimia, ca studiu al numelor de persoane, nu a stat Întotdeauna În atenția lingvisticii, iar În manualele școlare, ca și În cursurile universitare de la facultățile filologice, se abordează doar la clasificarea substantivelor și ortografierea acestora. Este adevărat că etimologia numelor proprii În general a preocupat pe lingviști, alteori și pe istorici și geografi, pentru informațiile pe care numele proprii le pot aduce În explicarea unor fapte de limbă sau a unor fenomene istorice sau geografice. Primul aspect care plasează
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
românești, cu unele modificări datorate adaptării acestora la limba ucraineană, pe care o vorbeau localnicii: Bunăziua, Căutici, Cioban, Cornuta, Foca, Moțoc, Muntean, Mihalescu, Pădure, Strugar, Ungurean etc., păstrînd peste vreme amintirea populației românești de altădată. Chiar dacă pare exagerată și chiar dacă etimologia unor nume este forțată, statistica lui C. Olaru pentru numele de persoane cu bază românească din aceeași localitate pentru anul 1991, 46%, pune În evidență aceeași capacitate a antroponimelor. Cercetarea comparativă a numelor de persoane i a permis lui C.
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
ref id = "6"> Dilley 1999, p. 15 </ref> (traducerea mea) - conceptul de ființă trebuie Înțeles În sensul pe care i l-a dat Heidegger. Toate aceste aspecte, și multe altele, se regăsesc În permisivul concept context. 1.2. Definiția și etimologia conceptului de context Se pare că, la origini, cuvântul context este un derivat al latinescului texere, a Țese, care a devenit contexere, având sensul de a compune, a Îmbina, a Întrețese. Referirea imediată a fost la Întrețeserea cuvintelor În propoziții
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ale referinței personale în română vorbită actuala", în: G. Până Dindelegan (coord.). Hole, D., 2002, "Three people and a piano", disponibil la adresa: www.zas.gwz-berlin.de/mitarb/homepage/webfest/Hole.PDF Hristea, Th., 1968, "Compuse prin abreviere", în Probleme de etimologie, București, Editura Științifică. Huddlestone, R., G. K. Pullum, 2002, The Cambridge Grammar of the English Language, Cambridge, Cambridge University Press. Ignat, N., 1976, " Stare de alarmă față de tot ceea ce strică și sărăcește limbajul presei", în PN 3 (238), p. 39-40
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]
-
zur deutsch-rumänischen Grammatik, I, Bukarest, p. 193-206. Thun, H., 1989, "Rumänisch: Partikelforschung", în G. Holtus, M. Metzeltin, Chr. Schmitt (eds.), Lexikon der Romanistischen Linguistik (LRL), Bând / Volume III, Tübingen, Niemeyer, p. 55-62. Tiktin, H., 1883, Gramatică română, partea I-II, Etimologia. Sintaxa, Iași; republicat în 1945: Gramatică română. Etimologia și sintaxa, ed. a II-a, revăzuta de I. A. Candrea. Tiktin, H., 1893, Gramatică română pentru învățământul secundar: teorie și practica, Iași, Editura Librăriei Școalelor Frații Șaraga. Timoc-Bardy, R., 1999, "Pluralité
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]
-
H., 1989, "Rumänisch: Partikelforschung", în G. Holtus, M. Metzeltin, Chr. Schmitt (eds.), Lexikon der Romanistischen Linguistik (LRL), Bând / Volume III, Tübingen, Niemeyer, p. 55-62. Tiktin, H., 1883, Gramatică română, partea I-II, Etimologia. Sintaxa, Iași; republicat în 1945: Gramatică română. Etimologia și sintaxa, ed. a II-a, revăzuta de I. A. Candrea. Tiktin, H., 1893, Gramatică română pentru învățământul secundar: teorie și practica, Iași, Editura Librăriei Școalelor Frații Șaraga. Timoc-Bardy, R., 1999, "Pluralité et catégorisation. Leș substantifs ambigènes du roumain", în
[Corola-publishinghouse/Science/85007_a_85793]
-
o educație aleasă, de aceea el trebuie format încât să aspire la sfințenia absolută, la a-l imita pe Hristos în actele sala, la perfecțiune. În lucrarea Pedagogul, autorul arată și ce înțelege el prin noțiunea de „pedagogie”, pornind de la etimologia inițială a cuvântului: „Pedagogia înseamnă educarea copiilor”<footnote id="24">Ibidem, p. 173<footnote>. Dar nu pedagogia de care uzează omul atunci când se ocupă de buna creștere a copilului, precizează Sf. Clement, ci „pedagogia cea după Dumnezeu”, care este adevărata
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
ce se spune” și are rolul de a convinge, persuada. El constă în special, din efectele, consecințele asupra “lumii psihocomportamentale” a locutorului și prin acesta asupra lumii exterioare. Acest “prin faptul de a spune”, propriu actului perlocuționar, este evidențiat în etimologia termenului perlocuționar, care este compus din latinescul per “prin, prin intermediul” și locuțio “vorbire”. Rezultă, așadar, că limbajul, în cazul actului perlocuționar, nu este altceva decât un mijloc, scopul fiind acela de a determina anumite efecte, rezultate care sunt de cele mai multe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]