3,226 matches
-
să mai existe nici o distincție între oștirea lui Cristos (militia Christi) și cea a lumii (militia saeculi). Cu toate că începuse elaborarea teologiei războiului drept, curentul antimilitarist al creștinismului s-a stins, lucru mărturisit de altfel și de faptul că autenticitatea mesajului evanghelic este nelipsită de continuatorii săi profetici, îndeosebi printre călugării care caută să-și trăiască idealul creștin din primele veacuri dincolo de condiționările lumii. Nu pot fi uitate personalitățile hieratice ale lui Martin din Tours (316-397) și Paulin de Nola (355-431), primul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putea obține până și facultatea substituirii. Propagarea inițială a creștinismului, mai mult în centrele urbane decât în sate sau târguri, putea să aibă loc numai datorită unui sistem adecvat de comunicații, ce unea toate părțile Imperiului. Acestea permiteau pătrunderea mesajului evanghelic nu doar în straturile sociale cele mai joase, unde conținutul său putea să afle o specie de humus mai fertil, ci și în ambientele cele mai elevate. Încă de la sfârșitul primului secol suntem informați despre condamnarea la moarte (95 p.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și divinitățile acestora, adăugându-le, odată cu constituirea Imperiului, cultului împăratului divinizat ca o expresie a noii entități politice; numai în acest sens putem vorbi despre o toleranță religioasă din partea Romei imperiale. Diferit de acestea, prin noutatea și accesibilitatea mesajului său evanghelic, creștinismul înălța religia la nivel personal și simultan la cel universal; aparține conștiinței individuale, depășind individualismul prin unirea cu întreaga umanitate. Concepția creștină a unei religii nesupuse sferei politice era diametral opusă celei care aparținea gândirii clasice, conducând spre o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă la o anumită tendință de asimilare mai ales în descrierea divinului. Faptul istoriografic slujește prea puțin schițării unui cadru istoric opus celui creștin, după cum putem vedea în opera sfântului Augustin (354-430), Cetatea lui Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate ca o idolatrie, prin respingerea violenței, a forței fizice, a virtuții războinice și a sacrificiilor sângeroase etc. elemente prezente în toate civilizațiile Vechiului Testament, reinterpretate în adevărata lor lumină de noutatea evanghelică. * Enunțarea simplă, originară și fugitivă, a poruncii a V-a din decalogul biblic: Să nu ucizi, nu ne explicitează dacă aceasta conține vreo interdicție absolută sau limitată în acest sens. Dacă porunca ar conține o interdicție absolută, orice ucidere omenească
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
i-au cerut profetului botezul de pocăință. La întrebarea acestora: Noi ce trebuie să facem?, Ioan le răspunde: Să nu asupriți pe nimeni, nici să nu învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți de solda voastră (Lc 3, 14). Contextul evanghelic ne spune că acești soldați, atașați vameșilor în strângerea taxelor, erau foarte rău văzuți de popor, pentru că, în virtutea meseriei lor, erau adesea în situația de a săvârși anumite acte de violență. Ioan Botezătorul criticând și dezaprobând conduita violentă a soldaților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dreptatea și adevărul. Vrea să-i responsabilizeze, cu toată tăria iubirii sale active, pe fariseii adormiți într-o viață sclerotică, cărora le era mult mai comod să nu înțeleagă ori să evite intenționat necesitatea directă a cooperării pentru venirea împărăției evanghelice. Nonviolența autentică nu este lipsită de curajul de a arunca în fața celor puternici adevărurile neplăcute, pentru a realiza și intui posesia capacității personale de a recunoaște adevărul iubirii. Se poate constata cu ușurință că învățătura sa etică nu aparține unui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rezultat. Ba mai mult chiar, trece dincolo de aceasta mărturisind și cerând umilința împlinirii primului pas, în cazul reconcilierii (cf. Mt 5, 21-24). În timp ce în Vechiul Testament plinătatea shalomului se revela celor bogați, celor puternici, celor drepți, celor înțelepți etc., prin noutatea evanghelică fericiți sunt cei marginalizați ai lumii: persecutați, asupriți, flămânzi... Preceptele iubirii și iertării dușmanilor, din predica fericirilor, se substituie miturilor bogăției materiale, curajului războinicului, puterii dezordonate: elemente ale abuzului. Dacă în lumea elenistico-romană titlul de Victor Pacatorque Gentium făcea referință
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
depinzând de contextul social și fiind completată de cea dăruită de Cristos, tinde să armonizeze tot mai mult persoana în sufletul său decât în fața altora. Echilibrul social nu devine precar după cum a fost făcut adesea, datorită interpretărilor forțate din fragmentele evanghelice scoase din contextul lor. De exemplu, fragmentul din Lc 14, 23, unde, referindu-se la invitații chemați să participe la Împărăția cerurilor, este spus compelle intrare (constrânge-i să intre), subliniază triumful harului asupra lipsei de pregătire a persoanelor și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
luptă; soldaților le este interzis să asuprească. Discursul este considerat în contextul văzut de precursorul lui Cristos. Dacă există o evoluție-depășire în antica și noua Lege iudaică, tot astfel trebuie să fie presupusă și o evoluție-completare între precursor și revelația evanghelică. Comportamentul lui Isus din Ghetsemani. Evangheliștii ne prezintă episodul slujitorului lovit de o sabie alături de actul pacificator al lui Cristos, când unii dintre cei prezenți, probabil discipoli, l-au întrebat pe Isus: Doamne, să lovim cu sabia? (Lc 22, 49
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Ioan Botezătorul și nici Paul nu au dorit să furnizeze judecăți etice estimative referitoare la învoirea sau mai puțin a serviciului militar, care puteau să-i dezorienteze pe cei care îndeplineau meseria de soldat incapabili să înțeleagă pe deplin noutatea evanghelică. Sfântul Paul, părintele teologiei creștine și idealizatorul acestui sistem moral, printr-un zel și o statornicie vrednică de cauza îmbrățișată, cu o scrupulozitate care uimește, a cernut în cele 14 epistole rămase, faptele permise și cele nepermise unui creștin, dictând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mai înainte asupra ta, să te lupți lupta cea bună (1Tim 1, 18); pe Arhip îl numea cel împreună-oștean cu noi (Fil 1, 2). Dacă armata, războiul, bătăliile, atacul, soldatul și armele ar fi fost nume și lucruri repugnante spiritului evanghelic, ar fi iritat sigur pietății și zelului apostolic, rigidității doctrinare și normelor disciplinare ale Apostolului, care nu ar fi ezitat să le elimine din viața creștină și nici nu ar fi folosit un limbaj cu specific milităresc în chestiuni profund
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
purtarea poverii timpului lor, chiar și pentru puținul timp rămas la dispoziție în ciuda inconvenientelor de orice natură. Astfel, escatologia devenea un principiu cvietist și conservator. Escatologia a făcut în așa fel încât creștinismul să nu poată pretinde realizarea principiilor sale evanghelice în statul și în societate romană a vremii, întrucât aceasta ar fi condus inevitabil la vărsări de sânge și eșecuri neimaginabile. Această situație de fapt a contribuit și la favorizarea existenței unei misiuni, care putea să-și consolideze fundamentele în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Antoninum Pium, 16, 4, subliniază eficacitatea exemplului etic al creștinilor față de dușmani. Depășind etica restrânsă la detaliu și ignorând discursul asupra serviciului militar, autorul ne conduce spre centrul chestiunii constituit din iubirea dușmanilor și a păcii. Ideea esențială a mesajului evanghelic este capabilă să influențeze colaborarea leală a creștinilor față de stat, pe baza respectului reciproc. O gândire asemănătoare întâlnim și la Irineu, episcopul de Lyon (130-202): Cristos este cel care aduce împăciuire între oamenii și-i face pe pașnici la nivel
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o realizează între arta divinatorie idolatrică și acțiunile de război și violență. Pentru primele două secole, deși avem puține luări de atitudine împotriva serviciului militar, totuși nici una nu este explicită. Opinia atotcuprinzătoare a Bisericii este grăitoare: tinde să valorifice mesajul evanghelic pe tema iubirii față de dușmani și să arate împlinirea profețiilor lui Miheea și Isaia despre actualizarea păcii în lume. Se subliniază astfel valoarea blândeții și a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
divin. Aceasta nu doar pentru că putea să simplifice călătoriile predicatorilor itineranți, cât mai cu seamă din considerente teologice: convertirea întregului pământ de la starea de război la aceea a unei păci prefigurate, prin coincidență cu venirea lui Isus și actualizarea conținutului evanghelic. Arătând că dreptatea și pacea sunt în directă legătură cu Cristos, teologul alexandrin nu identifică pacea romană cu cea creștină, din moment ce cea dintâi o prefigurează pe cea de pe urmă, ca prin analogie, potrivit interpretării alegorice pentru războaiele descrise în Vechiul Testament
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Biserică îl substitue pe cel de patrie, cu consecința că legislația divină depășește legile civile chiar și cu vechime. Mențiunea profeției lui Isaia asupra păcii universale ne dezvăluie realizarea acesteia în realitatea timpului, în așteptarea unui viitor în care mesajul evanghelic va pătrunde întreaga lume iar noua mentalitate de pace va substitui complet vechile valori produse de cultura clasică. Autorul era conștient de implicațiile socio-culturale la care era supusă mentalitatea timpului incapabilă să primească un discurs de pace și de blândețe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lume iar noua mentalitate de pace va substitui complet vechile valori produse de cultura clasică. Autorul era conștient de implicațiile socio-culturale la care era supusă mentalitatea timpului incapabilă să primească un discurs de pace și de blândețe de tipul celui evanghelic, care considera pacea romană o metodă pentru a controla popoarele subjugate. Scriitorii creștini ai vremii erau conștienți de mediul lor cultural care putea să-i blocheze, atât pe păgâni cât și pe creștini. În scrierile lor răsuna un profetism încurajator
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
totdeauna, odată cu moartea. De aceea, e clar că, creștinul, poate să apară ca un nefericit, însă nu poate fi așa. Contestând acuzația de infanticid adusă creștinilor și de nutrire divină cu Trupul și Sângele lui Cristos (cinările thiestice), susținea interdicția evanghelică de a ucide pentru creștini. În acest text, unde este prezentă și referința la brutalitatea spectacolelor cu gladiatorii, se poate constata legătura dintre abținerea de la sângele animalelor și de la vărsarea sângelui omenesc. Criticând credințele religioase romane, disprețuia gloria imperialismului roman
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu aprobau, tolerau această situație de facto. Slăvind comportamentul soldatului în De corona, 1, și utilizând limbajul militar metaforic, reia tema oștirii lui Dumnezeu ca un itinerar creștin ce exclude posibilitatea de a sluji la doi stăpâni. Dacă în mesajul evanghelic această concepție se referă la libertatea omului față de bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rodul reflexiei ierarhiei ecleziastice, dată fiind convergența textelor despre antimilitarismul constant (Tradiția Apostolică a lui Hipolit poate fi văzută tocmai în această lumină), și al unor creștini care nu au reușit ori nu s-au implicat să aprofundeze corespunzător etica evanghelică din punct de vedere spiritual, fiind înclinați să accepte serviciul militar ca pe o ocupație bine retribuită. În acest fragment din De idolatria se reîntorc paradigmele antitetice plăcute lui Tertulian pentru a arăta în mod eficace cât de dăunătoare ar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
însemnele militare (signum diaboli), oștirea luminii (castra lucis) și cea a tenebrelor (castra tenebrarum), Dumnezeu și cezarul. Spre deosebire de De corona relevăm o anumită radicalizare: dacă în acel tratat putea să pară acceptabilă profesiunea militară, cu condiția ca să rămână intactă etica evanghelică, aici nu doar că este interzis bellare ci chiar și militare, adică serviciul în armată indiferent de manieră, inclusiv în vreme de pace. Tertulian se explică prin acțiunea lui Isus din grădina Măslinilor când, dezarmându-l pe Petru, dezarma orice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dacă un rigorism împins la extrem l-a determinat pe Tertulian să străbată un drum ce l-a făcut să iasă în afara Bisericii oficiale, discipolul său se arată conștient de slăbiciunea omului și a comunități creștine aflată în căutarea perfecțiunii evanghelice, pe care o va împlini deplin numai în escatologie. Sensul comprehensiunii și al deschiderii lui Ciprian, după cum se poate vedea în De lapsi (Despre cei căzuți), reflectă gândirea Bisericii promptă să reprimească creștinii care poate au păcătuit destul de grav. Dacă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autorului nu poate desfășura serviciul militar din moment ce singura sa oștire este dreptatea. Această afirmație, deși îndepărtată de orice rigorism absolutizat, mina în esență concepția unui serviciu militar nedespărțit de aplicarea dreptății, potrivit modelelor tradiționale, voind să-l îndrepte spre naturalețea evanghelică a fraternității creștine străină oricărui compromis etic. Prohibiția omuciderii în gândirea sa este absolută la nivel individual și social, fără a exclude pedeapsa cu moartea ori responsabilitățile indirecte și morale legate de aceasta. Omuciderea este un delict sacrileg deoarece omul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ce sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați sfinți: har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Prin 170 p.Chr. Dionisie din Corint trimitea o Scrisoare către Romani în care scotea în evidență afinitatea evanghelică dintre Roma și Corint, înfrățite de o presupusă evanghelizare simultană a celor doi mari Apostoli Petru și Paul: Tot astfel și voi, cu multă prezență de spirit, ați pus laolaltă sămânța care a fost aruncată de râvna lui Petru și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]