2,256 matches
-
IV după Hristos, primii gânditori bizantini au trebuit să dea expresie modului creștin de a înțelege divinitatea, omul și lumea, este un fapt de o complexitate deosebită. Instrumentele interpretative care, până pe la mijlocul veacului trecut, au fost puse în lucru de exegeți în caracterizarea atitudinii spirituale din primele secole creștine și din vremea patristică, nu au putut găsi în literatura de această factură decât dominanta apologetică și pe cea a precizării dogmatice. Faptul pare a fi îndreptățit de situațiile care au dus
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
inaugurată de Martin Heidegger și continuată de Hans Georg Gadamer a însemnat conștientizarea orizontului în care se plasează hermeneutul în practica sa interpretativă, ca diferență față de orizontul interpretat. Interpretarea a încetat astfel de a mai fi o proiectare a mentalului exegetului la textul pe care îl avea în față. Recunoașterea diferenței, a specificului și identității sub care stă textul altui orizont cultural a devenit principala premisă a interpretării. Abia din acest moment s-a putut renunța la o definire univocă a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
mereu nuanțabile. Ele nu pot fi încadrate de nici o încercare formală de definire, și mai mult decât atât, se pot adăuga oricând noi înțelesuri. În general, nu s-a ținut cont de această situație a înțelesului bizantin de filosofie și exegeții moderni au implicat că este valabilă semantica pe care conceptul a primit-o în accepțiunile pe care creștinismul apusean i le-a împrumutat, în mod similar cu ceea ce s-a întâmplat în precizarea înțelesului termenului de teologie. În Apus, prin
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
și a stilului pe care îl aveau cele mai bune piese a literaturii clasice. Cel mai elocvent exemplu este aparenta suprapu¬nere din punct de vedere al terminologiei și manierei de expresie între neoplatonism și platonismul creștin. Este binecunoscută controversa exegeților moderni cu privire la opera lui Dionisie Areopagitul: a fost un creștin platonizant sau un neoplatonic sub haină creștină. Dacă însă se delimitează cu multă acuratețe intenția sub care stau scrierile areopagitice, discuția își pierde substanța. Dincolo de această apreciere de ansamblu a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
fie filosof trebuia să înceapă mai ales prin reluarea traseelor mentale ale înaintașilor. A practica înseamnă a porni pe calea pe care au fost cei dinainte deși, în mod paradoxal, este cu neputință să repeți experiența făcută de altcineva. Un exeget conștient de această atitudine a autorilor bizantini trebuie să caute, ca să spunem așa, diferitul în asemănător, propriul în ceea ce este comun. Este un act interpretativ cu mult mai dificil, pentru că se pune mai degrabă necesitatea identificării nu atât a unor
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
iar autenticitatea interioară, adân¬cirea caracterului personal al experienței este rodul apro¬pierii de Cel ce face cu putință ființarea la modul persoanei, adică al urmarii căii comune tuturor. În legătură cu aceste accente pot fi descoperite semnele a ceea ce mai mulți exegeți contemporani au numit existențialismul gândirii și spiritualității bizantine. Christos Yannaras vorbește în Persoană și Eros de „faptul existențial al libertății” în tradiția răsăriteană, ca diferență între natură și persoană. Autorul grec contemporan afirmă: „Ceea ce numim libertate nu este numai o
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
revendicat mai cu seamă de la Platon, cât faptul că, aparent atât în secolul V dar și în secolul XIV, găsim aceeași dilemă între opțiunea pentru Aristotel și cea pentru Platon. Această situație a reprezentat un puternic argument pentru mulți dintre exegeții moderni de a crede că nu a existat o adevărată viață intelectuală în Bizanț, ci s-ar putea mai degrabă vorbi de un mediu propice doar supraviețuirii și conservării clasicismului grec. Meritul bizantinilor ar consta, în această perspectivă, în aceea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
filosofică activă. În multe cazuri, atunci când Tatakis analizează gândirea filosofică a unui bizantin, remarcile sale privesc de fapt ceea ce reprezintă preocupările de ordin teologic sau științific ale acestuia. Această situație poate fi întâlnită în mai toate portretele făcute de acest exeget tradiției filosofice bizan¬tine. În cele din urmă, o astfel de prezentare reușește mai degrabă să ilustreze lipsa filosofiei în Estul european. Este evidentă nevoia schimbării paradigmei după care poate fi identificat un efort intelectual ca fiind filozofie, prin rediscutarea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
identificat un efort intelectual ca fiind filozofie, prin rediscutarea a mai tuturor criteriilor de judecată care funcționează actualmente. O bună ilustrare este situația acestei aparent obsesive alternanțe a preferinței pentru aristotelism sau platonism, mereu detectabilă la gânditorii bizantini. Tatakis, un exeget care a cercetat cu acribie textele spiritualității bizantine reușește să detecteze cu acuratețe prezența comentariilor și luărilor de poziție pe care un autor sau altul le face din perspectiva alternativei aristotelico-platoniciene. Lipsește însă o justificare mai serioasă a acestei necesare
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
imitatori ce nu au reușit altceva decât să însăileze niște texte ce excelează prin eclectismul lor. Teme luate din diferite părți și de la autori diverși ce sunt puse în pagină fără vreun criteriu aparent, iată o priveliște scandaloasă pentru ochii exegetului modern. În acest sens, dacă un intelectual bizantin era pro-dusul instrucției minții în cadrele stricte ale repetiției formulărilor platonicoaristotelice, rostul acestei instrucții nu putea fi văzut decât din perspectiva folosirii gândirii în aprofundarea și cenzura experienței spirituale. Și din prisma
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
părăsire a ceea ce îi era natural ca raport față de lume. Această relație improprie cu lumea pune sub semnul întrebării menirea omului de mijlocitor între creație și Creator. De aceea, toată creația, până la ultima piatră suferă și așteaptă izbăvirea. Panayotis Nellas, exegetul modern care s-a ocupat în mod special de viziunea antropologică răsăriteană, atrage atenția că tema „hainelor de piele” trebuie privită sub un dublu aspect, așa cum lasă să se sugereze chiar textul Genezei. Pentru că se precizează în acel pasaj biblic
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
aplecat asupra literaturii bizantine în ultima sută de ani este aceea a monotoniei și complicației inutile a stilului. Obișnuința cu exegența originalității în producțiile filosofice ale contemporaneității, un criteriu care, de altfel spus, ia uneori forme aberante, face ca pentru exegetul de astăzi repetarea unor obsesive teme și idei în literatura filosofică bizantină să însemne un minus pentru profunzimea reflecției filosofice a Răsăritului. În încercarea de a găsi o justificare a acestui fel de a gândi și a scrie vom face
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
sale, întru nădejdea de a putea să ajungă dincolo de multiplicitatea gândurilor și cuvintelor, către liniștea vederii simple. Dar tocmai din această cauză discursul său ni se prezintă astăzi ca plin de repetiții, de ambiguități și mai ales de complicații inutile. Exegeții moderni care au trecut în revistă ansamblul sau părți ale istoriei filosofiei bizantine fac nu rareori aceste gen de remarci. Nu-i vom înțelege pe acești bizantini care s-au aplecat asupra filosofiei decât dacă avem în vedere ce s-
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
faptul că "deimografia" lui Cătălin Ghiță funcționează, aici în ambele sale valențe masculină, respectiv grațioasă -, voința romancierelor de a crea protagoniști fascinanți, terifianți pe care societatea engleză cuminte îi genera mai rar fiind, în sine, mai mult decât psihanalizabilă. Numeroși exegeți au remarcat spectaculosul fenomen de restructurare socială simbolică pe care l-a reprezentat romanul gotic englez, prin mutarea acțiunii într-o geografie irațională, marginală, asocială, ca și cum societatea n-ar mai fi în stare să producă anticorpi la atrocitățile care o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
este cu atât mai mare, aș spune, cu cât, grație prospețimii temei și al inventarului ei, scriitura nu ar trebui să coaguleze, cu vanitate academică, o simplă interpretare rece și aridă, ci, din contra, o vie imagine speculară a pasiunii exegetului. Surprinzător, poate, pentru lectorul contemporan, dezobișnuit să se confrunte cu regiuni scripturale virgine, nu există nici un studiu axat explicit asupra terorii ficționale în literatura română. (Prefer să mă refer la teroare, nu la groază, dintr-o serie de motive asupra
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
teribilul grotescului, scriind că "[î]n nimic altceva nu este fantezia individuală atât de variată și de capricioasă precum în percepția oribilului. Pentru o persoană, o povestire este terifiantă dincolo de orice închipuire, pentru alta, aceasta este doar grotescă" (1986: 443). Exegetul fenomenului trebuie deci să acționeze cu maximă precauție și să precizeze, din capul locului, că selecția textelor primare asupra cărora va fi centrată analiza literară nu poate emite pretenții de obiectivitate sau de exhaustivitate. În Introducerea la cea mai faimoasă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al doilea rând, el a cultivat nuvela istorică (subl. în text) [...]; iar în urmă va trebui să ținem seamă și de Scrisorile, atât de frumoase, atât de colorate, atât de felurite" (1981: 64). Rămâne de văzut în ce măsură viitoarele generații de exegeți se vor interesa de opera variată a lui Negruzzi și, mai ales, cum o vor raporta la scrierile altor prozatori mai vechi sau mai noi; certă rămâne plasarea în centrul ei, grație atât consistenței, cât influenței, a nuvelei istorice Alexandru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de secol H. editează opera lui Mircea Eliade, romanele și nuvelele, eseurile, studiile, memoriile, jurnalul, tratatele de istorie a religiilor, corespondența, ca și textele referitoare la receptarea critică a operei, adunate sub titlul generic Dosarul Eliade (I-VIII, 1998-2003). Ca exeget a publicat cărți precum Mircea Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalități proteice (1992), Pe urmele lui Mircea Eliade (1996), Pro Mircea Eliade (2000), Viața lui Mircea Eliade (2000), Eliade și Noica (2002). Rezultatul cunoașterii aprofundate a vieții, operei și receptării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287408_a_288737]
-
un "joc al substituțiilor" în sistem, în interiorul căruia "centralitatea" lui Montresor a fost înlocuită, treptat, de "centralitatea" lupului tînăr Fortunado? Posibil, dar, să recunoaștem, prea puțin revelator pentru complexitatea unui autor de talia lui Edgar Allan Poe. Altceva atrage atenția exegetului în dinamica foarte criptică a narațiunii lui Montresor. E vorba despre maniera confesivă a relatării sale. El se adresează cuiva încă de la debutul povestirii. Spune personajul: "Tu, cel ce știi atît de bine natura sufletului meu..." Cine va fi fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
marginal și de obscur ca Fitz-Greene Halleck, William Gilmore Simms sau Joseph Rodman Drake, prozatori mult mai bine cotați decît el la vremea lor" (p.9). Datorită atenției acestor autori francezi, Poe intră gradual în grilele critice evaluative ale unor exegeți precum Allen Tate, W.H. Auden, Richard Wilbur și Edward Davidson, începîndu-și practic, post mortem, destinul internațional. Tematica adoptată de Poe, atît în proză, cît și în poezie, nu reprezintă, într-adevăr, un prilej de simbioză culturală cu literatura scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lor restrictivă, aidoma, înțelegem, și abia debutatului nostru cronicar!). Cu toții, constată Vereker, "au ratat micul lui scop", rațiunea specială pentru care și-a scris toate cărțile, "obiectul", prin excelență, pe care ar trebui, pînă la urmă, "să-l găsească" un exeget în text, "secretul meu", "secret" similar "desenului complex dintr-un covor persan". Pentru a-l impulsiona pe tînărul critic, scriitorul observă că misteriosul "desen" traversează opera lui asemenea unui fir roșu, conferindu-i unitate și sens general, scoțînd-o adică din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Astfel, s-a observat că o tehnică recurentă a prozatorului este aceea de reluare a personajelor în mai multe romane (care devin, prin urmare, piese dintr-un puzzle uriaș, cu sens lizibil numai pentru inițiații în lectură). De asemenea, unii exegeți au remarcat faptul că imaginarul (cel mai frecvent, maladiv) joacă un rol crucial în narațiunile lui Ellis și, ca atare, orice eveniment (prezen tat ca "real" în roman) trebuie privit cu circumspecție. Ideea a dus la aprecierea controversatului American Psycho
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
peregrinări culturale extreme, la civilizația-matcă, Doris Lessing ar fi părut ca romancieră înzestrată de destin cu șansa unor epifanii singulare. Romanele propriu-zise nu confirmă totuși, în plan psihologic, ipoteza de mai sus. Cu toate că investigația de adîncime nu lipsește din ele (exegeții descriu chiar o "etapă psihologizantă" a scrisului lui Lessing), personajele nu revelă mutații majore de identitate, așa cum ai aștepta de la un autor care s-a familiarizat, volens-nolens, cu subtilitățile mentaliste și comportamentale ale omului plasat în geogra fii exotice și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diverse bucăți muzicale, unul dintre eroii săi principali, deja amintit, Benjamin Trotter, avînd, ca scriitor, obiectivul estetic suprem de consubstanțializare a muzicii cu epicul propriu-zis. Găsim aici o veritabilă artă poetică subiacentă, care ar trebui, în timp, să suscite atenția exegeților. Scriitorul englez și-a început cariera, în 1987, cu The Accidental Woman/Femeia întîmplătoare, urmat, în 1989, de A Touch of Love/Un strop de dragoste, două romane experimentale, după majoritatea comentatorilor, în care excesul poetizant alterează, pînă la un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
volumului). La fel, Door into the Dark/O ușă în întuneric (1969) deschide o falie subtilă în poezia scriitorului irlandez, aceea a introspecției, a transformării sinelui în obiect de investigație lirică, iar, în District and Circle/Țară și ținut (2006), exegetul atent poate localiza un interesant neoromantism, articulat pe o imagistică a violenței și urîtului. Ca atare, nu ar fi exagerat să observăm că Heaney "se sustrage" unui tipar psihologic și artistic fix, ilustrîndu-se mai degrabă ambiguu la analiza tematică de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]