2,253 matches
-
romantică, RL, 1981, 35; Grigurcu, Critici, 121-124; Daniel Vighi, Eugen Todoran și lectura clasicilor, O, 1982, 2; Ioan Holban, Poezia și Istoria, CRC, 1982, 7; Mircea Doru Lesovici, Lucian Blaga - mit și poezie, CRC, 1982, 19; Sorina Ianovici, Eugen Todoran, exeget al lui Lucian Blaga, O, 1982, 32; Cornel Ungureanu, Profesorul și orașul. Eugen Todoran - personalitatea și opera, O, 1983, 2; Șerban Foarță, Eugen Todoran, O, 1983, 3; Iosif Cheie-Pantea, Poezia lui Lucian Blaga, O, 1984, 6; Viorel Colțescu, O exegeză
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
National de Langues et Civilisations Orientales din Paris. Debutează în 1966 la „Cronica”, iar editorial în 1984 cu lucrarea Ion Heliade Rădulescu, îndrumătorul cultural și scriitorul, la origine teză de doctorat. De la întâia sa carte, Ț. se dezvăluie ca un exeget informat al fenomenului literar, demersul critic parcurgând cel puțin două direcții de investigare: personalitatea lui Ion Heliade-Rădulescu și orizontul sociocultural în care se structurează activitatea acestuia. Beneficiind de modele consacrate, pe care nu le ignoră, monografia se deschide cu un
ŢUGUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290296_a_291625]
-
Centenar I. E. Torouțiu, RL, 1988, 26; Eugen Dimitriu, Petru Froicu, O scrisoare inedită către Leca Morariu despre moartea soților Torouțiu, RL, 1992, 27; Satco-Pânzar, Dicționar, 233-234; Datcu, Dicț. etnolog., III, 156; Dicț. scriit. rom., IV, 585-587; Dimitrie Vatamaniuc, I. E. Torouțiu, exeget al edițiilor poeziei eminesciene, „Bucovina literară”, 2003, 1; Liviu Papuc, I. E. Torouțiu, CL, 2003, 12. C. T.
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
mai multe limbi (franceză, olandeză, polonă, maghiară); editat în Franța, la Editura Denoël, romanul Lunga călătorie a prizonierului a înregistrat în 1976 un succes de critică, iar în Olanda scriitorul și-a găsit, în persoana lui Jan Willem Bos, un exeget inspirat și pasionat. După un scenariu scris de T. a fost realizat, în regia lui Stere Gulea, filmul artistic de lung metraj Iarba verde de acasă (1977). Alte scenarii de film (Toată lumea vrea să joace Hamlet, Vreau să cânt la
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
al științei literaturii. Toate lucrările lui Dragomirescu gravitează în jurul ideii de capodoperă, iar rezultatul e un sistem de judecăți labirintic. „E greu de urmărit până la capăt - mărturisește T. - delirul tripartit al numeroaselor diviziuni și subdiviziuni, clase și subclase de caracteristici.” Exegetul traversează, totuși, complicatul sistem în toate ramificațiile și variantele lui succesive. Prezentarea e constant acompaniată de analiză, care implică verificarea fiecărui enunț și a fiecărui termen, stabilirea sensului precis în context, explicarea asocierilor derutante („misticism rațional”, „raționalism mistic”), estimarea validității
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
Paul Valéry, T. S. Eliot), precum și cu o seamă de vederi lansate de Lucian Blaga, G. Călinescu și mai ales de Tudor Vianu. Sunt aduși în discuție, pentru caracterizarea prin opoziție, Sainte-Beuve, Hippolyte Taine, Émile Hennequin. În pofida numeroaselor obiecții formulate, exegetul consideră opera teoretică a lui Mihail Dragomirescu o contribuție majoră, pe plan mondial, la scientizarea cercetării literaturii și nu ezită să îi atribuie profesorului bucureștean „geniu teoretic”. Ultimul capitol demonstrează convergența demersului dragomirescian cu tendința de obiectivare a criticii literare
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
pentru extravaganțe. Cântărind semnificația obiectelor, evaluând „limbajul” costumului cu simbolistica lui, întorcând pe față și pe dos (non)sensurile, dezghiocând onomastica și, de asemenea, etimonul din cuvinte și expresii arhicunoscute, dar nelămurite, stăruind, ca un expert ce este, asupra gastronomiei, exegetul obține, în „chisnovatul” lexicon, spre surpriza celor ce îl știu doar ca publicist, o performanță de minuțiozitate analitică. Și în Dicționar de personaje din teatru (2002) se află aceeași jucăușă sagacitate. Iscoditorul lexicograf se angajează într-un slalom printre „dileme
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
ale titlului atestă un veritabil program critic, a cărui miză ar fi aceea de a căuta (și mai ales de a „regăsi”) timpurile și locurile „pierdute” ale operelor. Or, în aceste condiții e previzibil că în sfera de interes a exegetului vor intra cu precădere genurile mai apăsat referențiale (îndeosebi proza, dar și memorialistica sau publicistica) și doar în subsidiar acelea caracterizate prin indeterminarea obiectului (poezia și critica). Chiar și în cazul prozei, care în următoarele decenii îi acaparează volumele, U
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
Pușcariu, critic și istoric literar, Mitologii critice, în micromonografiile despre Ion Budai-Deleanu și St. O. Iosif, în studiul despre Lucian Blaga, scriitorul fiind văzut prin prisma „afinităților și izvoarelor” ori prin aceea a unei biografii interioare. V. se numără printre exegeții care au apropiat opera lui Blaga de realitatea intimă a straturilor de adâncime, indicând și câteva trasee comparatiste cu efecte generoase. Volumul de poezie Cenușa verde este construit în jurul metaforei enunțate în titlu, ce simbolizează urmele străbunilor din Munții Apuseni
VAIDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
aparte o reprezintă Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, menționată de Mihail Kogălniceanu în fruntea traducerilor lui V., cu observația că „pe urma s-au tipărit la mănăstirea Neamțu, însă fără numele lui”, informație preluată de mai mulți bibliografi și exegeți, dar pusă la îndoială de N. A. Ursu (1979), care o atribuie lui Ioan Nemișescu, pârcălab la Hotin între 1817 și 1819. Este vorba despre prima ediție românească, sub titlul Scrisoarea Moldovei, realizată în 1806 (după cea germană, Frankfurt-Leipzig, 1771), dar
VARNAV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290435_a_291764]
-
vor alătura altele, despre Miron Costin (1973, 1995), Grigore Ureche (1979) și Radu Popescu (1987). Pe V. l-au atras cu precădere textele cronicarilor moldoveni, „hățișul” versiunilor și al redacțiilor, descurajant de controversate. A început cu Ion Neculce, căruia cei mai mulți exegeți i-au recunoscut doar harul de povestitor, punându-i la îndoială pregătirea cărturărească. „Subiectul” este cercetat cu o minuție caracteristică tuturor lucrărilor sale. Monografia Ion Neculce era anunțată de câteva studii parțiale care îngăduie o privire în laboratorul dominat de
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
după bine primita antologare a receptării scriitoarei într-o colecție de profil (Hortensia Papadat-Bengescu interpretată de..., 1976) - o critică a criticii oportună (chiar dacă mascată de timidități și dependențe). Materia e structurată în șase secțiuni, ierarhizând temele cele mai preocupante pentru exegeți: Structura artistică, O creatoare de tip vizionar, o creatoare din familia artiștilor plăsmuitori, Creație și analiză, O „poetică” a romanului citadin, Elemente ale unei genealogii caragialeene în romanul bengescian, Existențe stilizate. Secțiunea penultimă, constituind contribuția cea mai consistentă a cărții
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
globală a răspândirii literaturii române în spațiul polon și viziunea caleidoscopică asupra circulației literaturii polone în țara noastră prin creatorii ei reprezentativi. Scopul fundamental al lui V. a fost de a elabora o istorie a literaturii polone din perspectiva unui exeget român, analizele și studiile anterioare, incluse în volumele Scriitori polonezi (1972) și Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez (1984), constituind etape pregătitoare. Construit din medalioane ale unor individualități care au marcat momente majore în evoluția acestei literaturi, demersul analitic
VELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290479_a_291808]
-
momentul constituirii sale, romantismul e o permanență complexă, exprimând o atitudine, un mod de a exista și a reacționa în fața universului. După cercetarea cristalizărilor din secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în Romantismul românesc (1968), exegetul depistează în Aspecte și structuri neoromantice (1971) teme și modalități existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradițională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a., cât și la
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
relaționări inedite, V. înțelege să abordeze problemele literaturii române de pe poziția unui hermeneut plurivalent, de unde și multitudinea referințelor comparatiste, raportările la cei vechi ori la moderni, filiațiile docte, relevarea fondului autohton și datele despre circulația motivelor, toate din perspectiva unui exeget pătrunzător, totdeauna echilibrat, refractar paradoxului și aventurii. Sub semnătura sa mai apar Masca timpului (1926), Influența lui Hegel în cultura română (1933), cea dintâi micromonografie consacrată lui Ion Barbu (1935), Studii și portrete literare (1938). Cu totul remarcabil e volumul
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
un fel de profesiune de credință, creația fiind văzută ca esență a existenței și totodată reflex al timpului în mers, iar cercetarea literară ca „formă de viață”; V. crede că orice lucrare de sinteză presupune dedicare și o laborioasă pregătire. Exegetul investighează acumulările în postura unui „om de știință”, atent la condiționările de ordin extern, ca și la resorturile interioare. Deși nu a elaborat o istorie a literaturii concepută ca atare, acoperă prin studii autonome secolul al XIX-lea în cvasitotalitatea
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
eseuri, intitulate Dialoguri cu eroii tragici. Prima lucrare amplă publicată de V. în România e Montaigne. Omul și opera (1936), în care expune aserțiunile tradiționale privind evoluția moralistului de la stoicism la scepticism și de aici la epicureism, fiind printre primii exegeți europeni care explică sistemul gândirii montaigniene ca rezultat al acțiunii simultane a diferitelor idei. Concluziile le anticipează cu peste un deceniu pe cele ale lui Hugo Friedrich. Sublinierea valorilor morale întemeiate de Eseuri constituie principala contribuție a interpretării românești. Publicat
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
reiau observații anterioare despre gândirea lui Montaigne, cu formulări care le completează în mod fericit. În scurta analiză consacrată lui Malebranche se insistă asupra problemelor de epistemologie, iar secțiunea despre Pascal relevă semnificative corespondențe cu punctele de vedere ale unor exegeți străini de mai târziu. Solicitată să scrie și partea referitoare la Școala de la Marburg în cel de-al treilea volum al Istoriei filosofiei moderne (1938), V. nu va aduce elemente noi față de teza de doctorat din 1913, dar va acorda
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
pentru toate comunitățile umane din imensa arie de răspândire a locuirilor celor trei faze de evoluție a culturii (complexului cultural) Cucuteni-Ariușd-Tripolie). După opinia noastră, marile teme religioase identificate de D. Monah (1992), V. Chirica (2004 a; 2004 b), de alți exegeți (A. Nițu, 1980; A. Nițu, V. Chirica, 1987, A. Nițu, M. Mantu, 1987; M. Petrescu Dîmbovița, M.-C. Văleanu, 2004 etc.) pot reprezenta doar idei generale ale religiozității comunităților umane cucuteniene, nu și manifestări cultice cu caracter individual, specifice unor
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
multe linii oblice, dispuse în rețea (avers), pe revers fiind realizate numai 9 linii oblice. Practicile magico-religioase constituiau o componentă importantă a vieții acestor populații, reprezentând o realitate a vieții spirituale a comunităților, demonstrată de mult timp și acceptată de exegeții perioadei. Au fost identificate mai multe categorii de materiale arheologice: 1, plastica antropomorfă; 2, obiecte de lut ars cu semne și simboluri, unele de caracter antropomorf sau antropomorfizat (C. V. Chirica, 1995, p. 203 224); 3, fragmente (ceramice) cu inscripții - semne
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
7, p. 297). Reprezentările antropomorfe și zoomorfe, identificate pe ceramica cucuteniană, pictate sau sculptate (modelate în relief) fac trimitere la alte manifestări cultice, ale căror cunoașteri depline nu pot fi posibile în lipsa unor elemente clar definite, așa cum au recunoscut majoritatea exegeților religiilor cucuteniene. Dar acestea au existat și, indiferent de modalitățile de practicare a riturilor și ritualurilor, a semnificațiilor lor, trebuie să acceptăm existența divinității, reprezentată, uneori, chiar și prin semnificația formelor ceramice (vasele antropomorfe sau cu tub de scurgere, de
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
din două surse: atitudinea autorului față de personaje și răsturnarea dramaticului. „O comedie autentică, serioasă, e în fapt o dramă răsturnată”, aserțiune demonstrată în cronicile la Unchiul Vania și Trei surori. Consacrându-i lui Teodor Mazilu și un medalion omagial postum, exegetul relevă că, în teatrul său, „aproape fiecare replică se transformă miraculos, luând forma tainică a aforismului”. Când consemnează momente ale vieții teatrale din Israel, cronicarul analizează calitatea spectacolelor (în limba țării și în românește) cu piese ale unor dramaturgi evrei
STRIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289982_a_291311]
-
într-un mixaj ce nu individualizează vocile narative. Altă direcție a preocupărilor lui T. este ilustrată de eseul critic pe marginea textelor literare. Așa cum declară în prefața la Plânsul lui Bacovia. O interpretare psihanalitică (1997), inițial teză de doctorat, intenția exegetului ar fi să „retrăiască pe Bacovia, în toate sensurile”, de unde și stilul discursiv - cu devieri impresioniste - în analiza textului bacovian, văzut din perspectiva freudiană și jungiană, într-un demers lipsit de argumentări și redundant nu o dată. SCRIERI: Exerciții de adorație
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
cca 495-485 î.Hr.). Textele rămase au fost culese de Hermann Diels și Walther Kranz (îngrijitori de ediție), Die Fragmente der Vorsokratiker, Berlin, 1951, vol. II; au fost traduse în limba română în Banu-Piatkowski, op. cit., vol. II, partea a II-a. Exegeții cei mai importanți sunt: O. Gigon, „Studien zu Platons Protagoras”, în Phyllobolia für Peter von der Mühll, Basel, 1946; G. Binder, L. Liesenborgs, „Eine Zuweisung der Sentenz ouk evstin antilevgein an Prodikos von Keos”, Museum Helveticum, 23/1966, pp. 37-43
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înfățișându-l în cele mai diverse ipostaze și dându-i astfel „șansa” de a-și argumenta pe larg fabuloasa opera practică. Nu este cert însă dacă „Socrate platonicul” este chiar „Socrate-cel-real”. Dar, începând cu Aristotel (Metaphysika) și continuând cu numeroși exegeți antici, medievali și moderni, cercetarea operei paideutice a lui Socrate pare să fi fost influențată de anecdotica superficială a lui Diogene Laerțiu (Despre viețile și doctrinele filosofilor, traducere de C. Balmuș, Editura Academiei, București, 1963, II, V). Totuși, pot fi
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]