2,195 matches
-
lume nouă, o civilizație infinit mai complexă și superioară aceleia a orașelor neolitice. Esențialul era de a asigura permanența acestei opere efectuate după un model divin; altfel spus, de a evita crizele susceptibile de a zgudui fundamentele noii lumi. Divinitatea faraonului constituia cea mai bună garanție, întrucât faraonul era nemuritor, decesul său însemna numai translația sa la Cer. Continuitatea de la un zeu întrupat ia alt zeu întrupat și, prin urmare, continuitatea ordinii cosmice și sociale era asigurată. Este remarcabil faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și superioară aceleia a orașelor neolitice. Esențialul era de a asigura permanența acestei opere efectuate după un model divin; altfel spus, de a evita crizele susceptibile de a zgudui fundamentele noii lumi. Divinitatea faraonului constituia cea mai bună garanție, întrucât faraonul era nemuritor, decesul său însemna numai translația sa la Cer. Continuitatea de la un zeu întrupat ia alt zeu întrupat și, prin urmare, continuitatea ordinii cosmice și sociale era asigurată. Este remarcabil faptul că cele mai importante creații socio-politice și culturale
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
său din care a răsărit Lotusul cosmogonic. Dar și alte localități își revendicau același privilegiu 6, într-adevăr, fiecare oraș, fiecare sanctuar era considerat un "Centru al Lumii", locul unde începuse Creația. Movila inițială devenea adeseori Muntele cosmic pe care Faraonul urca pentru a se întâlni cu Zeul-Soare. Alte versiuni vorbesc despre Oul Primordial care conține "Pasărea luminii" (Textele Sarcofagelor IV, 181 sq.) sau despre Lotusul originar purtând Soarele copil 7 sau, în fine, despre Șarpele primitiv, prima și ultima imagine
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care a ieșit "copilul sacrosanct, moștenitorul perfect zămislit de Ogdoadă, sămânța divină a primilor Zei Anteriori", "cel care a înnodat sămânța zeilor cu a oamenilor"10. Dar teologia cea mai sistematică a fost articulată în jurul zeului Ptah, la Memfis, capitala faraonilor Primei Dinastii. Textul capital a ceea ce s-a numit Teologia memfită" a fost gravat pe piatră în timpurile faraonului Sabaka (cea 700), dar originalul fusese redactat cu vreo două mii de ani mai devreme. Este surprinzător că cea mai veche cosmogonie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înnodat sămânța zeilor cu a oamenilor"10. Dar teologia cea mai sistematică a fost articulată în jurul zeului Ptah, la Memfis, capitala faraonilor Primei Dinastii. Textul capital a ceea ce s-a numit Teologia memfită" a fost gravat pe piatră în timpurile faraonului Sabaka (cea 700), dar originalul fusese redactat cu vreo două mii de ani mai devreme. Este surprinzător că cea mai veche cosmogonie egipteană cunoscută până în prezent este și cea mai filosofică: Ptah creează prin spirit ("inima" sa) și verb ("limba" sa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe egipteni, ci și pe palestinieni, nubieni și Jibieni 16. Totuși istoria mitică a primilor oameni nu joacă un rol important, în epoca miraculoasă a lui "Prima Oară", cele două momente hotărâtoare au fost cosmogonia și suirea pe tron a faraonului. 27. Răspunderile unui zeu întrupat După cum remarcă Henri Frankfort 17, cosmogonia este evenimentul cel mai important pentru că ea reprezintă singura schimbare reală: apariția Lumii. De atunci încoace, numai schimbările implicate în ritmurile vieții cosmice sunt învestite cu semnificație. Dar în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
supărătoare în ciclul exemplar al schimbărilor perfect ordonate. Deoarece ordinea socială reprezintă un aspect al ordinii cosmice, regalitatea este considerată ca existând de la începutul lumii. Creatorul a fost primul Rege18; el a transmis această funcție fiului și succesorului său, primul Faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca instituție divină, într-adevăr, gesturile faraonului sunt descrise în aceiași termeni ca aceia folosiți pentru a descrie gesturile zeului Ra sau epifaniile solare. Ca să cităm doar două exemple: crearea lui Ra este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
al ordinii cosmice, regalitatea este considerată ca existând de la începutul lumii. Creatorul a fost primul Rege18; el a transmis această funcție fiului și succesorului său, primul Faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca instituție divină, într-adevăr, gesturile faraonului sunt descrise în aceiași termeni ca aceia folosiți pentru a descrie gesturile zeului Ra sau epifaniile solare. Ca să cităm doar două exemple: crearea lui Ra este rezumată adesea într-o formulă precisă:"El a pus ordinea (ma'af) în locul Haosului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înainte ca Șu să ridice Cerul deasupra Pământului" (Frankfort, Ancient egypt. Religion, pp. 54-55). (a dezordinii) ". De asemenea verbul khay, "a străluci", este întrebuințat atât pentru a zugrăvi emergența Soarelui în momentul Creației, sau în fiecare dimineață, cât și apariția Faraonului la ceremonia încoronării, la festivități, sau în Consiliul privat 19. Faraonul este întruparea lui ma'at, termen care se traduce prin "adevăr", dar a cărui semnificație generală este "ordinea cea bună" și, prin urmare, "dreptul", "justiția". Ma'at aparține Creației
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Religion, pp. 54-55). (a dezordinii) ". De asemenea verbul khay, "a străluci", este întrebuințat atât pentru a zugrăvi emergența Soarelui în momentul Creației, sau în fiecare dimineață, cât și apariția Faraonului la ceremonia încoronării, la festivități, sau în Consiliul privat 19. Faraonul este întruparea lui ma'at, termen care se traduce prin "adevăr", dar a cărui semnificație generală este "ordinea cea bună" și, prin urmare, "dreptul", "justiția". Ma'at aparține Creației originare: ea reflectă deci perfecțiunea Vârstei de Aur. Întrucât ea constituie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cunoaștere. Un prinț este desemnat ca "unul care cunoaște adevărul (ma'at) și pe care Dumnezeu îl instruiește". Autorul unei rugăciuni către Ra exclamă: "să o poți da pe Ma'at, inimii mele!"20. Ca întrupare a lui ma'at, faraonul constituie modelul exemplar pentru toți supușii săi. Cum se exprimă vizirul Rekhmire: El este un zeu care ne face să respirăm prin acțiunile sale"21. Opera faraonului asigură stabilitatea Cosmosului și a statului și prin urmare continuitatea vieții, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
da pe Ma'at, inimii mele!"20. Ca întrupare a lui ma'at, faraonul constituie modelul exemplar pentru toți supușii săi. Cum se exprimă vizirul Rekhmire: El este un zeu care ne face să respirăm prin acțiunile sale"21. Opera faraonului asigură stabilitatea Cosmosului și a statului și prin urmare continuitatea vieții, într-adevăr, cosmogonia este reluată în fiecare dimineață, când zeul solar îl "alungă" pe șarpele Apophis, fără a reuși totuși să-1 nimicească; deoarece Haosul (= Tenebrele) reprezintă virtualitatea; el este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
statului și prin urmare continuitatea vieții, într-adevăr, cosmogonia este reluată în fiecare dimineață, când zeul solar îl "alungă" pe șarpele Apophis, fără a reuși totuși să-1 nimicească; deoarece Haosul (= Tenebrele) reprezintă virtualitatea; el este deci indestructibil. Activitatea politică a faraonului repetă fapta lui Ra; el însuși îl "alungă" pe Apophis, altfel spus el veghează ca lumea să nu se reîntoarcă în Haos. Când dușmanii apar la frontieră, ei vor fi asimilați lui Apophis și victoria faraonului va reproduce triumf ui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
indestructibil. Activitatea politică a faraonului repetă fapta lui Ra; el însuși îl "alungă" pe Apophis, altfel spus el veghează ca lumea să nu se reîntoarcă în Haos. Când dușmanii apar la frontieră, ei vor fi asimilați lui Apophis și victoria faraonului va reproduce triumf ui lui Ra. (Această tendință de a traduce viața și istoria în termeni de modele exemplare și categorii este proprie culturilor tradiționale.)22 Faraonul era singurul protagonist al evenimentelor istorice particulare, nerepetabile: campanii militare în diferite țări
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Când dușmanii apar la frontieră, ei vor fi asimilați lui Apophis și victoria faraonului va reproduce triumf ui lui Ra. (Această tendință de a traduce viața și istoria în termeni de modele exemplare și categorii este proprie culturilor tradiționale.)22 Faraonul era singurul protagonist al evenimentelor istorice particulare, nerepetabile: campanii militare în diferite țări, victorii împotriva diferitelor popoare etc. Și totuși, când Ramses III și-a construit mormântul, el a reprodus numele orașelor cucerite înscrise pe templul funerar al lui Ramses
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Chiar în epoca Vechiului Imperiu, libienii, "care apar ca victime ale cuceririlor lui Pepi II, poartă aceleași nume individuale ca și cei figurând pe reliefurile templului de la Sahuri, cu două secole înainte"23. E imposibil să recunoaștem trăsăturile individuale ale faraonilor după felul cum sunt înfățișați pe monumente și în texte, în multe detalii caracteristice, ca, de pildă, inițiativa și curajul lui Tutmosis III în timpul bătăliei de la Megiddo, A. de Buck a recunoscut elementele convenționale ale portretului unui suveran ideal. Aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
schimbă, ele își reproduc întotdeauna speța. Astfel, în ochii egiptenilor, viața animală părea supraumană, pentru că ea împărtășea viața statică a Universului, ibid., pp. 13-14. Idei religioase și crize politice m Egiptul antic în principiu, cultul trebuia să fie celebrat de către faraon, dar acesta își delega funcțiile preoților diferitelor temple. Direct sau indirect, ritualurile aveau drept scop apărarea, deci stabilitatea, "creației originare". De fiecare An Nou cosmogonia era reiterată 25 într-o manieră și mai exemplară decât victoria zilnică a lui Ra
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
indirect, ritualurile aveau drept scop apărarea, deci stabilitatea, "creației originare". De fiecare An Nou cosmogonia era reiterată 25 într-o manieră și mai exemplară decât victoria zilnică a lui Ra, căci era vorba de un ciclu temporal mai mare. Întronarea faraonului reproducea episoadele vechii gesta a lui Menes: unificarea celor două țari. Pe scurt, se repeta ritualic întemeierea statului (cf. § 25). Ceremonia sacră era reluată cu prilejul sărbătorii șed, săvârșită la treizeci de ani după întronare și urmărind învierea energiei divine
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a secerișului; regele, regina și un taur alb participau la procesiune. Regele secera un snop de grâu și îl întindea taurului; dar urmarea ritului este obscură 27. Ceremoniile de punere a temeliei și de inaugurare a templelor erau prezidate de către faraon. Din nefericire nu se cunosc decât unele gesturi simbolice: în șanțul săpat pentru amplasarea viitorului templu, regele introducea "depozitele de temelie" (o cărămidă modelată de către suveran, lingouri de aur etc.); la inaugurare, el consacra monumentul ridicând brațul drept etc. Cultul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
La sfârșit, oficiantul reînchidea ușa, sigila zăvorul și se retrăgea cu fața la naos28. Informațiile privind cultul funerar sunt sensibil mai abundente. Moartea și lumea de dincolo i-au preocupat pe egipteni mai mult decât pe alte popoare din Orientul Apropiat. Pentru faraon, moartea constituia punctul de plecare al călătoriei sale celeste și al "imortalizării" sale. Pe de altă parte, moartea implica direct pe unul dintre cei mai populari zei egipteni: Osiris. 28. Ascensiunea Faraonului la Cer în măsura în care se pot reconstrui, cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
decât pe alte popoare din Orientul Apropiat. Pentru faraon, moartea constituia punctul de plecare al călătoriei sale celeste și al "imortalizării" sale. Pe de altă parte, moartea implica direct pe unul dintre cei mai populari zei egipteni: Osiris. 28. Ascensiunea Faraonului la Cer în măsura în care se pot reconstrui, cele mai vechi credințe privitoare la existența post-mortem se aseamănă cu două tradiții amplu atestate în lume: lăcașul morților era fie subteran, fie celest, mai exact stelar. După moarte, sufletele se uneau cu stelele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
complexul mitico-ritual osirian. Or, Osiris, singurul zeu egiptean care suferă o moarte violentă, era de asemenea prezent în cultul regal. Vom examina mai departe consecințele acestei întâlniri între un zeu care moare și teologia solară care explicita și valida imortalizarea faraonului. Textele Piramidelor exprimă aproape exclusiv concepțiile privind soarta post-mortem a regelui, în ciuda eforturilor teologilor, doctrina nu este perfect sistematizată. Se decelează o anumită opoziție între concepții paralele și uneori antagonice. Majoritatea formulelor repetă cu putere că faraonul, fiu al lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și valida imortalizarea faraonului. Textele Piramidelor exprimă aproape exclusiv concepțiile privind soarta post-mortem a regelui, în ciuda eforturilor teologilor, doctrina nu este perfect sistematizată. Se decelează o anumită opoziție între concepții paralele și uneori antagonice. Majoritatea formulelor repetă cu putere că faraonul, fiu al lui Atum (-Ra), născut de către Marele Zeu înainte de crearea lumii, nu poate să moară; dar alte texte îl asigură pe rege că trupul său nu se va descompune. E vorba, desigur, de două ideologii religioase distincte, încă insuficient
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lumii, nu poate să moară; dar alte texte îl asigură pe rege că trupul său nu se va descompune. E vorba, desigur, de două ideologii religioase distincte, încă insuficient integrate 30. Totuși, majoritatea formulelor se referă la călătoria cerească a faraonului. El își ia zborul sub forma unei păsări - șoim, bâtlan, gâscă sălbatică (Pir., 461-463,890-891,913,1048), a unui scarabeu (366) sau a unei lăcuste (890-891 etc.). Vânturile, norii, zeii trebuie să-i vină în ajutor. Câteodată regele urcă la
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
-se pe o scară (365,390,971 sq., 2083). În timpul ascensiunii sale, regele este deja un zeu, de o esență total diferită de seminția oamenilor (650, 809) jl. Totuși, înainte de a sosi la lăcașul ceresc din răsărit, numit "Câmpiile ofrandelor", faraonul trebuia să treacă prin câteva încercări. Intrarea era apărată de un lac cu "țărmuri sinuoase" (Pir., 2061) și luntrașul avea puterea unui judecător. Pentru a fi admis în barcă, trebuia să fi îndeplinit toate purificările rituale (Pir., 519, 1116) și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]