1,715 matches
-
ascunzând trista priveliște. Tout à coup, j’ai demeuré pétrifié, înțelegând pericolul la care aș fi fost expus dacă ajungeam la vreme și cruzimea destinului care, dintre noi toți ce ne aflam pe acolo, își alesese victimele, amestecând întâmplarea și fatalitatea la fel ca atunci când extragi din urnă lozurile câștigătoare. O parte a clădirii era dărâmată, iar suflul exploziei, spărgând geamurile, îi rănise pe funcționarii dinăuntru. Unul dintre aceștia a fost prima victimă ce am văzut-o. Primise lovitura în față
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Sosind apoi ordinul, prea târziu, lăsam în urmă inutile cadavre, inutile inimi de mame și soții pe veci neconsolate și, abia victorioși, istoviți și decimați, începeam, fără zăbavă, retragerea. Cum să mai ridici capul, prins într-o asemenea plasă de fatalitate, și cum să mai învinuiești cerul, când învinuirea tot asupra noastră se întoarce ? După câte am auzit, astfel s-ar fi petrecut și la Porumbacu, și la Bărcuț, poziții cucerite greu și abandonate din proprie inițiativă. Teama lui Brătianu că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
romanul aflat sub tipar? Nu. Era, dar l-am scos. De ce?! Așa, oftează Mihai involuntar. Pentru că așa sînt eu, am un noroc strîmb, pierd mereu. În clipele de bilanț, îmi spun că din lașitate, dar nu-i adevărat. Există o fatalitate, care își cere tributul. Te rog să mă ierți că mă retrag! spune el dintr-o dată și părăsește fotoliul în care a stat. Mulțumesc pentru primire și pentru referat! Ar trebui să-ți spun că m-a bucurat reîntîlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
din nou în vizită. Maria atunci, abuzând de încrederea lui, puse cursă neprevăzătorului ei fiu adoptiv și-i luă viața. Sângele nevinovatului ucis cerea răzbunare de la dreptatea cerească și-n curând se și ivi un răzbunător cumplit ca plinitor al fatalității. Ridicarea, răscoala și biruința lui Lachanas. Pieirea lui Constantin. Era în țară un sătean simplu, de soiul lui porcar cu simbrie, numit de popor Cordocuba, și grecii traducând acest cuvânt, care însemnează legumă, îl numeau Lachanas(adică grădinar de legume
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
îndrăznelii în esecutare, acest regent stătea ca un model și, daca nu izbuti să-și mănție pîn-în capăt neatârnarea, cea mai mare țintă ce-o gonea, el totuși căzu numai sub acea soarte neoprită care, zâmbind osmanilor, atârna cu atâta fatalitate asupra împărăției {EminescuOpXIV 188} bizantine și în contra căreia marile state europene se opintiră în zădar. Mult ocupat în afară, împresurat și pândit de mari primejdii și luptîndu-se pentru esistență, el totuși dărui oarecare atenție și artelor păcii și știu să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poate sau nu mai poate reveni asupra lor. Deși primite fără voia sau fără știința mea, parte dintre ele pot, odată contestate, să fie modificate, înlocuite, reconstruite la nivelul libertății mele. Celelalte limite sau determinații sânt imuabile, au caracter de fatalitate: sânt neputincios în fața lor și nu pot decât să le accept ca atare. Sexul, zestrea somatică, zestrea mentală, ascendența, rasa, națiunea ("tribul"), epoca sânt limitele imuabile, determinațiile asupra cărora libertatea mea nu se mai poate exersa ulterior. Nu pot, bărbat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a libertății în condițiile finitudinii, destinul face cu putință o nouă evoluție, dincolo de progresul vieții înlăuntrul istoriei speciilor. Deoarece destinul este o construcție originală, un proiect de viață realizat conștient și voluntar, care nu are nimic de-a face cu fatalitatea (expresia "acesta i-a fost destinul" fiind total eronată), el asigură posibilitatea progresului ca creație infinită, diversificînd-o în chiar clipa în care părea că ea se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o Îmbrățișă pe Nilda și-i ținu cîteva clipe În brațe sugarul, care Începu imediat să zbiere, toate astea la bucătărie. Frumoasa metisă din Puquio i-l Înapoie Sălbaticei și o Îmbrățișă pe Arminda care amuțise, ca o icoană a fatalității, cît timp durase această scenă. Nilda astupă gura copilului ca să-i poată spune să se ferească de bărbați, ai grijă Vilma, În casa unde o să intri să nu fie tineri. Își plecară cu toții frunțile și stătură așa fără să scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dintre cele două moduri de a se raporta la rânduielile civice și cele divine este prezentă la scriitorul antic și la cel modern, dar interpretarea acestei antinomii capătă inflexiuni diferite. Între tragedia din vechime și cea nouă se reduce ponderea fatalității și a elementului religios înlocuite prin voința omenească determinantă. La Eschil și la Sofocle, cei doi frați rivali continuă lupta, deși sunt conștienți că vor sfârși în mormânt fără a putea evita împlinirea blestemului Labdacizilor. Eteokles are doar nădejdea de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lor potrivnic (Mă trag din regi, și regii să fiu tiran să fiu mă-nvață !/ Vreau să domnesc în slavă, bogat, iubit, temut./ Eu nu mă văd pe drumuri, un biet necunoscut - III, p. 187). Motivația omenească prevalează, parcă, în fața fatalității, ca și în cazul Antigonei animate de afecțiunea fraternă și respectul pentru făptura umană dincolo de moarte. În textele lămuritoare adiacente tragediei sale, Victor Eftimiu interpretează în sens creștin acțiunile eroilor antici. În prefața la Thebaida, el compară figura sfântă a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
prevalează asupra celei divine. De fapt, ceea ce dezlănțuie tragedia, în noua interpretare, nu mai este blestemul Atrizilor sortiți să se ucidă între ei spre a-și ispăși păcatul originar. Decisivă nu pare să fie necesitatea realizării unei justiții sângeroase. Locul fatalității l-au luat pasiunile omenești - iubirea, ura, gelozia, mândria rănită - încercate de personaje defel majestuoase. Eventualul surplus de autenticitate umană astfel realizat antrenează oricum o reducere a dimensiunii eroice. Din dorința de a nu-și pierde puterea asupra grecilor, Agamemnon
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
al tuturor acțiunilor, pare să fie acea justificare contemporană a faptelor eroilor de care vorbea autorul în prefața sa. În tragediile cu subiect elin ale lui Victor Eftimiu, factorul uman este mai important decât acțiunea divinităților sau mecanismul implacabil al fatalității. Profeția eronată Personaj secundar, dar nu neînsemnat, în două tragedii eline - Agamemnon, prima secvență a Orestiei eschilene, și Troienele lui Euripide -, fata lui Priam înzestrată cu darul profeției devine protagonista piesei lui Nicolae Iorga Casandra (1931). Dramaturgul român modifică multe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
obiectele stau sub semnul luminii sau al întunericului, după cum aduc speranța vieții sau presimțirea morții. Înainte de nuntă, Alkestis era limpede, mai luminoasă ca aerul delphic, dar peste atelajul tras de un leu și un mistreț al pretendentului ei flutura umbra fatalității (I, p. 189). O dată săvârșită însoțirea, iubirea reginei scânteie ca un chivot (I, p. 188). Apăsat de umbra prevestirii fatidice, Admetos rătăcește prin pădurile negre în încercarea de a înlătura sentința și se confruntă cu îngerul morții într-o noapte
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ei Cine-i acesta ale cărui aripi/ Radiază atâta întuneric ? (II, p. 216). Când corul vede o ultimă rază pe creștetul muntelui, regina simte că peste ochi i s-așterne întunericul nopții (II, p. 217). Într-o lume guvernată de fatalitate, moartea eroinei e inevitabilă, după cum este și dispariția luminii la sfârșitul zilei. Autorul își construiește compoziția dramatică ca pe o lentă, dar din ce în ce mai copleșitoare acumulare de momente fatidice. Dacă primele două acte ale piesei lui Dan Botta respectă cu destulă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
moartea fiind legată de ideea fericirii absolute. Într-un univers dominat de Ananke, în care Moartea e infinită/ e fără măsură (III, p. 251), ea fiind mai tare ca viața (III, p. 252), eroii nu au cum să se sustragă fatalității, iar o intervenție salvatoare ar fi de neconceput, împotriva firii. S-ar zice că autorul modern ține seama de avertismentul inclus în argumentul piesei eline : el corectează abaterea de la canoanele genului săvârșită chiar de unul dintre părinții tragediei antice. Mit
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nisip, Ernst Jünger se referea indirect la nazism, dar aceste lucrări se lasă apreciate dincolo de semnificația lor de moment. Tot astfel, Iphigenia lui Mircea Eliade poate fi citită cu folos fără ca lectura să se concentreze asupra rătăcirii lui de tinerețe. Fatalitatea vârstei În Preludiu la Electra (1945), Petru Dumitriu nu pare să fie interesat de secvența cel mai des exploatată a istoriei Atrizilor, aceea în care acționează cuplul fraților Electra și Oreste. Sosirea copiilor de la țară este anunțată ca iminentă, dar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
se servește astfel de convenții ale teatrului clasic spre a sublinia actualitatea mitului : subiectul antic, sugerează el, rămâne relevant și pentru publicul secolului al XX-lea. Adaptată spiritului modern, legenda a suferit însă modificări substanțiale. Eroii antici sunt mânați de fatalitate și împlinesc justiția divină prin crimă. Clitemnestra lui Eschil își ucide soțul din pasiune pentru Egist și totodată pentru a răzbuna jertfirea Ifigeniei. Eroina lui Petru Dumitriu acționează din imboldul de a-și umple vidul sufletesc. Din prima replică aflăm
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
vârstă. În vecinătatea cuplului regal, chiar și tinerii riscă să descopere plictisul și osteneala și să-și piardă astfel gustul vieții. Bătrânii le sorb suflul și energia doar pentru a-și găsi împreună sfârșitul. Blestemul care apasă asupra Atrizilor este fatalitatea vârstei. Pentru foarte tânărul Petru Dumitriu - la data publicării piesei avea puțin peste douăzeci de ani - bătrânețea înseamnă gol sufletesc, adică moarte. Tragedia anulată Majoritatea creațiilor dramatice mai vechi sau mai noi consacrate figurii lui Oedip au drept prototip opera
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Messina, autorul român ar fi căzut de data aceasta în greșeala de a elimina acel sens obscur, de esență irațională a lumii, a destinului. În timp ce Schiller înlocuia destinul cu hazardul, Radu Stanca conferă destinului o notă de arbitrar ce înlocuiește fatalitatea (cu tot ce are întunecat și misterios cuvântul) cu jocul : Piere astfel acea ordine enigmatică tăinuită în dezordinea absurdului. Piere sensul și de fapt piere tragicul. Destinul decade la o farsă perversă și încetează de a fi o lipsă de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în care eroina rememorează istoria crimelor comise în neamul ei blestemat de la ospățul lui Tyest la sacrificiul de la Aulis (scena 8). Mai târziu, ultimele cuvinte adresate de Oreste Ifigeniei înainte de a fi dus la moarte conțin o aluzie la aceeași fatalitate sângeroasă care apasă asupra Atrizilor : De trei ori blestemul casei lui Pelops cadă peste tine, rătăcito ! (scena 14). Corul caracteristic tragediilor antice este eliminat din lucrarea modernă, iar rolul reflecțiilor acestuia pe marginea acțiunii în desfășurare este preluat parțial de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de a-și face cunoscute intențiile și de a se înțelege cu semenii lor. Eliminând majoritatea elementelor și procedeelor dramaturgiei antice socotite drept artificiale de către moderni, Paul Everac reintroduce spiritul tragic într-o tragedie elină cu încheiere fericită atipică. Locul fatalității este luat de impasul comunicării între oameni, problemă de actualitate pentru publicul secolului al XX-lea. Eșecul filosofiei În piesele Socrate, Platon și Diogene câinele (1974), consacrate raporturilor dintre viață și filosofie, Dumitru Solomon alege ca protagoniști trei iluștri gânditori
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
își arată personajul și în altă lumină decât cea consacrată de tradiția antică. Un timp, acesta ezită să dea curs dorinței lui nelegiuite, care îl va dezonora pentru totdeauna, fără a putea însă să se abată de la calea impusă de fatalitate : Dispari, șovăială, cumințenia e hărăzită bătrânilor și înduioșarea copiilor [...] dacă voi plăti cu viața fapta mea, disprețul va păta pe veci blazonul meu de aur, iar urmașii mei, pecetluiți de acest stigmat, îmi vor urî cenușa [...] Și totul pentru ce
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și astfel îl determină să se întoarcă în ținutul natal. Îmbătrânit, dar nu ani, secole, ivit parcă dintr-o altă eră, îndepărtată (III, p. 91), Oreste e silit să se despartă de iubita sa și să se recunoască înfrânt de fatalitate : Grea boală sângele strămoșilor, Aglaia. Ascunsă adânc, dar o dată apare. Și atunci nu contează de când ești bolnav. [...] Mă vor chinui încă Eriniile neiertătoare, știu. Dar de-acum încolo le voi înfrunta numai acasă (III, p. 92). În finalul piesei, naratorul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
destinul pe care numai ticăloșii ăștia de sus îl cunosc. Dar, dacă încetăm să ne agităm, dacă suprimăm orice acțiune, orice plan, orice intenție, dacă ne oprim... Nu mai au nicio putere (I, p. 38). Imobilitatea reprezintă, pentru moment, antidotul fatalității. Mai târziu, corul deplânge noua stare de lucruri instaurată în Delphi de când Pythia, îndrăgostită de Oedip, a acceptat să-i ofere găzduire. Din momentul în care templul a fost pângărit prin prezența străinului, oracolul e mut, zeul tace, încât întrebările
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
158). În răzvrătirea sa, titanul refuză să-i devăluie lui Hermes adevărul și, mai presus de propria suferință, denunță dezordinea morală a nedreptății (p. 162). Prin darul anticipării, Prometeu descoperă înlănțuirea precisă și necesară între întâmplările viitoare, asfel că oarba fatalitate se preschimbă în lege. Prevăzând hotărârile sorții, titanul proiectează peste haosul lor o ordine, o succesiune necesară (p. 171). Dincolo de tensiunea între cei doi rivali nemuritori, conflictul tragic presupune lupta spiritului cu absolutul. Vina titanului stă în actul intim de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]